KorAP: Find »[drukola/base=șold & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...545 >

13,607 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

e puțin prea devreme să pregătești cina? întrebă, arătând jovial către ceaunul de pe foc. Malaberga îl privi mirată. — Cina? Ești nebun? Asta e o fiertură pentru o femeie din sat. — O gravidă care vrea să avorteze? Ea, cu mâinile pe șoldurile slabe, îl fixă un moment: — Da, chiar așa: o femeie gravidă... Are deja șapte copii și un soț mai prost ca un bou. Măritișul cu un asemenea om e lucrul cel mai groaznic ce i se poate întâmpla unei femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cuvințel din ce ai spus mai înainte. Gualfard, ascunzându-și cu greu nemulțumirea, își îndreptă umerii. — Gundovek! izbucni el. Un viclean și jumătate, Haribert. Voi, diaconii creștini, îi faceți pe voie numai ca să-i liniștiți pe romani. Cu mâinile în șolduri, celălalt scutură din cap cu un aer de milă. — Cum poți să vorbești așa? Eu cred cu adevărat că trebuie să-i fim recunoscători Domnului nostru pentru Providența lui. Numai îmbrățișarea adevăratei credințe i-a ajutat pe cei ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
așa? E cu putință să fi uitat deja de ce sunt în stare? Dacă Atila îl învinge pe Etius, poporul nostru se va afla în mare, mare primejdie; iar asta și fiindcă... Se întrerupse un moment, apoi își puse mâinile în șolduri și, trecând peste mulțimea celor care îl ascultau o privire atât de aprinsă, încât părea să străpungă pe fiecare în parte, continuă: — Asta și fiindcă nimeni nu ne garantează că hunii, odată ce au trecut Rinul, nu se vor îndrepta chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar fata, folosind, probabil, fâșii din poalele rochiei. Tânăra, ridicată în genunchi, îl privea acum cu precauție. încă se întreba cine era el și la ce trebuia să se aștepte din partea lui. Ridicându-se brusc, Balamber își puse mâinile în șolduri și își aținti privirea în ochii ei. Făcând un semn cu capul către băiat, o întrebă: — E prințul Waltan, nu-i așa? Iar tu ești, desigur, sora lui. Te cheamă Frediana, mi se pare. Ea nu răspunse; continua să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
părea să îl țintuiască pe loc, nu făcea altceva decât să tragă de timp pentru a amâna inevitabilul. îi aruncă rănitului din nou o privire și se hotărî. Mâna i se duse repede la sabia scurtă ce-i atârna la șold. Cu arma în mână, dădu să se aplece asupra băiatului, dar Frediana, cu un strigăt, sări în picioare și se azvârli asupra lui, obligându-l sa facă un pas înapoi. Chipul său frumos era răvășit. — Nu! imploră ea, desfăcând brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
furie, Audbert își făcu de mai multe ori pe frunte semnul crucii. — Sigur, domine. Creștin botezat! Creștin botezat! O strâmbătură sarcastică se lăți pe obrazul rumen al lui Wolfhram. — Daaa, sigur! Un marcoman botezat, haida-de! Cu o mână sprijinită în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi el pierdut. — Deci? îl încolți Sebastianus. Marcomanul înghiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să le sprijini. Sebastianus se întrebă în ce măsură acesta juca teatru. în orice caz, trebuia să admită, Chilperic și gărzile sale se mișcaseră cu o promptitudine desăvârșită. Și totuși, simțea el, conducătorul burgund nu luase încă vreo hotărâre. Cu mâinile în șolduri, îi răspunse pe un ton ferm și cu voce sonoră, astfel încât să poată fi auzit de către cei ce-l înconjurau. — Firește că am dovezi! Am cu mine un martor: Un țăran marcoman care a condus un principe hun până la câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în față și propuse să fie el cel ales, însă Sebastianus, exasperat și furibund, nici nu vru să audă. Nici vorbă! spuse hotărât. Dacă trebuie să fie un duel, eu o să fiu cel care se luptă. Nesigur, cu mâinile în șolduri, Gundovek îl fixă pentru câteva momente, mușcându-și buza de jos, și, în sfârșit, luă o hotărâre: — Cum vrei! Când? Pe jos ori pe cal? — Chiar acum! întări cu hotărâre romanul. Pe jos; calul meu e obosit și pe unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar sunt sigur de asta. îmbărbătat, Audbert, se opri la jumătatea scării, dar întrebă iarăși: — Când pot să plec, deci? Nu e timp de pierdut, mi se pare. Avea dreptate. Oprindu-se să-l privească de la înălțime, cu mâinile în șolduri, romanul se încruntă și încuviință. — Păi... întrucât chiar la el merg, o să-i spun lui Gundovek să organizeze plecarea ta pentru mâine. De ce nu chiar azi? Iartă-mă, Eminentisime, dar jumătate de zi ar putea însemna, pentru mine și familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un scăunel de marmură, aproape de perete, lângă care aștepta un alt servitor, atent la orice semn, cât de mic. Intrând în camera plină de aburi din calidarium-ul de alături, Sebastianus se ciocni de Chilperic; acesta, îmbrăcat și cu sabia la șold, stătea în picioare aproape de ușă - era limpede că nu suporta temperatura înaltă din încăpere. Pe chipul ui, ca și pe acela al tatălui său, se citea o vie îngrijorare. De îndată ce Gundovek luă cunoștință de prezența lui Sebastianus, îl salută și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apărat. Burgundul chemă pe unul din soldații săi să-l ajute să se elibereze de platoșă și de cămașa de zale de dedesubt; după ce le lăsă pe toate să cadă pe jos într-un ropot metalic, își puse mâinile în șolduri și trecu o privire peste zidurile părăginite ale incintei, clădirile cu acoperișuri joase și ieșite din încheieturi, poarta mare, cu scânduri grele, dar cu cuie lipsă, și își spuse, în fine, părerea. — Nu, dacă sunt mulți, nu rezistă nici la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui se vedea bine îngrijorarea; tovarășul lor mai tânăr, în schimb, îl fixa cu o teamă puternică, iar chipul său blând, aproape feminin, se făcuse ca de ceară. încheind acea rapidă examinare, Balamber își îndreptă spatele și, aranjându-și brâul pe șolduri, îl întrebă aspru pe abate, vorbindu-i în galo-romană: — Cine ești? Ce vrei? Ușurat să vadă că puteau comunica în limba sa, călugărul răspunse pe un ton liniștit: — Numele meu e Canzianus. Sunt aici ca să vorbesc cu tine, dacă tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Nu e decât un biet nebun. Mintea lui e întunecată, dar, în realitate, e... un om smerit... un om bun. Balamber întinse un braț și-l opri pe prietenul său, care ridicase deja sabia să lovească; punând apoi mâinile în șolduri, râse: — Bun? Vrea să vă vadă morți pe toți! Canzianus scutură din cap: — Nu. Nu-i așa. Nu e ușor să-l urmezi pe Isus Cristos, iar el... are un foc în inimă care-l mistuie! în clipa aceea, Inisius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
drumul la prea multe observații. — Da. Foarte frumoasă. — Ți-a vorbit de mine? — Da, răspunse Sebastianus cu răutate. Te-a văzut cum dansai în flacăra trăsnetului. Balamber, încruntându-se, îl fixă pătrunzător, apoi se ridică în picioare. Cu mâinile în șolduri, întrebă: Știi unde e acum? Nu. Dar știu că se întorsese în valea ei ca să-și îngroape tatăl. De atunci n-am mai văzut-o. — Deci nu e la Genava. Nu, răspunse Sebastianus, ridicându-se, la rândul său. A părăsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
decât un pat de campanie, un cufăr și două scăunele. Observând-o pe Frediana, nu putu să nu aprecieze picioarele lungi și armonioase: înfășurate în pantaloni de lână; ele trădau, la fel ca și legănarea - foarte ușoară, de altfel - a șoldurilor, o feminitate pe care cămașa grea de zale, sabia lungă și bocancii bărbătești se străduiau în zadar să o ascundă. După ce servitorul o ajută să se elibereze de livrele întregi de fierărie care o protejau, îi porunci să-i aducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Frediana îi vorbi sprijinindu-se cu ambele mâini pe mânerul șeii. — Știi ce trebuie să faci, nu? O grimasă feroce apăru pe chipul războinicului. — Ca de obicei? întrebă. Frediana dădu din cap și încuviință: — Ca de obicei! Cu mâinile în șolduri, Hariman se uită scurt împrejur, ca și când ar fi căutat ceva. Apoi arătă spre un mic pâlc de stejari ce îmbrăca un pisc ceva mai îndepărtat. — Acolo e bine? — E foarte bine. îndemnați de ordinele scurte ale războinicului, câțiva burgunzi târâră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bruscă, smulgându-i un urlet cumplit. Apoi, metodic și în mod evident cu experiență, fără să se îngrijească de sângele care-l inunda tot mai mult, îi făcu alte incizii la rădăcina grumazului și pe umeri, până la subsuori și la șolduri, după care, vârându-și cu calm degetele în tăieturi, îl jupui, din câteva mișcări scurte, până la mijloc. Hunul se încordă din tot corpul și scoase gemete înfiorătoare, lungi și înăbușite. Dezgustat, Sebastianus își luă privirea de a scena aceea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îi mângâie obrazul, în vreme ce își apleca spre ea capul, continuând să o fixeze și căutându-i gura. Nu izbuti: Lidania se trase într-o parte și, cu un gest scurt al brațului, îi îndepărtă mâna. Apoi, cu mâinile înfipte în șolduri, adăugă aspru: — Acum e un pic cam târziu ca să mă bagi în seamă, nu crezi? Ce s-a întâmplat, Prefectule? Ea te-a refuzat? Bietul de tine! Și acum, că trebuie să pleci, nu vrei să te duci de-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
zbunghește ca un iepure. însă câinele i se vâră în față, îl trântește la pământ și îl înhață de gât. Vechilul, în locl să-l cheme, stătea cât era de mare cu picioarele depărtate, râzând de el cu mâinile în șolduri. Eu am dat fuga și am încercat să dau câinele la o parte, dar nu era nimic de făcut: băiatul strigă, are deja toată fața plină de sânge, se acoperă cu brațele deja pline de răni. Atunci, mă întorc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
arătă cu degetul spre moară și anunță: — Divicone! Uite-l acolo, se întoarce! Veniră cu toții pe cărare. Divicone sosi, lăsându-și calul să tropăie fără grabă. Ochii îi străluceau plini de satisfacție. De îndată ce fu lângă ei, Sebastianus, cu mâinile în șolduri, îl întrebă: — Deci? Ce ai rezolvat? Când o să-i întâlnim pe prietenii tăi? Bagaudu își luă un aer enigmatic: — Am cerut o adunare a capilor tuturor bandelor din regiune, dar când va fi, asta nu pot să-ți spun, Prefectule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe pajiște, case de păstori și chiar câte un burg cu aspect trist și sărăcăcios, pe care, de altfel, Divicone, le ocolea cu grijă. întâlniră puțini drumeți, iar aceștia, în general, la vederea săbiilor pe care ei le purtau la șold, măreau pasul și răspundeau înspăimântați, cu jumătate de voce, la salutul amabil al bagaudului. După-amiază, ajunși la o răscruce, unde se înălța, lăsată în paragină și îmbrăcată în lăstari de mirt, vechea nișă votivă a unui cult păgân, zăriră doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
alanul se alătură în tăcere tovarășului său. Spuse doar atât: — L-am găsit. — Și de ce nu l-ai adus aici?! E amețit, așa-i? Cu o expresie sumbră pe chip, alanul scutură din cap: Nu, răspunse. Punându-și mâinile în șolduri, făcu semn cu capul în spatele său și anunță: — E mort. în capătul unei ulițe. L-au înjunghiat. 14 Urmându-l pe Maliban, Sebastianus și tovarășii săi ajunseră în locul despre care vorbiseră: un spațiu doar cu puțin mai larg, încadrat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
într-o clipă, Sebastianus înșfăcă sabia, își luă mantaua și fu în picioare lângă ordonanța sa. — Unde e Maliban? Sunt aici, răspunse alanul, pășind afară din semiîntuneric. Avea deja în mână arcul său și își aranja tolba peste piept; la șold îi atârna sabia lungă. — Și Dubritius? — A ieșit deja, ne așteaptă în stradă. Sala se golea cu repeziciune. De afară, din stradă, răsuna ecoul unui vacarm confuz. Din câțiva pași, Sebastianus ajunse în vestibul și ieși prin ușa acum larg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a dat-o unul din soldații tăi! adăugă. Dându-se înapoi, îl căuta zadarnic cu privirea, printre cei care o înconjurau, pe omul de care vorbea. Continuă să se dea înapoi și se izbi de Odolgan; acesta, cu mâinile în șolduri, se oprise să se bucure de mica reprezentație pusă la cale de prietenul său. Fata sări atunci un pas înainte, mușcând imediat din carne, de teamă că voiau să i-o ia cu forța. Fără să-și ia ochii de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Maliban. Cât despre tine... Se întoarse spre Metronius, care, imediat, instinctiv, se îndreptă din tot trupul, devenind extrem de atent. Magister militum, însă, se întrerupsese. întunecat, părea să ezite. întorcându-se spre hartă, scoase un suspin adânc, punându-și mâinile în șolduri. — Nu avem ce face, spuse, scuturând in cap descumpănit, bagauzii tăi sunt o problemă: nu știu unde să-i pun. Metronius, care, desigur, nu era entuziasmat de comanda care i se încredințase, înțelegea motivele pentru care comandantul său avea o asemenea atitudine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]