9,251 matches
-
ridicat deasupra Magistratului - cel cu adevărat desemnat să conducă, potrivit LEGII, pe care unii încă o mai numesc „destin” - și, mai ales, împotriva Castelanului, cunoscător al magiei, știința științelor, pentru că, azi, un ordinator nu poate să prefacă un toiag în șarpe, precum Ietro-egipteanul, odinioară. Mai mult: A.E. încearcă să stabilească, insidios, cam ce vom spune noi despre el, autorul. Atunci când noi încă nu existam. Cartea unui om bolnav ce se credea perfect sănătos. Lumea nu va urma astfel de modele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ei ai desenat - după fuga sa precipitată - un dublu K, pe un perete întreg: medicul-Castelan a fotografiat asta pentru studiul său despre demență. Admiți totul: ai scris, exasperat, literele blestemate pe somații, pe zid, pe notele de plată. Ai desenat șarpele și pasărea, dar astea nu sunt motive de internare cu forța. „În roman, ai umplut - din rațiuni de siguranță - un lazaret!”: te faci că nu auzi spusele pseudo-Castelanului. „Nu sunt nebun, doctore; în Saludos, Sey - dublul meu călător - ocolea planeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
CRIMELE MOZAICULUI Pentru Anna PROLOG San Giovanni d’Acri, zorii zilei de 28 mai 1291 Un șuierat străbătea văzduhul, ca și când toți șerpii pustiei șiar fi ridicat capetele din nisipuri. Proiectilul scânteie În vârful parabolei, nemișcat pe cerul luminat de prima lucire a zorilor. Apoi, după o clipă ce părea să nu se mai sfârșească, Își reluă zborul și se zdrobi, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit de un sunet neașteptat. Cu o trosnitură, coca galerei se urnise, ridicată de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile. În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de flancul corăbiei. Valul dezlănțuit de izbitură scufundase zeci de refugiați, În mijlocul Înfricoșătoarelor urlete de panică, urnind Încă o dată chila navei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ridicase turnul Babel? Tot orașul părea căzut pradă freneziei. Să distrugi și să reconstruiești. Să-l dobori pe cel ce urcă și apoi să Încerci să Îl domini cu o nouă Înfumurare, În vreme ce invidia se strecoară În inimi ca un șarpe. Dante se Întoarse către Bargello. — Abația San Giuda, ai spus... Dar nu e una dintre parohiile din prima centură. E În afara zidurilor. Era tare departe, dacă nu Îl Înșela memoria, cu mult dincolo de poartă, pe drumul spre Roma. — Era sediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Florența În acest moment. Să Îi oferim lui Bonifaciu ar Însemna să renunțăm la forța noastră de apărare și să Îi expunem pe oamenii noștri posibilității de a fi cumpărați și preluați de Caetani, care ni-i va Înapoia ca șerpi aflați la porunca lui, gata să ne muște mâna. Sau ne va sili să căutăm alții. Gândiți-vă la muntele de florini pe care va trebui să Îi scoatem din sipetele noastre ca să angajăm soldați mercenari de la Genova. Această observație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păru că o flacără Îi țâșnește din piept, urcându-i pe gâtlej Într-o vâlvătaie sinuoasă. Era un tatuaj, care se cățăra din adâncurile tainice ale trupului ei, ajungând În cele din urmă să Îi strângă sânul. Văzu capul unui șarpe stacojiu Împodobit cu o creastă stranie, probabil un vasilisc din tărâmurile de la Răsărit. Se simțea pradă unei emoții de neoprit, gândindu-se unde și-ar fi putut afla văgăuna monstrul acela. Acum, el era cel care Îi căuta ochii. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Alighieri. Antilia a cântat pentru dumneata. E pentru prima oară când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam că e mută. Dante roși. Privirea profundă a acelei creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge, Într-un fel sau altul. Atracția ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
grabnic, debitul și creditul pe balanța pe care destinul i-o oferea. Viața sa pentru eliminarea unuia dintre dușmanii cei mai acerbi ai libertății Florenței. Îl putea, În sfârșit, da la o parte pe omul acela veninos, putea strivi capul șarpelui care Își depusese ouăle În orașul său. Lipsit de această longa manus de care dispunea În Toscana, Bonifaciu va trebui să se lase păgubaș În Îndeplinirea scopurilor lui. Apoi, gestul Îi apăru În Întreaga sa enormitate. Nu Îi păsa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
necunoscut, la care cei de față răspundeau, În antifon, mormăind niște fraze Într-o latină de neînțeles. Izbuti să descifreze doar o formulă, repetată de mai multe ori: „Mater salva nos!“, referitoare la un nume de neînțeles, aidoma șuieratului unui șarpe. Aruncă Încă o privire În jur. Era cu putință ca nimeni să nu fi obiectat la acele cuvinte? Nici o reacție, nici o deconcertare. Un cor abject ce continua să se prosterneze În mod mecanic, invocând neantul. Un singur bărbat, observă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cumva prima victimă a acelei zeițe barbare, tovarășul ei pe drumul către casa morților. Între timp, Baldo Își trecea singura mână peste frunte. — Simt uneori că otrava maurilor nu s-a stins În mine, ci doar a adormit, precum un șarpe care așteaptă sub o piatră soarele de mai, ca să lovească din nou. — Iar Duhul este cel ce te ocrotește? Acela al părinților noștri, care a asistat pe Golgota la jertfa divină? Cârciumarul ridică din umeri. — Peste mare am cunoscut multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de ușurința cu care izbutea acum să Îndeplinească această mișcare. Ea Își duse o mână la spate, desprinzând un șiret. Rochia Îi lunecă repede peste spate, dezgolind-o. Pe trupul ei apăruse șarpele multicolor Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți dedesubt rezistența saltelei, lenjeria mototolită și jilavă de umezeală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înconjurați de umbre. Se Întoarse cu fața la perete, pentru a șterge privirea aceea care Îl sfredelea, iar apoi se Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În tăcere. Se ridicase de pe pat și stătea nemișcată În mijlocul Încăperii, În goliciunea ei triumfală. Șarpele multicolor strălucea cu inelele lui ce păreau Însuflețite de răsuflarea femeii. Trupul, acoperit de un văl de sudoare, strălucea la flacăra opaițului, ca și când toată umezeala nopții Înăbușitoare s-ar fi Întins peste carnea ei de bronz. Chiar și de la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna de fier din anumite nopți, ci atingerea ușoară a unui vechi dușman ce nu se vrea uitat. Mușchii de pe față i se contractară Într-o grimasă. Simțea cum durerea Antiliei Îl Învăluia precum inelele șarpelui pe care Îl purta pe piele. Flacăra opaițului părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse, pe care o văzuse ivindu-se În delta Padului. Ca și când dansatoarea nu s-ar fi aflat acolo, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
patruzeci și nouă... — Ai văzut greșit. Sunt cincizeci. Am adăugat un nume cu mâna mea. Ultimul. Priorul ridică lista În dreptul ochilor, căutând nerăbdător. Apoi Își aținti privirile asupra ultimului vorbitor, ca și când răceala tonului l-ar fi Înțepat precum limba unui șarpe. — Crezi că trebuie... — E necesar. Pentru binele Florenței. Dante Își trecu o mână peste frunte, căutând că Îndepărteze durerea Înțepătoare care, dinapoia unuia din ochi, Începuse să Îl Împungă În creier cu lama ei Încinsă. Căldura după-amiezii redeșteptase șarpele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui șarpe. — Crezi că trebuie... — E necesar. Pentru binele Florenței. Dante Își trecu o mână peste frunte, căutând că Îndepărteze durerea Înțepătoare care, dinapoia unuia din ochi, Începuse să Îl Împungă În creier cu lama ei Încinsă. Căldura după-amiezii redeșteptase șarpele care Își făcuse cuibul În capul său. Urmă o pauză de tăcere, În timp ce toți cei de față Își treceau din nou, cu Încetineală, pergamentul, oprindu-se când peste un nume, când peste altul. Și pe rând, după ce terminau de citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
am făcut-o În privința domniei tale. Dante Își lipi arătătorul și policarul de la ambele mâini, Îndreptându-le spre spinarea omului care tocmai ieșea. — N-am să ți-o dau, câine, zise În sinea lui. Era furios. Îl avusese pe acel șarpe În mână pentru a doua oară și Îl lăsase să-i scape fără a izbuti să-i smulgă nici o informație. Exista cu adevărat un secret sinistru Îndărătul morții lui Celestin, iar acest secret scăpase din ghearele lui Bonifaciu. Dar poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În legătură cu raporturile dintre cei doi priori. Arhitectul relatase doar zvonuri. Dar Antonio da Peretola putea să știe mult mai multe. În răstimpul anilor petrecuți În serviciul Bisericii, probabil că văzuse și auzise multe pe coridoarele Lateranului. În gaura aceea de șerpi, moartea lui Celestin fusese cu siguranță obiect de anecdote. Trebuia să Îl constrângă să vorbească. Se opri la jumătatea porticului. Voia să Îi lase timp inchizitorului să ajungă la escortă și să plece, Înainte să o pornească și el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fie suficientă. Numai cei din clanul Donati erau În stare să scoată pe câmpul de bătaie cinci sute de oameni Înarmați. Ar fi trebuit să cheme arbaletierii, sau chiar să ceară ajutor din partea gărzii de mercenari ai lui Acquasparta. Astfel, șarpele acela avea să Își realizeze planul pe care Îl avusese În minte Încă din prima clipă. Mai degrabă am da foc Florenței, se gândi Dante. Mintea Îi zbură la depozitele de lemne dinspre mori, de-a lungul Arnului. Ocupați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu o mișcare sinuoasă, asemenea unui șarpe. Priorul Își aminti ce Îi povestise un călător pe tărâmuri Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile cu lună printre dunele deșertului. Antilia Îl acoperise pe Veniero cu mantia și Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai glorios savant al tuturor timpurilor. - Nu-ți bei cafeaua? l-am auzit ca prin pâclă. Eva e o adevărată expertă În materie... Eva? Cine o mai fi fiind și Eva? Oricum, suna bine: Adam... Eva... Lipsea doar grădina Edenului - șarpele biblic era, conștiincios, la datorie, mi se Încolăcea insidios În minte, Îndemnându-mă, cu ancestrala-i perfidie, să mă precipit către pomul cunoașterii, să Întreb, să aflu. Ezitam totuși. Ceva Îmi spunea că nu e bine să forțez nota prematur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
venit cu două oi streine la subțioară, le luase de la altă stână, și le-a aruncat de vii în târla Mădălinei. Odată a apărut cu o vacă de lanț, o trăgea ca tot omu, mugea vaca ca din gură de șarpe, și-a aruncat-o și pe asta în târlă, printre oi: Da’ ce nu i-a adus! Zmeură, fragi, mure, mere, căpșuni, carne, mă rog, ce mai mânca și el. — Bine, frate, lasă ursu, grăi supărat Stejeran, și spune ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în frumoase costume populare, spre lanurile de porumb înalt din care nu se vedea calul și călărețul și de unde nu se sfiau a se arăta prietenoși lupul și ursul ziua-n amiaza mare; spre falnicele livezi de pomi în care șerpi harnici și tăcuți culegeau merele și le așezau frumos în lădițe: merele mai mari în lădițe mai mari, iar merele mai mici le mâncau ei; spre grupurile de heruvimi care zburau ras cu pământul de-acolo, ducând cu voioșie spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
altfel, modele de demonstrație scolastică lecturabile și astăzi: De fonte miseriarum (Despre izvorul nenorocirilorî, identificat a fi stomacul, nesățioasa poftă de mâncare, și Querimonia serpentis ( Tânguirea șarpeluiî, prima încercare - timidă, e drept - de a reabilita întrucâtva în dogmatica creștină imaginea șarpelui, nu a celui biblic, bineînțeles, ci a celui de casă (Natrix Natrixî, văzut ca un appendix terrae. Un ulcer contractat în timpul unei misiuni de creștinare în Numidia imprimară feței sale un aer de perpetuă suferință, așa că alegerea sa în fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]