2,013 matches
-
de fotografia poetului din gazete, iar Mite își construise o "imagine ideală" contrazisă, parțial, de realitate, pentru că doar "nemțoicuța", mai snoabă, se arată dezamăgită ("Adâncimea pe care o așteptasem, în care trebuia să privesc și față de care trebuia să mă înfior nu exista!"149), pe când "Bălăuca" trăiește parcă într-o stare de euforie perpetuă, cu uimirea că poetul i-a citit atât de bine în suflet, fără s-o fi cunoscut înainte. Cele două femei nu practică, prin urmare, același tip
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Soneria telefonului sună strident o dată lung apoi de două ori scurt anunțând apariția mătăhăloasă a mărfarului și impiegatul își luă alene lampa cu lumină verde ieșind la peron pentru defilarea trecerii. Ieșit în aerul parcă puțin rarefiat al toamnei, se înfioră ușor, apoi privind în direcția trenului simți că e ceva în neregulă. Monstrul mare și negru cu ochi de foc se apropia încet pufăind rar, apoi scrâșnind ascuțit din frâne se opri. Din marchiza înaltă a locomotivei cu abur, mecanicul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
rămas pe fundul căruței, se dădu jos și porni spre rambleul acela ciudat călcând cu atenție peste pământul scorojit și crăpat de arșiță. Nu se înșelase. Un geamăt omenesc stins, pluti o clipă prin aerul încins făcându-l să se înfioare. Mai alergă câțiva pași apoi se lăsă într-un genunchi lângă fetița cu buzele uscate și ochii închiși ce căutase umbra aproape inexistentă a rambleului. O luă în brațe și alergă într-un suflet la căruța de pe capra căreia Nenea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
a trânti la pământ acea placardă, sau poate nu a vrut aceasta, cine știe, dar cu mișcări sigure de un calm desăvârșit o îndreptă și puse un pietroi mare la baza stâlpului dezmoștenit. Își roti ochii în jur și se înfioră ca de un val de frig. Pământul coborâse de acolo de sus din dreptul orizontului, formând trepte bizare, sălbatice cu margini glben-lutoase, aici prăbușinduse în adânc, colo ridicându-se ca împins de o forță năprasnică în sus, prinzând între cute
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de acolo. Atunci îmi va fi mai ușor să mă duc și eu acasă. Până atunci, de două ori pe lună, vine o mașină de-a drumurilor dinspre șoseaua de unde ai venit dumneata și-mi aduce provizii și salariul.” Mă înfiorai puțin fără nici un motiv aparent de parcă ar fi trecut ceva străin prin aerul acela subțire de toamnă, ceva fără un chip sau nume, care lua cuvintele omului acela aproape bătrân de acum, și le ducea peste pârâul mărunt în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
măsurați, neliniștit de neliniștea copilului său.Un cocoș cântă prelung în noapte și sunetul său nestatornic pluti mult timp deasupra văii cu satul, căutând parcă tovărășia celorlalți cocoși care de acum ar fi trebuit să vestească miezul nopții. Culai se înfioră ca de un duh său, își ridică fără să gândească la ceva anume curelele geamantanului pe umerii săi slăbuți și zise cu o voce spartă, parcă străină: „Doamne, este miezul nopții și tocmai trebuie să trecem pe la mormântul acela. Eu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
despart principii estetice radical diferite: În ce mă privește, eram adeptul unui limbaj elevat, epurat de orice loc comun, scânteind de cuvinte tabu, al unei exprimări filtrate, ceremonioase și elegante, al unor teme filosoficești și al unor simboluri care mă înfiorau prin rezonanța lor esoterică; într-un cuvânt, al unei poezii care izvora din tradiție ca dintr-o fântână a veșnicei tinereți, și care se ferea ca de foc de orice gest liric de frondă, de orice tentativă eretică de experiment
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu se mai poartă patriotismul în general, dar vă sugerez domnilor politicieni, să citiți măcar cîteva pasaje din Cîntarea României, Alecu Russo. E atît de frumoasă această Cîntarea cîntărilor românească, încît cu greu poți să nu tresari, să nu te înfiori. Eu găsesc extrem de tulburătoare și de pilduitoare acele cuvinte. Cum de ele nu le dau fiori guvernanți-lor? Sau ce-i mai poate înfiora pe ei? Nu, nu moare țara, d-le Băsescu. Iar problema nu e că dvs. nu ați
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
atît de frumoasă această Cîntarea cîntărilor românească, încît cu greu poți să nu tresari, să nu te înfiori. Eu găsesc extrem de tulburătoare și de pilduitoare acele cuvinte. Cum de ele nu le dau fiori guvernanți-lor? Sau ce-i mai poate înfiora pe ei? Nu, nu moare țara, d-le Băsescu. Iar problema nu e că dvs. nu ați mai vrea să-i fiți președinte. Proble-ma e dacă ea vă mai vrea... 4.12. OAMENI MICI Oamenii mici sunt mici. Majoritatea nu
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
de vis), dar Menelau nu poate fi convins, el se îndoiește de propria percepție și se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile. Să fi căzut oare într-un delir halucinatoriu, sursă a unor năluciri amăgitoare? Pe Menelau îl înfioară, îl înspăimântă existența acestei duble Elene, a acestor două trupuri (soma) neînchipuit de asemănătoare. În ciuda încercărilor Elenei de a sublinia deosebirile dintre femeia reală și eidolon-ul ei, fantoma trimisă în Troia, forța acesteia din urmă este atât de mare, încât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stranie reciprocitate, același semn înspăimântător. Când un om este posedat de Lussa și mimează gesturile, expresia și strigătele Gorgonei, devine el însuși un soi de dansator al morților, un bacant al lui Hades. Teroarea care îl domină, spaima care îl înfioară și care îl face să danseze pe sinistra melodie a flautului vin direct din Infern: în ele este concentrată puterea unui mort, a unui demon răzbunător care îl urmărește pentru a-l sili să-și ispășească păcatele, un alastor, pecetea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
groaza Atâta vor părea obișnuite Că mamele-or zâmbi, văzându-și pruncii Crunt sfâșiați în ghiare de războinici. Cruzimea mila va înăbuși-o. Și spiritul lui Cezar, răzbunare Vânând alăturea de duhul Ate Urcat fierbinte din Infern, pământul L-o-nfiora strigând cu glas tiranic: „Fără-ndurare”, până când copoii Războiului, scăpați din lanț, atâta Vor răspândi hidoasa lor ispravă Că tot pământul o duhni de leșuri Ce-și cată cuvioasa-ngropăciune1. Mai târziu, fantoma lui Cezar își va face efectiv apariția în fața
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care ceilalți nu o văd, o prezență de ordinul invizibilului, percepută doar de către cel condamnat să viețuiască într-o noapte eternă? E un invizibil în stare să trezească o „spaimă neobișnuită, nefirească” și care-l face pe orb să se înfioare. Înger sau fantomă, cineva nevăzut a intrat pe ușă sau s-a ridicat de la masă, semn impalpabil, imaterial al prezenței morții. Numai bunicul orb știe că printre ei se află cineva, că acolo s-a așezat cineva, bunicul orb căruia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage unei vieți pustii până la jertfa definitivă. Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
devine macedonskian: Și-n râuri se-nălțau păsări și păsări tremurau în râuri/ Și soarele curgea-pământuri și din pământuri către soare/ Se desfăceau păduri de trunchiuri și mânjii nedesprinși de frâuri/ Cum nechezau cuprinși de azurul ce începu să-i înfioare". Bucolic, Ion Horea are personalitatea lui, deși se mișcă în tiparele tradiției; pitorescul rural, sentimentul timpului, sentimentul iubirii, fixate într-un cadru de transmiteri și de tensiune, alimentate și de melancolia de sursă eminesciană stau alături cu preocuparea modernilor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
genunchi și-ți mulțumesc, iubire/ Pentru aceste zilnice semnale/ Și voci ale mărinimiei tale." În "Sărbătorile zilnice" (1961), poeta, așa cum mărturisește, trăiește simultan toate vârstele: copilăria, adolescența și tinerețea. Devine însă, pe parcurs, retorică și imaginile create nu ne mai înfioară: "Dacă las să se adune tristețea cu alta,/ Vezi crescând deodată/ cu trunchiul impunător, deznădejdea sinteza și încununarea". Cu timpul, Nina Cassian va cânta tot mai frecvent toamna ca simbol al sfârșitului unei vârste. Toamnele ei, cu sunete, parcă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
absolute, însă trăirile le realizează la temperaturi înalte. Lirica se angajează într-o dezbatere teribilă a condiției umane. Se sacralizează universul, Marele Orb este răspândit în lumea din jur: "El pare duh pentru că nu-și arată corpul", dar pământul se înfiorează de prezența lui. Dumnezeu își răspândește sămânța: "Doamne, unde arunci sămânța ta,/ Doamne, eu sunt aici la ei și văd,/ prin mine trece dorul tău viu spre a fi rod". Dialogul cu divinitatea este axat pe ideea purificării prin suferință
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu publicul de teatru american s-a produs pe măsura dezvăluirii mele depline. Au văzut și au simțit pe scena, 1000 de grade temperatură ceea ce, dacă ești cât de cât sincer, vrei sau nu vrei, te atrage, te cheamă, te înfioară. La început au fost reci, normali. Am trăit momente de mare panică. Dar s-au schimbat odată cu spectacolul, spectacolul i-a schimbat pentru acestfel de teatru, i-a implicat și în cele din urma i-a eliberat. Spectacolul s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mîță în mîncare nu-și bate nevasta. Moară Cînd te duci la moară, să nu pui cu ciurul boabe în sac, că se frînge moara. Să nu torci în moară, că se sparg pietrele. Moarte Se crede că dacă îl înfioară pe om i s-a uitat moartea-n ochi. Să nu se scalde cineva unde se întîlnesc două ape, căci e rău de moarte. Nu stînge lumina în noaptea de Crăciun, că-ți moare cineva. Să nu te piși în
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
de acest soi". Chiar Mugur a fost arestat de două ori și interzis, ca artist, în trei rînduri!... Ca om dinăuntrul vieții spectacolului, poate că am citit cu un exces de... sensibilitate această carte importantă, dar cum să nu te înfiori cînd asiști, prin procură (mărturia lui V.M.), la sfîrșitul scenic al marelui Mihai Popescu, chinuindu-se să termine ultimul lui spectacol, Bălcescu ("...a-nceput să facă pauze nemotivate. O neliniște se așeza între el și public. Era tragic să vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
de ieri în București, internat la Saint-Vincent de Paul, camera 15. A venit pentru abcesul care încă nu s-a scurs, cu toate că i s-au făcut la Roman două puncții măcelărești. Mi-a povestit drumul cu trenul și m-am înfiorat. Plecarea de acasă, în plină noapte, luna pe cer, străzile pustii, gardiștii care priveau mirați targa care trecea, așteptarea în biroul șefului de gară, urcarea în vagon, prin fereastră, sosirea dimineață în gara București, hamalii care refuzau să-l scoată
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
îmi căzură pe cele șapte sfetnice înalte de pe masă. La început au luat chipul îndurării înseși și păreau îngeri albi și plăpânzi, care veneau să mă mântuie, dar deodată un leșin de moarte îmi năpădi sufletul și simții că mă înfior până în adâncul ființei, ca și cum m-aș fi atins de firele unei baterii galvanice, în vreme ce îngereștile chipuri se preschimbau în stafii fără noimă, cu frunțile în flăcări, și văzui că din partea lor nu voi avea ajutor. Mai apoi mi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Ladima, chiar în viață fiind, e perceput de Fred ca o stafie ce bântuie noaptea pe străzile Bucureștiului, înfricoșându-l pe naratorul ocazional: "Abia când mi-am dat seama cine e, în lumina lunei târzii, la ora aceea, m-am înfiorat. Era domnul de la Movilă cu care mă bătusem în duel. Parcă era un strigoi, desprins de cele pământești."214 Regimul nocturn este apanajul existențial al poetului, și metafora ontică prin care se autodefinește într-o epistolă ar fi "...ocnaș al
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Danemarcei va traversa momente de cumpănă: "Aceleași prevestiri îngrozitoare,/Ai soartei înainte-mergători/Și crainici ai restrișei care vine,/ Au fost trimise pe pământ și cer/ Pe-aceste plaiuri, oamenilor noștri."219 Prințul, chiar dacă cinstește așa cum se cuvine memoria tatălui, este înfiorat aflând de nefireasca bântuire, aceasta înseamnă că o nelegiure s-a înfăptuit și cel chemat să o îndrepte va sfârși tot în moarte. Nu se teme de ea, dar este încă prea tânăr și ar fi vrut să cunoască mai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
tentațiilor iubirii trebuie să genereze un anti program estetic in care elementele de baza vor fi și ele departe de a proba o angajare, o participare. Eroina se află Încă de Începutul poemei Într-o stare de amenințare, ea fiind Înfiorată de astrul uriaș, de strălucirea sa, de maiestatea sa. Trăiește În această amenințare pînă cînd se obișnuiește cu ea, Începe să o perceapă ca o sursă de furor mistic și la Început de tentație sexuală. Apoi Începe să-și dea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]