1,931 matches
-
Helen, dar mi se părea că vine de undeva de foarte departe. Era de parcă vocea îi era înecată de vâjâitul sângelui care-mi gonea prin trup, către cap, astfel încât să mă înroșesc într-un fel în care nu mă mai înroșisem de când aveam cinșpe ani. Pe bune, zicea Helen. Miroase îngrozitor a vomă. Nu e vomă, îi explica mama ca o specialistă. Așa miroase palmerzonul. Știi, ăla care se folosește la sosul presto. Capitolul zecetc "Capitolul zece" Cina a fost cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am vorbit eu. Câți ani are Adam? am întrebat-o pe Helen ca și când n-ar fi fost ceva important. De ce? m-a întrebat ea fără să-și ia ochii de la ecranul televizorului. Îți place de el? Nu, am protestat eu înroșindu-mă până-n vârful urechilor. —Chiar așa? a zis ea. Toată lumea îl place. Toată facultatea îl place. Și mama îl place. Mama a fost puțin șocată și surprinsă și părea pe punctul de a începe să se apere cu vehemență. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
bine picioarele pe sub masă, iar zâmbetul i s-a risipit. Și eu am rămas cu sentimentul unei mari pierderi. —Claire! a zis James încruntându-se ca un patriarh din perioada victoriană. Acoperă-te! Uite cum te privește chelnerul! M-am înroșit. Acum, îmbrăcată în rochia mea scurtă, mă simțeam caraghioasă și jenată, în loc să mă simt sexy și provocatoare. Du-te naibii, James, că m-ai făcut să mă simt așa! Se comporta ca un nenorocit de amish. Să știți că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
peste cap În Iugoslavia leur amour, dar În opera de care voi vorbi, Încă intacte), așadar am intrat deja, În timpul parantezei, pe tărîmul eroului vajnic, legendar, veșnic biruitor, cu o cută bărbătească Între sprîncene făcută de tatăl său cu degetul Înroșit În foc, care-a traversat pînă la leșin subcultura americană Înghițită de la o vreme cu multă voioșie de toată suflarea omenească, de la un capăt la celălalt, asta presupunînd că are capete și se Îndoaie ca sîrma, subcultură Întinzîndu-se de la Mighty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dos. Ținut mai la distanță, din pricina mirosului, se Întrezărește și Portretul Conducătorului, iar În zona călcîiului, adică Socialistul nr. 3, găsim versuri. „Val mare de pînză ridica-vor / Pe brațele lor de muncitoare / La țesătoriile de bumbac și mătase / Vor Înroși trîmbele (...) / Și zeii vor da iarăși Înfățișare / Mulțimii de muncitori, la lupta / Cea mare.” Ion Gheorghe. Again. S-a Înfrățit grozav cu muncitorii, așa e el, vrea frați, se Înroșește, a apucat demult să scrie cu bumbac, nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lor de muncitoare / La țesătoriile de bumbac și mătase / Vor Înroși trîmbele (...) / Și zeii vor da iarăși Înfățișare / Mulțimii de muncitori, la lupta / Cea mare.” Ion Gheorghe. Again. S-a Înfrățit grozav cu muncitorii, așa e el, vrea frați, se Înroșește, a apucat demult să scrie cu bumbac, nu-l mai poate opri nimeni. L-am lăsa să treacă ca un coș, dar iată că se umflă, o dă În pandalie: „Și canalele sînt Înfundate / De zăpadă și de steaguri roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Dudley Smith zîmbi - aproape imperceptibil. Bud Își Înălță către oglindă degetul mijlociu, bine Întins. CAPITOLUL 11 Imaginile văzute prin oglindă erau pătate și dungate. Realitatea era puțin cețoasă,iar Thad Green greu de citit. Cu Parker era simplu - ba se Înroșea, ba se Învinețea. Dudley Smith, iubitor de exprimări criptice, vorbind cu accent irlandez - prea calculat ca să-ți dai seama ce gîndește. De asemenea, Bud White era, prea ușor de citit: cînd șeful poliției citase „Este o nenorocire“, lui Bud i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ar putea să-ți găsesc un locșor vacant. Măcar un post de bodyguard la El Rancho. Tone de păsărică pe-acolo, fiule. Un taur ca tine poate să primească tratament complet: ras, tuns și frezat. — Tataie, ai terminat? Penzler se Înroși. — Pentru tine sînt „domnu’ Natsky“, Neanderthalule! Bud Închise ușa. — Am nevoie de contractele de concerte ale lui Cooley din 1951 Încoace. Vrei să mi le dai de bună voie sau de nevoie? Penzler se ridică și se propti cu spatele la fișete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
când, urmărind pe sub gene felul cum îl privea din ușă una din infirmiere, i-a spus Ioanei Sandi: „Nu-i așa că-s nemaipomenit de sexy, cu tuburile astea legate de brațul meu?“. A întors capul spre infirmiera care s-a înroșit și-a dispărut. Ce s-a declanșat în mintea lui îmi explică și multe din ciudățeniile lui. Cel puțin eu așa înțeleg din tot ce mi-a povestit, și mai ales din ce presupun din vorbele lui încâlcite. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
au temut când au bănuit ce poate fi. Ședea pe veranda unde mâncau, beau vin și jucau cărți, în a doua seară, care avea să fie și ultima pentru el, subțirel, cu bluza largă descheiată la toți nasturii, cu fața înroșită de soare, dar încă palidă pe lângă ale lor, arătând mai proaspăt decât ieri și tânăr, cu o vigoare care răzbătea din privire și din gesturile iuți dar stăpânite, ca una din plantele acelea care se întind acoperind totul, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
E o situație paradoxală - zicea, după ce își trecuse mâna prin părul albit și răsucise pe o parte și pe alta peticul de hârtie din mână, privind bâzdâgăniile de semne pe care numai el le-ar fi înțeles, începând să se înroșească în măsura în care accentua anumite cuvinte și anumite fraze, nu mă uitam la el, dar e imposibil să nu fi făcut cum îți spun, ca întotdeauna -, e o situație paradoxală, repetând, la această revistă, de ani de zile, o situație gravă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
măturat toate camerele, le-a privit, le-a mai măturat o dată, însă parchetul se încăpățâna să rămână închis la culoare, iar pereții înnegriți, cu pete mai deschise în locurile unde se aflaseră tablouri sau mobile. Îl usturau mâinile, i se înroșiseră buricele degetelor și pielea din jurul unghiilor se albise și se umflase, încrețită, mergea îndoit de la mijloc. S-a așezat pe un scaun în mijlocul acelui spațiu gol în care își mutase patul îngust și în care nu se mai aflau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi vrut s-o aibă alături în acele clipe. Era convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie pierită își lăsa în hol hainele groase, intra cu pași mărunți în camera lui, se așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lepădătură! Cum îți permiți? Să mă faci tu pe mine curvă? Tu, nenorocitule?“ Glasul ei devenise ascuțit și violent, puțin îi păsa că o vor auzi vecinii, și-a scuturat de câteva ori părul mult și galben, fața i se înroșea, ochii îi sclipeau, era mândră și fermă și tare și amazoană și deloc tristă și foița de pergament se așternuse iarăși pe chipul ei. Vorbea din ce în ce mai gâfâit, scuipându-și vorbele, făcea pauză să găsească cuvântul potrivit, apoi dintr-odată n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nimic. Voia să știe cine erau cei care i-au istorisit „mârșăviile alea“. Andrei Vlădescu a refuzat să-i spună. Ședea pe scaun, cu mâinile împreunate, privind-o grav și obosit. Și atunci ea a izbucnit și obrajii i se înroșeau pe măsură ce vorbea, făcându-și vânt cu niște fișe medicale. Întâi un val de reproșuri, că nu s-a purtat ca un bărbat adevărat și nu-i aducea fiică-si flori, și n-o ducea la petreceri, o ținea închisă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Pe nașteptate, Joan a tresărit, s-a întors spre mine și eu am ieșit pe ușă fără să scot un sunet. 3 — Uite ce brațe am! spuse ea, uitându-se chiorâș la ele, enervată și ciupind pielea palidă până se înroși. Brațe de țărancă italiancă! Mă consolez spunându-mi că e o chestie genetică și n-am ce face. Întinse un strat gros de gem de zmeură pe o felie de pâine și mușcă din ea, apoi se șterse la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
litere alese la întâmplare. Mama lua jocul mai în serios decât mine, asigurându-se că are la îndemână creion și hârtie înainte de a se instala și de multe ori îi bătea pe concurenți; îmi amintesc și acum cum s-a înroșit de plăcere când a reușit să compună un cuvânt din opt litere, în timp ce concurentul a găsit doar unul din șase, realizând doar șase puncte. A fost euforică ore-n șir după aceea: a fost singura dată când am văzut dispărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
măsuța de toaletă, unde începu să-și perie părul. — Nu din cauza a ceea ce ți-am spus, cu siguranță...? Ea nu răspunse. — A fost o greșeală prostească din partea mea. — Unii oameni pot fi lezați ușor, Michael. Se întoarse spre el. Se înroșise a față. Acum nu mă mai simt lezată așa de ușor. Dar atunci eram foarte tânără. Și nu foarte sigură pe mine. În orice caz, acum am uitat. A trecut mult timp de atunci.. — Da, dar eu habar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mod clar inacceptabil pe durata săptămânii următoare, ai Înțeles? — Da, bineînțeles. Iartă‑mă. Inima mea a Început să bată cu putere și am avut impresia că o face cu un milion de bătăi pe secundă, iar fața mi s‑a Înroșit de umilință. De umilința că mi se vorbea În asemenea fel, dar, mai mult decât orice altceva, de rușinea că acceptam toate astea. Tocmai Îmi cerusem iertare - foarte sincer - pentru faptul că nu reușisem să fac ca avionul meu internațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mea. Adu‑mi un pahar de San Pellegrino și pe urmă ai grijă ca șoferul să fie la scară. Sunt gata de plecare acum. Cele două femei și bărbatul care stăteau lângă ea au chicotit și am simțit cum mă Înroșesc toată. — Firește. Mă Întorc imediat. Am adus apa, pe care a primit‑o fără să zică mulțumesc, și mi‑am croit drum prin mulțimea rărită spre mașină. M‑am gândit inițial să mă duc la părinții lui Christian să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de ce rîde - de el, de Fraser, de Viv, de domnul Mundy sau de toți laolaltă. Dar o secundă, el și Fraser rămaseră acolo, fiecare de cealaltă parte a pervazului, cu mîinile la gură, cu ochii umplîndu-li-se de lacrimi, cu fețele Înroșindu-se În timp ce Încercau zadarnic să-și Înăbușe rîsul și icnetele. Apoi, Fraser se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Fraser Îl aruncă din nou. Asta fac ei cu mintea ta, zise el, dacă le dai voie. Nu-i lăsa, Pearce! Vorbea plin de pasiune, susținînd privirea lui Duncan cu ochii lui limpezi și albaștri, iar Duncan simți cum se Înroșește. — Îți vine ușor să vorbești, Începu el să spună. Dar privirea lui Fraser se deplasase undeva peste umerii lui și expresia feței i se schimbase. Îl văzuse pe domnul Mundy croindu-și drum printre mese, și ridică mîna. — Ei, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se gîndi Kay. Probabil că surprinsese sfîrșitul Îmbrățișării lor, dar nu știa ce să creadă: era În același timp contrariată și jenată. CÎinele călca În urma ei și amușina tocurile pantofilor lui Helen. Toată scena dură ceasuri nesfîrșite. — Smuts! țipă femeia, Înroșindu-se din ce În ce mai tare. Smuts! CÎine rău ce ești! — Dumnezeule! spuse Helen, după ce cîinele trecu. Își aplecă fruntea să-și pună cercelul la loc, cu mîinile pe maxilar și cu degetele umblînd furioase În jurul micului șurub. Kay, În schimb, rîdea. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
imediat după ce-o să treci pe stradă pe lîngă femeia aia și bărbatul ei... Se referea la părinții lui Alec. Dar niciodată nu pronunța numele lui Alec. Își reținu cuvintele și, făcînd un efort, și le Înghiți. Fața i se Înroșise. — Dacă mi-e rușine! repetă el. Îl privi pe Duncan. Ce vrei să-ți spun, băiete? Duncan dădu din umeri. Și el era rușinat, dar se simțea mai bine pentru că declanșase această scenă. Începu să ciugulească din nou furnirul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
supărat că ne-am Întîlnit din nou? N-o să se supere c-ai venit aici, În seara asta? Helen Își sorbi vinul și nu răspunse. CÎnd Julia Își ridică privirea și i-o surprinse pe a ei, probabil că se Înroșise sau păruse vinovată. Julia se Încruntă. — Nu i-ai spus? zise Julia. Helen clătină din cap În semn că nu, nu-i spusese. Dar de ce? Nu știu. N-ai considerat că merită să-i spui? Așa-i onorabil, bănuiesc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]