2,732 matches
-
a zvârcolit în mine încă multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câtă era, amăgitoare bucurie, chiar dacă, mai apoi, tot șirul acela de clipe, de zile, de luni sau de ani, adunate, nu lăsa decât amăreala unei poșirci din care tot ai băut, cu disperare ai băut, crezând că ți se oferă întruna paharul de ambrozie al aleșilor, al răsfățaților norocului. Învățasem să trăiesc într-o duplicitate a neputinței, cu prietenii mei fugind în refugiul iluzoriu al literaturii în care credeam, pe care încercam să o scriem, care ne dădea nemaipomenita libertate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ciozvârte de țărani, speriați de un timp care se tot prăbușea peste ei, surpându-le și ultimele rosturi. Mă atrăgeau cu deznădejdea lor resemnată. Cu uimirile lor fără întrebări. Uimiri ale neputinței de a înțelege cum de viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau lăzile cu marfă. Păreau, așa, în inima nopții, nedormiți, în veșnică pândă, un fel de stafii venite din însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu mă mai strecor - simțeam că fac aceasta uneori - prin textul meu, ci să pătrund în el liber, cu libertatea deplină a vieții care se scurge din mine. Doar gândul că mor? Doar spaima că boala macină din mine, perfidă, întruna, dându-mi doar semne vagi, din când în când, pe unde a ajuns? De fapt, nu unde a ajuns, căci e pretutindeni, ci doar amintindu-mi că nu se lasă speriată de medicamente, de terapii, că nu o pot amăgi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
normal, firesc în nefirescul acelei spaime surde, continue. Nu am fost niciodată curajos. Demn, nici atât. Dar mi-am ascuns lașitățile întotdeauna sub astfel de măști, lăsând să se bănuiască un caracter integru, demn, sever până la intoleranță. Îmi era, de fapt, întruna frică. Paralizantă frică, înghițitoare de elanuri și de entuziasme, molcomă frică fără de nume a celui care, prea bine știind că nu are nimic de ascuns, tocmai prin aceasta se simțea vulnerabil. Kerim doar, într-un târziu de noapte, la „Geamandura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dus fric acolo, departe. Șoptitior mereu estem în noi. Pana murim duceam șoptitior la noi la inim. M-a privit iarăși lung, convingându-se parcă dacă am înțeles spusele lui, dacă mă lăsasem pătruns de tâlcul lor și zâmbind, clătinând întruna din cap, îngândurat, nedumerit, s-a întors la masa lui de lângă ușă. Nu m-au izbăvit de frica din mine spusele lui Kerim. Decât că mi le aduc aminte din când în când, ca și cum într-adevăr șoptitorul intrase în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de tot am înțeles că nu de o anume teoretizare a mecanismului producerii textului de către cenzură este vorba, ci de însăși modificarea textului Lumii în ansamblul lui, pe lungi perioade de timp. Istoria este text, nu viață. Coborârea mă învață întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-și alte victime credule, pătimașe, lipsite de apărare. În Bibliotecă am avut certitudinea că, de fapt, tot scrisul rămas în Lume, toate cărțile păstrate nu sunt decât ceea ce au scos cenzorii din marele text, din nesfârșitul text care se construiește întruna cu noi, dar în afara noastră. Sunt cărțile toate doar zdrențe ale cenzurii. Adeseori, la „Mureșul“, în fața turțului autentic și a inevitabilelor chifteluțe cu înlocuitori de pește, aveam impresia că la un anume ceas al înserării trecea pe Lipscani însuși Marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acasă după o zi de hamalâc în Piață. Mă scârbea și că mânca merdenele în plin Lipscani, lihnit, lacom, ca și cum o foame cumplită îl chinuia. Foamea de texte ostoită cu merdenele... De ce nu? Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
text poate zidi și poate dărâma. Nu literatura, am constatat, mă făcuse să înțeleg aceasta, ci un amărât de fost slujbaș al cenzurii de demult. Un moșneguț simpatic, firav, cu privire vioaie, iscoditoare mereu, cherchelindu-se destul de ușor și vorbind întruna, ca într-o obsesie, despre tot ceea ce făceau ei în birourile lor de pe Sărindar. Habar n-avea de text, deși cu toată puținătatea puterilor sale fusese unul dintre cei care, într-o vreme, mânuiseră și ei un fel de text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a produce altul. Din acesta, alții vor veni, străduindu-se și ei să construiască un altul. Schiloade, false, ciuntite. Textul Lumii se construiește el însuși, cu acea putere de nepătruns cu care Dumnezeirea îl ordonează, zidindu-l și pierzându-l întruna. Vichi și cu Trombă, acum, când îi duc după mine în coborârea mea, nu mai înseamnă nici măcar privirea pe care, adeseori, o mai arunc sus, spre o fereastră de pe Bulevard, deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
marii hoți ai națiunii și saltimbancii patriotismului de acum, cu aceeași aplicațiune cu care odinioară ridicam în slavă activistul de partid și făceam mătănii luptei de clasă. Probabil așa am fost croiți, la marea croială a neamurilor, să cântăm slavă întruna celor care ne domină și ne mână, cu capul veșnic plecat, cu ochii țintiți (supremă demnitate națională!) nu spre țărâna spre care suntem țintuiți, ci spre buzunarul stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi a început dezastrul. Ne aștepta unchiul ei, Trombă. Stătea pe treptele de lângă lift, de la etajul ei. Părea beat. Ne privea cu ochi cețoși. Am tras de el până l-am vârât în odaie. Gemea întruna: „Unde ați fost? De ce m-ați lăsat singur? De ce m-ați părăsit și voi?“. Am dat să întindem masa de Paște, dar el ne zorea să ne strângem lucrurile și să plecăm. Curând aveau să vină să ne aresteze, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne strângem lucrurile și să plecăm. Curând aveau să vină să ne aresteze, tot șoptea el îngrozit. Îl căutaseră acasă după-amiaza trecută. Fusese plecat, dar îi spuseseră vecinii că l-au căutat și urmau să se întoarcă. Era speriat, bâiguia întruna: „Știam că așa am s-o sfârșesc. N-aveam cum s-o termin altfel“. Cu chiu cu vai l-am liniștit. Am ciocnit ouă roșii, am închinat și câteva pahare de vin. Aș fi vrut să mă culc. Aveam chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca o spovedanie, vouă, am să vă spun tot, totul. Că nu mai pot. Am ajuns la capătul puterilor!“ Și a început să-și descarce sufletul. Îl ascultam și scârbit, și speriat, și neîncrezător. Fusese agent de siguranță. Îi turnase întruna pe cei de la cenzură, apoi, prin ’47-’48, de teamă să nu fie arestat, s-a oferit să colaboreze în continuare cu noile autorități, pe urmă cu Securitatea. „Am turnat întruna“, plângea Trombă. „Ori pe unde am lucrat sau m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
speriat, și neîncrezător. Fusese agent de siguranță. Îi turnase întruna pe cei de la cenzură, apoi, prin ’47-’48, de teamă să nu fie arestat, s-a oferit să colaboreze în continuare cu noile autorități, pe urmă cu Securitatea. „Am turnat întruna“, plângea Trombă. „Ori pe unde am lucrat sau m-am dus, am turnat. Am crezut că ajut regimul ăsta nou, ăsta care v-a crescut pe voi și vrea să vă facă oameni. Mai întâi din frică am turnat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și un fel de foarfece ciunt, cu un braț rupt la jumătate. Scria cu sârg, cufundată în taina ei. O bătrânică rotundă, cu fața roșie, ochi mici, părul alb, des, tuns scurt. Am încercat să discut și cu ea. Zâmbea întruna, aprobându-mă, orice i-aș fi spus. Din frânturi de fraze, din zâmbete însoțite de începuturi de confesiuni, am început să înțeleg că fusese îndrăgostită de Camil Petrescu, pe când era elevă. I-a vorbit odată chiar, la o „Săptămână a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ciuda că mi-am pierdut servieta aceea afurisită în care erau nu doar cheile de la ușa garsonierei mele, ci și povestirea prietenului meu. Și o altă povestire a mea, pe care îmi va fi dat să mi-o amintesc întruna, ca o pedeapsă, neputând să o mai rescriu vreodată, oricât de mult aș încerca. Voi scrie, în schimb, eu povestea prietenului meu. După moartea lui, la câțiva ani am fost la el, la cimitir. Treceam pe la el, din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Probabil că murise de mai bine de douăzeci și patru de ore cînd a ajuns la morgă, și nu În zori, cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
s-a rătăcit sau n-a picat În vreo gură de canal deschis?) În patul lui... Sau cum de, hălăduind pe străzi, căzut pradă unor halucinații din ce În ce mai cumplite, În care universul mare se contopea mereu cu cel mic, Învârtindu-se Întruna, Noimann ar fi putut foarte bine, simbolic vorbind, să nimerească și Într-o gaură neagră, unde materia și antimateria, inclusiv cea cenușie, se contopesc, și unde noțiunile de spațiu și de timp au cu totul alte conotații. Sau poate, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de neplăceri și neajunsuri, Își avea farmecul ei. Fiecare clipă trebuia savurată pe deplin. Timpul putea fi simțit și pe-afară, și pe dinăuntru. Ce altceva erau oare secundele și minutele decât niște scoici ce se lungeau sau se scurtau Întruna, În funcție de dispoziția pe care o aveai pe moment? Ce rost avea să-ți bați capul cu gelozie sau să te gândești la moarte?! Disperarea nu era decât o formă trecătoare a bucuriei de a fi. Ducă-se pe pustii toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și alunii umple coșurile cu struguri, butoaiele cu vin, cămările cu tot felul de fructe și legume. Face semn ciobanilor să coboare turmele la vale, iar copiilor le spune: “Pregătiți-vă de școalä!” Frunzele pe ramuri au îngălbenit. Plouă, plouă-ntruna, Cine a venit? Frunzele ruginii cad pe cărări. Trec în zbor cocori spre alte zări Și-n poarta casei iar a bătut Toamna ce-a domoală Veste să-i deie c-a inceput Noul an de școală Clopoțelul drag sună
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
stavili pui zâmbirii, Sau cu-n gest îmi spulberi zariștile firii; Dacă am norocul să-mi întinzi un deget, Plin de bucurie, visez fără preget... Singur la o masă, alungând veninul Și printre hățișuri scotocind destinul, Alunec în apa-nvolburată-ntruna Să-mi alin durerea, pentru totdeauna...
DAC? AM NOROC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83768_a_85093]
-
Închide telefonul și du-te să-ți faci logodnicul fericit. Auzi, ce ciudat sună! „Logodnic“. —O, Avery vorbește la telefon cu cineva de la serviciu. Eu Îi tot zic să Închidă - spuse asta tare, ca să audă și el - dar el vorbește Întruna. Tu cum ți-ai petrecut seara? A, o altă seară glorioasă de vineri. Hai să vedem. Eu și Millington ne-am plimbat un pic pe malul râului și un vagabond i-a dat un biscuit, așa că a fost foarte fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
spuselor lui Kelly. Toate chestiile alea oribile care fuseseră scrise - toate exagerările, Înfloriturile, presupunerile și minciunile crase - veneau de la nimeni alta decât Abby, care se autoproclamase la apogeul lumii media. De ce naiba mă urăște atât de mult? mă gândeam eu Întruna, cu o redundanță irațională. De ce? De ce? De ce? Desigur, niciodată nu ne-am plăcut una pe alta; atâta lucru se vedea de la o poștă. Dar ce o stimula să Încerce să-mi distrugă viața? Ce făcusem? Kelly păru să interpreteze șocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]