4,088 matches
-
pușcării, în așa fel încât dovedeau că nu erau la curent cu nimic și nu pricepeau o iotă din câte se petreceau cu adevărat în jurul lor. Dar nu doar cu politica erau cu totul în afară. Replicile sclipeau, scânteiau, se încrucișau, se ciocneau, ieșeau fulgere, vorbele erau alese și frumos orânduite, tonul era calm sau aprins sau aprig sau îngăduitor sau împăciuitor sau convingător sau zeflemitor, în funcție de ce aveau a-și spune, dar, dacă cineva ar fi vrut să relateze ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și, înainte de a-l da pe gât, a strigat: „Hai, noroc!“. În următoarea seară, pe măsură ce se îndepărta de aerul sărat și de briză, evitând să se mai gândească la felul cum Ioana Sandi îl privea de pe peron, tăcută, cu brațele încrucișate peste piept și ținându-și umerii în palme, de parcă i-ar fi fost frig dintr-odată, uitându-se la el rugătoare, deși nu-l ruga nimic, cu albul ochilor strălucind în ovalul ciocolatiu, parcă tristă, zâmbindu-i cât a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de pielea capului, transparentă ca un pergament. Pielea feței i se zbârcise, era străvezie. Pomeții și oasele capului i se conturau foarte limpede, părea un craniu învelit într-o pânză subțire, ușor colorată. Mâinile îi tremurau, deasupra oaselor mici se încrucișau dezordonat venele umflate, de un albastru pământiu, cu bulbucături din loc în loc, ca mușuroaie, în care pulsa sângele gros, acoperite de o piele zbârcită, subțire și alb-pământie și ea. Cămașa în care era îmbrăcată se umezise în jurul gâtului, al umerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu aprinde lumina“, i-a spus el când se îndrepta spre comutator. „De ce?“ „Nu e nevoie de lumină.“ „Cum nu e nevoie?“ „Nu e nevoie.“ Se uitau unul la celălalt. „Andrei“, a zis ea, dar n-a mai continuat. Își încrucișase brațele pe piept, ținând cu palmele marginile șalului. Străbătu încet camera, apropiindu-se de el, să-l vadă mai de aproape, și șoptea iarăși „O, Doamne!“, abia auzit printre vorbele cântate ale lui Armstrong. „Ce-i cu tine?“, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
O, Doamne! Cred că știu ce gândești și de asta mi-era cel mai teamă și de asta nu credeam că o să fii de acord. Da, știu sigur ce gândești, o, Doamne, știu sigur“, și își frământa cu palmele mâinilor încrucișate peste piept brațele învelite în șalul de lână. „Gândești că te-am forțat să spui asta. Gândești că te-am forțat să fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și te storc cum vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la libertatea aia a ta blestemată și ai impresia că orice ar face oricine e cu gând rău și că ar fi un complot și că... Naiba să mă ia!“ Se întrerupse, trântind revistele alandala și ridicând privirea spre el, încrucișându-și brațele peste sâni, cu coapsele sprijinite de tăblia biroului. „Îți spun drept, uneori îmi pierd răbdarea, pentru că nu e nimic cum ar trebui să fie și... hai, să nu exagerez, îmi pierd răbdarea pentru că lucrurile ar putea fi altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
m-am gândit că aș putea să vă ajut. Probabil că vă simțiți foarte rău. — Cum pot să știu că ești cu adevărat asistentă medicală? spuse el după câteva clipe de tăcere. — Trebuie să mă credeți pe cuvânt. Li se încrucișară privirile. Unde vă doare? — Toată partea de jos. Mortimer se dezveli și își trase jos pantalonii. Coapsa dreaptă era plină de vânătăi și umflată. Idiotul ăla de majordom neîndemânatic! Cred că a vrut să mă omoare. Phoebe examină vânătăile, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Crește? — Nu-mi dau seama. Ar trebui să te duci din nou la doctor. N-a considerat că e ceva important. Nu mai știam ce să spun: stăteam acolo, țintuit locului. Fiona mă privi preț de-o clipă, apoi își încrucișă brațele și își încovoie umerii, retrăgându-se în sine. — Chiar sunt obosită, spuse ea. Trebuie să mă retrag. — Bine. Dar înainte de a pleca, mi-am lipit din nou mâna de gâtul ei și am alunecat amândoi într-o îmbrățișare stângace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
biroul din vechiul meu dormitor, privind peisajul care fusese odinioară întreaga măsură a experienței și a aspirațiilor mele, în timp ce mama rămânea la parter, încercând să-și găsească vreo treabă sau să completeze cu solemnitate unul dintre numeroasele careuri de cuvinte încrucișate din reviste sau ziare de care era pe atunci dependentă. După amiaza însă, ne făcusem un mic ritual menit probabil să țină spaima și tristețea la o distanță tolerabilă: și aici intra în funcție televizorul. Deși părinții mei locuiau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ar fi putut întâmpla, bazată pe noi informații. Știi, post-glasnost, chestii de-astea. — Și ce spunea? — Am uitat în mare parte; dar cred că toată treaba era indecisă, oricum. Ceva despre un alt avion, unul mult mai mare, care se încrucișase cu traseul lui de zbor și crease multă turbulență ieșind din nor. L-a dezechilibrat. Am clătinat din cap. — Eu am o teorie mai bună. De fapt, e teoria pe care o au o mulțime de oameni. Ideea este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu asta? Se pare că azi după-amiază a avut loc o evadare, a fugit unul din acești bolnavi - un criminal care spintecă beregate: un ucigaș care omoară fără milă și remușcare. Ce crimă! Viața omului care are ghinionul să-și încrucișeze drumul cu al lui într-o noapte n-ar mai dura nici o oră! — Dar, domnule sergent, ospiciul se află la peste treizeci de kilometri. Acest incident, deși e periculos, nu ne poate privi. — Ba mă tem că da. Noi credem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și Lily și‑a ridicat privirea din revistă atât cât să se scuze și să iasă naibii din cameră Înainte ca totul să degenereze Într‑un război total. Am Încercat să mă așez În brațele lui, dar el și‑a Încrucișat picioarele și a dat din mână. — Vorbesc serios, Andrea - Îmi spunea așa numai când era foarte nervos - toate astea chiar merită? Fii sinceră cu mine o clipă. Chiar merită tot efortul? — Care toate astea? Să lipsesc de la o reuniune ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lovea de crengi de mure și de iarba lungă, trasă și strivită sub roți ca un flux puternic de apă sub barcă. Viv sălta În scaun, rîzÎnd. Dar Reggie se Încrunta, aplecîndu-se și trăgînd vîrtos de volan. — Dac-o să ne Încrucișăm cu cineva din direcția opusă, am sfeclit-o, zise el. Și ea știa că se gîndea la ce-ar fi dacă ar avea un accident, dac-ar tampona mașina și ar rămîne blocați acolo... Dar poteca se Înclină și coti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
direcția opusă. Parcă spuneai să nu atragem atenția asupra noastră. De ce naiba au fost necesare toate astea? Ești bine? Ea nu răspunse. Simțise scrîșnetele ambreajului, mersul Împiedicat Înainte și Înapoi al mașinii prin toate fibrele, mușchii și oasele ei. Își Încrucișă brațele de parcă intenționa să se mențină Întreagă, să nu se sfarme. Ce s-a ÎntîmÎmplat? o Întrebă Reggie. — Am văzut pe cineva cunoscut, spuse ea Într-un sfîrșit. Asta-i tot. — Cineva cunoscut? Cine? — Cineva. — Cineva. Ei bine, presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să nu i se strice rimelul. Stai, nu te strica! zise ea. Tot rîzÎnd, deschiseră fereastra, se cățărară cu dificultate și ieșiră. Se așezară și-și despachetară sanvișurile, Își sorbiră ceaiul și se calmară În cele din urmă; apoi Își Încrucișară privirile și izbucniră În rîs din nou. Viv puse jos ceașca din care se prelingea ceaiul. — Vai, ce-or gîndi clienții? Rimelul se scursese pînă la urmă. Își scoase batista, Îi răsuci un colț, puse colțul pe limbă, apoi ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că nu sînt. — Problema este că nu primim pe nimeni fără programare. — Așa deci. Se Întorsese și el odată cu ea, și se uita peste umărul ei la pagină. Mai mult ca sigur că e o afacere de mare succes. Își Încrucișă brațele și Își luă o postură mai relaxată. Așa, de curiozitate, cît cereți? Helen aruncă o privire la ceas. Hai, pleacă. Pleacă odată! Dar era prea politicoasă să-l lase să-i citească gîndurile. — La Început cerem o guinee, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
profesorului punîndu-i Întrebări despre cum era la Ypres, iar domnul Mundy era prea blînd ca să-i lase și să plece. Probabil că prefera să vorbească mai curînd cu Hammond decît cu Fraser. Își schimbă postura și stătu mai relaxat. Își Încrucișă brațele și se gîndi o vreme. — Aș zice că oamenii, spuse el În cele din urmă, erau cam la fel. — Cam la fel? Întrebă Hammond. Ce, vreți să spuneți că erau tipi ca Wainwright, umblînd după crăpelniță, și ca Watling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de tăcere stînjenitoare. Apoi Watling Îi dădu Înainte. — Dă-mi voie să te Întreb ceva, Fraser, zise el cu aerul de-a continua o conversație În care Duncan nu lua parte. Dacă la tribunal ți-ar fi spus... Fraser Își Încrucișă brațele și ascultă, și Începu să zîmbească din nou - se părea că-i revenise simțul umorului. Duncan așteptă, apoi se Întoarse. Oamenii care stăteau În partea opusă a mesei tocmai terminaseră o partidă. Doi dintre ei băteau ușor din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fără suflare. Orice fel de efort Îi lăsa cu respirația tăiată. La Trei, trebui să se oprească să-și tragă sufletul. În coridorul de la etajul lui se rezemă de balustrada din afara celulei, așteptînd ca inima să-și Încetinească bătăile. Își Încrucișă brațele, se lăsă În coate și privi Înapoi În sală. Zarva vocilor care se certau, a rîsetelor și strigătelor se auzea mai potolit de aici. Priveliștea era teribil de impresionantă, pentru că sala era cît o străduță, cu un acoperiș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Privește, 1755 Fraser!1755 Robert Fraser, privește-mă! Dar Fraser nu-l privi. Continuă să discute și să rîdă cu Watling, iar Duncan renunță, În cele din urmă. Clipi și-și frecă ochii. Iar cînd se uită din nou, Își Încrucișă privirile cu domnul Mundy, pentru că, probabil domnul Mundy Îl reperase acolo, stînd sprijinit, și-l urmărise. Își Înclină scurt capul spre Duncan și apoi Își văzu de drum, mergînd Încet printre mese. Duncan se răsuci și intră În celulă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
iar biroul ei era la etajul șapte. Ar fi putut lua liftul, dar lifturile erau lente și, Înainte, rămăsese blocată, așteptîndu-le, așa că recurse la scări. Mergea repede, fără să se oprească, la fel ca un alergător de cursă lungă: Își Încrucișase brațele sub piept, ținea tocurile mai sus, pentru că treptele erau tari, din marmură, iar tocurile făceau zgomot. CÎnd trecu pe lîngă un bărbat, acesta rîse. „Da’ ce-i atîta grabă? Știi ceva ce noi nu știm?“ Asta o făcu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lanterne, raze care scădeau, se-mprăștiau și țîșneau. Dar casele Înalte, simple, care mărgineau piațeta erau cufundate În tăcere. O simți pe Betty tremurînd, și Începu și ea să tremure. Dar nu se ridicară. Betty Își strînse gulerul și-și Încrucișă brațele. — Ai putea vorbi cu Reggie, zise ea din nou. — Nu, spuse Viv. N-am de gînd să-i spun. Dar de ce nu? E al lui, nu-i așa? — Bineînțeles că e! — Bine, Întreb și eu. Dar ce mai Întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Apare și chestia asta să le facă și mai Împovărătoare. E ceva atît de neînsemnat... — Îmi pare rău să-ți spun asta, fetițo, zise Betty, dar n-o să fie mic multă vreme. Viv se uită la ea prin Întuneric. Își Încrucișă brațele pe stomac. Asta nu suport, spuse ea Încet, gîndul că-i acolo, Înăuntrul meu, crescînd tot mai mare. Brusc păru că-l simte cum o suge ca o lipitoare. Cum e? Ca un vierme mic și gras, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ești bine? Fără nici o zgîrietură. N-am ieșit. Bethnal Green și Shoreditch au preluat totul. Helen o luă de mînă și-i strînse degetele. Mă bucur, zise ea. Kay căscă. — Mai bine aș fi ieșit. Am petrecut noaptea făcînd cuvinte Încrucișate cu Mickey și Hughes. O sărută pe obraz, apoi se dădu pe lîngă ea. Miroși a săpun. Helen se cabră. — Chiar așa? — Da. Ca un mînz. Ți-ai mai făcut o baie? Trebuie să fii absolut curată. Te-ai simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ambulanței să Închidă ușile, iar apoi se Îndreptă spre cabină și urcă Înăuntru. Hughes stătea În ușă, stăruind pe lîngă ea. — Langrish, zise el, pentru Dumnezeu, gîndește-te la ce faci! Își pipăi buzunarul În căutarea cheii, apoi privirile i se Încrucișară cu ale lui Mickey peste umărul lui Hughes. — Mickey, spuse ea Încet. Dă-mi cheia. — Carmichael, nu i-o da, zise Hughes. — Mickey, dă-mi cheia. — Carmichael... Mickey ezită, plimbîndu-și privirile de la Kay la Hughes și Înapoi. Scoase cheia, ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]