2,251 matches
-
departe calea, ei își aleg singuri direcția din cartea vieții, din adevărul arborelui universal. Mai trist este când trebuie să asist la nedreptăți, la lăcomia și răutatea oamenilor, la dezastre și distrugere, la planuri malefice și suferința provocată de întunericul apăsător și ascuns al lumii... mai trist este atunci când aud strigătele sufletelor nedreptățite care-mi cer eliberarea de întuneric, malefic și minciună... de aceea sunt aici, ca să luminez drumul cu făclia mea și să arăt oamenilor o speranță de mai bine
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
individul, nu are nici o vină, desigur; de aceea, nici nu Înțelege de ce e condamnat la moarte, când dorește aprig să mai trăiască (doar romancierul e vinovat de crima lui, fiindcă el nu și-a dat seama ce făcea din cauza căldurii apăsătoare a soarelui); dar personajul nostru nu se pregătește să ucidă pe nimeni; el are o poză gânditoare (chiar așa, o poză), căci, deși este soare, deși se află În pantaloni scurți și În poziție verticală (adică nu stă pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ideilor și conceptelor printr-o sobră economie de cuvinte; nimic adăugat, abstragere și purificare de orice umoare discursivă, totul fiind spus sec, fără sânge, fără limfă. Se derulează aici sterilitatea perfectă a discursului; rostirea incoloră degajă asupra noastră o vrajă apăsătoare ce ne ține pe loc. Ești curios să asiști la desfășurarea precisă a unui stil intelectual, să iei contact cu o disciplină exemplară a spiritului; nu te interesează persoana care, de altfel, se retrage reticent În alinierea spartană a falangei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acele virtualități de suplețe și rafinare la care ajunsese limba lui Mallarmé. De altfel, faptul este firesc. Să nu uităm, totuși, că acesta a fost contemporanul lui... Eminescu. (miercuri) Astăzi, la cenaclu, citește Ion Alexandru câteva poeme de o densitate apăsătoare din volumul În pregătire Infernul discutabil. Mă Întreb cum de nu s-a observat până acum cât de blagian este acest ardelean tăcut? Când, a doua zi, În fața catedrei de literatură, le-am spus asta celor doi critici oficiali, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai viitorul În față și trebuie să pășești cu curaj Înainte, trebui să Învingi! Dar la Petre nu pot renunța, Îl iubesc prea mult! Atunci renunță la tine! Nici asta nu se poate! Ce să fac? E o dragoste terorizantă, apăsătoare, crudă, grea prin duioșia ei În visuri, o dragoste minunată și totuși Îngrozitor de neînțeleasă! Ce n-aș da ca Petre să nu mai vină niciodată! Dar de spus mi-ar fi imposibil să i-o spun, Îl iubesc doar! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
poate e mai bine așa, poate e bine pentru că m-a făcut să uit În acest timp de patinaj și de vraja lui, dar a plecat tocmai când aveam mai mare nevoie de el, lăsând peste durerea gheții și sentimentul apăsător al dezorientării. Ce trebuie să fac? Să mă agăț de școală, doar ea mi-a mai rămas. Stimulentul e prea mic, școala este o luptă brută cu notele, cu capriciile profesorilor... O să Încerc totuși să mă agăț de ea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-ți neputința și Îndoiala. Pășește drept Înainte, cu fruntea sus, căci până acum ai mers numai pe calea cea justă și nu am nimic de reproșat, ba chiar te laud pentru că ai reușit să te smulgi din noianul de gânduri apăsătoare și, cum nici nu speram, te-ai avântat sus, spre răsăritul care te așteaptă cu siguranță la capătul drumului. 7 februarie 1962 (miercuri) Parcă ieri scriam 1960 În caietul meu. Ce repede a trecut vremea! Îți mai aduci aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
evacuarea patinoarului, el a plecat Înainte cu Nela, nici nu s-a uitat la mine, ba chiar au mai făcut o piruetă Înainte de a ieși. Ce era să fac? Viața mea, dorul meu, speranța mea plângeau Împreună, era o amărăciune apăsătoare, eram din nou singură, din nou tristă... Îi priveam: erau o pereche potrivită, eu nu existam pentru ei. De ce, de ce atâta Înfrângere? De ce și acest ultim sprijin se Îndoaie? Am mers spre vestiar. Aici, Marinică mi-a luat hainele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plecat, nu pot să-mi explic depărtarea lui bruscă și definitivă. El Însă mi-a dat sentimentele cele mai pronunțate ale caracterului meu, adică m-a făcut să văd, să simt că iubesc drumurile și oamenii. Fata Închisă Între zidurile apăsătoare ale orașului a urcat pe munte și a iubit cerul albastru, a urcat pe munte și a iubit piscurile, a urcat pe munte și a iubit oamenii Întâlniți În cale. A fost o metamorfoză, o descoperire a adevăratului meu fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Pentru o elevă, fu răspunsul ei care puse capăt discuției. - Nu, îi rspunsese el ferm, pentru un artist. Ar trebui să fii pe scenă. - Nu sunt încă pregătită. Am să ajung eu și acolo la momentul potrivit. După o pauză apăsătoare, Rhyme îi spuse: - Problema cu atitudinea asta e că, uneori, se întâmplă să nu te ducă unde îți dorești, la final. Își privi corpul. - Uneori... intervine câte ceva. Și uite, ai amânat ceva important. Și l-ai ratat pe veci. - Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
după cină, de exemplu, și n-a mai râs deloc când am făcut glume din alea prostești care-l făceau să chicotească. Sunt un pic îngrijorată din cauza lui. În ceea ce-i privește pe mama și pe tata - a devenit destul de apăsător felul în care se înțeapă unul pe altul tot mereu. Niciodată nu au fost genul care să se certe și nici acum nu sunt, dar sarcasmul mamei și felul enervant de a vorbi al lui tata, ca și cum ar fi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
supermarket cu mine, cu tot cu afurisitele de fursecuri, pe care știam că oricum nu le vor primi înapoi. Plănuiam să deschidem o sticlă de vin și să uităm de toată povestea. Plimbarea împreună înapoi spre casă a fost una nefericit de apăsătoare. Am încercat tot felul de glume și diversiuni ca să-l înveselesc și să-l fac să iasă din tăcerea lui neagră, dar nu mi se părea că ajung undeva cu ele. Îi povesteam despre unii dintre cei cu care lucrasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
singură pe lumea asta. Trece timpul și se face seară și este abia una mie nouă sute cincizeci și doi. Tancurile năpustite pe străzi. Luptându-se cu troienele Înalte de doi metri. Se luptă ce se luptă și se duc. Liniștea apăsătoare În Înserările de peste oraș. Lumina de cânepă a acestor Înserări. Fumul ridicându-se drept În sus, ca o ață, din coșurile caselor. Tu, copilandru, răvășit de bucurie, prin tunelele acestei lumi de gheață. Bântui fericit de la un acoperiș la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
alt zbor. Jos, trecătorii își țineau ziarul sau mâinile deasupra capului, apărându-se de găinațul care cădea din cer ca o grindină și se amesteca, pe asfalt, cu frunzele ude căzute din copaci, împrăștiind în jur un miros dulceag și apăsător de care cu toții se grăbeau să scape cât mai repede. Ai venit ca vântul spre intersecție dinspre capătul străzii. Aproape că reușiseși să scapi nevătămată, iar bărbatul de la volan aproape că reușise să te evite. Dar pe stradă era noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ivește pe neașteptate, brusc este foarte aproape de mine. Îmi atinge brațul, îmi caută carnea prin stofa hainei. Mai înainte de a mă surprinde, mă sperie. Este scofâlcită, nemachiată. Nici măcar nu și-a tras părul pe frunte. Are o frunte mare și apăsătoare, îi strivește ochii. Mă uit în jur și, între timp știu că mă apăr de ea, de greutatea pe care o duce în dimineața asta. — Vino. Traversez strada fără s-o ating. Vine după mine cu capul plecat, mâinile vârâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
buletinelor de știri de la radio, treburilor, dorințelor superficiale și goanei după deșertăciuni și banalități. Toată suferința, Își spuse Fima, tot ce e ridicol și obscen nu e decât rodul pierderii celei de-a Treia Stări. Sau rodul unui vag sentiment apăsător și neplăcut, care ne amintește din când În când, pe dinafară și pe dinăuntru, că există acolo, nu departe, aproape la Îndemână, ceva esențial În drum spre care ești mereu și totuși greșești mereu drumul. Te cheamă și uiți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
acum în câmpie fuseseră înfipți alți stâlpi și se zvonea că la toamnă va fi construită o așezare nouă, care s-ar numi „Frohdörfchen“1. Și în acel privit afară se ascundea și dorința nemărturisită de a scăpa din atmosfera apăsătoare a camerei de zi, departe de silueta aia în halat de casă care fixa pe întuneric Biblia, oricum inaccesibilă nouă, noi necunoscându-i semnificația, ceea ce trebuia să fie și o suferință atât de puternică încât nici unul din cuvintele noastre nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dăduse papucii“, gata cu firma comună. Noi am rămas în camera noastră; priveam pe fereastră grădina, arbuștii de tuia, strada unde la colț, la „Frohdörfchen“, se deschisese un chioșc. Așteptam să ieșim și să mergem la școală, departe de liniștea apăsătoare din camera de zi, care era întreruptă doar din când în când de murmuratul mamei care îi spunea ceva lui tata. Așteptam ca bărbatul din fotoliu să se ridice; halatul de casă arăta de parcă i-ar fi aparținut profesorului Lämpel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
asta și de aceea ar fi dorit să-și îndrepte greșeala. — Îți ofer un contract care te va asigura financiar definitiv. Vei fi lipsit de orice grijă. Și Hackler dispăru ca o arătare, nelăsându-și la noi decât această ofertă apăsătoare, ceea ce nu fusese rostit și frica, devenind - cu cât stăteam mai mult aici fără să găsim un răspuns - un fel de gol în după-amiaza sticloasă; grădina, tufișul de tuia, chioșcul dinspre stradă, toate își pierduseră sensul, tot ce se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Fratele meu și cu mine ne-am mișcat în sus și-n jos prin fața ferestrelor cu vedere spre sud, ne-am oprit, am privit în depărtare fără să vedem nimic. Încăperile casei erau cotropite de o liniște cu atât mai apăsătoare, cu cât vocea mamei picura de la etajul de sus, unde se aflau dormitoarele, ca o scurgere de cuvinte uniformă și de neînțeles. În sunete se putea ghici o frică și o nesiguranță, de parcă, odată cu ele, s-ar fi pronunțat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
colțul ăla ud de pânză sub bărbie. Tata îl chemase la el, după zile în șir de șușoteli și de liniște totală, în care dormitorul părinților fusese supraîncărcat cu închipuiri înfricoșătoare, făcând să crească în noi un sentiment dureros și apăsător. Din cauza asta deveniserăm lipsiți de vlagă și muți. Dar iată, în sfârșit, fratele meu avea voie să intre în cameră, să-l vadă pe tata și în acea ușurare se amesteca și un fel de timiditate, transformată brusc în frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
văzându-mi prietenia astfel respinsă. O să mă ierți vreodată? am întrebat, încercând să par glumeață. — Sigur, a răspuns ea scurt. Dar zâmbetul a venit o fracțiune de secundă prea târziu ca să fie convingător. Am continuat să mergem într-o tăcere apăsătoare. Mă întrebam cât de tare o dureau picioarele. Pe mine mă dureau de muream și eu eram obișnuită să merg pe jos pe astfel de distanțe, ce-i drept, nu desculță. Din păcate, eu eram cea vinovată de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
brațele goale, cu carnație frumoasă, și o bonetă de dantelă écru bordată cu blană - ținută care, după calculele Theodorei, i-ar fi epuizat propriul buget pentru Îmbrăcăminte pe un an Întreg. Purta un parfum greu, pe care Theodora Îl găsi apăsător În camera supraâncălzită, cu ferestrele bine Închise, și ședea pe jumătate Întinsă Într-un șezlong, fumând o țigară turcească dintr-un portțigaret. Theodorei, așezată drept, În cel mai puțin uzat dintre costumele sale taior, cu mâinile Împreunate În poală, Edith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bagă câte un polonic de dedesubt, pe urmă câte o jumătate de deasupra. Deoarece, în afară de raniță, avem la îndemână și trusa de gătit cu tacâmurile, fiecare dintre noi poate să primească câte un polonic și jumătate. Atmosfera nu-i nici apăsătoare, nici veselă. Vreme tipică de aprilie. În momentul acesta soarele strălucește. Acum stăm față în față și dăm din lingură în același ritm. „Fraților“, zice careva aflat la câțiva pași de noi și care mănâncă și el, „păi azi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca parolă cinică a lagărului, când ca loc comun invocat întru consolare, la mulți dintre noi a luat amploare nevoia de hrană spirituală. Ceva se întâmpla în lagăr. Pretutindeni apăreau, activități care contracarau obtuzitatea colectivă, până mai ieri atât de apăsătoare. Gata cu furișatul plin de jale de colo-colo, gata cu tândăleala bolnăvicioasă. Învinșii se trezeau la viață. Mai mult: înfrângerea noastră totală elibera energii care, în timpul războiului ce se tot întindea, fuseseră îngropate, iar acum ieșeau la iveală, ca și când tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]