1,749 matches
-
Dumitre, că m-anticăresc..." Mi se aprinsese obrazul și din ochi îmi ieșea un fum gros, care acoperea tot ce era împrejur. O dată am horcăit și-am căzut pe spate. Pe gură mi-a ieșit tot sângele din mine, un șuvoi ca miezul vișinei... Oacă tăcuse. Nicu-Piele s-a ridicat cu greutate și 1-a privit. Pe pieptul hoțului se vedea o pată întunecată de sânge. - Mă, ce-i cu tine, mă? a strigat. S-au ridicat și ăilalți. Ciupitul avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liniște. - Spui? întrebă unul. - Nu știu nimic. - Bine. Pungașul se uită liniștit la ei. Îl întoarseră cu fata în jos. Sergentul își potrivise frânghia. Îl plesni o dată cu sete. Sfoara groasă și răsucită bine se lipi adânc de piele. Sângele tîșni șuvoi. Iar băgau foc în el. Icni scurt. - Ah, ah... Se gândi că ar fi fost bine să fi putut să nu mai știe nimic. Îl duru și a doua lovitură, și a treia. Frânghia cădea mereu în alt loc, alături
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întindea. - Arde! Arde! strigau zidarii. Trâmbe lungi de fum înecăcios se lăsau prin curți. Se simțea bine fierbințeala care venea dinspre casa gunoierului. Parcă răsărise soarele. Vecinii alergau la pompă cu căldările să le umple. Nu putură să oprească focul. Șuvoaiele flăcărilor se întindeau și se încolăceau pe buruienile maidanului, aprindeau gunoaiele de prin curți și urcau stflpii cătrăniți ai porților. Tot malul gropii ardea, și rampa, și drumul de lemne. Cădura se întețea. Mirosea a baligă încinsă. Apoi pârjolul coborî
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu foarfecele! Patronul număra banii la tejgheaua lui de Ungă ușă. Femeia a urcat scările, s-a uitat la cei ce așteptau pe scaune și, aducîndu-și aminte că sânt de față toți vecinii, i-a mai dat drumul la un șuvoi de lacrimi. - Domn' Tilică, domn' Tilică, vin' de-l bărbierește pe Gogu, vinooo, că s-a prăpădit, aoliu! Meșterul se învolburase, văzînd-o în ușa prăvăliei. Când a auzit ce nenorocire căzuse pe capul ei, s-a ridicat cu mușteriii în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dădeam seama clar ce e, dar știam că e ceva. Dar crezi că... Ar cam trebui să plec, zise Hazel, ridicându-se. MM trebuie să ne dea notele. Am ieși din cabină în grup, după care ne-am pierdut în șuvoiul de actori care o lua în jos pe scări, către scenă, după ce ieșiseră din cabinele lor unde își puseseră la loc hainele lor obișnuite. Când am trecut pe lângă cabina cea mare de pe primul palier, ușa acesteia s-a deschis brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
gândul la omul-ghiulea. —Dragule, nu mă părăsi așa! se auzi vocea lui Hugo, în urma sa. Ți-a rămas un picușor de rimel pe ochiul stâng. Lasă-mă pe mine să te șterg. Neputând să mă stăpânesc, m-am desprins din șuvoiul de oameni și m-am strecurat în cabină. Hugo stătea cu un picior cocoțat pe masă, încheindu-ți cataramele ghetelor. Era foarte elegant, cu un pulover pe gât negru și mulat și o pereche de pantaloni cu talie joasă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
meteori care căzuseră într-o pădure fermecată și se prinseseră în mreje. E minunat, zise Janey, încă ținându-mă strâns de mână, în timp ce luminile se schimbară devenind mai bogate și mobilele înălțară, transformându-se în candelabre; pe scenă năvăli un șuvoi de oameni. O clipă, mi i-am închipuit pe mașiniști, tot trăgând de cablurile lor, cu comenzi scurte și rectificări auzindu-se în căști, în timp ce mobilele se aliniară perfect; după care, se auziră primele cuvinte din piesă și magia brută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Deși, să știi că tipul e de admirat. Sus de tot, deasupra noastră, omul se aplecă și-și prinse o mână în jurul scripetelui. Steve își duse o mână la căști ca să nu-i cadă, în timp ce din ele se auzea un șuvoi de cuvinte. —Bun, zise el. Rezolvi și cobori, da? Se întoarse către noi, cu fața lui cea palidă și grăsuță care, la auzul veștilor, se umflase ca un pește tropical gata să împroaște cu venin. Păi, hai frate, care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ca dreapta să-și pregătească replica. Dar nu despre asta voia să-i vorbească Guttman. În schimb a început să trăncănească, entuziasmat ca o adolescentă, despre un lucru pe care l-a descoperit, ceva care va schimba totul. Cuvintele ieșeau șuvoi din gura lui: piața stradală din Ierusalim, scrierea cuneiformă, tăblițele de lut, un bărbat pe care-l chema Afif Aweida și, ceea ce părea de necrezut, ultimele cuvinte ale lui Avraam. Ei bine, nu chiar ultimele cuvinte. Ci testamentul lui. — Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
strălucitor și mobil care nu era altceva decât elementul pur al timpului. Acest mediu Îl Împarți - așa cum cei care se scaldă fericiți Împart apa strălucitoare a mării - cu făpturi care nu sunt tu Însuți, care ți se alătură, Împinși de șuvoiul comun al timpului, un mediu total diferit de lumea spațială, pe care nu numai omul, dar și maimuțele, și fluturii o pot percepe. În acea clipă, am devenit extrem de conștient că ființa de douăzeci și șapte de ani, Înveșmântată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu ți-e sete și vedeai o banală bancă albă sub niște copaci familiari. Dar dintre toate ferestrele, acesta este geamul prin care În anii următori nostalgia secătuită va tânji să privească. Mademoiselle n-a aflat niciodată câtă putere avea șuvoiul regulat al glasului ei. Impresiile pe care și le-a exprimat ulterior au fost cu totul altele. „Ah!“, ofta ea, comme on s’aimait - cât ne iubeam! Minunatele zile de odinioară din le château! Păpușa de ceară moartă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a dus să-l vedem pe fratele lui, un preot romano-catolic emancipat, de o mare distincție, ale cărui mâini palide se rătăceau distrate peste micile noastre capete greco-catolice, În timp ce Max și cu el discutau probleme politice sau familiare, Într-un șuvoi neîntrerupt de poloneză șuierătoare. Îl văd pe tata Într-o zi de vară, la țară, făcând cu Max concurs de tir - perforând cu gloanțe de pistol o plăcuță ruginită din pădurile noastre, pe care scria „Vânătoarea interzisă“. Acest Max era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Ștefan (nu-l făcuseră sfânt pe atunci) pârjolind totul și Ana, cu mâna la gură, privindu-mă cum birui și ultimele legi ale intuiției care se zvârcoleau în capul ei, sfâșiate de certitudinea că din mine acuși-acuși au să țâșnească șuvoaie de votcă. N-a fost să fie. Am golit paharul. Am rămas cu gura larg deschisă, de parcă pândeam să-mi intre înțelesul ultim în suflet. Stomacul cedase și începuse să facă tumbe. — Krepkaia, am gemut într-un târziu. Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu roua, cu tot ce se afla în deschiderea privirii mele. Simțeam cum sevele Lumii cu sevele mele se contopeau, revărsându-se într-o matcă uriașă, cosmică, în care însuși Pământul era un bob de rouă, rostogolindu-se pe cine știe ce șuvoi revărsat, ducându-se în neștire. Mă simțeam atunci contopit, parcă mistuit în bătăile unei inimi enorme, ale unui puls universal. Mă simțeam înlăuntrul unui Dumnezeu care era însuși Universul a cărui necuprindere nu am putut niciodată să o imaginez. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
chef s-o iei la goană când vrea el s-o facă pă armăsaru’. Tot femeie e și d-astea care-și chinuie bojocii.“ Se răsuci spre mine, întinse mâna și-mi mângâie obrajii, ca și cum mi-ar fi șters un șuvoi de lacrimi. „Nu vezi că au închis și «Gambrinusu’» tău? L-au vândut! Treci odată p-acolo, să vezi de nu l-au vândut cu tot cu tine...“ Nu-i mai spun de carte. Aș fi vrut să-i povestesc și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căminul de fete de la Drept, apucând-o înapoi, spre Cișmigiu. Mi se făcuse groaznic de teamă, mă gândeam că am putea fi arestați. Era în ajunul Crăciunului din 1968 când, nici acum nu știu cum s-a întâmplat, m-am trezit în șuvoiul care pornise de la Căminul 6 Martie și, amestecat între alții, urcasem Bulevardul până aproape de Piața Universității. Instinctul m-a făcut să fug de acolo aproape de capăt? Frica, lașitatea și probabil simțul de conservare m-au împins să mă întorc. Până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Începuse să mi se pară și mie figura lui cunoscută. Un individ înalt, solid, bine construit, pornit acum spre diform. Vorbea repezit, parcă ar fi avut mai multe cuvinte decât era în stare să rostească, și vorbele-i se revărsau șuvoi din el, fără să le mai poată stăpâni. O veveriță țâșni din stânga noastră și se pierdu în ierburile dinspre aleea centrală. Era sfârșit de septembrie, florile prindeau a se scoroji. În goana ei veverița lovea lujerii ofiliți, mișcându-i într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
petrecut în gară tot de ei și de clarinetistul Iambolis, de la circa financiară. Nu m-a lăsat să-i răspund. Nici nu am încercat. Știam că dacă începe să povestească nu mai poate fi oprit, până nu își deșerta tot șuvoiul de cuvinte. — O pungă, profesore. O pungă de plastic, maistore. Una roșie, cu o madamă pe copertă, o negresă în chiloței roșii, să mă scuze Ketty aici de față, cu țâțele goale. O ridic, mă uit în ea, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
singur te simți în astfel de clipe de deschidere a textului în tine și către tine, de intrare în text odată cu ieșirea din el, încât această singurătate ți se pare a fi întâlnirea ultimă a Lumii, revărsarea ei de pe urmă, șuvoiul întors la matca lui prăbușindu-se în tine. Moartea, îți dai seama atunci, nu înseamnă nimic. Nici măcar despărțire. E doar revenirea ta deplină în text. Poarta s-a închis în urma ta. Cerurile s-au prăbușit. Începe un alt timp al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de întâmplări, cu acel aer superior, de șmecher atoateștiutor care credea că de el a depins cutare și cutare faptă, o intrigă anume sau chiar, culme a neroziei, un anume conflict diplomatic. Soiul acesta de împăunați, știu, e ca un șuvoi, fără început și fără sfârșit. Probabil de la primul troglodit care, întors între ai săi în peșteră, i-a lăsat să înțeleagă că de el a depins descoperirea focului și că, „atenție la mine, tolomaci, dacă nu era piatra aia, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mînă, cu un gest neputincios. La dangătul clopotului sosiră tovarășii lui de captivitate, care nu trebuiră să pună nici o Întrebare ca să Înțeleagă, dintr-o singură privire, ce se Întîmplase. Iguana Încă mai sîngera, fără să se străduiască deloc să oprească șuvoiul care țîșnea din rană, iar dezolarea bucătarului lămurea, fără să mai fie nevoie de cuvinte, succesiunea faptelor. Sentința veni aproape imediat. Oberlus luă maceta lungă și ascuțită pe care o purta mereu la brîu și i-o Înmînă lui Dominique
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cât sufletul poate percepe. În acele momente, tata își ridica ochii spre cer și zicea: - Doamne, iartă-ne pe noi toți și pe mine cel dintâi păcătos și ne binecuvântează din cer cu ploaie! Cerul își deschidea ușa și lăsa șuvoiul cel bun și rece să curgă. Adăpa pământul și pe noi toți: mari și mici, buni și răi, frumoși și urâți, moldoveni și ruși... Tata cânta: „Dăruiește, Mântuitorule, ploaie pământului istui însetat. Brazdele pământului adapă-le și înmulțește roadele lui
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a rugat să poată picta chipul Fecioarei - și, începându-l, s-a simțit strivit de neputință), tabloul întreg, desăvârșit, cu chipul într-o lumină ireală și mișcătoare al Maicii lui Dumnezeu, viața i s-a descărcat într-un spasm cu șuvoaie de lacrimi, sfințindu-i dragostea: Apusul a dobândit astfel una dintre puținele sale icoane, atât de puternică și de unică. Sfârșind de înfățișat icoana, Rafael a plâns din nou, de data aceasta doar ca un om, de bucurie. Istoria picturii
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
unele după altele, de sus până jos, becurile, lampadarele, proiectoarele, lanternele de mână, candelabrele atunci când existau, poate chiar și vreo candelă veche de alamă în trei colțuri, din acelea alimentate cu ulei, toate ferestrele deschise și revărsând în afară, în șuvoaie, un râu de lumină ca o inundație, o difuzie de cristale făcute din foc alb, însemnând drumul, marcând ruta fugii dezertorilor ca să nu se rătăcească, ca să nu se abată din drum prin scurtături. Prima reacție a responsabililor cu siguranța convoaielor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de ridicol repetând-o o dată și încă o dată, conștient că faptul că era primar nu-i deschidea toate ușile, acolo înăuntru chiar, ca să nu mergem mai departe, erau oameni pentru care se închiseseră definitiv ușile ale vieții. În câteva minute, șuvoaie mari de apă erau proiectate prin deschiderile a ceea ce înainte fuseseră uși și ferestre sau se înălțau în aer și udau structurile superioare în încercarea de a reduce pericolul extinderii focului. Primarul se adresă șefului pompierilor, Cum vi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]