3,912 matches
-
un craniu, imagine tradițională a morții. Prințul ar avea prilejul să mediteze pe tema clasică a „deșertăciunii deșertăciunilor”, dar în loc de asta exclamă: „O, chinuri ale iadului!”. Există acolo, așadar, ceva mult mai înfricoșător decât invitația de a reflecta la aparențele înșelătoare ale strălucitorului metal, înscrisă pe sulul de pergament plasat în orbitele goale ale capului de mort. Prințul de Aragon optează pentru sipețelul de argint și găsește înăuntrul lui desenul unui cap de idiot care se strâmbă la el clipind din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
iubirii are puterea de a face să răsară umbre, ele însele deținătoare de putere. Dar umbrele acestea ascund și capcane, amăgiri care fac ca unele priviri ce par a fi ale unui îndrăgostit să-și exercite din plin și nestingherite înșelătoarea vrajă. În Noaptea regilor, Viola, deghizată în paj, încearcă să o seducă pe Olivia prin cântecele ei. În realitate, o va cuceri cu o privire. Căci, în timp ce Olivia își descoperă chipul, iar Viola îi admiră frumusețea, Olivia este aceea care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
grăbește să-l îmbrățișeze pentru a-i dovedi că este cu adevărat el, principele Milanului, și că trăiește, îndoiala din mintea și din sufletul lui Alonso nu se va risipi cu totul. Nu cumva acest pretins Prospero este „vreun duh înșelător” („some enchanted trifle to abuse me”)? În ciuda faptului că l-a atins, că i-a simțit trupul „în carne și oase” și că, încetul cu încetul, începe să se convingă că închipuirea nu îi joacă feste, forța „efectului de fantomă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
le cunosc pe toate... Le văd ca într-o oglindă... văd cum doar se prefac că mănâncă... Ce se întâmplă aici, se joacă o piesă?”. Astfel, figura de ceară și gestica spectrală menționate în didascalii anunță o experiență a asemănării înșelătoare (ne întâlnim din nou cu faimosul methought/„mi se pare că...” shakespearian), care impune recunoașterea unei realități „deja-văzute”, a ceva ce revine după ce a existat sau s-a mai întâmplat o dată, o realitate, așadar, de ordinul imaginii reflectate și a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de asemenea, o veritabilă serie de dubluri: dublul nebunului, al tatălui, al mamei, al fratelui. Adică exact acele dubluri reprezentând un soi de figuri de ceară și/sau de fantome. În jurul lor se articulează tema oglinzii și cea a asemănării înșelătoare, astfel încât nu e o pură întâmplare faptul că referința teatrală se înscrie chiar în centrul acestei multiplicări de dubluri. Jocul dublurilor îi dă realității din teatru un statut de realitate indeterminabilă, de figură care este și, totodată, nu este ceea ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
orice s-ar spune - Pirandello nu se înșală în această privință -, teatrul este o artă păgână. Și totuși el nu uită niciodată că, în creuzetul acestei magii, teroarea se împletește cu râsul, că apariția efectivă stă alături de „scamatorie”, de manevra înșelătoare și că, în general, pretutindeni domnește în permanență o stare de confuzie, ca în cazul acțiunii din Șase personaje în căutarea unui autor, bunăoară. Sosirea neașteptată a celor șase personaje seamănă mai întâi o teribilă derută în rândul actorilor, confruntați
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mod aproape profanator și cvasiclandestin” și marcate de „latura obscură, nocturnă, răzvrătită a demersului uman”. Se vede că nici de data aceasta Kantor nu a uitat spusele lui Maeterlinck despre „neliniștitorul mesaj” transmis nouă prin intermediul acestor plăsmuiri ce „iau înfățișarea înșelătoare a omului viu” și că înțelege să se folosească din plin de acel amestec de „repulsie și atracție”, de acea „tensiune între interdicție și fascinație” pe care le provoacă manechinul. Recapitulând „acuzațiile” aduse manechinului - crearea iluziei mincinoase, folosirea frauduloasă a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să șocheze dureros publicul. Moartea și degradarea își dau astfel mâna pentru o „ultimă paradă”, acea „paradă vidă”, acea „celebrare care nu duce nicăieri” al cărei punct culminant este numit - cum altfel? - „complicitatea cu vidul”. Și totuși, în plin „simulacru înșelător”, în plină iluzie ce lasă un gust de „improvizație încropită repede și prost”, își face loc un fior tragic, reînvie ceva din emoția tragediei antice. Căci teatrul acesta cu actori-manechine și cu figuri de ceară se naște tocmai din tensiunea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
încă de eidolon, ș...ț aruncând o punte între lumea de aici și lumea de dincolo, făcând ca invizibilul să devină vizibil, imaginea lui Gorgo întrunește atât trăsăturile unei prezențe supranaturale, neliniștitoare, malefice, cât și pe acelea ale unui simulacru înșelător, ale unui artificiu menit să captiveze privirea și să creeze iluzia. Dionysos va fi ucis, iar trupul îi va fi sfârtecat de Titani tocmai pentru că, identificându-se cu o falsă aparență a propriei persoane, devine victima unei asemănări care induce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și polisemică. Punând în cauză dorința de viață a subiectului, putem ușor înțelege că o explicație în termenii cauzalității lineare, corelând acest act cu un eveniment punctual, ar fi în cel mai bun caz foarte incompletă, dacă nu chiar total înșelătoare. Cu toate acestea, în psihologia simțului comun tocmai acest gen de explicații pare să atragă întotdeauna adepți. În plus, trăsăturile de personalitate subiacente nu permit deloc să ajungem la concluzia existenței unei organizări a personalității sau a unei patologii precise
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
folosită, în funcție de intenția contabilului, atât în scopul de a manipula situațiile financiare, cât și, din contră, în scopul de a găsi noi soluții și metode la problemele existente. De aceea, pe parcursul lucrării, contabilitatea creativă este prezentată atât ca o practică înșelătoare de manipulare a situațiilor financiare, cât și ca o tehnică pozitivă, benefică, în măsură să răspundă la întrebarea: Cum să gestionăm resursele cât mai eficient, pentru a construi performanțe? Referitor la interesul recurgerii la tehnicile de contabilitate creativă, motivațiile pot
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
cuvintele pe care le folosesc în dezbaterea subiectului contabilității creative. Jurnalistul financiar M. Jameson (1988)<footnote Jameson M., A practical guide to creative accounting, Kogan Page, London, 1988, pp. 7-8 și 20. footnote> prezintă contabilitatea creativă ca fiind o practică înșelătoare: „Procesul contabil constă în utilizarea raționamentului în multe cazuri și rezolvarea conflictelor dintre abordările alternative pentru prezentarea rezultatelor aferente evenimentelor și tranzacțiilor financiare... această flexibilitate oferă oportunități pentru manipulare, înșelăciune și prezentare eronată. Aceste activități - practicate de cei mai puțin
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
necesității îmbogățirii literaturii de specialitate din România. O privire retrospectivă asupra ansamblului definițiilor consultate conduce la concluzia că, în principiu, majoritatea acestora au două elemente comune: percep incidența contabilității creative ca fiind comună; percep contabilitatea creativă ca pe o practică înșelătoare și de nedorit. Suntem de părere că metodele diverse de contabilitate creativă pot fi clasificate în patru categorii: 1) uneori, reglementările contabile îngăduie întreprinderilor să aleagă între diferitele politici contabile. De aceea, întreprinderile pot alege politicile contabile care le oferă
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
atât în scopul de a manipula situațiile financiare, cât și, din contră, în scopul de a găsi noi soluții și metode la problemele existente. De aceea, în cuprinsul lucrării, ne propunem să prezentăm contabilitatea creativă atât ca pe o practică înșelătoare de manipulare a situațiilor financiare, cât și ca pe o tehnică pozitivă, benefică, ce urmărește să găsească noi soluții la problemele curente apărute în contabilitate, în scopul prezentării cât mai fidele a poziției financiare și performanței entităților. 1.2. De ce
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
imaginii fidele este raportată la conceptele tradiționale de regularitate și sinceritate), în timp ce în contabilitatea anglosaxonă principiul imaginii fidele semnifică faptul că el dă cea mai bună descriere posibilă a întreprinderii (situațiile financiare prezintă o imagine fidelă dacă ele nu sunt înșelătoare, dacă nu furnizează o falsă reprezentare a realității). În literatura de specialitate, dar și în cadrul unor reglementări contabile, principiile sunt structurate și prezentate diferit. Profesorul Niculae Feleagă numește drept „istorie sau simfonie fără sfârșit” marea diversitate a principiilor enunțate. Epistemologul
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
în luarea deciziilor, atâta timp cât există o stabilitate relativă a nivelului general al prețurilor din economie și, implicit, o stabilitate a prețurilor individuale cu care operează întreprinderea. Orice schimbare semnificativă care intervine ulterior poate să transforme costul istoric într-o valoare înșelătoare care să inducă în eroare utilizatorii situațiilor financiare, atunci când aceștia iau decizii. Apare astfel efectul de desincronizare<footnote Ristea M., Dumitru C.G., Ioanăș C., Contabilitatea întreprinderii, Vol. I, ediție revizuită, Editura Mărgăritar, București, 2001, p. 33. footnote> dintre evaluarea la
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
este al doilea, modelul al treilea și structura este al patrulea cu care se operează la un nivel de analiză. Fiecare element are și aspecte dinamice care de asemenea nu trebuie suprapuse și folosite indistinct ca operatori analitici. Cel mai înșelător este conceptul de structurare (Giddens, 2000a). În teoria relațiilor internaționale, cea mai consolidată dintre teoriile care operează cu comparații, alături de ceea ce anglosaxonii numesc economie politică internațională, ordinea de prevalență care configurează analiza este următoarea: 1) sistem; 2) procesul sau dinamica
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
a-i ajuta pe unii echivalează cu a le face rău altora... De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, de regulă, nu adevărul triumfă, ci discursul mai abil, mai înșelător. Minciuna practicată cu măiestrie produce efecte superioare, în termeni de eficacitate trivială, celor ale veracității celei mai riguros respectate. De unde și oferirea competențelor sale de filosof unor particulari pe care-i asista în fața instituțiilor politice sau judiciare - adunarea poporului și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
totuși, imuabilă, eternă și bine reglată din punct de vedere mecanic. Practicând această metodă, nu mai gândim lumea la suprafață, ci în adâncimea pe care o reclamă. Luciditatea se dobândește astfel: trebuie să nu ne mulțumim cu aparența, prea ades înșelătoare, să recuzăm evidențele transmise din generație în generație și să preferăm efortul filosofic, să refuzăm părerile și să optăm pentru investigație. Să ne folosim de simțuri, desigur, să nu uităm că orice cunoaștere le implică, evident, dar să nu ne
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu ani mai târziu, că fuseseră „infiltrate”, că printre prietenii apropiați fusese strecurat un informator. Cine anume? Încep bănuielile. Cum să le reziști, cum să nu te lași prins în capcană și să identifici vinovatul pe baza unor presupuneri, poate înșelătoare? Și cum să uiți acea spaimă a supravegherii de care era cuprinsă brusc mama când, pe o plajă normandă, îmi povestea în șoaptă, cu o voce pe care spargerea valurilor la țărm o făcea și mai de neauzit, despre nebuniile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pe care mistificarea, atât de perfid pusă la cale, i-l ascunsese. Edmund a știut să profite din plin de acea încredere acordată întotdeauna informațiilor obținute grație dispozitivelor de supraveghere, căci lumea uită - mult prea des, din nefericire - cât de înșelătoare pot fi ele atunci când sunt folosite deliberat împotriva adevărului. În Othello, Shakespeare evocă aceeași strategie, adoptată de data aceasta de către Iago; ca și Edmund, Iago „regizează” scena dintre Cassio și Desdemona, știind că Othello o va supraveghea și că, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în timp ce Hamlet îi cere lui Horatio să rămână vizibil și să-și încordeze privirea: „concentrează-te cât poți mai bine/ Și nu-l slăbi din ochi pe unchiul meu” (p. 101). Căci prințul, aidoma strategilor moderni, recurge la o soluție înșelătoare: „să faci pe prostul”, ca să-ți păcălești adversarii deja atenți la orice mișcare de-a ta. Iar dacă în scena precedentă, cu Ofelia ca momeală, exista o veritabilă recurență a urechii ca organ de supraveghere, de data aceasta e privilegiat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
forță înzecită. Între zidurile casei, oamenii se sfâșie între ei, nesocotind nici măcar una dintre regulile conduitei burgheze și, deopotrivă, ale limbajului: aici totul este direct, brutal. Totul încearcă să rănească, în numele unui refuz al simulării, dar și al oricărei protecții înșelătoare. Nici că se putea imagina un cadru mai potrivit pentru această distrugere reciprocă, violentă și necruțătoare, decât spațiul închis al unui interior fără guri de aerisire și fără ieșire în caz de pericol. Locatarii se sfâșie între ei pentru că se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fi spus Hamlet: „cursa de șoareci” în care poți prinde conștiința societății burgheze. „Cursă de șoareci” care interzice accesul la adevăr. Ea se înfățișează ca un revers al dispozitivului de supraveghere, ca o sursă de revelații sau ca o strategie înșelătoare; dulapul scenei burgheze ne face să atingem limita extremă a deziluziei sentimentale, pentru a ne îndepărta de ea în ultima clipă. Din dulap nu va ieși niciodată la lumină adevărul: o întreagă artă a discursului se va strădui să devieze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dulap nu va ieși niciodată la lumină adevărul: o întreagă artă a discursului se va strădui să devieze, să deturneze discuția, pentru a împacheta frumos și a salva o situație compromisă. Teatrul de bulevard oferă, implicit, lecții despre forța cuvântului înșelător. Bois d’Enghien iese din încurcătură grație discursului său. Exemplele de acest fel sunt numeroase. În Boubouroche a lui Courteline, asistăm la o veritabilă instituționalizare a „dulapului” ca soluție de refugiu, căci amanții l-au dotat din timp cu cele
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]