2,225 matches
-
iar știința și arta comunică în acest culoar al empirismului intercalat, la rândul său, cu ficționalul. Spre exemplu, în realitatea virtuală, corpul este redefinit ca o interfață mașinică prin procesul de conectare la calculator, în timp ce interfața realității virtuale încorporează sau întrupează (embodyă utilizatorul. Sau, în bioinginerie, componentele tehnologice suplinesc organele umane „vătămate”, reconstruind o parte a corpulului natural sau biologic după un model al corporalității anorganice, artificiale. Este vorba de o spirală în care conceptul de feedback nu este doar unul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
destrupat. Am văzut în capitolul precedent polemica dintre material și imaterial, întrupare și destrupare în cadrul discursurilor cyborgice, ilustrate prin Sobchack vs Stone, perspectiva lui Bukatman sau dialectica materialitate-idealitate la Heim. Katherine Hayles rezolvă acest impact teoretic prin soluția subiectului virtual întrupat în mod material la interfața tehnologiilor. Cyberspațiul sau realitatea virtuală nu pot fi experimentate, consideră teoreticiana, decât prin simțurile organelor corpului fizic, material, spre exemplu ochii care privesc fluxurile de date cyberspațiale concretizate dincolo de ecranul computerului sau ochii care urmăresc
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și în afecte. Glorificată mai ales ca un spațiu al minții și al cunoașterii umane, al codurilor informaționale multietajate, identitatea la interfața tehnologiilor computaționale este și un spațiu al corporealității fizice, al dorințelor și al plăcerilor încarnate. Avatarul numeric se întrupează în lumea virtuală și se bucură de toate deliciile perisabile și pericolele „încarnării”, cu toate că, în principiu, „esența” sa este cea unui „zeu”, omnipotent și nemuritor. Prin fuziunea codurilor de date și a simțurilor trupului, interconexiunile subiective online generează un spațiu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
23 a lui Merleau-Ponty (1999Ă, corpul este privit ca spațializare, fiind considerat „plasarea” noastră în lume. Topologia trupului este una fiziologică și psihică, dinamică și materială, relațională și identitară, senzorială și perceptivă, aparținând materiei fizice și conștiinței. Fenomenologul echivalează experiența întrupată cu percepția lumii; a fi corp înseamnă a fi legat de un anumit spațiu, astfel că a fi corp înseamnă nu doar a fi în lume, ci a aparține lumii. Trupul uman este întotdeauna deja în lume așa încât corpul în
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în accepția de trup protezat sau alterat genetic, cât și de corp poziționat la interfața liminală a tehnologiilor comunicaționale. Conștiința cyborgică, cea avatarică sau cea transgenică nu este o conștiință purificată sau una transformată în obiect, ci este o conștiință întrupată a subiectului-corp care percepe lumea virtuală cufundându-se în ea, experimentând-o în mod corporal. Relația postumanului cu spațiul virtual este complexă, deopotrivă întrupând și spațializând corpul, asigurându-i acțiunea, mișcarea și orientarea în lumea virtuală. Mai mult decât atât
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cea transgenică nu este o conștiință purificată sau una transformată în obiect, ci este o conștiință întrupată a subiectului-corp care percepe lumea virtuală cufundându-se în ea, experimentând-o în mod corporal. Relația postumanului cu spațiul virtual este complexă, deopotrivă întrupând și spațializând corpul, asigurându-i acțiunea, mișcarea și orientarea în lumea virtuală. Mai mult decât atât, subiectul cyborgic, cel avataric și cel transgenic sunt caracterizate prin intenționalitate sau prin caracterul voluntar al mișcării, în ciuda abordărilor experimentaliste ale corpului „involuntar” (vezi
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sau natură (vs. culturăă. Pe de altă parte se urmărește oferirea de experiențe solitare și intime receptorului pentru ca acesta să fie uimit în legătură cu „locuirea” ființei umane în lume. În vederea realizării acestei intenții, artista construiește spații fluide, imagini care înconjoară și întrupează în mod senzorial-motric privitorul, folosind reprezentarea vizuală ca modalitate de sugerare artistică a echivocului, mai degrabă decât ca o simplă ilustrație. Utilizarea imaginilor virtuale își propune de fapt să reafirme prezența corpului în spațiul artistic simulat, interfața însăși ținând de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale metaforelor care nu pot exista în mod fizic în lumea reală. Această calitate diferențiază spațiul virtual imersiv de mediile bidimensionale precum pictura, fotografia, filmul și videoul, dar și de medii tridimensionale precum sculptura și teatrul, prin faptul că formele întrupate în mod virtual nu au soliditate. În «Osmose», această imaterialitate este sporită prin utilizarea transparenței și a translucenței și prin mijlocirea imersanților să plutească printre lucruri, astfel încât barierele materiale dintre sine și lume să dispară (Davies, 1998, onlineă. Evidențiind simbioza
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
face „din cultura noastră expresia unui tot organic, impunător prin întinderea și bogăția lui”, trebuie să se dezvolte „sufletul corespunzător” care nu poate fi decât „opera școlii, adică a acelei instituții care, mai ușor decât alta, va putea ajunge să întrupeze ceea ce este mai general, mai unitar, ca fire și ca tendință, în noi toți”. Școala însă, pentru a fi înțeleasă și „iubită de întreg poporul”, trebuie să găsească forme noi, active de a se impune în conștiința publică. Una dintre
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
de viață. Aceste nopți albe îmi sorb sângele, îl devoră; fiind eu însumi un spectru, cum aș putea să văd în ceilalți semnele realității?” (ibidem). Deocamdată, Cioran privește spectacolul vieții Ă fie că e întruchipat de ceilalți, fie că e întrupat de el însuși Ă cu groază, lăsând să se înțeleagă că îi preferă pe cei care nu (se) interoghează. Dar lui, lipsa unui fundament mai adânc, adică absența unei întemeieri metafizice îi produce frisoane: „Cu cât mă gândesc la viață
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ce propăvăduiește forța, nevolnicul ce nu cunoaște mila” (II, 13-14). Nu înseamnă că Cioran ar cunoaște mila. În schimb, propăvăduise forța, trăia cu nostalgia vitalismului, cultivase filozofia trăirii, el, care era copleșit de neputință. De fapt, acum, când scrie, Cioran întrupează o depășire a lui Nietzsche tocmai prin faptul că nu face nimic altceva decât, cu disperare, să-și fixeze idealul în felul său de a fi. Și îl fixează în abandon, neputință, boală. Propăvăduiește forța în sens invers, acum, când
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
4. AERUL Mediator între pământ și cer, aerul, "simbol al vieții nevăzute" 315, și-a căutat "corporalitatea" în diverse elemente ale naturii, prin intermediul cărora s-a exprimat ca "ființă simbolică". Cele mai frecvente simboluri în care semnificațiile aerului s-au întrupat au fost "arborele" și "pasărea"; arborele, cu multiplele sale forme de manifestare, are o utilizare mai extinsă, la majoritatea popoarelor. "Cosmos viu", aflat în veșnică regenerare, arborele este "un simbol al vieții în continuă evoluție", semnificând "ascensiunea spre cer", "verticalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ciocârlie / Ce se-nalță pe câmpie. Foaie verde de sulfină, / Pe-a Moldovei apă lină / Strălucește lună plină."158 Alternanțele verbale am răsădit / am plivit / am lăcrimat / am adunat / am dat pun în valoare predicația discursivă a structurii metonimice care întrupează universul: Câte flori pe deal în sus / Toate cu badea le-am pus, / Cu mâna le-am răsădit / Și cu dorul le-am plivit; / La udat, am lăcrimat, / La-nflorit, le-am adunat / Și bădiței i le-am dat, / Să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mai înalte piscuri de munte", păstrându-se, astăzi, în tradiția românească, prin Nedei, care amintesc de "stihia primordială".110 c. Imaginea-cronotop Prin rit și prin ritual, cultul soarelui a prins rădăcini în traiul de zi cu zi al țăranului român, întrupându-se în destinul artistic al creației, fiind prezent în legende, basme, descântece, în diferite ipostaze ale desfășurării sale ciclice. Astfel, într-o primă legendă arhaică, soarele a foste creat odată cu luna, stelele și cometele, în arborele cosmic care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
inele cercul lumii, cel de-al zecelea inel fiind Styxul (v. Hesiod, Teogonia). Șarpele este considerat spiritul apelor primordiale, mitul păsării-șarpe a fost asociat cu umiditatea și cu apele pământului. Ca strămoș mitic, șarpele este un erou civilizator care se întrupează și se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
autohtonă dacică. Gheorghe Pituț "Poarta cetății",Editura Tineretului, 1966; Cine mă apără", Editura Tineretului, 1968; "Ochiul neantului", E. P. L., 1969; "Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui. Un dublu îl urmărește pe poet, din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Ieronim, portret transfigurat de lumină; așa cum a cerut reînvierea lui Ieronim, va oficia și reînsuflețirea reginei: "Astfel una câte una porți din mine s-au pierdut/ și începe să le adune înviatul trup de moartă." Nu numai sufletul se întrupează într-o altă ființă, ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu vin/ Decât cu făptura mea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zare/ Ca o mare fără de hotar." Este evocată întâlnirea dintre Iancu și Bălcescu care plănuiau unirea românilor cu maghiarii împotriva dușmanului comun. Poemul rezistă prin fragmentele de descriere în care poetul revine la uneltele lui. Amintirile sunt spicuiri desprinse și întrupate din peisaj, fără dramatism, fără neliniștea ciclului "Ștefan și oamenii", de aceea vibrația este estompată în pânze statice, nu lipsite, însă, de armonie cu elemente proprii primului volum, "Poezii" (1950). Din acest moment, evocarea istorică este un prilej de meditație
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și a descântecului. Universul biblic este convertit într-un mare poem inițiatic, în care, așa cum s-a putut observa, Manimazoș a trebuit să se purifice în momentul în care din zeu a devenit om, pentru ca spiritul să poată să se întrupeze mai departe, în lungul drum al experiențelor fundamentale, relatate de poet, într-un ritual solemn, biblic. "Cavalerul Trac" deschide drumul "de la fondul imemorial al spiritualității populare" (Ion Pop) la crearea unei mitologii autohtone, din care nu lipsesc vagi indicații din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
alternări de poeme aride cu poeme realizate artistic, toate subordonate ideii de neputință a creației, spaimei în fața cuvintelor. Axios este valoarea, ne-o spune însuși poetul: "El este! el este!/ El poartă valoarea în sine,/ el are sămânță". Poetul îl întrupează, îl împodobește, îl mișcă într-un întreg univers imanent și transcendent, pentru ca apoi să se raporteze la el identificându-se cu divinul: "o, linii spectrale ale vieții mele/ îndepărtare secretă și perpetuă/ a insului de sine însuși,/ pretutindeni și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămâne nețărmurit,/ Fără blană și în pielea frumoasă/ Și sufletul intră în el zbughit,/ Printr-o coastă, ca o evă întoarsă" ("Senzație"). "Ziua", "Șiroind de raze", "Don Juan", "Coborâre" puteau să lipsească din volum. Dar în "Mai la vorbe", îi întrupează realmente cuvintele, ne mărturisește poetul. Cuvântul cuprinde saci de timp și lăzi cu slavă: " Iar când v-am umplut de stele,/ Tot mai nesătul de buchii/ Mi-am vârât în voi ființa/ înțesând-o cu genunchii". La un pol uman
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Păunescu minulescianismul structural..." "Smulgerea din părinți" este dureroasă: Și iată-i mai reci ca portretele,/ Cu frunți răstignite pe puls!/ îi doare auzul și pletele/ Și trupul din care ne-am smuls". Ideea blagiană a unei vieți netrăite a strămoșilor, întrupată într-o altă existență, apare la Păunescu într-un fel de paralelism alimentat de dinamica celor două vieți 5:" E-un timp când ei sunt și copii/ și vârstnici, iar noi pe-aproape/ Plutim fulguit peste zi/ Ca umbra de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Din perspectiva viziunii transdisciplinare, omul și universul (lumea) formează un tot unitar (unitatea fiind dată nu de fuziunea om-lume, ci de unirea lor printr-un al treilea, care le "străbate" pe ambele deodată, și care e sacrul):" Terțul sacru se întrupează în noi, se naște în noi, el este acel noi care împacă omul cu universul" (B.N., 2004, p. 36). Perspectiva asupra universului se schimbă, în sensul că "studiul Universului și studiul ființei umane se susțin reciproc" (B.N.,1999, p. 66
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Lovinescu; criticul socotea că Năpasta "pornește de la o problemă sufletească", este "o dramă pornită dintr-un postulat psihologic", Anca și Dragomir "fiind simple expresii psihologice". Cei doi eroi ai piesei sînt exponenții unor sentimente abstracte, zice Lovinescu: în Anca se întrupează răzbunarea, iar în Dragomir remușcarea. Regizorul a păstrat aceste direcții, dar le-a nuanțat foarte mult; dorința de răzbunare a Ancăi se împletește subtil cu o mare durere provenită din imposibilitatea de a-l uita pe Dumitru. Iar Dragomir nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tip analitic alcătuiesc, după părerea mea, matrixul tuturor filmelor sale: retrospecția analitică/ narativizarea (punerea în intrigă și anihilarea teatralului exterior), dialogul cu funcție dramatică (specific filmului mai mult sau mai puțin teatral, nu teatrului filmat), personajele /protagoniștii cu evoluție analitică (întrupați de actori capabili să alterneze instantaneu concretețea naturalistă cu stilizarea expresionistă). Numai un regizor total, polivalent, poate pune în confluență cele două limbaje, cu o variabilitate estetică atât de mare încât orice stereotipii rețetare sunt excluse; dar, dincolo de toată această
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]