KorAP: Find »[drukola/base=îngâna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 65 >

1,615 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace, apoi, îngână: Mi-era drag bătrânul. Avea soare în inima aceea. Dumnezeu să-l ierte! Și... și soața? Mălina, pare-mi-se... Bârsan întoarce capul să nu i se vadă ochiul, dar vocea tremurată, înăbușită, se aude: Mălina... Mălina era printre fetele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
M-au înșelat! M-au înșelat!" De-aș fi știut, închipuiam altfel, făceam într-un chip... "Ferește-mă Doamne de prieten, că de dușman mă feresc singur", zicerea asta o avem și la greci, spune Țamblac. Acu înțeleg urzeala vicleniei, îngână Ștefan înăbușindu-și mânia. Ne-au dat la lei", făcându-și socoteala că fiara sătulă nu-și cată altă pradă... Și după ce fiara ne va mistui pe noi și va rage după altă pradă? întreabă Vlaicu. Vine și rândul lor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
după ce fiara ne va mistui pe noi și va rage după altă pradă? întreabă Vlaicu. Vine și rândul lor, n-ai grijă... Și-acuma, acuma ce facem? Singuri-singurei... Și ajutor de nici o parte. Ni s-a năruit și ultima speranță, îngână Stanciu. Ștefan izbucnește într-un hohot sarcastic: Cum nu?! Arhanghelul cu cetele lui îngerești!... Să sfârșim, dar, comèdia aiasta cu "Preasfânta Creștinătate"! schimbă el brusc tonul. Acu, cel puțin, am aflat adevărul: "Suntem singuri!"... Prea bine! Nu datorăm nimănui nimic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
prorocește! se hlizește Ștefan cu un zâmbet batjocoritor. Capul tău... și chiar capul meu... nu fac două parale! Capul Bourului să nu cadă! Ai înțeles, măăă, Stanciule?!?! Stanciu răsuflă greu, cu gura căscată ca peștii aruncați pe mal. Abia poate îngâna: Nu... nu pentru capul meu, tremur, Doamne... Mi-i... mi-i milă de țară... Și mie, mie nu mi-i milă?! i-o retează brutal Ștefan, răsuflând și el greu, greu. Suntem singuri!! strigă Stanciu cu disperare. Singuri!!... Suntem pierduți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
capul plecat, respiră repede, adânc: Ne-am ars corăbiile... Pentru noi, nu există întoarcere... Nu există decât o cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și, ce-o vrea Dumnezeu... Fie ce-o fi, îngână Stanciu, cu capul plecat. -Iau asupra mea tot sângele vărsat, asupra mea să cadă blăstămul acestui popor, îngână Ștefan cutremurat. Ștefan, copleșit, gârbovit, galben ca ceara, face câțiva pași șovăitori târșind piciorul. Se clatină, se sprijină de masă. Ești... ești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și, ce-o vrea Dumnezeu... Fie ce-o fi, îngână Stanciu, cu capul plecat. -Iau asupra mea tot sângele vărsat, asupra mea să cadă blăstămul acestui popor, îngână Ștefan cutremurat. Ștefan, copleșit, gârbovit, galben ca ceara, face câțiva pași șovăitori târșind piciorul. Se clatină, se sprijină de masă. Ești... ești bine, Măria ta? se apropie, îngrijorat, Tăutu. Tăcere. Boierii stau cu capetele plecate. Ștefan îi privește lung... Le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui Vodă Ștefan! se repede Mihail. Și eu! îi ține isonul Duma. Vă mulțumesc, le surâde el trist. Dar... dar vă sfătuiesc să fiți mai prudenți. Stelele-s nestatornice... mai și cad, cât sunt ele de stele... "Tot adevărul?", îl îngână Stanciu. Măria ta vrea să zică... să ne grijim de lumânare? Ștefan zâmbește cu îngăduință: Am două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot, strigă cu sufletul la gură, ca un jurământ: Măria ta! Să... să știi! Noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
făptuit, bun-rău, și... și pentru cât am greșit, cu gândul au cu fapta, să nu ne osândească prea rău și să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa, ai umplut lumea cu "năzdrăvăniile" tale. Cum naiba să fii dat uitării? Crezi?... Europa m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
purtau și racla, să apere Sfântul Mucenic Suceava, să le apere căsuțele de urgie. O să mă odihnesc, unchiule... Când m-oi duce la culcare la Putna, o să mă tot odihnesc... Mai am însă o trebușoară de împlinit, aici... Ce gânduri, îngână Tăutu cu inima strânsă. Că n-oi fi nemuritor... Teamă mi-i că, pentru români, deja ești... îngână Țamblac. Ștefan izbucnește într-un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Când m-oi duce la culcare la Putna, o să mă tot odihnesc... Mai am însă o trebușoară de împlinit, aici... Ce gânduri, îngână Tăutu cu inima strânsă. Că n-oi fi nemuritor... Teamă mi-i că, pentru români, deja ești... îngână Țamblac. Ștefan izbucnește într-un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună, Măria ta! Noapte bună! Și mâine! În zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adevărat! Ați fugit! Toți! L-ați părăsit! A rămas singur! strigă Ștefan acuzator. Singur! Da... Am fugit... L-am părăsit... A rămas singur... -Singur cu spada! strigă Ștefan obsedat, fanatic. El singur!... Singur împotriva unei oștiri întregi! Singur! Da... Singur, îngână el vinovat. Ai uitat să pomenești de cămeșa însângerată... "Cămeșa morții"... Și... și i-au umplut capul cu paie! strigă Ștefan, pătimaș. Și l-au dat la sare, să nu se-mpută! Și l-au înfipt în suliță, și l-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
paie! strigă Ștefan, pătimaș. Și l-au dat la sare, să nu se-mpută! Și l-au înfipt în suliță, și l-au dat în târg... l-au dat... Ștefane... de ce te chinui? Ștefan, cu ochii pierduți în gol, obsedat, îngână: Dacă nu te lași... și nu te lași... și nu te lași... Dacă lupți... și lupți... Termopile, șoptește Țamblac. Ce tot spui? Mă gândeam... Ștefan duce mâna la falcă, o freacă ușor... Măseaua?... Iar?... Te doare?... S-o ia naiba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l descânta pe Mircea Basarab Vodă Bătrânul, când pornea în bătălie... Își sărută pulpa degetului mare și cu el îi face un benghi, în semn de cruce, pe frunte, pe obraji, pe bărbie, pe umeri, pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În apă sfințită Care se cântă, Și se descântă, Lui Ștefan, sănătate, Să mi-l apere de moarte, La miezul nopților, Și-n asfințitul zilelor, Să mi-l aducă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să bem pentru izbândă!... Ma...Maria! se bâlbâie el, pune cupa pe masă, se apropie și o ia de mână. Maria!... Voichița, înmărmurită, se lipește cu spatele de zid, să intre în zid... Și, încetișor, se prelinge spre ușă... Maria... îngână Ștefan stingherit, vinovat. Să nu... să nu gândești rău despre Voichița... A venit să-și ia rămas bun... Se întoarce la mânăstire... la bolniță... la mânăstire... Voichița se prelinge ștergând zidul cu spatele, se prelinge spre ușă... Domniță, nu pleca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
O ciocârlie trezește zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trupurile lor", adaugă cu glas frânt. Dumnezeu să-i ierte... Ștefan respiră, respiră; nu-i mai ajunge aerul: Eram stropșiți! Ca să nu-i dau pe toți morții, oftează el, am poruncit să buciume retragerea la codru... Gata! S-a sfârșit, îngână Daniil sleit. Da... S-a sfârșit, îngână Ștefan cu voce spartă. Două sute de viteji, cu Mihail în frunte -, deși știau că sunt sortiți morții, au cerut,singuri au cerut -, să rămână acolo, ca să acopere retragerea... Am vrut să rămân cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să-i ierte... Ștefan respiră, respiră; nu-i mai ajunge aerul: Eram stropșiți! Ca să nu-i dau pe toți morții, oftează el, am poruncit să buciume retragerea la codru... Gata! S-a sfârșit, îngână Daniil sleit. Da... S-a sfârșit, îngână Ștefan cu voce spartă. Două sute de viteji, cu Mihail în frunte -, deși știau că sunt sortiți morții, au cerut,singuri au cerut -, să rămână acolo, ca să acopere retragerea... Am vrut să rămân cu ei, împreună, cu sabia, acolo, la Valea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
piere Moldova!!! Pleacă!!! Fugi!!! Fugi!!!"... Și am fugit! oftează istovit, răgușit. Ca un șobolan! Am fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu sabia în mână... au pierit acolo, până la unu' au pierit... cu sabia... Floarea oștirii mele... îngână Ștefan, sleit, lac de sudoare, cu ochii în pământ. Au căzut ca niște viteji, îngână Daniil. Da... "au 'nălbit poiana", șoptește Ștefan sfârșit, ștergându-și cu palmele broboanele ce i se prelingeau în ochi, orbindu-l. Cei mai viteji oșteni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu sabia în mână... au pierit acolo, până la unu' au pierit... cu sabia... Floarea oștirii mele... îngână Ștefan, sleit, lac de sudoare, cu ochii în pământ. Au căzut ca niște viteji, îngână Daniil. Da... "au 'nălbit poiana", șoptește Ștefan sfârșit, ștergându-și cu palmele broboanele ce i se prelingeau în ochi, orbindu-l. Cei mai viteji oșteni ai Moldovei... De mă voi întoarce, pe oasele lor albe înălța-voi altar întru a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
las o urmă a trecerii mele... Mi-am frământat creierii, ce și cum să fac mai bine. Și iată că am greșit. -Și din greșeli înveți. Vei fi un domn și mai înțelept. Dacă n-ai putut face altfel", îl îngână și zâmbește. Așa sunt unii blăstămați: nu sunt ei fericiți curioasă fericire până nu-și găsesc o coroană de spini, o cruce, o Golgotă de urcat... Am și eu Golgota mea... Și-o s-o urc până la capăt, pentru că nu pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se poate înălța fără jertfă. Ca să se stingă blăstămu', ca zidirea să dăinuie, trebuie ca o ființă omenească, de bunăvoie -, să se lase zidită de vie la temelie... Numai așa zidirea va avea suflet și va dăinui... Zidit... de bunăvoie... îngână Ștefan cu privirile pierdute. ...Să dăinuie... Să dăinuim... Nemilos destin... Împotriva ăstui destin nedrept m-am răzvrătit! Prea am fost de tot singuri... Totdeauna am fost singuri. "Numai Marea cea mare ne-a stat alături prin nemărginirea ei"... Dar, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mine... M-au părăsit... M-au lăsat singur, când aveam mai mare nevoie de ei... Aiasta cumplit mă doare! Daniil clatină din cap: S-a surpat, oare, credința moldovenilor în Domnul lor, Ștefan? Risipește umbra îndoielii... "Moldovenii lui Ștefan", îngână el sarcastic... Eram înțeleși au jurat chiar ca oastea risipită să se adune pe culmile Carpaților în zvon de bucium. Dar buciumele n-au buciumat... Și cât i-am așteptat, Doamne!... Am luptat singuri... Am murit singuri... Poate... poate n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
chiar ca oastea risipită să se adune pe culmile Carpaților în zvon de bucium. Dar buciumele n-au buciumat... Și cât i-am așteptat, Doamne!... Am luptat singuri... Am murit singuri... Poate... poate n-au putut... îngăimă Daniil. Poate... poate, îngână Ștefan cu tristețe și îngăduință. Poate li s-o fi urât și lor de un așa domn neastâmpărat, ce le-a pricinuit atâta durere, pagubă și moarte. Poate... poate țara nu mă mai vrea... Eu le-am cerut să dea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vom fi ce-am fost și mai mult decât atâta", rostește solemn și apoi pune un genunchi în pământ, cu capul plecat. Binecuvântează Părinte... Daniil își șterge pe furiș o lacrimă... Îi pune palmele pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan se ridică... Îi zâmbește... Îi face un semn de bun rămas... Și pleacă încet șchiopătând... Daniil, în prag, își mai șterge o lacrimă furișată printre crețuri și strigă: Să te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]