2,617 matches
-
cotoroanța asta: țâșnește de pe scări ca din standurile de pornire în cursa de alergări. Ajunge la Jennifer atât de repede, că nu avem timp să facem nimic. Sau poate am avea timp, dacă reflexele noastre ar fi normale. Eu am încremenit pe loc de groază, privind la harpia asta complet plecată cu sorcova, care se năpustește asupra unei Jennifer parcă mai mică și mai fragilă și mai copilăroasă ca niciodată. Femeia ridică tigaia ca s-o lovească drept în cap; aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
albaștri și gura știrbă. Mâna dreaptă îi rămăsese înțepenită de la cot în sus. În camera tăcută și întunecată strigătul său mut era înspăimântător. Scântei albastre îi țâșneau din ochii înghețați. Pumnul suspendat în aer izbea o țintă nevăzută. Omul revoltat încremenise în timpul unei explozii de viață; se găsea suspendat între victorie și înfrângere. O clipă, m-am gândit că ar trebui expus într-un parc, pe un soclu. Îngropat în cimitir ar fi putut reveni în chip de strigoi... Din gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sa și cu marile aripi de pasăre pliate, Arhanghelul psiho-pomp pornește în josul căii luminate a giorno, strecurându-se cu dexteritate pe aleile rectilinii, pavate cu materie stelară, ale complexului arhitectonic greco-latin, care se întrezărește la numai o azvârlitură de băț, încremenit ca și un Sphinx, într-o nemișcare atemporală senină, nobilă și grandioasă. Silică, bietul sau doar spiritul său, proaspăt decorporalizat, păstrând reminiscențele firii omenești, urmându-și Călăuza, își mai răsucea capul către foștii săi amici de-o viață, prelungind la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
preumble înfometată, printre firimituri și coji de pâine, printre petele de grăsime, de muștar și printre foițele transparente strivite, de ceapă. O pală de aer rece, mai rece decât Curentul Labradorului, se stârnește din senin și, zvâcnindu-și tâmpla, Avocatul încremenește... Îngheață! În pragul ușii, este Șobolanul! Cumplit la vedere, exact ca un diavol, hăituit și hăituitor. Cu îmbrăcămintea tăvălită, sfâșiată și plină de praf și cu o rană urâtă în creștet, de unde sângele șiroise crâncen către fruntea patibulară, teșită și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
educație cetățenească, a fost menținut cu sila în întuneric. Nu ne-a trebuit țăran-cetățean, ci țăran-animal. Și acuma, culmea batjocurii, îl mai și insultăm că e rău și trândav... A, întreabă-l pe dumnealui, continuă arătând brusc pe Titu, care încremeni, că-i ardelean și-a venit de curând încoace, întreabă-l dacă țăranul dumnealor e leneș și lipsit de inițiativă! Și nu uita că acolo românul se află sub jug străin! A avut însă conducători cu tragere de inimă, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit să inspecteze mersul cercetărilor din ordinul boierului Miron, primarul Pravilă se tângui umilit că de aseară se chinuiește, împreună cu șeful postului, dar în zadar, nimeni nu vrea să mărturisească. Plutonierul, încremenit în "drepți", declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sunt mulți și dânsul e singur cu instruirea lor. Atunci Grigore îi sfătui să suspende deocamdată interogatoriile, să nu se facă zarvă de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și automobilul țâșni pe lângă ea ca o săgeată, gata să intre în șanț ca să n-o calce. Țipete de femei izbucniră din mașină, iar de peste drum, glasul nevestei lui Vasile Zidaru: ― Nicule, unde ești, că te omoară mașina! Baba Ioana încremenise pe loc. Cele două găini fugeau cotcodăcind speriate, cocoșul însă, care stătuse să le apere, era prefăcut Într-o grămăjoară de pene însîngerate. Bătrâna îl luă de o aripă și îl tîrî spre casă, bodogănind înăbușit: ― Fire-ar ai dracului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
socrul ei; azi, țăranii. Acuma se dumeri pentru ce s-a plâns adineaori Platamonu că e prea grea arenda. Nu-și putu ascunde un surâs ironic, aruncîndu-i o privire. Ședea în același fotoliu, cu ochii la țărani, cu o mirare încremenită pe față, care voia să-i mascheze turburarea, căci în creieri îi ardeau usturător numai cuvintele: Uite norocul meu!" Când crezu că au vorbit destul, Nadina îi întrerupse, spunîndu-le că deocamdată n-are de gând să-și vânză proprietatea și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
protestă țăranul. N-am mai pus țuică-n gură de nici nu mai țin minte, că unde să ne mai ardă de băut dacă... ― Ia lasă vorba, că n-am venit la taifas! îl întrerupse Bîrzotescu intrând în casă. Muierea încremenise lângă vatră, cu cei patru copii lângă ea, ca o cloșcă speriată de uliu. Porcul grohăia mulțumit și ridică râtul mirat... Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uita împrejur cercetător. Lung și deșirat cum era, ajungea cu capul până în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se repezi s-o îmbrățișeze. Tanța se împotrivea: ― Nu, nu! Lasă-mă!... Am glumit!... Titule... ― Acuma s-a isprăvit! se înflăcără tânărul. Nu mai pleci până... În clipa aceea un ciocănit discret în ușă îi amuți pe amândoi și-i încremeni pe jumătate îmbrățișați. După o tăcere de câteva secunde, în vreme ce Tanța se ascundea sub plapumă până-n bărbie cu ochii plini de spaimă, Titu Herdelea se apropie de ușă în vârful picioarelor, făcîndu-i semn cu degetul să nu se miște, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cărei mișcare părea o bătaie de aripă. Îi urmări cu privirea până dispărură pe poartă și apoi în dreapta, pe uliță. Dumitru Ciulici însoțise careta câțiva pași și rămase pe urmă în mijlocul curții, cu capul gol, nemișcat, parcă I-ar fi încremenit un gând. Nadina stătea în același loc, cu mâna repetând mereu același gest, cu ochii pierduți după cei plecați, murmurând mereu, parcă fără voia ei, în neștire: ― Pe mâine... pe mâine... Zări pe Dumitru, pe care nu-l observase până
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâini, tocmai spunea lângă scară că lespezenii sunt liniștiți și le pare rău că se amână mereu muncile, când o ceată de vreo patruzeci de țărani năvăli pe poartă cu mare gălăgie, câțiva învîrtind niște bețe în aer. Cei trei încremeniră pe scaune. Într-o clipire oamenii înconjurară cerdacul strigând, suduind, învălmășindu-se, parcă fiecare ar fi vrut să ajungă mai în față. Dumitru singur rămăsese cu capul gol în mijlocul mulțimii mânioase. Argații ieșiră de prin grajduri, privind mirați. Vizitiul apăru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deși gura întredeschisă parcă voia să vorbească. ― Aoleu, doar n-oi fi murit? bâigui Melentie zăpăcit. Se apropie, pipăi brațul uscat sprijinit pe dunga patului și cu degetele atârnând în jos. ― A murit! făcu omul abătut, uitîndu-se lung în ochii încremeniți cu privirea spre masă. Tocmai acuma s-a prăpădit și ea când... În pat, la picioarele moartei, copilașul cel mai mic se ridică, scâncind și frecîndu-și ochii. După câteva clipe, văzând pe tatăl său, se însenină și întinse mânuțele spre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sincere își vor putea ușura soarta... Ca la comandă, sutele de oameni ridicară capetele cu o mișcare, parc-ar fi vrut să se scoale în picioare, bâiguind într-un singur glas prelung ca murmurul unei furtuni trecute: ― Iertați-ne... Baloleanu încremeni de groază, ca și când mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. Aceeași frică subită cuprinse și pe procuror, și pe maior, ca și pe toți ofițerii, și chiar pe soldați. Singur plutonierul Boiangiu nu-și pierdu cumpătul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
reușiseră să „parvină” cunoșteau deja „modul de utilizare” a poziției lor sociale și nu se îndepărtau prea mult de acesta. Din acest punct de vedere, se poate spune astfel că România este încă o societate de „parveniți” imberbi, dar mulți... încremeniți în limbaj Ediția de anul acesta a festivalului de film documentar de la Sibiu a adus înnoiri de concepție și de prezentare. A acordat mai mult spațiu filmelor românești, promovînd unele filme prea puțin cunoscute de publicul autohton, a introdus o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
rănite, ciocnindu-se și sfîșiindu-se între ele într un balet macabru. Tînăra cu pricina intuise, în sinceritatea nedumeririi sale, un fapt esențial : adevărata tranziție este aceea a limbii ! Or, din acest punct de vedere, mai sîntem încă, în bună parte, „încremeniți în limbaj”... De aici am pornit, acesta este adevăratul kilometru zero al României post-comuniste și nici unul dintre filmele dedicate revoluției, obsedate de „a fost sau n-a fost”, nu exprimă atît de autentic și limpede această stare de fapt precum
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
au legătură cu subiectul, vehiculează un argument, cît de cît - și oricît ar fi el de anemic. Nici în cele mai elegante formulări nu pare să fie însă cazul la noi. Oare de ce ? Eu, recunosc, nu prea înțeleg, am rămas încremenit în stupoare. Caut așadar doctorand (la fără frecvență, că nu mai avem bani de bursă...) să analizeze într-o teză ce va face vîlvă, garantez, acest „stil cultural” care poate aspira, îndreptățit, la titlul de brand de țară ! Cărți poștale
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ideal practic și chiar, tendențial, un stil de viață practicat ca revanșă istorică. Din această perspectivă, se pare că rusticul ca discurs este expresia decolonizării tăcute a Țăranului : din „operă de artă” și alte „tezaure vii”, din obiect de admirație încremenită în proiect (și, eventual, obiect al unei modernizări forțate și străine), acesta are acum mijloacele de a deveni subiectul propriului său vis de modernizare și astfel de a ieși din seculara inegalitate sat - oraș. Cît de benefică va fi (este
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Ajunsesem la tufișul de lîngă gardul vecinului, acoperit cu o pelerină de volbură, care îl ascundea practic în întregime. Deodată, ceva a început să miște în tufiș și o arătare s-a strecurat pe sub volbură în luminișul din fața garajului. Am încremenit. — Gertrude, ce faci aici ? am strigat eu peste cîteva secunde bune de amuțeală. Din tufișul de volbură ieșise o rață. Iubesc rațele. Le ador ! Nu se compară cu gîștele, rudele lor vulgare și guralive ca niște țațe de Obor. Rațele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
zvârcoleam, dar nu o slăbeam din ochi. Când a apucat lacătul, am simțit că mi se sfâșie măruntaiele, că îmi explodează inima. Ea a rupt lacătul și, cu mâinile mânjite de sânge, a împins greaua ușă de cuarț. A rămas încremenită în prag, într-o atitudine pe care mi-e imposibil să v-o descriu, pentru că nu există cuvinte capabile s-o facă. Și deodată am văzut scena de undeva din spatele fetiței, în timp ce mă depărtam pe drumeagul care ducea spre munții
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deschiși și priveam prin fereastră norii minunați, rostogolindu-se strălucitori, capricioși, pe cerul verii. Uneori mă ridicam tiptil dintre cearceafurile scrobite, tăioase ca o sticlă albă, dar ușoare ca hârtia, și mă duceam la fereastră. Vedeam până în zare panorama Bucureștiului, încremenită sub nori, cu pâlcul de case vechi, cu olane și oberlichturi, cu luminatoare și uși de stejar masiv, iar mai încolo niște construcții mari și cenușii, cu multe geamuri, blocul din centru cu reclama Gallus ca un glob albastru deasupra
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de ce vedeau. Venise lângă ei și Luță, cu figura lui negricioasă, spână de sprâncene. Nicușor, grăsuț și îmbrăcat domnește, cu ochelari gen John Lennon, își întinsese și el gușulița, cu expresia nedumerită și iritată a miopilor. Când rn-am apropiat am încremenit. Lângă moara Dâmbovița cu zidurile ei stacojii, dincolo de gardul de beton, se afla fabrica de pâine Pionierul. Este o fabrică veche, cu acoperișul în zig-zag, cu ferestre rotunde spre care duc jgheaburi ciudate, albite de făină. Lumpă stătea toată ziua
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aparatul de ras, agitîndu-l în coloana linsă de apă care curgea din țeava îndoită a chiuvetei. Apa era atât de tăcută și decisă în căderea ei, încît aveai senzația că nici nu curge, că e doar o coloană de sticlă încremenită între orificiul țevii și fundul chiuvetei, acoperit de spumă și fire de păr. Se contemplă în oglindă după ce își răsese doar o jumătate de mustață, începu să râdă. Apoi, brusc, începu să plângă violent, în hohote isterice, sprijinindu-și fruntea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în sus, ca și când cineva m-ar fi strigat, și la un metru deasupra mea și puțin mai în față am văzut o sferă albastră. Avea cam șaizeci de centimetri diametru și era de un bleu intens, chiar fosforescent, hipnotic. Stătea încremenită în aer, părând un uriaș balon de săpun, de o consistență gelatinoasă. Tot ce-am gândit în acele momente a fost subliminal, așa cum "gîndești" când ești, de exemplu, în mare pericol sau când trebuie să iei fulgerător o decizie. Am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]