2,910 matches
-
nu minte,/ În atâta durere,/ nu-i nimic greșit,/ nimic, nimic. — Trebuie să faceți ceva imediat, spuse Emma neliniștită. Are trei Încărcătoare pline În dulap. Și-a ieșit din minți, e periculos. Nimic, nimic. Vom deschide o anchetă, Îi spuse amabil sergentul, trebuie să confirmăm veridicitatea acuzațiilor dumneavoastră. — Ce mai este de verificat? țipă Emma. Uitați-vă la mine! Sergentul refuză să-i urmeze Îndemnul. Poate că - În ciuda evidentului hematom, femeia aceasta era o mitomană care, din răzbunare sau din cruzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
îți pare rău de unul și te gândești că, la urma urmelor, îți faci un capriciu ajutându-l. Prin Zugrav a cunoscut-o și pe Nălbica. Era o femeie retrasă, care zâmbea cu grijă și răspundea tot așa la întrebările amabile ale lumii: Ce să fac, stau aici pe scări ori cos o haină ori fac aia și aia. Niciodată nu mulțumea de întrebare și nici nu lungea vorba. Nălbica moștenise averea spătarului în urmă cu zece ani și nu făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
simțit ca un escroc, furișat într-un loc în care nu era nevoie de el. Zoe era o femeie care își iubea soțul și trăia lângă el fiecare clipă. Sunt mulți oameni care participă superficial la viață, răspund zâmbind, sunt amabili și doritori de evenimente, dar de fapt se află mereu în altă parte, așteptând ceva ori bucurându-se în secret de lucruri pe care numai ei le știu. Și sunt destul de puțini aceia care iau parte cu totul la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
comod, o și luase în primire pe femeia dezorientată, care nu avusese de gând să ajungă la spital, dar, dacă tot ajunsese, oricum avea destule boli și obsesii pe care să le povestească unui doctor, mai ales unuia atât de amabil, tânăr și simpatic. - Ce s-a-ntâmplat, doamnă? Ah, stați jos, văd înțepăturile de pe gâtul dumneavoastră, cum v-ați ales cu ele? Pare să fie ceva care a penetrat de două ori, vă doare? Nu. Aveți amețeli, vă este rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Bobo, cu Zogru în el. - Mă iertați, domnișoară, am nevoie de o informație: îi aștept pe studenții anului III, Cinematografie. Nu știți dacă au terminat cursurile? Giulia se descumpănise puțin în fața bărbatului care semăna cu Orlando Bloom, apoi devenise foarte amabilă, gata să-i dea toate informațiile: Sigur, eu sunt în anul III. A ! Îl căutați pe Dani! Dar el nu vine decât rareori la școală, mă și mir cum de i-a venit ideea să vă dea întâlnire aici, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de „Istorie contemporană“, că o dată vine în facultate un scriitor de talia lui, se pregătise amfiteatrul, fusese anunțată toată lumea. Urma să vină Culturalul să filmeze, iar informația era deja dată pe Mediafax. Pe la prânz, Andrei trecuse pe la terasa Gropii. Salutase amabil în stânga și în dreapta, zâmbind cu obrazul stâng la înaintare și rulându-și alene șuvița pe după urechea țeapănă. Apoi se îndreptase cu brațele deschise spre Florentina Bârză, o femeia ca un cocoloș de unt: - Flori, dragă, nu te-am mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ea stă lângă cei doi fagi înalți din pădure, îi știți, nu? Îi știu! răspunde lupul, mângâindu-și bărbița îmblănită și plecă. Eu o trag de mână pe copilă și îi spun: Ce ai făcut? Nimic, am vrut să fiu amabilă! Hai repede până nu e prea târziu! Pe drum către bunica ne oprim la casa vânătorului. Peste cinci minute lupul ajunge la casa bunicii. Cum intră, se apropie de pat și dă plapuma la o parte. Dar, surpriză, în locul bunicii
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tot ce era în jurul sau. El m-a îndrumat într-o altă lume, mai frumoasă. Lucruri pe care nu le mai observasem înainte, acum apăreau într o lumină magică. La rându-mi, descopeream fermecătoare linii într-un peisaj anost. Era amabil, prietenos, însă acționa impulsiv, foarte irațional, și atât de diferit de toate personajele plictisitoare cu care am avut de-a face înainte. El povestea dezinvolt, desprins oarecum din înăbușitoarea atmosferă în care trăiesc. Mă refugiam în poveștile lui. Și paginile
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Debora, în cinstea femeii care fusese doica ei în copilărie și apoi o slujise întreaga viață, oasele ei odihnindu-se sub copacii de la Mamre. Femeile din jurul Bunicii vorbeau în șoaptă și erau îmbrăcate toate în tunici albe, simple. Erau la fel de amabile și distante și m-am obișnuit repede să nu le mai privesc ca pe niște individualități, ci ca pe o unică Debora. După-amiaza a trecut repede cu pregătirile pentru masa de seară. Chiar când prima pâine era scoasă din cuptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trimiteau daruri în speranța că-i vor intra în voie, ea le alunga pe toate și le făcea proaste și șleampete. Ani de zile râsese de ele fără menajamente, așa că veneau acolo doar când insista Esau. Nu era mult mai amabilă nici cu mamele mele. De Rahela zicea că e leneșă, frumoasă, dar leneșă. Despre Bilha spunea că e urâtă, iar pe Zilpa o considera o lungană superstițioasă. Cu mare greutate accepta că Lea era muncitoare și evident binecuvântată de nașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
uitam să mănânc. Noaptea, stăteam în așternuturi fără somn și întorceam pe toate fețele întâlnirea noastră. Nu mă puteam gândi la nimic altceva în afară de el, dar deja începusem să mă îndoiesc de propriile amintiri. Poate că zâmbetul lui fuseese unul amabil mai degrabă, decât un semn de recunoaștere. Probabil că eram o proastă. Dar chiar când începusem să mă tem că aveam să mă dau de gol în fața mamelor mele într-un hohot de plâns, am fost salvată. Regele însuși a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și care devenea exact ce profețise Re-nefer: un prinț al Egiptului. N-aveam prea mult timp să-mi clocesc singurătatea, pentru că trebuia să-mi câștig locul în casa cea mare a lui Nakht-re. Deși Re-nefer nu era niciodată altfel decât amabilă, acum că Re-mose plecase, nu mai aveam foarte multe să ne spunem, iar eu simțeam că tăcerea creștea amenințătoare între noi. Intram foarte rar în casă. Mi-am făcut un locșor într-un colț al grădinii, într-o magazie unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu-și va găsi niciodată pacea. După șapte nopți în compania acestei viziuni, n-am mai simțit decât milă pentru ea. Nakht-re a murit și el sezonul următor, iar pentru el am plâns fără rezerve. Cinstit, generos, vesel și totdeauna amabil, el fusese un model de nobil egiptean. Fiul meu fusese binecuvântat să aibă un asemenea tată și am știut că Re-mose va plânge după singurul Ba pe care îl cunoscuse. Probabil că Re-mose s-a dus la Memfis pentru funeralii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în palatul imens, unde Re-mose m-a lăsat la ușa apartamentelor femeilor. Am fost dusă într-o cameră unde o femeie tânără și palidă zăcea într-un pat somptuos, singură. - Tu ești Den-ne? a întrebat. - Da, As-naat, am răspuns amabilă, punându-mi cărămizile pe jos. Hai să vedem ce ne-au pregătit zeii. - Mă tem că și acesta tot mort, a șoptit ea. Și dacă e așa, să mă lași să mor și eu cu el. Mi-am pus urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pus mâna pe umărul lui, spunându-i, calmează-te, Gyurka, lasă, calmează-te, se pare că ne-am înșelat în privința doamnei, am crezut că doamna-i o femeie inteligentă, am crezut că știe când și cu cine trebuie să fie amabilă, dar se pare că n-are destulă minte ca să-și dea seama cine-i vrea binele, se pare că și-o caută cu lumânarea. Bine și-așa, fie cum vrea ea. Atunci ofițerul pe nume Gyurka a aruncat pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
într-adevăr are mari posibilități, și, dacă vrea, într-adevăr poate să rezolve multe probleme, dar ar fi mai bine ca detaliile să le discute între patru ochi, apoi s-a uitat la mine și mi-a zis să fiu amabil și să merg în camera de-alături, unde o să am o mulțime de lucruri interesante de văzut, și tot felul de jucării, dar poate că cel mai bine ar fi să mă conducă el, la urma urmei locuința asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
niște copii doar, însă trebuie s-o spună cuiva și simte el că în noi poate avea încredere, așa că ne cere o mare favoare, dacă tot am venit acolo ca să muncim, înseamnă că timp avem, să fim deci atât de amabili și să-l ajutăm să-și inventarieze moștenirea părintească, fiindcă se teme că singur n-o să reușească, nu-i e prea ușor, așa, cu cârjele, și spunând asta a întins spre noi una din ele, la care câinii au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am culcat, cu grijă, grilajul pe jos, împingându-l, în poziție orizontală, înapoi în gaură, l-am auzit pe profesorul de muzică cum îi spune în șoaptă tovarășului director că dacă dorește să se cânte, atunci să fie atât de amabil și să-l lumineze cu lanterna, ca să-l vadă copiii dirijând, dar tovarășul director nu i-a zis nimic, continuând să înjure, fiindcă cineva îl nimerise cu o bucată de cretă în cap, ei, și atunci ne-am târât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
adevăr, ne apropiam de catafalc, boxele mari și negre, așezate pe stative, răspândeau, ușor distorsionat și hârâit, un marș funebru, cu cât ne apropiam, cu atât mulțimea era mai compactă, însă era de-ajuns ca noi să spunem, pardon, fiți amabili, lăsați-ne să trecem, și lumea, docilă, se dădea în lături, uitându-se la noi de parc-am fi fost niște staruri, mulți ne și salutau, și mai toți ne ziceau ce om cumsecade a fost bunicul meu, și cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am înțeles numele fiindcă vorbea destul de repede, ne-a spus și el sincere condoleanțe și că ne salută cu drag, el este secretarul tovarășului Bherekméri, comitetul orășenesc de partid i-a trasat lui sarcina organizării acestui eveniment, și să fim amabili, să urcăm pe podium, că rudele apropiate acolo trebuie să stea, așa că să fim amabili, să mergem acolo, lângă tovarășa, și a arătat spre sicriu, și m-am uitat și eu într-acolo, și am văzut-o pe bunica stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că ne salută cu drag, el este secretarul tovarășului Bherekméri, comitetul orășenesc de partid i-a trasat lui sarcina organizării acestui eveniment, și să fim amabili, să urcăm pe podium, că rudele apropiate acolo trebuie să stea, așa că să fim amabili, să mergem acolo, lângă tovarășa, și a arătat spre sicriu, și m-am uitat și eu într-acolo, și am văzut-o pe bunica stând în dreapta sicriului, era singură, privea sicriul de parcă nici n-ar fi observat c-am sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai multe decît spunea, gîndi Lucas. Cine știe dacă nu cumva Își acoperea familia sau pe niște insulari. Încă de la venire, Îi simțise atît de Închiși și de solidari În neîncrederea lor față de străinul care era el... Adoptă un aer amabil. - Îți mulțumesc pentru vizită. Marie făcu imediat stînga-mprejur spre ieșire. Lucas se ținu după ea, continuînd pe un ton ușor: - În orice caz, am să te regret... Ea se Întoarse spre el. - Ce vrei să spui? - Eu sînt cel Însărcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mașină, Îi șopti ea lui Gwen, care stătea cocoțată pe un taburet alături. Doar nu costă nimic, e ceva. Privirea Îi alunecă spre cei doi Kersaint care mergeau de la unul la altul, Împărțind strîngeri de mînă, zîmbete ipocrite și cuvinte amabile. Își ridică ochii la cer auzindu-l pe PM lansînd În gura mare că oferea un rînd la toată lumea, trezind entuziasmul mulțimii. - Hoitarul ăsta e pe cale să Întoarcă situația În folosul lui, comentă ea, pe un ton acru. Închisul prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea pretinde că știe ce-ar fi zis sau ce-ar fi făcut o familie pe care nu mai izbutea s-o Înțeleagă? Scriitorul păru că citește În ea ca Într-o carte deschisă - Cu toții avem zone Întunecate, temporiză el amabil. - Eu nu am. În sfîrșit, nu cred, oftă ea. Măcar de-aș ști de ce am mereu acest coșmar... - Ce coșmar? Întrebă Lucas. TÎnăra femeie se Întunecă la față văzîndu-l că apare. Era Într-adevăr ultimul om căruia ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
utilitatea, Îi Întinse toată cutia. Fersen arătă succesiv niște puncte pe hartă, prezentîndu-și ipoteza. - Faleza și situl: Nicolas și Chantal sînt surprinși de Gildas, Încăierare, Nicolas Îl ucide pe Gildas. Chipul Mariei se Întunecă. - Accidental, adăugă el, vrînd să fie amabil cu ea. Chantal și nepotul dumitale aruncă trupul În josul falezei... - Și ce facem cu Yves Pérec? Era pe faleză cu Gildas, interveni Morineau. Fersen se Întoarse agasat și se pomeni nas În nas cu un Stéphane total pasionat. - Are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]