1,931 matches
-
se abolește prin puterea feciorului, alteori recluziunea silvestră se încheie prin incursiunea vânătorească a fiului de împărat. Nimeni altcineva nu poate afecta statutul ei special, fiindcă neofitul stă într-o dimensiune mitică, accesibilă doar pentru cei ca el. Una din alegoriile pețirii fetei în colinde este asedierea cetății ei, scenă ce pare să corespundă ritualurilor românești de nuntă. Asemenea încercării din orația de nuntă numită colăcărie, flăcăul trebuie să înfrângă porți zăvorâte și ziduri care rezistă atacurilor păgâne: „Face-ș fata de-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se uita/ Și inelul că-i vedea;/ Ișlicelu-i răsturna/ Și cununa-i strălucea./ Iar Sandul, dacă vedea,/ Ibovnica le spunea,/ Acasă c-o aducea/ Și cu ea se cununa/ De se ducea pomina” (București). În felul acesta vânătoarea rituală devine „alegorie a unui scenariu erotic” care în absența legăturii totemice ciută - fecioară nu poate fi înțeles. Această observație o face Mihai Coman, care explică prin asociere cu imaginea fetei, salvarea ciutei proroace din colindă. „Căprioara salvată, neatinsă de vânător este echivalentul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o carte intitulată ostentativ Esopia, apărută parțial la editura Albatros, pe când acum nu te mai poți ascunde în spatele acelui limbaj care putea dosi chiar și puterea ta de-a te folosi de metaforă, metonimie, litotă, cochetând cu un soi de alegorie stilistică, cu o fugă în spatele cuvintelor ce oricând puteau ascunde sensuri subversive. Nu știu dacă scriu altfel, eu scriu continuu, iar în continuitatea scrisului meu pot apărea desigur alte căutări stilistice, știindu-se că toți căutăm cu disperare originalitatea, din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de ușor era în România comunistă să fii dizident, să denunți răul. Pe vremea aceea răul era atât de vizibil, atât de evident. Îți puteai bate joc de el, îl puteai ironiza, îl putea denunța prin literatură, prin metaforă, prin alegorii și aluzii... Era ușor, foarte ușor pe vremea aceea să fii lucid, să te situezi de partea bună a baricadei, să te opui spălării pe creier. E mai greu însă să te opui noilor forme de manipulare pe care le-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
până dimineața omul nu face decât să se ascundă, să colporteze nimicurile celorlalți, ca să ascundă adevărurile dureroase din propria ogradă. Oricum, poezia fără mistică e ca orizontul fără iluzia nesfârșitului, e ca apa curgătoare fără susur, fără matcă... Metafora, epitetul, alegoria, adică tot ce înfrumusețează textul, fac parte dintr-o recuzită a misticului, a transcendentului. Omul e măsura lucrurilor, arta e măsura duhului care mișcă lucrurile. Toți am fost pe drumul Damascului, toți am avut posibilitatea întâlnirii cu Dumnezeu, numai că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
înapoi ) Gândiți-vă ce ar însemna pentru istoric posibilitatea că lumea să fie eternă. Pentru a explora întrebarea am putea folosi ceea ce scriitorii medievali și renascentiști ar fi numit o figură o analogie care este în parte metaforă, în parte alegorie 2. Imaginați-vă istoricul că pe o persoană care merge încet și în mod deliberat înapoi într-un peisaj. Istoricul se confruntă cu prezentul, în timp ce umerii lui sau ai ei sunt în trecut. Cu fiecare pas el sau ea progresează
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
selectarea unor elemente semnificative, doar similare cu cele de astăzi, elemente proiectate, bineînțeles numai în coordonatele timpului respectiv. Ea cerea apoi să urmărească legătura fină, dialectică, a acelor date cu actualitatea, iar nu să se facă din trecut o facilă alegorie a prezentului. Cu această rezervă, dirijată mai mult preventiv față de eroarea artistică potențială, putem spune că literatura noastră cu un conținut istoric are create toate premisele pentru a se afla azi în plin progres. Departe de-a mai fi privită
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
lui rece, ca într-o oglindă își văzu chipul, un chip, care a înțeles îndată că era al lui, chipul unui bătrân cu plete și cu barba albă. Sub acțiunea a nu știu ce vrăji, drumețul nostru dormise o sută de ani." Alegoria aceasta care amintește așa de bine de basmul lui Perrault, "La Belle au bois dormant", servea oratorului ca punct de plecare pentru a prezenta, în mod sugestiv, situația societății române după răscoalele a căror grozavă imagine stăruia încă în suflete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
la faptul că Erica, deși caută război, nu atacă niciodată prima, ci așteaptă să fie atacată. Această cosmetizare a execuțiilor ei lasă filmul vulnerabil la acuzația că ar fi o apologie bronsoniană a justițiarismului paralegal. Iar dacă filmul e o alegorie, atunci devine de două ori mai atacabil, căci, așa cum multă lume s-ar grăbi să amintească, America n-a așteptat ca Irakul să dea el primul. Aceeași multă lume ar sări ca arsă în fața finalului, în care, prin intermediul unui personaj
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
cîțiva ani, ar putea să înceapă s-o rivalizeze pe Charlotte Rampling în putere de a înspăimînta. Desigur, toate astea sînt discutabile (filmul a fost făcut pentru a stîrni discuții), începînd cu corectitudinea logică a ideii de a grefa o alegorie despre America după 11 septembrie pe o poveste ca asta. Oare lucrurile chiar se aseamănă ? Erica vorbește despre frica din aerul orașului, dar oare frica despre care vorbește ea frica de răul care trăiește în același oraș cu tine are
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
pare interesantă. Marșul Istoriei care corespunde celor două sisteme dictatoriale este unul omologat științific, astfel încât toate procedeele de a modela un om nou sunt confirmate epistemic. Giganții benefici, așa cum îi interpretează Bernard de Chartres pe cei vechi ăantiquiă în economia alegoriei, capitalizează secole de cul- tură și civilizație, implicit de cunoaștere. Ei sunt cei care prin forța lor îi susțineau pe o bază solidă pe modernii ămoderniă cățărați pe umerii lor. Monstrul pe care-l descrie Leiba este și el un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să fie logic, rațional, psihologic, era dintr-odată un trup chinuit și o voce care urlă. Și era foarte just. După ce am terminat spectacolul, am descoperit o carte ale cărei idei confirmau intuițiile mele despre Măsură pentru măsură: pe planul alegoriei și al moralității simbolice medievale, de care Shakespeare era profund influențat, pare să fie o piesă despre diferite niveluri de umanitate, diferite aspecte ale sufletului. Dacă actorii finlandezi credeau În Shakespeare, contemporanul nostru de Jan Kott, eu mă distanțasem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
porțile și Guvernatorul apare deus ex machina să aducă dreptatea, să-i elibereze pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi, nimeni nu crede În acest deznodământ, care pare mereu artificial. Dar dacă tratăm subiectul ca pe o alegorie spirituală și ne aflăm În purgatoriul dantesc, acest episod corespunde cu ieșirea din tunel la lumină. Soluția noastră a fost ca alaiul eliberator al Guvernatorului să fie Însoțit de heruvimi. În ultimele minute ale operei părăsim o realitate și intrăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
s-a reluat la Londra Fidelio, am decis să elimin imaginile finale cu heruvimi și mai ales aripile de liliac, care deranjaseră pe mulți. Finalul În noua versiune era mult mai simplu, nu s-a mai râs, dar piesa-miracol, fără alegoria medievală, a suferit, intrând Într-un realism plat. Deci, să fi fost Într-adevăr aceasta „calea“? Deși am pus atunci la Îndoială justețea intuițiilor mele, Fidelio rămâne un insucces pe care Îl iubesc Încă și azi. Iar de câte ori ascult finalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ar trebui schimbat În Neîmblânzirea scorpiei și, În climatul politically correct al feminismului, multe dintre actrițele americane de azi ar opta pentru această versiune. Dar despre asta să fi vrut Shakespeare să ne vorbească?! Dacă acceptăm că piesele shakespeariene sunt alegorii, trebuie să căutăm totuși alte niveluri de Înțelegere. În contextul tradiției medievale care l-a inspirat pe tânărul Will, Catharina reprezintă Omul, Everyman, adică pe fiecare dintre noi, cu Înțelesul că există o scorpie neîmblânzită În noi toți care are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
personajul care-l Întruchipează pe omul fără suflet, lipsit de compasiune și de milă față de oricine, este un evreu e foarte greu de digerat după Holocaust. Dar În Neguțătorul din Veneția, din punctul de vedere al autorului, ceea ce contează este alegoria medievală. În Londra elisabetană, unde trăiau doar două sute de evrei, problema evreiască era cu totul inexistentă. Shylock sau negrul Othello sunt figuri exotice, folosite ca hiperbole pentru a expune acțiunea viciilor asupra omului: În Othello, omul orbit de orgoliu, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de moarte. Înțelege posibilitatea armoniei Între ființă și acțiune. Contradicția fiind anihilată, reconcilierea se manifestă prin tăcere: The rest is silence. În tăcere, În clipa morții eroului, În piesă intră Fortinbras. În spectacol, Fortinbras nu era un personaj, ci o alegorie: În sunete de trâmbițe cerești, pe scenă apăreau Îngeri inspirați din Dante și Blake, acompaniind replicile lui Fortinbras și exprimând o renaștere simbolică a prințului Hamlet pe un alt plan. Acel adio al lui Horatio, Flights of angels sing thee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de cota înaltă atinsă de acesta în evaluările criticii noastre după ultimul război). Din marea poezie a lumii, doar exemple care pot ilustra sensuri inițiatice, citate din interes științific și nicidecum estetic (de pildă din câțiva poeți persani, în studiul Alegorie și limbaj secret). Oricum, fără limite nu se poate. Totul e, fie ele mai largi, ori mai strâmte, ce faci înlăuntrul lor. Ca înțelegere și informație, sfera lui Eliade era incomparabil mai cuprinzătoare, iar ca putere de interpretare mergea mult
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
categorii deosebite, pe de o parte, volumele lui de eseuri, Oceanografie, Fragmentarium, Insula lui Euthanasius, și, pe de alta, lucrările lui savante, ca Mitul reintegrării, celelalte două deja pomenite, plus Yoga (teza de doctorat), Comentarii la legenda Meșterului Manole, studiile Alegorie și limbaj secret, Ierburile de sub cruce, Folclorul ca instrument de cunoaștere, Cărțile populare în literatura românească etc. (Am în vedere aici numai pe cele publicate în țară.) În țară, apariția cărților lui Mircea Eliade se desfășoară pe durata a 15
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Inițiativa della Dieta democratica istriana per il ricouscimento della Comunita etnica e per l'introduzione dell'insegnamento a scuola dell'idioma dei „Cici” 15.I.Col (r) V. D. Vasiliu Sunt binevenite fabulele trimise un gen literar părăsit deși morala alegoriilor este și va fi Întotdeauna salutară 27.I. Vadim Pirogan Chișinău. Deportat de pe băncile școlii a cunoscut drama basarabenilor condamnați la ani de lagăr În condițiile aspre ale gulagului siberian. După 30 de ani se Întoarce În locurile natale și
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
toate aceste lucruri se preocupă păgânii. Tatăl vostru ceresc știe de ce aveți trebuință. Căutați mai întâi dreptatea și Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte lucruri vi se vor adăuga vouă». Sunt cuvintele lui Isus. Ar putea să ne pară o alegorie poetică. Dar sunt Evanghelie, cuvinte adevărate și veșnice, nu alegorie. Și ca adevăruri le-a considerat și don Calabria. Le-a crezut și le-a pus în practică în mod coerent. În 1908, scria: «Deocamdată, e voia lui Dumnezeu ca
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de ce aveți trebuință. Căutați mai întâi dreptatea și Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte lucruri vi se vor adăuga vouă». Sunt cuvintele lui Isus. Ar putea să ne pară o alegorie poetică. Dar sunt Evanghelie, cuvinte adevărate și veșnice, nu alegorie. Și ca adevăruri le-a considerat și don Calabria. Le-a crezut și le-a pus în practică în mod coerent. În 1908, scria: «Deocamdată, e voia lui Dumnezeu ca această Casă a Copiilor Buni, să trăiască total și în
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
așa se întâmpla și pe vapoare mai mari, superbe pacheboturi occidentale. Tot așa sau chiar mult mai rău! Oribil! Apoi izbucni războiul. Vaporul culturii nu îndrăznea să se mai depărteze de țărm. Aștepta să treacă furtuna... — O luași pe panta alegoriei! mă apostrofează Pastenague. Lui ce-i pasă! Se crede cetățean, ba chiar și scriitor francez. Nu știu care e mai ridicol dintre noi doi... Am continuat, ce era să fac! Dacă întrerupi o alegorie e grav: riști să nu se mai înțeleagă
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
Aștepta să treacă furtuna... — O luași pe panta alegoriei! mă apostrofează Pastenague. Lui ce-i pasă! Se crede cetățean, ba chiar și scriitor francez. Nu știu care e mai ridicol dintre noi doi... Am continuat, ce era să fac! Dacă întrerupi o alegorie e grav: riști să nu se mai înțeleagă mare lucru din tot ce-ai vrut să spui mai pe ocolite, cu alte cuvinte, pitind ideile sub fusta imaginilor. Trecu furtuna. — În schimb au venit rușii, râde Pastenague, care nu prea
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
schimbat ceva, unii au continuat să cânte. În canon. Un lucru e sigur: cei aruncați peste bord n-aveau cum să cânte și ei. În canon. Cotidianul, 23-24 martie 2002 Exodul criticilor și canonul Mai are și Pastenague câteodată dreptate! Alegoria nu e o armă a prezentului. Era bună ea, săraca, în timpul dictaturii. Acum însă e cam demodată. Și încă n-ar fi prea grav dacă nu s-ar dovedi în plus și ineficientă. E ca și cum ai trage cu arcul împotriva
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]