158,017 matches
-
partidelor politice românești și reprezentanților presei ruse, franceze, engleze și italiene. Memoriul a fost remis de asemenea unor organizații cehoslovace, poloneze, iugoslave și rutene. Documentul a fost remis în mâna autorităților române de către Onisifor Ghibu, deși fusese preconizat să fie trimis prin Octavian Goga. Memoriul-Manifest a avut un puternic ecou în România, la acest punct de vedere aderând inclusiv refugiații ardeleni din regatul României. Tot în luna aprilie 1917 delegația formată din Vasile Lucaciu, Ioan Moța și Vasile Stoica - trimisă din
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
fie trimis prin Octavian Goga. Memoriul-Manifest a avut un puternic ecou în România, la acest punct de vedere aderând inclusiv refugiații ardeleni din regatul României. Tot în luna aprilie 1917 delegația formată din Vasile Lucaciu, Ioan Moța și Vasile Stoica - trimisă din ordinul Marelui Cartier General Român în Statele Unite ale Americii, s-a oprit la Darnița, unde i-a fost înmânat un exemplar al "Declarației" pentru a fi publicat în în ziarele americane, spre a susține și pe această cale unirea
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
Franța de Savoia, într-o familie de avocați. A studiat dreptul, chimia și medicina la Dijon în anii săi de tinerețe și mai târziu a practicat avocatura în orașul său natal. În 1789, după declanșarea Revoluției Franceze, el a fost trimis ca deputat în Adunarea Stărilor Generale, care a devenit curând o Adunare Națională Constituantă, unde a dobândit o faimă restrânsă în special pentru un discurs public în care a apărat pedeapsa capitală. Tatăl lui, Marc Anthelme, a adoptat de-al
Jean Anthelme Brillat-Savarin () [Corola-website/Science/336596_a_337925]
-
o cantitate de puști in schimbul eliberării contelui Salimbeni, fapt pentru care a fost înlocuit cu predecesorul său, colonelul Saletta, devenit general. Oamenii lui Alula au săvârșit în 1886-1887 măceluri în masă în rândurile populației nilotice locale kunama. Italia a trimis în regiune o forță militară importantă condusă de generalul San Marzano și a obținut colaborarea regelui Menelik din Shewa, care s-a răsculat din nou contra lui Yohannes al IV-lea. Și amenințarea mahdistă rămânea la ordinea zilei. Dervișii sudanezi
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
lui Ras Alula, situată la înălțime,în afara razei de observație a italienilor, au fost incluse trupele lui Alula, ale prințului Mengeshe Yohannes și ale altor doi principi (Ras), Ras Mikael din Wollo cu cavaleria sa și Ras Makonnen Woldemikael. Cercetași trimiși de Alula, care era foarte suspicios față de italieni, au raportat lui Alula și împăratului că de Adwa se apropia pe furiș o oaste italiană, care venea pe o cale lăturalnică din Enticho. Menelik a trimis în calea lor forțele conduse
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
și Ras Makonnen Woldemikael. Cercetași trimiși de Alula, care era foarte suspicios față de italieni, au raportat lui Alula și împăratului că de Adwa se apropia pe furiș o oaste italiană, care venea pe o cale lăturalnică din Enticho. Menelik a trimis în calea lor forțele conduse de Alula și Ras Mengesha Yohannes, care erau postați in stânga frontului, pe înălțimile Adi Abune, unitățile de cavalerie conduse de Ras Mikael din Wollo, pe Ras Makonnen Woldemikael, și călăreți oromo. Acestora li s-
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
italieni prin surprindere la Aduwa. Alula a primit misiunea de a veghea trecătoarea Gasgori și de a bloca sosirea de întăriri italiene dinspre Adi Quala. În bejenia lor din fața lui Ras Alula, ei au dat de armata împăratului. Alula a trimis împăratului și pe călăreții oromo ca întărire. Bătălia de la Aduwa din 1 martie 1896 s-a incheiat cu victoria etiopienilor și fuga italienilor din regiune. După bătălia de la Aduwa Ras Alula a fost reabilitat de împărat și a crescut în
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
des Belles", care a apărut pentru prima dată în ianuarie 1806. Consiliul de redacție era format din prieteni (acei ""Dîners du Vaudeville"") care se întâlneau săptămânal la "Hôtel Grimod de La Reynière" pentru a lua cina, ce era formată din preparate trimise prin rotație de cele mai mari restaurante din Paris, iar Grimod era gazdă și președintele grupului. Lucrarea "Manuel des amphitryons" ("Manualul gazdelor") a apărut în 1808. Sainte-Beuve l-a numit „Părintele mesei”. El a moștenit averea familiei la moartea mamei
Alexandre Balthazar Laurent Grimod de La Reynière () [Corola-website/Science/336597_a_337926]
-
A. Dobrescu si A. Banciu, iar numele a avut caracter simbolic. Publicația a avut un ritm de apariție săptămânal, apărând până în decembrie 1917 un total de 23 de numere. Primul număr a apărut pe 20 iulie 1917. Ziarul a fost trimis atât voluntarilor din Corpul de la Kiev, fiind difuzat în lagăre pe grupuri (10-20 de exemplare la 100-200 de oameni), cât și unor diverse personalități române aflate pe teritoriul rus, precum și la Iași membrilor guvernului, conducătorilor armatei, diferitelor personalități politice și
România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/336602_a_337931]
-
voce tare și de a da explicații privind conținutul articolelor a revenit ofițerilor și subofițerilor intelectuali (mulți dintre prizonieri fiind neștiutori de carte). Tot aceștia au avut datoria de a conserva gazeta într-o minibibliotecă, alături de alte cărți sau broșuri trimise din Transilvania sau România. Primul său număr a întegistrat cel mai mare tiraj - 5000 de exemplare, iar ulterior s-a menținut la circa 3000 de exemplare până la ultimul său număr din septembrie 1917, de când a început să scadă, ajungând ca
România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/336602_a_337931]
-
o ședință a Sectorului de Artă și Cinematografie din cadrul SSC din mai 1956 s-a stabilit trimiterea în străinătate a unor regizori români pentru perioade mai lungi (de 5-6 luni) în vederea specializării acestora. Demersurile lui de a fi și el trimis în străinătate s-au lovit de opoziția lui George Macovescu care afirma că: "„Am avut o lungă discuție cu regizorul Dinu Negreanu. Omul se încăpățânează să creadă că are talent. Și... nu are. Se crede persecutat. Și... nu e. Are
Dinu Negreanu () [Corola-website/Science/336626_a_337955]
-
afirma că: "„Am avut o lungă discuție cu regizorul Dinu Negreanu. Omul se încăpățânează să creadă că are talent. Și... nu are. Se crede persecutat. Și... nu e. Are 41 de ani, a stricat cinci filme și vrea să fie trimis la Paris să învețe... Să învețe ce? Cum să strice și alte filme”". În 1968 a emigrat în Statele Unite.
Dinu Negreanu () [Corola-website/Science/336626_a_337955]
-
care a îngrijit-o pe mama sa, Agi, a devenit guvernanță Évei. În casa bunicilor locuia și Mariska Szabo, o bucătăreasa creștină care a salvat și păstrat jurnalul Évei după deportarea ei din ghetou. În 1942, Béla Zsolt a fost trimis împreună cu mulți alți evrei unguri la muncă forțată în Ucraina, dar Ágnes a reușit să-l elibereze. Oradea făcea parte din teritoriul Transilvaniei de nord care a trecut în 1940 în administrația Ungariei sub numele magiar de Nagyvárad. În vara
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
și miliția maghiară. Astfel în numai două luni și jumătate (27 aprilie- 11 iulie 1944), au fost deportați la Auschwitz 437.402 de Evrei în 147 trenuri. După o stopare temporară a deportărilor, alți 76.000 de evrei au fost trimiși în marșurile morții spre Austria, deoarece căile ferate spre Polonia și camerele de gazare nu mai funcționau odată cu apropierea armatei roșii. În perioada interbelică, o treime din populația Oradei era formată din evrei. În 31 Martie 1944 forțe SS au
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
dezastruoasă el și trupa lui de la poliție și Jandarmerie au început torturarea evreilor. "Acolo evreii erau dezbrăcați și bătuți cu furtunurile; femeilor le era introduse cabluri în uter, de multe ori în fața membrilor familiei." 2.500 de oameni au fost trimiși la muncă forțată. Între timp a fost organizat transportul feroviar. Între 24 mai și 3 iunie ghetoul din Nagyvárad a fost evacuat și 3.000 de evrei au fost deportați zilnic cu trenul "spre Est", la Auschwitz. "Am împlinit 13
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
mâncare, primește jurnalul Évei și-l păstrează în siguranță până după război. Pe 3 iunie 1944, Éva și bunicii au fost deportați la Auschwitz într-un vagon de vite pe ultimul tren cu deportați din Oradea. Acolo bunicii au fost trimiși imediat la camera de gazare, pe când Éva a fost selecționată de doctorul Josef Mengele pentru a fi subiectul unor experimente umane. A fost descoperită de Mengele cu picioarele umflate, probabil din cauza contractării tifosului și trimisă la gazare. A murit pe
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
Oradea. Acolo bunicii au fost trimiși imediat la camera de gazare, pe când Éva a fost selecționată de doctorul Josef Mengele pentru a fi subiectul unor experimente umane. A fost descoperită de Mengele cu picioarele umflate, probabil din cauza contractării tifosului și trimisă la gazare. A murit pe 17 Octombrie 1944, la vârsta de treisprezece ani. Soarta tatălui Évei, Béla Heyman nu este cunoscută. Tatăl vitreg Béla Zsolt a scăpat de la deportare fiind ascuns în infirmeria ghetoului Nagyvárad. Unii dintre bolnavi, printre care
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
de șină cu terasament cu tot, moloz și sfărâmături de vagoane, obuzele se sparg toate în cuprinsului singurului loc de cale ferată prin care respirăm. Avioanele completează simfonia petrecută de tirul furios al bateriilor antiaeriene..." În anul 1917, aici își trimitea corespondența și locotenentul Radu Comșa, eroul romanului "Întunecare" (1927-1928) de Cezar Petrescu, participant la luptele de la Oituz: "„Luminița avea astfel pe cineva aci, care purta grijă în fiecare zi să-i plece cartea poștală cu inscripția: „A nu se menționa
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]
-
a-i ajuta vecinii lor evrei. Circa 80.000 de evrei au fost uciși până în octombrie și aproximativ 175.000 până la sfârșitul anului. Majoritatea Evreilor din Lituania nu au fost obligați să trăiască nici în ghetouri și nici nu au trimiși în , care la acel moment erau doar în fazele preliminare de funcționare. În schimb, ei au fost împușcați în gropi aflate aproape de locurile lor de reședință, cele mai infame crime în masă având loc în din fosta Cetate Kaunas și
Holocaustul în Lituania () [Corola-website/Science/336669_a_337998]
-
aflate aproape de locurile lor de reședință, cele mai infame crime în masă având loc în din fosta Cetate Kaunas și în din apropiere de Vilnius. În 1942, mai supraviețuiau circa 45.000 de evrei, în mare parte cei care fuseseră trimiși în ghetouri și lagăre. În faza a doua, Holocaustul a încetinit, după ce germanii s-au hotărât să-i folosească pe evrei pentru pentru a alimenta . În a treia fază, distrugerea evreilor a căpătat din nou prioritate ridicată; în această fază
Holocaustul în Lituania () [Corola-website/Science/336669_a_337998]
-
după program ca profesor de limba turcă la Școala Alianței Israelite care deservea comunitatea evreiască din Edirne. La vârsta de 21 de ani a avut o relație amoroasă cu fiica unui director evreu pentru care lucra. El a fost prins trimițând o telegramă în care scria: „Lucrurile merg bine. În curând îmi voi atinge scopul”. Alături de doi dintre prietenii săi de la oficiul poștal a fost acuzat că a folosit neautorizat telegraful și a fost arestat în 1893. El a susținut că
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]
-
Între timp, deportații au fost supuși periodic violurilor și masacrelor, acestea fiind de multe ori rezultatul unor ordine directe ale CUP. Talaat, care era operator de telegraf de la o vârstă fragedă, avea instalat un telegraf în propria casă și a trimis telegrame secrete în timpul deportărilor. Acest lucru a fost confirmat de către Hayriye, soția lui Talaat, care a declarat că ea l-a văzut de multe ori folosind telegraful pentru a da ordine directe celor pe care-i credea că sunt guvernatorii
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]
-
omul de stat turc Reșid Akif Pașa a mărturisit că a descoperit documente care demonstrează procesul prin care declarațiile oficiale făceau uz de o terminologie vagă atunci când se ordonau deportări doar pentru a fi clarificate prin ordine speciale de „masacre” trimise direct de la sediul CUP sau chiar de la reședința lui Talaat. El a mărturisit: Hasan Tahsin Uzer, guvernator de Erzurum, a mărturisit în mod similar în cursul procesului Mamuretulaziz că unitatea specială Teskilat-ı Mahsusa, aflată sub comanda lui Behaeddin Shakir, a
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]
-
comanda lui Behaeddin Shakir, a fost mobilizată pentru a-i ucide pe armeni și că această organizație s-a aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne. El a explicat: Alte surse indică, de asemenea, că Talaat Pașa ar fi trimis telegrame ce coordonau executarea masacrului. Rafael de Nogales Méndez, un ofițer venezuelean care a servit în Armata Otomană, a vizitat Diyarbakır pe 26 iunie 1915 și a vorbit cu guvernatorul Mehmet Reșid, care a fost cunoscut mai târziu sub numele
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]
-
chestionat pe Talaat Pașa cu privire la deportări și la zvonurile despre masacre. Într-o astfel de conversație cu reprezentantul Ambasadei Germane, dr. Mordtmann, Talaat i-a declarat că scopul lui este anihilarea creștinilor din Turcia, sub acoperirea Primului Război Mondial: Într-un memoriu trimis la Berlin prin care cerea schimbarea ambasadorului german Paul Wolff Metternich pentru că a intervenit pe seama armenilor, Talaat a reafirmat acest angajament: „Acțiunea trebuie să fie făcută acum pentru că după război va fi prea târziu.” Pe la sfârșitul războiului, ambasadorul german ulterior
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]