2,365 matches
-
fier și sticlă al agenției, Însoțită de un grup de femei care chicoteau și râdeau și păreau fericite. Și Emma râdea, deși nu arăta cu adevărat fericită - se prefăcea doar, pentru a nu fi băgată În seamă. Pe Antonio Îl Întristă curajoasa ei bucurie. Apoi Îl observă, așezat pe portbagajul Fiatului Tipo, și Încetă să mai zâmbească. O brunetă cu păr creț o Întrebă Încet, dar nu chiar atât de Încet Încât Antonio să n-o poată auzi: — E noul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Antonio vag. Valentina Își trase blugii, atentă ca tati să nu observe biluța lucioasă de la buric și nici elasticul bikinilor. Avu impresia că tati nu credea deloc că ea ar fi putut juca anul viitor la națională - și asta o Întristă. — Ne vedem mâine? spuse antrenorul. Roma Volley joacă pe la șase. Întâlnirea e pentru ora cinci la Acquario. Nu, mâine nu, nu vin la meci, șopti Valentina. Antrenorul Înțelese. Părinții separați sunt Întotdeauna o problemă, distrug mereu week-end-ul copiilor. — Rămâne pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
noi doi. Antonio Îi mângâie părul. Avu ciudata impresie că Valentina, fără a-și da seama, cocheta cu el. Cu o malițiozitate și o inocență ce-i aduceau aminte de Emma - acea Emma pierdută și Îndepărtată ca luna - și-l Întristă. Nu voia s-o dezamăgească pe Valentina. Dar de-acum nu mai putea să-i facă pe plac. Răzbunarea lui nu prevedea prizonieri. Amândoi. Trebuia să-i răpească pe amândoi. Pătuțurile goale. Tăcerea chinuitoare. Casa jefuită. Zilele fără sens. Trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să-i răspundă, era un ghid prost. De altfel, nu mai intrase niciodată În Panteon. Duminica, Emma Îi ducea pe copii să vadă catacombele, bisericile și Forul Roman. El nu-i Însoțea niciodată. Nu avea timp și lucrurile vechi Îl Întristau. Nu știu, Kevin, admise el. Nu toate lucrurile au o explicație. Dar gaura aceea din cupolă Îi părea o rană În iluzia cerului. ÎI părea ca un ochi, o pupilă - dar la ce se uita? Este ceva de văzut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
jignise. Tati nu merita asta. Tati era foarte delicat acum. Asta Înțelesese În această seară. Un lucru uimitor. Regele Mufasa fu târât și făcut bucățele În fața ochilor neîncrezători ai puiului Simba. Kevin Își acoperi ochii cu mâna. De obicei se Întrista la gândul că Simba - chiar fără să vrea - Își ucisese tatăl. Îi aducea aminte că și el Își ucisese tatăl, povestind Întâmplarea aceea cu atacul armat. În seara asta Însă, În momentul tragic, Îl pufni râsul, căci tati era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Majei, și o neliniște amară, și o senzație dezolantă de catastrofal, de eșec, de sfârșit, iar Camilla respira Încet, cu urechea lipită de stomacul lui. Respirația ei era calmă, profundă. Adormise, În cele din urmă. Până și acest lucru Îl Întristă, căci era și mai Îndepărtată, mai de neatins. Își dădu seama prea târziu că, În anii aceștia, ceva Îl despărțise de ele. Încet-Încet, dar irevocabil. Ridicase Între el și femeile lui un zid de neînțelegere și de ranchiună, de neîncredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aruncă în apa vâscoasă. Andrei Ionescu suge satisfăcut cea de-a unsprezecea țigară, în timp ce Zogru așteaptă clipa despărțirii, în strada Gelu Căpitanul. Amintirea fraților Futacu îi readuce în minte și altă latură a poveștii. La ieșirea din pădure s-a întristat din nou. În stufărișul de răsură și iederă zăcea trupul unuia dintre tâlharii pe care îi azvârlise peste coroanele copacilor. Omul era mort, iar priveliștea cu totul răscolitoare. Eșarfa roșie îi atârna deasupra capului, pe o creangă. Trupul era zgâriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe care i-a întâlnit după aceea. Ba chiar era în stare să-și piardă veselia pentru necazul altuia. Și acesta, și fiii lui, și chiar și Gheorghe al Mariei lui Ioniță, Măcelaru, aveau un mod particular de a se întrista de nefericirea altuia. Erau gata să-l vândă și pe urmă să plângă zece zile. Remușcarea îndelungată îi făcea să nu semene cu alții. Iar aceasta era una dintre acele trăsături care îl intimidau pe Zogru. Nici pe nefericitul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
s-a întâlnit cu Dionisie și brusc a simțit nevoia să intre în sângele lui, așa cum îți vine să faci o vizită. Dar Dionisie era inaccesibil. Zogru s-a izbit de gâtul lui ca de un zid și, în loc să se întristeze, s-a bucurat că viața e atât de variată. Acum știa că există trupuri care nu-l ascultă, altele în care nu poate să intre și mai târziu a aflat că sunt și unele care îl alungă fără veste. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a născut în poieniță. Uite așa! Ghiocelul Cu căpșoru-nfrigurat Sub omătul alburiu, Ghiocelul minunat A ieșit cam timpuriu. Și tot stând pe malul serii A văzut el suspinând Prin văzduhurile Iernii Vânturi crude șuierând. Ghiocelul vede toate Râde sau se întristează Și așteaptă primăvara Ca școlarii-o după-amiază. Dansul florilor Flori gingașe, flori sfioase, Unduiesc sub cerul blând, Sună-n crângul de mătase Dulce-al păsărilor cânt. Suie vara iar o treaptă În veșmântu-i auriu. În poiana-nmiresmată Râde-un ciocârlan
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de păsărele Care stau și îi veghează Somnul dintre rămurele. Dar deodată-o ceață rece Acoperă-n miez de noapte Luna plină, și se lasă Repede, ca o năpastă Peste codru-acoperindu-l. Codrul se trezește-n grabă Și un gând îl întristează: Nu cumva regina Toamnă Vrea să vină-n grabămare? Nu cumva ea vrea să-mi șteargă Orice urmă de verdeață, Să mă lase gol și singur Doar cu apa din izvoare, Să văd iar cum îmi gonește Orice urmă de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aș trai. Când plângeam Tu îmi cântai, Când te iubeam Mă îmbrățișai. De nu mi-ai zâmbi, Veselă nu aș mai fi, Ce copilărie fericită Și mereu de griji ferită! Ionel Prin crengile codrului, Răsună adierea vântului, Cum fluieră ușurel, Întristând pe Ionel. Bate vântul bate, bate Tot mereu din altă parte Și se duce la Ionel, Care cântă “leru-i ler”. O așteaptă pe Maria Ce-a plecat la Slobozia Și tot bate vântu-n stele Iar Ionel se uită la ele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cumpărături, mă ajuta și-mi explica unele lucruri, de aceea îmi doresc să fiu și eu o mamă ca ea. Pentru a se relaxa, mama se uita împreună cu mine la televizor sau ascultam muzică, iar atunci când o vedeam supărată, mă întristam și eu. Aș vrea să iau o baghetă magică și să fac o vrajă ca mama mea să apară lângă mine. Ea mi-a dăruit viată, m-a alintat la sânul ei și m-a învățat a vorbi. Întotdeauna avea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
asemeni unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul arborilor nu mai este la fel de stufos ca la începutul primăverii iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un galben bolnăvicios. Indecis dacă să se bucure sau să se întristeze este lacul din apropiere. În luciul său, razele soarelui se joacă vesele, împrăștiind reflexe puternice și valuri de căldură. Mai puțin adânc decât de obicei și poate mai puțin întins decât se știe el, lacul privește drept în ochi rotundul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
recuprindă sufletul. Am întrebat-o de ce era tristă, iar ea mi-a răspuns că în al cincilea anotimp l-a prins pe „călător” și încă îl ține prizonier în clepsidra de chihlimbar, dar cu toate că e lângă ea, privirea lui o întristează și faptul că îi e aproape de suflet nu o mângâie deloc. Știind povestea lor și înțelegând că nici unul dintre ei nu era fericit, am sfătuit-o pe Metafora să îl elibereze, deoarece lumea nu mai era ca la început, iar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fundul unei fântâni întunecate. Dacă încercam să vorbesc cu fiul meu, ochii mi se umpleau de lacrimi și aproape mă înecam. El făcea tot ce putea ca să mă liniștească. - Mamă, nu mor, îmi spunea el cu o dulceață care mă întrista și mai mult. O să mă întorc și o să-ți aduc daruri și când o să fiu un mare scrib ca Ba, o să-ți fac casa cu cea mai mare grădină din ținuturile de la sud. M-a îmbrățișat și m-a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Hamor nu plânge? Se căiește că și-a măcelărit propria onoare? Dinspre locul unde stătea Iosif nu se auzea nimic. - N-a zis nimic despre tine. Dina e uitată în casa lui Iacob. Vorbele lui ar fi trebuit să mă întristeze, dar n-au făcut-o. L-am lăsat pe Iosif acolo și m-am târât înapoi de una singură. Dintr-odată mă simțeam epuizată și fiecare pas era un efort, dar ochii îmi erau uscați. După venirea lui Iosif, Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
băuse apa cu greu, dar apoi, când s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă știu să păstrez un secret și vocea îi tremura atât de tare de parcă ar fi podidit-o plânsul, atunci am văzut că se întristase de-a binelea, fără să aștepte un răspuns, mi-a spus că a fost la ea doctorul Csidej și a consultat-o și că acum, bănuiala ei de ani de zile a devenit o certitudine, are cancer, e pe moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mărite cu un cretin al cărui nume, după modelul maică-sii, Îl adoptase și pe care-l putea umili după bunul ei plac. Philippe nu avea o părere prea bună despre sine, dar ținea la Gildas, iar moartea acestuia Îl Întrista. - Își iubea prea mult insula ca să dorească s-o vadă desfigurată prin construcții făcute la Întîmplare, lansă el provocator. Ar fi votat Împotriva măririi fabricii de faianță. Moartea lui Îți aranjează treburile, nu-i așa? - Dacă fiica mea a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai mult. Spunea că și-așa am prea mult noroc pentru unul care nici măcar nu auzise de Dogon până atunci. - Logon n-a dorit să-mi povestească nimic despre pățaniile de la el din sat, schimbă Tuni vorba. De ce te-a Întristat așa de mult scoica aia pe care ți-a arătat-o? Tuni părea om sincer. Dar el ținea de Dogon, așa că nu puteam să-i spun chiar tot ce-i trecea prin cap celui care era jumătate din Tatăl. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și vezi Încotro au luat-o. Kikil era mult mai nou În ale cuvintelor așa că Își dădu drumul la lacrimi cât ai clipi, dar mă ascultă. A doua zi dimineață, când să plecăm, Kikil nu se Întorsese. Ceilalți mărunței se Întristară când aflară de plecarea lui Unu dar, cel mai bătrân dintre ei le reaminti: - Ne-a spus el, N’jamo, să nu stăm prea aproape de copilul ăsta, căci Îl vom Îndrăgi prea mult. N’jamo știa că Unu Vis Vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
repede s-au lăsat păgubași, mai ales că pândarii lor Îi văzuseră și pe oamenii lui Scept că se apropie. După cum aveam să aflăm, crezuseră că erau tot de-ai noștri, așa că ne-au primit ca stăpâni. S-au cam Întristat ei când au văzut că se Înșelaseră dar, ce să mai facă? I-am Întrebat dacă știau locurile Într-atât de bine Încât să ne facă urma pierdută, căci, le-am zis noi, voiam să Începem În noaptea asta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
muzica violentă.): Dă-l mai încet! GRUBI (Se apleacă și răsucește un buton în adâncul gropii.): Da, domnule. VIZITATORUL (Se apleacă din nou la urechea fetei; apoi.): Așa. MAJORDOMUL (Încercând să atragă atenția VIZITATORULUI.): Ei? (Pauză.) Ei?! (Personajele sunt vădit întristate de pe urma acestei lipse de atenție din partea VIZITATORULUI..) Ați înțeles? VIZITATORUL (Formal.): Da, da... Continuați. MAJORDOMUL (Indignat.): Domnule, e păcat, tocmai dumneavoastră, un om ca dumneavoastră... Puțină atenție, nu-i așa? Dacă dumneavoastră nu ne puteți urmări până la capăt, care sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
colive și pomeni. La înapoiere, îi dădea să țină ea coșul înflorat de ștergarul cu trandafiri, țesut de bunica când era fată mare. Rozul ăla, ăla era cu adevărat rozul pe care și-l dorea! Și fără să vrea se întristează. Își pune halatul de baie și începe să-și aplice cu mișcări încete masca de castraveți. După amiaza trece. Soarele se apleacă dincolo de plopul din fața blocului V 4. Se îndreaptă cu graba vărsătorului către orizontul nevăzut, dincolo de oraș, trăgând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
trage ușița de la compartimentul de unt, odată a tras atât de tare încât a rupt-o și a trebuit s-o lipească la loc cu Poxipol. De atunci procedează ceva mai atent, totuși. Astăzi nu i-a răspuns. Sorana se întristează, mai că-i scapă o lacrimă. Se duce în camera de la stradă, mai exact spus de la câmpie, afară soarele apune și apune, tristețea devine irezistibilă, ar vrea să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]