159,175 matches
-
soarele din lac, de fericit ce era!”". Relația între Urmatecu și boierul Barbu este mult diferită de cea care se formează între Dinu Păturică și postelnicul Andronache Tuzluc. Criticul Perpessicius constata existența unei relații de simbioză socială între personajele din "Sfârșit de veac în București", afirmația lui Urmatecu că „Până la moarte o să am nevoie de Măria-Ta!” nefiind una convențională, ci ilustrând o dependență morală și materială a celor două personaje. Moartea baronului rupe acest echilibru, lipsindu-l pe arhivar de
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
arta manipulării de la Urmatecu, folosind-o cu cinism chiar împotriva fostului partener, și care îl abandonează fără remușcări pe Bubi după ce-i smulsese prin amenințări o mare parte din avere. Deși apărut în anii celui de-al Doilea Război Mondial, " Sfârșit de veac în București" este considerat ca fiind continuator al liniei prozei interbelice autentice, care a fost întreruptă de instaurarea comunismului. El este o operă epică tradițională, construită după un model clasic în care faptele sunt relatate prin prisma naratorului
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
veac în București" este considerat ca fiind continuator al liniei prozei interbelice autentice, care a fost întreruptă de instaurarea comunismului. El este o operă epică tradițională, construită după un model clasic în care faptele sunt relatate prin prisma naratorului omniscient. Sfârșit de veac în București" se remarcă prin prezentarea mecanismului arivismului social cu o atenție analitică deosebită. Profesorul Valeriu Râpeanu îl plasează pe Ion Marin Sadoveanu în descendența lui Nicolae Filimon și Duiliu Zamfirescu prin descrierea triumfului parvenitului în dauna boierului
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
aristocrații, a cărei energie vitală este tot mai puțină. Romanul realizează o vastă frescă de epocă, înscriindu-se pe linia „balcanismului” pitoresc promovat în literatura română prin scrierile lui Nicolae Filimon și Ion Ghica. Structura internă și abundența descrierilor apropie " Sfârșit de veac în București" de "Enigma Otiliei", ambele romane fiind considerate, prin temă, abordare și personaje, de esență balzaciană. Unii critici literari (printre care Dumitru Micu) susțin însă că imaginea de epocă din acest roman este mai balzaciană decât cea
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
susțin însă că imaginea de epocă din acest roman este mai balzaciană decât cea realizată de George Călinescu. Nicolae Manolescu formulează un criteriu de diferențiere, afirmând că, spre deosebire de romanul lui Călinescu care a fost construit deliberat „în sensul convenției balzaciene”, " Sfârșit de veac în București" urmează neintenționat formula balzaciană. Ca și în romanele lui Balzac, banul circulă viu și este o realitate palpabilă ce poate fi asimilată cu un personaj. I.M. Sadoveanu descrie minuțios cu o frază îndelung cântărită locurile (străzi
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
lor specifice, realizând portrete fizice ample ale personajelor. Acest roman citadin debutează cu înscrierea în geografia bucureșteană a spațiului central al acțiunii (casa lui Urmatecu): "„Acolo unde astăzi, în inima Bucureștilor, e o răscruce de străzi și tramvaie numeroase, pe la sfârșitul veacului trecut era o uliță abia însemnată, printre livezi și maidane rar împrejmuite, închipuită numai pe o singură latură, de-a lungul căreia se înșirau câteva locuințe răzlețe”". Bucureștiul lui Ion Marin Sadoveanu nu seamănă cu cel din romanul "Craii
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
că stilul său ar datora multe scriitorului francez. Alți critici (Paul Georgescu, Ov.S. Crohmălniceanu) au evidențiat asemănări literare și cu „proza artistă” (kunstprosa) germană, rezultat al lecturilor și traducerilor din Goethe și Thomas Mann. Astfel, Crohmălniceanu evidențiază o asemănare între "Sfârșit de veac în București" și romanul "Casa Buddenbrook" al lui Thomas Mann. Romanul realizează și o descriere a moravurilor epocii prin intermediul unor situații particulare precum afaceri veroase, activități politice, chestiuni juridice, „gazetăria venală și odioasă”, sărbători, petreceri sau alte evenimente
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
cu prilejul Anului Nou, la care își face apariția și regele Carol I cu regina Elisabeta. „Cartea foiește de viață și are o nescăzută încărcătură dramatică”, constata Ov.S. Crohmălniceanu. Într-o analiză amănunțită dedicată acestui roman, criticul Perpessicius afirma că " Sfârșit de veac în București" este „unul din cele mai temeinice romane documentare ale literaturii noastre epice” grație portretului complex al arivistului Iancu Urmatecu, realizat cu „o minuțiozitate de ceasornicar”, în care se poate detecta talentul unui romancier ce creează opere
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
este „unul din cele mai temeinice romane documentare ale literaturii noastre epice” grație portretului complex al arivistului Iancu Urmatecu, realizat cu „o minuțiozitate de ceasornicar”, în care se poate detecta talentul unui romancier ce creează opere grandioase și durabile. Romanul " Sfârșit de veac în București" a fost tradus în mai multe limbi străine: franceză ("Fin de siècle à Bucarest", Editions de Nef, Paris, Editions en langues étrangeres, București, 1958; traducere de I. Dobrogeanu-Gherea; reeditată în 1961), germană ("Jahrhundertwende in Bukarest", Buchverlag
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
tancuri - Panzer III și Panzer IV - au fost repartizate Grupului de Armată A, care avea nevoie de cele mai bune mașini de luptă, pentru obținerea victoriei la Sedan. Grupul de Armată A a primit 1.753 de tip greu. După sfârșitul primei conflagrații mondiale, Statul Major francez a proclamat că palnul unui atac viitor german prin sectorul Aredeni-Sedan este nerealizabil. Comandanții francezi consideratu că terenul accidentat din regiune nu poate fi traversat de tancuri. Mareșalul Philippe Pétain a descris Ardenii ca
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
motorizate și două brigăzi de tancuri. Aplicația a demonstrat că apărarea franceză urma să cedeze. Rezultatul a fost o înfrângere de o așa natură, încât s-a pus problema dacă nu cumva publicare raportului ar fi afectat moralul armatei. La sfârșitul lunii martie 1940, un raport destinat lui Gamelin numea pozițiile defensive de la Sedan, ultima poziție „fortificată” de pe Meuse care închidea poarta de acces către interiorul Franței, ca fiind „complet inadecvată”. Prételat a identificat în mod corect faptul că terenul accidentat
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
Rubarth a distrus șapte buncăre. Subunitățile din Batalionul I al Regimentului de pușcași al 86-lea au traversat râul la 21:00 și au luat cu asalt restul buncărelor de la Coat 246, unde se aflau principalele poziții defensive franceze. La sfârșitul zilei, securitatea capului de pod fusese asigurată și toate obiectivele propuse fuseseră îndeplinite. În sectorul central de la Gaulier, germanii au început amplasarea de tunuri ușoare antitanc "3.7 cm Pak 36" pentru ca să asigure sprijinirea acțiunilor infanteriei. La ora 01:00
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
infanteriei franceze a fost respins cu ajutorul batalioanelor de gerniști de asalt și a tancuri din Regimentul al II-lea Panzer la 5 km sud-vest de Bulson. La 10:45, Lafontaine a ordonat o retragere, iar germanilor le-au ajuns în sfârșit în zonă artileria grea a Regimentului Großdeutschland. Tunurile de 88 mm și tancurile grele Panzer III și IV au ajuns în cele din urmă în regiunea confruntărilor armate. Până în acel moment, Batalionul al 7-a de tancuri francez fusese deja
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
A doua intervenție franceză în Mexic (), de asemenea, cunoscută sub numele de Afacerea Maximilian, Aventura Mexicană, Războiul Intervenției Franceze, Războiul franco-mexican sau al Doilea Război franco-mexican, a fost o invazie a Mexicului la sfârșitul anului 1861 de către Al Doilea Imperiu Francez, susținută la început de către Regatul Unit și Spania. A urmat după ce președintele Benito Juárez a suspendat plata dobânzilor către țările străine pe 17 iulie 1861, acest lucru cauzând furia acestor trei creditori. Împăratul
Intervenția franceză în Mexic () [Corola-website/Science/333952_a_335281]
-
afacere mexicană, cum ar fi căutarea reconcilierii cu Austria, care a fost învinsă în timpul Războiului franco-austriac din 1859, a contrabalansa puterea protestantă americană în creștere prin dezvoltarea unui puternic imperiu catolic vecin, precum și exploatarea minelor bogate din nord-vestul țării. După sfârșitul Războiului Civil American, guvernul SUA a obligat Franța să-și retragă trupele și imperiul s-a prăbușit. Maximilian I a fost executat în 1867.
Intervenția franceză în Mexic () [Corola-website/Science/333952_a_335281]
-
Prima oară sunt menționați într-un document românesc, hrisovul domnitorului Țării Românești, Gavril Movilă, din 20 septembrie 1620, către mănăstirea Cozia, dar din care reiese că ei erau prezenți în această țară mai dinainte. Italianul Luigi Ferdinando Marsili întâlnește spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în Transilvania, țigani care se ocupă cu culegerea metalului prețios din nisipul aurifer al râurilor, vorbitori de română și de religie ortodoxă, despre care scrie că sunt bogați și curați. Era o ocupație veche a băieșilor
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Đorđević (1911), Petrovici (1938) și Barjaktarović (1964), până la cei actuali optează pentru originea romă. Băieșii ar fi devenit o ramură aparte a romilor în zona Munților Apuseni, unde ar fi lucrat ca robi la exploatarea aurului împreună cu minerii români până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Etnonimul „băieș/băiaș”, derivat de la „baie”, din maghiarul "bánya" „mină” este numele dat minerilor în general în Transilvania acelei epoci. Etnonimul „rudari” se referă tot la această îndeletnicire, fiind un derivat al termenului slav "ruda" „minereu
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
început să migreze în mai multe direcții: spre sud-vest în partea de sud a Ungariei, nordul Serbiei și nordul Croației de astăzi, spre sud în Țara Românească și Bulgaria și spre est în Moldova. Această migrație ar fi pornit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Și-au continuat ocupația legată de aur, la care au adăugat ulterior prelucrarea lemnului în ustensile de gospodărie. O parte din cei care au trecut în sudul Dunării ar fi revenit în Țara Românească, aducând cu
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Slovacia. Tot în număr mic au ajuns în secolul al XIX-lea băieși și mai la sud în Peninsula Balcanică, în Republica Macedonia actuală și Grecia, precum și în Basarabia și în Ucraina. Au ajuns chiar în Statele Unite ale Americii la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, cu denumirea de "Ludar" și în Columbia. Începând cu anii 1960 au mers și la muncă din fosta Iugoslavie în Germania, Austria, Franța, Spania, Portugalia, Italia și Cipru. În timpul
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
în 1758 că sicriul, care „nu a rezistat vicisitudinilor vremii”, era acum păstrat la Hanul White Horse de pe Gallowtree Gate. Deși locul în care se află sicriul nu mai este cunoscut, descrierile lui nu se potrivesc cu stilul sicrielor de la sfârșitul secolului al XV-lea, și este prea puțin probabil să fi avut vreo legătură cu Richard. Mai probabil este ca sicriul să fi fost recuperat de la vreunul dintre așezămintele monastice demolate în „epoca desființării mănăstirilor”. Conacul lui Herrick, Greyfriars House
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
a, secțiunea a II-a, a școlii primare (vasiliene) Trei Ierarhi. Începe astfel o lungă carieră în care scriitorul a slujit cu pasiune în învățământ (chiar și pe timpul destituirii sale vremelnice, între 1872 și 1874), până la agravarea bolii sale, spre sfârșitul vieții. La intrarea lui Creangă în învățământ, în epocă era în uz abecedarului lui Iarca, într-un context în care activitatea de predare se desfășura după două metode - una mai veche numită lancasteriană și cu care viitorul autor de manuale
Metodă nouă de scriere și cetire () [Corola-website/Science/333976_a_335305]
-
de-a lungul diferitelor ediții, cu mici excepții: litera "ḑ" a fost eliminată ulterior, iar literele "b - h" și "â - ê - î" au fost permutate între ele, în cadrul acelorași secțiuni. Fiecare lecție începea cu recapitularea tuturor literelor învățate anterior. La sfârșitul lecției 10, cele 29 de litere sunt rearanjate în ordine alfabetică, iar apoi împărțite în vocale și consoane. Sunt recapitulate cele 10 cifre arabe. Următoarele lecții ale primei părți (11-23) se refereau la grupuri de litere cu rol special în
Metodă nouă de scriere și cetire () [Corola-website/Science/333976_a_335305]
-
sub denumiri diferite. Un calcul mecanic al ciclului este prezent în mecanismul de la Antikythera. Termenul actual derivă din vechiul grecesc σάρος (transliterat: "sáros"), folosit de astronomul Edmond Halley în 1691, după ce l-a descoperit în "Suda", o enciclopedie bizantină de la sfârșitul secolului al IX-lea , care îl derivă din "Cronica" lui Eusebiu din Cezareea, și care, la rândul său, îl citează pe Berossos / Berossus. Halley a interpretat acest termen într-un mod eronat: "Suda" numește „Saros” o perioadă de 222 de
Saros (astronomie) () [Corola-website/Science/333985_a_335314]
-
off-roadului și, astfel, a tuturor regulamentelor, normelor și restricțiilor impuse de comisie, nu se mai putea organiza oricând și oricum o competiție de off-road, iar concurenții erau clar reglementați față de traseele pe care trebuiau să le urmeze, clasarea lor la sfârșitul competiției era stabilită clar de regulament, iar protejarea mediului devenea o prioritate. FRAS-ul schimbă statutul federației pentru a include off-roadul ca ramură sportivă. Din acel moment, România devine prima și singura țară din Europa în care off-road-ul este recunoscut
Gabriel Rasty-Petzalis () [Corola-website/Science/333994_a_335323]
-
publică școala muzicală "Vlado Miloșevici"", chirilic: "Јавна установа " Музичка школа Владо Милошевић"") este o școala muzicală din Banja Luka, Bosnia și Herțegovina. Este situat pe cartierul Centru I. Prima idea pentru înființarea de școala a fost în timpul ocupației Austro-Ungariei, pe sfârșitul XIX secolului. Școala a înfundată de SPD "Jedinstvo" (Societatea sârbească cântaților "Unitate") pe 1934. La inițiativă președintului societatei, fost dirigentul societatei, Dušan Umićević (Dușan Umicevici) la parlamentul urgent societatei pe 1 iunie 1934 decizia despre inființarea de școala este luat
Muzička škola quot;Vlado Miloševićquot; () [Corola-website/Science/333996_a_335325]