21,099 matches
-
papa! E un bărbat la mijloc, pot paria! Pariază și-ai să câștigi, râse Cerboaica zglobie. Se apropie de tejghea, lăsând să se vadă din toate mișcările trupului ei subțirel că bucuria o învăluia ca o lumină și-i dădea aripi.. Da, dumneata? Ai terminat maratonul de dimineață prin capitalele lumii? Ei, aș! protestă el. Sunt abia la-nceput. Ascultă-ncoa, dacă vrei să te amuzi. După o noapte bună, oricum, o veste reconfortantă din București nu strică. "Ieri, 21 curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu mai încercase, dar se gândi că, dacă vrea, îi poate chema la el. Își subția și-și îngroșa vocea cum voia. Vocea lui era în schimbare și-nșela lighioanele, păsările de noapte, zburătăcind ca orbeții cu lovituri mari de aripi, imitând după voie toate hăuliturile și miorlăielile, din gât și din buze, îngroșându-și glasul, încât maică-sa îl ocăra și-l ocărâse întotdeauna, speriată de scălâmbăielile lui răgușite, când își înțepenea gâtul și obrajii, cu ochii bolbociți în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
este alta. După începuturi ocultiste și mistico-esoterice (adeptă a lui Arthur E. Waite, membră în „The Hermetic Order of the Golden Dawn“, emulă a lui Rabindranath Tagore), d-na Underhill s-a îndreptat înspre mistica creștină, devenind una dintre militantele aripii catolicizante a bisericii anglicane. A debutat în 1902 ca poet, publicând apoi trei romane de factură spiritualistă. Edițiile vechi ale primei sale cărți teoretice, Mysticism, o prezentau chiar pe pagina de titlu ca autor al romanelor The Grey World și
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
Constant), că „dezacordul între idealurile oculte și cele mistice s-a rezolvat prin întoarcerea sa în sânul bisericii catolice“, se poate vedea o solidarizare biografică. Și ea s-a întors de la „Golden Dawn“ la anglicanismul nativ, în care a reprezentat aripa catolicizantă (așa-numiții Anglo-Catholics), ba chiar a aspirat (inutil, căci soțul ei nu era de acord) să treacă la catolicism. Spre deosebire, Nae Ionescu afirmă categoric chiar în acea prelegere: „Eu n-am absolut nimic în comun cu punctul de
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
De exemplu, la aeroportul Tuzla (Constanța) s-a găsit soluția realizării acestui sport periculos, în tandem, cu un instructor profesionist, ce necesită doar o pregătire prealabilă de maxim 30 minute. parapantismul - se efectuează cu ajutorul parapantei, o parașută în formă de aripă, confecționată din material textil, care, spre deosebire de parașuta clasică, odată umflată cu aer capătă un profil aerodinamic capabil să dezvolte portanță. Pilotul atârnă suspendat sub voalura parapantei, într-un ham special, iar viteza de înaintare și direcția sunt controlate cu ajutorul a
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
un secret păzit cu strășnicie. Am 55. - Ți-aș fi dat 50. Cel mult, 52. - Mulțumesc! Importantă e vârsta sufletului, nu a trupului. Practic, noi avem două vârste, cea a corpului nostru și cea a sufletului. Dacă peste fizicul nostru aripa timpului lasă urme, când e vorba de suflet, lucrurile se schimbă. Cineva mi-a spus odată că vârsta spirituală nu suferă evoluții, că rămânem la acei ani, la care ne simțim cel mai bine. Și câtă dreptate avea! În ce
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
vine totdeauna fără a fi chemată. Indiferent de împrejurări și situații. Ea doar apare acolo, în inima ta. FLASH 8 („Singurătatea lenevește ca un șarpe la focul inimii, cu burta plină de amintiri.”) Trăia printre amintiri. Fotografii, cărți atinse de aripa timpului, aliniate perfect în bibliotecă și câteva sute de melodii din alte timpuri, făceau parte din universul lui zilnic. Nimic în plus. Își asumase izolarea cu multă vreme în urmă, când își pierduse încrederea în oameni. Sau cel puțin așa
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
în întregime ocupată de cărți. Volumele sunt așezate frumos, ordonat, dându-mi pe moment senzația că mă aflu în fața unui stand dintr-o librărie. Unele sunt noi, cel puțin ca aspect exterior, iar peste altele pare a fi trecut binișor aripa timpului. Ciudat tablou în mijlocul unui restaurant, fie el și grădină de vară. Ce-o fi făcând cu ele? Oare le vinde? Face reclamă? Nu știu, dar voi afla în câteva minute, mânată de curiozitate, ca și de dorința de a
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
inimă cel mai frumos mărțișor: zâmbetul ei. FLASH 30 (Alma. Punct și de la capăt...) Punct. Și de la capăt? Așa ar trebui, nu? Și așa va fi, sunt convinsă. Nu mă pot opri acum, tocmai când au început să-mi crească aripi. Va fi doar o scurtă pauză, o nanosecundă, între două bătăi de inimă. Lasă-mi un răgaz, mi-ai spus. Răgaz de gândurile tale, așternute pe hârtie, răgaz de tumult al sentimentelor ce se revarsă cu puterea unui torent pe
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nu mai are ...timp. Acele de dincolo de sticlă au început să se învârtă într-un ritm amețitor. Țin ritmul cu ele sau... Sau mă opresc. Pentru totdeauna. Cale de mijloc nu există. Nu acum, când au început să îmi crească aripi. Ești convinsă? Absolut! Cât despre tine, Alma, uneori nu știu unde ți-e locul. Dacă zâmbești sau dacă plângi. Poți fi într-o mie de locuri din Orașul Gri în care pașii mei n-au reușit să mă mai poarte. Poate umbrele
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
la un concurs sinistru, pentru care nu există premiu și nici câștigător, se înscriu în cursa absențelor și obiectele. Ceea ce nu înseamnă că ar deveni inofensive, ci tocmai dimpotrivă, ele sunt astfel și mai amenințătoare: Duhul casei își va desface aripile și se va ridica la cer. Scara, coridorul, odăile fantomatice, lucrurile care vegheau și mă priveau țintă ori de câte ori, neliniștit, le dădeam târcoale, vor zbura și ele. Încă de pe acum au început a nu mai fi, roase de neant, și mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în afara sensului. Imaginea poetică devine o ființă nouă a limbajului, mult mai fragilă și mai diafană decât am fost obișnuiți. Această fragilitate născătoare de sensuri prin ea însăși este, în genere, caracteristică marii poezii. În opera lui Botta, fâlfâirea de aripi, miraculoasă, deschide ochii unei noi sensibilități, care acționează din interior, cu puteri sporite, vindecătoare. Mișcarea în interior coincide cu o aventură a sunetului; în exterior este vorba de o aventură a privirii. Devenirea ființei conduce poetul spre câștigarea unui tărâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ei necazurile lor de au ajuns așa. În mintea sa Ionuț se ruga lui Dumnezeu să facă o minune, să poată merge și el la școală, odată cu copiii de vârsta lui. Într un mărăciniș de lângă drum auzise un fâlfâit de aripi. Așteptase cateva clipe cu auzul Încordat să-și dea seama exact de unde venea acel zgomot. Apropiindu-se tiptil, dădu niște rămurele Într o parte și descoperise un boboc de gâscă Încurcat Între ierburi și mărăcini. Se pierduse sărmanul de vreun
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
pe el sânge Închegat. Era clar că-și rupsese piciorul. Cum Îl eliberase din mărăciniș a coborât cu el În brațe la gârlă să-i dea măcar puțină apă. Puiul s-a lăsat pe iarbă cu capul În jos și aripile desfăcute, rănit și epuizat. Ionuț i-a adus puțină apă În pumnul lui mic și se ruga de el: Să nu mori, te rog să nu mori...uite te duc la mama, ea știe cum se repară oasele rupte, te
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Efecte de regie au fost în dezmățul de dimineață, desenat într-o vibrație nervoasă de nerăbdare. La amiază era obosit de marginile amenințătoare în care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație, lângă mine bântuirea mare punea ordine în ritm, în mișcarea vocilor. Fenomen spiritualist S-au pierdut cheile de la casă. Manifestările lor sunt frecvente. Le pierd eu și fata mea și cei din jur. Tot aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
într-o gară. Sângele cald citat de poet ne mai cheamă înapoi în sfinții părinți. Pentru noi e târziu, întâmplările crude au săpat peste trupul amar și chinuit, adânc și barbar. Mintea, ca o pasăre prăbușită, mai bate obosită din aripă din clipa ce mai trece o clipă. Program de note Calendar 1995 1996, 97, 98... Lipsește timbrul tânăr de altădată, când iubeam cu întinderi largi, cu lună. Ascultam cum sună 7 iunie a praznic. Era ziua mea zveltă și frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în numele învingătorilor cu har, într-o lume de mărgăritar? Vitrinele Lilienei Au dispărut din casele de rând, au rămas expuse în galerii ca niște căpitani lăsați la vatră. În aerul lor de piatră, în această clipă, văd un înger sub aripă purtând pahare de Nancy, cești brodate în aur și culori ca o bucurie descopăr un obraz tânăr și veșnic nevinovat de timpul care demult a plecat. Stăruie în respirația mea, gesturile își fac loc în timpane rămân în timp, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în ritm albastru de desene; erau seducătoare, aveau umor când se tânguiau! Figurine de ipsos, sarcofage, turnuri argintii mărgele, rochii de voal și de mătase, nimeni nu le mai coase. Au rămas în vremea de mucava, nu mai sunt vii, aripile lipsite de voluptate sugrumă credințele ce-au fost în cetate; fără păsări, fără cer, doar un șemineu a rămas în hol să mai vorbească subțire, elevat în galbena lumină a vocilor ce n-au mai cântat. Bijuterii de familie Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
din poveste, nici stavilă privirilor în cohorte de brazi, nici oseminte nu pot să adun, să descifrez dorul Herei de a se îmbăia în izvorul Kanathos; fecioară liberă, în fiecare an. Zeus îi sfâșia bucuria, chinuri de pământ îi tăiau aripile năluce, prin apele de argilă, nu mai trăia decât durere și milă. Dorul de a fi fecioară mereu este mai puternic decât nemurirea unui zeu! E o revenire la starea dintâi idealul tot mai îndepărtat Pe Zeus Hera l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
clipa asta legată cu un fir de ață. După multe imagini ca în Infernul lui Dante, am visat că natura s-a înnegrit, s-a strâmbat. Florile au putrezit, au pierit, păsările n-au mai cântat, n-au mai zburat, aripile s-au lipit de subsuoară, ciocurile au înțepenit; noi toți am murit, cântecul de lebădă nu a mai venit din cer, cum spunea Lucian Blaga, ci din negrul pământ și nu mai are albastrul veșmânt. Bucuria soarelui a trecut, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
sub pânza vrăjită de regi, reginele rare, în belșugul verde al femeilor de viță mare. Așa a venit ea, nepoata mea, cu numele ei, din iubirea încoronată de zei. Niciodată nu am fost atât de obosită, ca o pasăre cu aripa rănită, coborâtă ca un evantai în jurul trupului de alăută, cândva îndrăgită. Privirile îi pier, nu se mai văd în albastru de cer. Și eu nu mai tresar, când adorm în rochia de jar. Gândurile nu mint, durerea e de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pier, nu se mai văd în albastru de cer. Și eu nu mai tresar, când adorm în rochia de jar. Gândurile nu mint, durerea e de argint înnegrit, vechi ca rochia de moar din vremuri străvechi uitată și de calendar. Aripile se desfac de-a lungul lunii coborâtă în umbre de lac. Anii s-au schimbat, s-au ferecat în oase și în colțurile de la case. Lui Mihai Papahagi, care a dat numele revistei Echinox Recitind cărți, studiate cândva, simțeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
culoarea de ceară, de opal, întunecate ca marea. Călugării și strămoșii se roagă pentru noi, rămași să scriem ce ei au uitat. Reînvie, în lumânările aprinse, credința, în straie de mucenici, înnegrite de vreme. Mâinile albe de zăpadă ușoară omoară aripile timpului rămas. Sfârșitul nu se va coborî aici, el rămâne departe... se vor mai scrie multe file de carte, spunea Trifu, elevul meu, care l-a cunoscut pe Dumnezeu. Târziu am aflat de ce voivozi sunt sfinți. Cinci sute de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
subția ca o nuntă din care lipsește un mire. Jalnic și impur țopăiau peste portativ fără sunete, cu slăvi sălbatice de ger, firea a rămas sticloasă și fără cer. * * * Un gest copilăresc era sărutul ce îmbrățișa umărul din care creștea aripa, protectoarea mea. Atunci nu știam câtă candoare era în buzele mele și ce bucurie să găsești un sprijin patimilor pământești! Timpul a fost puțin, zilele numărate tâmplele fierbinți de-ntristare, nu le mai simt ocrotirea, poate să cadă oricând, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]