KorAP: Find »[drukola/base=anarhie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...82 >

2,050 matches

Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589

teorii. Hobbes și realismul clasic Capitolul 13 al Leviathanului lui Thomas Hobbes, publicat inițial în 1651, imaginează politica într-o stare naturală presocială. Rezultatul este o teorie realistă clasică, neobișnuit de clară, care acordă cam aceeași greutate naturii umane și anarhiei la nivel internațional și despre care se consideră în mod aproape universal că oferă perspective importante asupra unor probleme perene ale relațiilor internaționale. Starea de natură hobbesiană Hobbes face trei presupuneri simple: 1) Bărbații* sunt egali. (Limbajul genizat este comun

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
Am putea, totuși, să vedem analiza în special ipotezele lui Hobbes despre motivațiile principale ale "bărbaților" ca fiind și mai profund genizată, reflectând o anumită perspectivă masculină. Vezi Tickner 1988 și capitolul 9 al acestui volum). 2) Ei interacționează în anarhie. 3) Sunt impulsionați de competiție, neîncredere și glorie. Suprapunerea acestor condiții conduce la un război al tuturor împotriva tuturor. Oamenii sunt egali în sensul elementar în care "cel mai slab are suficientă putere cât să-l omoare pe cel mai

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
alte forțe. Inegalitățile de putere fundamentale conduc în mod caracteristic la impunerea unei ordini ierarhice, care atenuează substanțial conflictul și violențele. Instalarea unui guvern internațional ar merge și mai departe, încheind (cel puțin formal) starea de război. Chiar și în anarhie, frecvența și intensitatea conflictelor pot fi reduse în mod decisiv prin limitarea competiției, neîncrederii și dorinței de glorie. Menținerea sub control a goanei după câștig și glorie ar fi deosebit de eficientă, deoarece neîncrederea duce la război în primul rând din cauza

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
pe glob. Aș sugera să mergem mai departe și să abandonăm orice referire la istorie și la antropologia comparativă. Hobbes, în această lectură, identifică o logică a interacțiunii, un model ideal-tipic de presiuni și tendințe. Când actori egali interacționează în anarhie, mânați de competiție, neîncredere și dorință de glorie, un conflict caracterizat de violență generalizată poate fi prezis. Teoria necesită o simplificare radicală. Precum o caricatură reușită care selectează, exagerează și distorsionează cu bună știință pentru a capta trăsăturile definitorii ale

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
variabilității și maleabilității naturii umane sau asupra intereselor statelor. Cei mai mulți sunt însă de acord că accentul pus de Hobbes pe importanța competiției, a neîncrederii și a dorinței de glorie reprezintă o caricatură pătrunzătoare, deși unilaterală, care merită o reflecție temeinică. Anarhia a fost înlocuită de conducerea politică ierarhică în majoritatea statelor. Chiar și guvernele rele și ineficiente reușesc în general să ofere un nivel considerabil de securitate pentru viața și proprietatea cetățenilor lor, reducând în mod dramatic presiunile pentru înlocuirea stării

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
ineficiente reușesc în general să ofere un nivel considerabil de securitate pentru viața și proprietatea cetățenilor lor, reducând în mod dramatic presiunile pentru înlocuirea stării de natură la nivel internațional cu un guvernământ internațional. Este, prin urmare, de așteptat ca anarhia internațională să persiste, chiar fără a lua în calcul dorința puternică de autonomie a statelor și a cetățenilor lor. Inegalitatea materială reduce numărul jucătorilor cu o importanță autentică. Dar, în afara cazului în care unul este clar superior tuturor celorlalți, logica

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
ipotezele lui Hobbes pare a fi aplicabilă unor părți importante ale relațiilor internaționale. Întrebarea crucială este în ce măsură alți factori și alte forțe împing în direcții diferite. Cât din relațiile internaționale, și în ce circumstanțe, este guvernat de conjuncția hobbesiană dintre anarhie, egoism și egalitate? Ca să folosim jargonul științelor sociale, care sunt forțele relative ale "variabilelor endogene" (factori incluși în teorie) și ale "variabilelor exogene" (cei neincluși)? Vom reveni, în mai multe rânduri, la această întrebare pe măsură ce avansăm. Waltz și realismul structural

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
sociale, care sunt forțele relative ale "variabilelor endogene" (factori incluși în teorie) și ale "variabilelor exogene" (cei neincluși)? Vom reveni, în mai multe rânduri, la această întrebare pe măsură ce avansăm. Waltz și realismul structural Realismul "clasic" al lui Hobbes acordă importanță anarhiei și egoismului aproape în aceeași măsură. Deși realismul "neoclasic" (Rose 1998) a reintrat oarecum în atenție recent, cea mai mare parte a operei realiste, începând din anii 1970, a fost mai mult sau mai puțin strict structurală, în mare parte

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
mult sau mai puțin strict structurală, în mare parte ca rezultat al influenței lui Kenneth Waltz. Structuralismul waltzian Realismul structural încearcă să "facă abstracție de toate atributele statelor, cu excepția capacităților lor" (Waltz 1979:99), cu scopul de a evidenția impactul anarhiei și distribuția capacităților. "Structura internațională apare din interacțiunea statelor, iar apoi le constrânge pe acestea să se abțină de la anumite acțiuni, împingându-le în același timp către alte acțiuni" (1991:29). Prin urmare, în ciuda unor variații mari privind atributele și

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
de-a lungul mileniilor" (1979:66). Structurile politice sunt definite prin principiul lor de ordonare, prin diferențierile funcțiilor și prin distribuția capacităților. Cum sunt entitățile legate una de cealaltă ? Cum sunt alocate funcțiile politice ? Cum este distribuită puterea? Ierarhia și anarhia sunt două principii fundamentale de ordonare politică. Unitățile se află fie în relații de autoritate și subordonare (ierarhie), fie nu se află în astfel de relații (anarhie). Waltz argumentează că există diferențe calitative izbitoare "între politica făcută într-o situație

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
de cealaltă ? Cum sunt alocate funcțiile politice ? Cum este distribuită puterea? Ierarhia și anarhia sunt două principii fundamentale de ordonare politică. Unitățile se află fie în relații de autoritate și subordonare (ierarhie), fie nu se află în astfel de relații (anarhie). Waltz argumentează că există diferențe calitative izbitoare "între politica făcută într-o situație cu reguli prestabilite și politica făcută în condiții de anarhie" (1979:61). Unele dintre aceste diferențe vor face obiectul următoarelor subsecțiuni. "Ierarhia implică relații de suprași subordonare

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
află fie în relații de autoritate și subordonare (ierarhie), fie nu se află în astfel de relații (anarhie). Waltz argumentează că există diferențe calitative izbitoare "între politica făcută într-o situație cu reguli prestabilite și politica făcută în condiții de anarhie" (1979:61). Unele dintre aceste diferențe vor face obiectul următoarelor subsecțiuni. "Ierarhia implică relații de suprași subordonare între părțile unui sistem, ceea ce duce la diferențierea acestora" (1979:93). Să ne gândim la separația puterilor legislativă, executivă și judecătorească. Ordinile anarhice

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
funcțională minimală, atunci structurile politice internaționale diferă doar în ceea ce privește distribuția capacităților. Ele sunt definite de evoluția schimbătoare a marilor puteri. La modul abstract, ordinile internaționale variază în funcție de numărul marilor puteri. Echilibrarea Concluzia teoretică centrală a realismului structural este că, în anarhie, statele tind mai degrabă să echilibreze sistemul (balance) decât să se alinieze (bandwagon) (1979:126). În ordinile politice ierarhice, actorii tind să se alinieze candidatului din frunte sau celui care a ieșit recent victorios, deoarece "înfrângerea nu le pune securitatea

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
să se alinieze candidatului din frunte sau celui care a ieșit recent victorios, deoarece "înfrângerea nu le pune securitatea în pericol" (1979:126). "Aliniații" încearcă să își mărească avantajele (sau să își reducă pierderile) alăturându-se părții mai puternice. În anarhie, pe de altă parte, alinierea poate duce la dezastru, prin întărirea cuiva care mai apoi se poate întoarce împotriva ta. Puterea celorlalți în special a marilor puteri este întotdeauna o amenințare atât timp cât nu există un guvern care să asigure protecția

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
1985) s-a opus sprijinului administrației Reagan pentru contrarevoluția armată din Nicaragua. Un fapt frapant este că de pe lista de suporteri ai invaziei americane din Irak în 2003 lipsesc aproape în totalitate realiștii proeminenți. Dilema prizonierului, avantajele relative și cooperarea Anarhia și egoismul îngrădesc enorm cooperarea. Dilema prizonierului oferă o reprezentare formală standard a acestei logici. Să ne închipuim doi răufăcători arestați în mod separat de către poliție și interogați. Fiecăruia îi este oferită o înțelegere favorabilă în schimbul mărturiei împotriva celuilalt. Fără

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
amândoi preferă în fapt cooperarea. Nu sunt nici ignoranți nici prost informați. Într-un mediu anarhic, chiar și cei capabili să-și gestioneze năzuințele de câștig și glorie sunt constrânși de teamă să-i trateze pe toți ceilalți ca inamici. Anarhia poate învinge chiar și cele mai bune intenții ale noastre pe care realiștii oricum le consideră ca fiind destul de rare. Fără scheme de siguranță care să reducă riscul cooperării și fără proceduri care să determine avantajele, chiar și cei care

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
a profiturilor victoriei. Echilibrarea urmărește avantajele relative. Preocupările pentru avantaje relative împiedică în mod serios cooperarea. Trebuie să te gândești nu numai la avantajele proprii, dar, și mai important, dacă cele proprii sunt mai consistente decât ale celorlalți (care, în anarhie, trebuie văzuți ca potențiali adversari). Chiar și cooperarea pentru pradă este problematică, în afara cazului în care ea menține capacitățile relative ale părților ce colaborează. De fapt, statele sunt mulțumite cu conflictele din care ies prost, atât timp cât adversarii lor ies și

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
ea menține capacitățile relative ale părților ce colaborează. De fapt, statele sunt mulțumite cu conflictele din care ies prost, atât timp cât adversarii lor ies și mai prost. Polaritatea Cele două subsecțiuni precedente au luat în considerare unele din implicațiile teoretice ale anarhiei, primul element al structurii (principiul ordonator). Dacă, la fel ca Waltz, vedem o diferențiere funcțională minimă în ordinile anarhice, cealaltă contribuție majoră a realismului structural ar trebui să constea în analiza impactului distribuției capacităților. Cum influențează polaritatea, adică numărul de

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
Structura împinge statele în anumite direcții. Ea nu determină în mod mecanic rezultatele. Statele sunt de asemenea subiectele a numeroase alte presiuni și influențe. Uneori, "variabilele exogene" sunt decisive în determinarea deznodămintelor. Aceasta nu scade din importanța polarității sau a anarhiei. Se întâmplă doar ca, uneori, alte forțe să fie mai puternice. Predicțiile realismului structural sunt, precum notează în mod repetat Waltz, "indeterminate" (1979: 124, 122, 71; 1986: 343). Teoriile științelor sociale identifică de obicei regularități similare legilor, mai degrabă decât

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
teorie. Multe dintre dezacordurile dintre realiști și criticii lor pot fi văzute, în fond, ca dispute asupra frecvenței și semnificației erorilor de tipul al treilea ale realismului. Motivațiile contează Cât de departe putem să mergem cu teorii pur structurale adică, anarhia, distibuția capacităților și nimic altceva ? Nu foarte departe, așa cum voi arăta. Motivațiile statelor sunt esențiale, așa cum a fost sugerat și de centralitatea lor în dilema prizionerului și dilema securității. Ignorarea și asumarea motivațiilor Waltz pretinde că "face abstracție de toate

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
construită pe motivațiile presupuse ale statelor" (1979:1918; 1996:54). Dar este o diferență uriașă între ignorarea tuturor particularităților și asumarea unora dintre ele. Iar substanța asumpțiilor realiste despre state este răspunzătoare pentru mare parte a caracterului distinctiv al teoriei. Anarhia, singură, nu produce războiul lui Hobbes al tuturor împotriva tuturor. El apare din competiția între indivizi egali, împinși de competiție, neîncredere și dorința de glorie, ce interacționează în anarhie. Eroii homerici în căutarea gloriei prin fapte mărețe, egoiștii hobbesieni conduși

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
state este răspunzătoare pentru mare parte a caracterului distinctiv al teoriei. Anarhia, singură, nu produce războiul lui Hobbes al tuturor împotriva tuturor. El apare din competiția între indivizi egali, împinși de competiție, neîncredere și dorința de glorie, ce interacționează în anarhie. Eroii homerici în căutarea gloriei prin fapte mărețe, egoiștii hobbesieni conduși de frica unei morți violente, indivizii nietzscheeni conduși de voința de putere și homo economicus se pot comporta foarte diferit în aceeași structură anarhică. După cum o spune Butterfield, "războaiele

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
teorie degenerativă, un adaos ad hoc al teoriei care era incoerent cu afirmațiile sale de bază, dar care era necesar pentru "salvarea" ei de erorile teoretice inerente ale premiselor sale fundamentale. Realismul ofensiv și cel defensiv Predicțiile bazate exclusiv pe anarhie și polaritate sunt atât de indeterminate încât au rareori o valoare semnificativă. Dacă teoriile realiste se vor a fi de utilitate substanțială pentru analiști și decidenți, trebuie incluse și alte variabile nu în felul ad hoc și incoerent în care

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
nu neapărăt să maximizeze decalajele în favoarea lor înșile. Statele-națiune nu sunt "maximizatori de decalaje". Ele sunt, în termenii lui Joseph Grieco, "pozițio-naliști defensivi" (Mastanduno 1991:79, n. 13). Dimpotrivă, John Mearsheimer este de părere că "statele caută să supraviețuiască în anarhie maximizându-și puterea în raport cu alte state" (1990:12). Statele sale sunt "maximizatori de putere pe termen scurt" (1994/5:82); adică, poziționaliști ofensivi. După cum arată Fareed Zakaria, "cea mai bună soluție a problemei eterne a incertitudinii vieții internaționale este ca un

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
aliații, situație ilustrată și de sprijinul Statelor Unite pentru integrarea europeană în anii 1950 și 1960. Atât aliații, cât și adversarii pot avea interese comune sau divergente, ceea ce ajută la elaborarea unor predicții mai precise. Interesele comune facilitează cooperarea deși, desigur, anarhia și avantajele relative conlucrează întotdeauna împotriva acesteia. Dimpotrivă, interesele divergente pot împiedica sau preveni echilibrarea împotriva unui inamic comun. Realismul structural al lui Waltz ne îngăduie doar să prezicem că alianțele se vor forma. Luarea în considerare a coalizării, a

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]