3,053 matches
-
ființei/ privind-o trecînd pe sub ramuri/ e un monad migrînd/ ca o globulă de sînge/ în fericia/ lui Dumnezeu" (Trec). La modul obiectiv, contemplă un univers depopulat, umplut doar de respirația izbăvitoare a Atotputernicului: "O, adierea vieții ei/ lăuntrul/ acestei adieri/ ce-mbată totul/ pînă-n istovul lacrimilor -/ dacă nu e/ lumirii noastre/ respirarea însuși/ a Domnului pe ape -/ n-a fost nimeni/ la vămile durerii/ și-ale morții/ n-a stat nimeni/ sub floare și-ndurare/ totu-i noapte/ și nu
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
dacă nu e/ lumirii noastre/ respirarea însuși/ a Domnului pe ape -/ n-a fost nimeni/ la vămile durerii/ și-ale morții/ n-a stat nimeni/ sub floare și-ndurare/ totu-i noapte/ și nu mai este/ nimeni pe pămînt" (O, adierea vieții ei). Consecința desprinderii de materie este deverbalizarea. Graiul uman se topește în perfecțiune indicibilă a Logosului primordial - laolaltă gînd și Cuvînt demiurgic: În seara lină/ din veacuri/ am abur pe față/ sînt ca o rugă pierdută/ de orice cuvînt
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
de aproape trei decenii a fost și al meu, Oradea. Oraș subtil și cochet, neîndoios, cu o tradiție barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar și cu o prospețime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescență perpetuă a ușoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale șesului și de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află. Iluzie, s-ar putea replica, ficțiune! Desigur dar numai până la un punct. Căci orice loc se întrețese cu fibra sensibilă
Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Science/299159_a_300488]
-
închipui pe autor lăudînd trecutul, în schimb ți-e la îndemînă să ți-l imaginezi criticîndu-l. Boia este un autor abil căruia spiritul critic i-a insuflat o mină malițioasă, a cărei expresie cultă e precumpănitor sarcastică. Mai mult, o adiere de îngăduință superioară îi însoțește considerațiile, Boia neavînd iluzii și nehrănind credințe, dar folosind trecutul ca pretext de desfășurare a inteligenței sale analitice, impresionantă prin ușurința cu care întoarce o temă pe mai multe fețe, dar înfiorătoare prin demoralizarea pe
Iubindu-i pe nemți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6337_a_7662]
-
s-ar transforma în vrejuri vegetale elastice, iar pietrele în mingi. Ironia însăși capătă un aer inofensiv, amabil: "Atențiune poate trece tot convoiul întregul convoi de cuvinte minele dedesubt stau cuminți o eventuală declanșare nu ar stîrni decît o ușoară adiere ironică o briză albastră de pescăruși ați împachetat amintirile voastre urîte le duceți în colțul enigmatic al gurii (vezi Mona Lisa lui da Vinci) podul va avea trepidații stelele furate iată vă curg din buzunare împrăștiindu-se înapoi pe cer
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
seara, poate va ține chiar până mâine, că noaptea autobuzele trec mai rar, iar camioanele deloc. Spectatorii se întristară. Nu aveau chef să aștepte până a doua zi doar ca să vadă cum cade schela. Totuși rămaseră. Schela se clătina în adierea vântului. - O să fie groaznic, presupuse cineva. - Da, oribil, zise altul. - Săracii oameni... - Dar dacă o să cadă peste noi? - Auăleu... Ce oroare.... Așa vorbea lumea, și ar mai fi vorbit mult, dacă nu ar fi apărut, venind dinspre Piața Universității, însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Stau afară pe terasă la crîșma lor favorită. Pe cer nu e nici un nor. CÎnd ajung la rigatoni, Îi oferă un inel. Inelul nu cade Între tăieței. Merg braț la braț către un local de-după-cină, pentru un pahar de-după-cină. Nici o adiere. Pletele Zeldei, pînă la umăr, rămîn neciufulite. Pălăria și cravata lui stau la locul lor. Beau pe terasă. Răsar stelele, neaburite de luminile orașului sau de nori. Semiluna stă Înșurubată pe perna ei de catifea. Își vorbesc unul altuia clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sufletul obligat prea devreme parcă să împlinească datini nedorite.Un lucru îmi devenise clar: o invidiam pe moartă și mi-aș fi schimbat imediat destinul cu al ei. Prețul integral al vieții, cum bine zicea Eliade, îl dă numai moartea. Adieri dulci de amurg de vară se scuturau printre plopii din curtea bisericii, cărora începuse să le tremure frunza, dublậnd siluetele lor cu nuanțe violete. Totul se poate reduce la cenușă sau la praf, dar lumina dragostei adevărate se ridică chiar
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
încă bine, deși e ger cu adevărat, cu temperaturi locale verificate de -22 de grade. Duminică, 20 decembrie 2009. Stau la masa de scris și observ pe fereastră câteva firave flori de gheață în partea de jos - poate și din cauza adierii ușoare a vântului potolit. Sunt cu gândul la masivele și miraculoasele flori de gheață de la ferestrele casei părintești, care avea numai un rând de cercevele. Privesc ceva mai departe și observ cernerea lentă și subțire a unui praf de zăpadă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
care nu o vede nimeni - mai este ridicolă?) Cerul era albastru și vremea destul de caldă. Totul era încântător. O auzeam pe Helen tușind într-un dormitor de la etaj și priveam ca prin vis florile drăgălașe legănându-se spre stânga în adierea vântului, apoi spre dreapta și din nou spre stânga... Erau narcise galbene târzii, lalele și alte flori rozalii al căror nume nu-l știam. Ciudat, mi-am amintit eu ca prin ceață, cândva aveam o grădină înfiorătoare, cea mai urâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o serie de exclamații încurajatoare, de genul: —Ați ajuns. Hop, mda... aproape, acooolo, doar puțin mai în spate... Apoi aparatul de aer condiționat a fost dat jos și împins lângă fereastră, pus în priză și - ca prin minune - o binecuvântată adiere de aer rece se revărsa în apartament. Câtă recunoștință! L-am copleșit cu mulțumiri pe omul nostru și l-am întrebat: — Vă servesc cu o bere, domnule? —Eugene. Mi-a întins mâna. —Anna. Nu refuz o bere. Din fericire aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că îmi petrec ziua cu Jacqui și lui Jacqui că o să stau cu Rachel -, am reușit să mă sustrag de la orice petrecere cu grătar pe terasă și cu focuri de artificii luni și m-am simțit destul de bine, stând sub adierile de aer condiționat și uitându-mă la episoade în reluare din The Dukes of Hazzard, Quantum Leap și MASH. Îmi plăcea - adoram - să stau în apartamentul nostru. Acolo mă simțeam cel mai aproape de el. Dumnezeu știe că trecusem prin infern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
arbori sefirotici, decani, talismane. Băteam sălile cele mai uitate ale bibliotecilor, cumpăram zeci de volume de la acei librari care altădată vindeau revoluția culturală. Mă mișcam printre diabolici cu dezinvoltura unui psihiatru care ajunge să-și Îndrăgească pacienții și găsește că adierile ce trec prin parcul secular al clinicii lui private sunt adevărate balsamuri. După un timp, Începe să scrie pagini despre delir, apoi pagini delirante. Nu-și dă seama că bolnavii săi l-au sedus, crede că a devenit un artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ale lui David În evantai. Niște viori vechi, de culoarea pânzei din tablourile de altădată, se grămădeau la intrare pe o masă de o iregularitate anamorfotică. Un crocodil mare atârna, mumificat, din bolta Înaltă a acestei spelunci, oscilând ușor În adierea serii, la lucirea slabă a unei singure torțe, sau a mai multora, sau a nici uneia. În fund, În fața unui soi de cort sau de baldachin, sub care se Înălța un tabernacul, rugându-se În genunchi, murmurând fără Încetare și blasfemiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de mastodont descărnat. Îl priveam, nu se mai termina, ca și proiectul din care se născuse. Dacă aș fi rămas pe loc fără să fiu devorat, i-aș fi urmărit mutațiile, revoluțiile lui lente, descompunerea și recompunerea lui infinitezimală sub adierea rece a curenților, poate că Stăpânii Lumii știau să-l interpreteze ca pe un grafic geomantic, În imperceptibilele-i metamorfoze ar fi citit semnale decisive, mandate inavuabile. Turnul mi se Învârtea pe deasupra capului, ca un șurub al Polului Mistic. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cursul ultimelor zile, gus-tam cu aviditate bucuria clipei trecătoare. Ce factor de echilibru în viață e sentimentul acesta de securitate! La copii mai ales; și nu mai puțin la femei... Era o zi superbă. Cerul avea o limpiditate ideală. Slabe adieri aduceau de departe, din păduri, din livezi, din fânețe, miros de toamnă. Prin fereastra deschisă, priveam munții, arborii, casele, stâlpii de telegraf care treceau cu grabă, ca niște drumeți întârziați. Peisajul îmi era familiar, pentru că, de fapt, nici nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de Montassini, descălecând și, Îngenuncheat pe un picior, sărutând mâna contesei. - Condotiere Montassini, murmură contesa cu glas stins. Părură amândoi stânjeniți, ca și cum această Întâlnire n-ar fi trebuit să aibă loc sau nu acolo, În mijlocul câmpiei, În foșnetul liniștit al adierii care aducea mirosul de sare și de alge al unei mări nevăzute, dar apropiate, și nu atunci, când contesa se Întorcea din țara aceea Îndepărtată, În care toți prietenii credincioși o sfătuiseră să nu se ducă. Era ca o Înfrângere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
odihnește-te, că acuși ne prind zorii. - Mai e până În zori... spuse căpitanul, Întorcându-se și mergând repede, cu dreapta pe mânerul sabiei. Nu găsi decât liniștea, liniște de noapte cu stele aprinse, cu miros de fân cosit și cu adieri de toamnă apropiată. Urcă la creneluri, Întâmpinat de stegarul Balotă. - Nimic? Îl Întrebă. - Liniște deplină! răspunse acesta, asemenea spătarului Albu, păzitor al somnului Măriei Sale. De sus, noaptea moldovenească nu era decât puzderie de stele deasupra murmurului Încet al codrului. Lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cetatea de Scaun și voiau să ajungă În târgurile Țării de Jos, fie că urcau cu treburile domniei sau, mânați de smerenie, spre mănăstiri. În acea după-amiază, căldura verii părea a se mai istovi, deși cerul rămânea Încă senin. O adiere mai rece sosea deja dinspre Întunecimile codrului. - Are să fie iarnă timpurie... gândi cu voce tare unul dintre meseni, privind pe ușa deschisă prin care se vedea apropiindu-se un călăreț singuratic. - La munte cam sună vântul a ninsoare... mormăi alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ale Sanctității Sale. Puterea armelor era prelungită În puterea cuvintelor. Și parcă abia atunci, după o Îndelungă șovăială, seara se hotărî să coboare peste Cetatea Sorocăi și peste apele Nistrului, și peste câmpiile dinspre răsărit, presărate cu morți. Și o adiere răcoroasă sosi dinspre codrii Îndepărtați ai Moldovei, ca amintirea unei copilării albastre și uitate. * - Sain Bainuu! salută Amir, intrând În iurta lui Targutai, șeful bătrânilor din tribul Bordjighin. Ștefănel observă că Amir nu bătuse În stâlpul de la intrare ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
singura șansă de a salva totul fără a pierde aproape nimic. Fluierul mierlei le arătă că nu mai era timp. Era semnalul străjilor. Nimic nu se mai auzi În liniștea nopții. Doar un foșnet, care putea fi luat drept o adiere de vânt. Ienicerii soseau tăcuți, aplecați sub ierburile mari. Nu se deslușea nici câți sunt, nici cu ce manevră plănuiau să deschidă atacul. La un moment dat, se opriră. Se Întâmplase ceva. Și totuși, nici unul dintre haiduci nu mișcase. Oană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Oan-san trecu printr-un șir de odăi Împodobite cu tablouri greu de distins În Întuneric și ieși pe unul dintre coridoarele exterioare ale fațadei, deasupra porții. De acolo, orașul se vedea ca un uriaș spectacol de lampioane clătinate ușor de adierea vântului. Shiro Îi poruncise să doarmă cel puțin două ceasuri, iar băiatul știa cât de importantă este odihna dinaintea bătăliei. Se Întinse pe podeaua de lemn a terasei și Închise ochii. Mai era destul până la miezul nopții, iar atacul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și desculți, să fie aduși la Cetatea Sucevei! Așa cum au voit! Cu harapnicele pe spinare, pe Drumul robilor! Căpitanii adunară oștile și Împărțiră poruncile de escortare a prizonierilor. Apărătorii Își luară locurile În jurul voievodului. Căldura după-amiezii aluneca Încet Într-o adiere ce prevestea Înserarea. Se auzi dangătul Îndepărtat al clopotelor din sate, vestind biruința Moldovei. Din codri și din satele unde furia tătarilor nu ajunsese, oamenii ieșeau uimiți, parcă nevenindu-le să creadă că scăpaseră de primejdie. Îngenuncheau la trecerea Măriei Sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Își luase sacul, Închisese cu grijă ușa camerei și ieșise În cea de-a treia curte interioară. Liniștea nopții cădea parcă din Înaltul unui cer plin de stele. Deasupra pădurilor se ivea, Încet, luceafărul de dimineață. Nu se simțea nici o adiere de vânt. Tânărul se dusese la grajduri, legase sacul pe spinarea unuia dintre cai și pusese harnașamentul pe al doilea. Strânsese bine șaua și scările, pusese frâul și mângâiase ușor botul animalului care fornăise, bucuros. Scoase ambii cai În prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
altul, calculând parcă ceva, punându-și Întrebări și scotocind după răspunsuri. După-amiaza scădea spre seară, dar nisipul rămânea cald. Un vânt ușor porni din imensitatea galbenă. Amir ridică mâna În aer, ca și cum ar fi vrut să simtă mai bine ușoara adiere. Părea a fi aflat unul din răspunsuri. Luptătorul necunoscut fusese ajutat de vânt. Deșertul Gobi era vestit prin ucigătoarele furtuni de nisip care Îngropaseră, odinioară, caravane Întregi. Și, Întâmplător, vântul bătuse În ziua aceea. Cuceritorii nu putuseră vedea nimic, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]