1,924 matches
-
un supraelastic sfert de oră de joc, pe terenul cu prundișul acela clinchenitor de ceramică răscoaptă, care-i pudrase uniform hainele în cafeniu, făcându-le la fel cu vestoanele și pantalonii lui Bubă și compania, o rupse la fugă spre asfințit. Străbătu, gonind, un fel de curte interioară cu capace de fontă la gurile de canal, ocoli mai multe latrine, din acelea de scânduri, date cu var, și printr-o portiță de fier forjat, cu un rest de sticlă spartă, răzbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
alunge. — Ar fi mai bine să plecăm, spuse Tomoe în cele din urmă, punându-i mâna pe umăr. Gaston s-a ridicat, dar arăta ca și când toată vlaga s-ar fi scurs din el. Soarele de după-amiază începuse să coboare spre asfințit când Gaston și Tomoe au plecat de la ecarisaj. Amândoi au avut impresia că drumul de la intrare și până în strada principală devenise extrem de lung. Vânzătorul de înghețată care trecuse pe lângă ei mai devreme se întorcea acum. Îi cercetă cu privirea. — Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care se caza bărbatul de obicei. De la fereastra camerei se putea admira priveliștea orașului. Îi plăcea să sfărâme cu grijă cocaina și să traseze dâre lungi pe suprafața mesei de sticlă din acel apartament. Îi plăcea să facă asta pe la asfințit, când se mai putea zări o dungă din albastrul cerului la orizont și când luminile de pe Tokyo Tower abia Începeau să pâlpâie. Trăgea pe nas cam jumătate din linia de pudră albă, apoi sorbea din paharul de bere Heineken sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
treceau prin fața ochilor, fără a le conștientiza, erau aspre, seci, neșlefuite. Dezolante, ca imaginea unui restaurant părăsit În mijlocul unui deșert, În arșița uscată. Praful care plutește În aer, ferestrele sparte care se lovesc de perete În bătaia vântului, soarele la asfințit reflectat În cioburile căzute pe jos, muștele care roiesc deasupra resturilor de porc și fasole, deja uscate, lăsate de un client În farfurie... Imaginea aceasta de restaurant lăsat În paragină, În mijlocul deșertului din vestul Îndepărtat american, se suprapunea, În mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și Keiko Kataoka. Asta Îi spusesem și eu lui Yazaki atunci când Îi dădusem răspunsul meu la Întrebarea despre urechea lui Van Gogh. Yazaki părea că nu vrea să-și facă Încă apariția. Am mai băut două Coca-Cola. Soarele era la asfințit și razele oblice pătrundeau pe fereastră, desenând umbre lungi pe pardoseala barului. Am trecut pe bere. Am băut pe Îndelete două Miller Lite, dar Yazaki tot se Încăpățâna să nu apară. M-am dus de câteva ori să-mi examinez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
două becuri răspândesc o lumină murdară care ajută doar păianjenii să-și continue opera. Noaptea, însă, această lumină ticăloasă nu e cu totul zadarnică. Întrucât trebuie să vă spun că, noaptea, suflă un vânt continuu și monoton. Pornește curând după asfințitul soarelui și încetează abia spre dimineață. Se văd mai întîi trâmbe de praf, un praf înecăcios și roșu, stârnit din iarba uscată și mai ales de pe porțiunile de pământ gol dinspre pădure. Ceva mai târziu, răzbate dinspre mlaștini un sunet
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu spaimă că vecinul s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas, nimic nu este exclus: ciururile aproape se ating, trupurile; ochii aleargă de la o sită la alta. Din zori și până-n asfințit, lanțul viu se apleacă, se ridică, se balansează, încercând, hipnotizat, să separe norocul de nisip; se holbează la aluviunile cernute, gesticulează fără sens. Când una din zale culege din ciurul său un firicel scânteietor - de aur, nu de mică, amăgire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de fapt, pentru cine nu ești, ce te îndepărtează de secunda trecută, cine te alungă în bătaia inimi, ce te sperie de secunda ce vine? Am întâlnit destule cazuri în care individul fugea din trecut ca de ciumă: după fiecare asfințit închidea ușa, după fiecare răsărit trăgea obloanele, după fiecare bătaie de inimă desena paranteză pătrată. Am cunoscut pe unii care trăiau continuu într-un viitor amânat, se temeau de eșec, conservau visele și schimbau etichetele. Când ajungeau la termen, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cuibul de rai pentru domnișoara Cătălina. Între 4 gutui bătrâni, un hamac marinăresc, peste hamac o pătură fină din păr de cămilă, peste pătură un cearșaf de atlas. Domnișoara avea obiceiul să se reculeagă în fiecare weekend de pe la 16 până la asfințitul soarelui. Trabucuri havana, whisky scoțian, pișcoturi franțuzești, ciocolată elvețiană, muzică jazz, reviste de modă. Domnișoara, în costum de plajă, șapcă Che Guevara, prosopul împăturit în 6 sub cap. Bronzul de munte face bine la circulație domnișoara, mereu pe drumuri. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prețuiască pâinea trudită de mânuțele matale. Fii îngăduitoare măcar o zi! Mâine ridic gard în jurul livezii, gard de 5 metri, să nu treacă nici soarele, nici vântul. De mâine poruncesc să nu mai iasă nimeni din chilie după 4 până la asfințitul soarelui. Bine. Pentru matale, îmi mai ascult pentru ultima dată inima, cugetul mă îndeamnă să-mi iau bănuții și să plec. Inima, ehei inima, ți-am spus eu odată, te știe de pe când învăța să numere pe sărite. Gata, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
știe cum să mai iasă, stelele pe acoperiș, lipite precum insignele pe un piept de erou, norii s-au încâlcit în iedera cerdacului. O bătaie de clopot vestește disponibilitatea palatului de a primi oaspeți. Pe ușă, mușchii de copac indică asfințitul. Petre, cântecul curge și după ce adoarme orchestra. Cântecul este ca o apă limpede ce se leagănă între izvoare. Amintirile se repetă de unele singure în gând precum muzica. Auzi glasul mamei cum te cheamă la masă? Aburește laptele în ceaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
incert decât o consemnare a prezenței într-un prezent conjugat sub relativitatea absurdului. Astăzi, mâine, poimâine fericiri, regrete, resemnări, raportate la dimensiuni cronologice (înainte de..., după..., anul Domnului...), consemnate în jurnale (ordinea gândirii prima încifrare, ordinea faptelor mereu ultima), actualizate la asfințitul soarelui (nostalgia îndulcește înserările), declasate cu fiecare resuscitarea a memoriei (punct, și de la capăt!). Fuga în timp. Ehei, ce laborator farmaceutic este viața pentru unii! Sub lună, niciodată intenția nu bate pasul pe loc, nu se împiedică de acele ceasornicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că și în grădinile tale e toamnă. I-a fost sete. Întunericul este mai mult decât asfințit de soare. Întunericul se lasă decupat de locuire precum pământul cimitirului, nici o unghie mai mult, nici o sămânță mai puțin. Întunericul absoarbe absența, o digeră și o scuipă în uterul nopții. Sfinții Anthoniți dormeau ziua, pentru că noaptea era păcat să închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vadă între ele, așa cum nu au voie să se întîlnească miresele în fața bisericii, semn rău. Noaptea, cel care o ia înainte ronțăie secundele celui care numără pe silabe. Cel rămas în urmă începe să moară cîte o secundă la fiecare asfințit de soare.") COLECTIA efigii In curs de editare: Doina POPA 224 223
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se urce la loc în copac. Împreună cu domnul Chawla, puse pânza în spatele lui Sampath și, atârnând nesigur de crengi, făcu tot ce îi stătu în puteri să găsească un unghi ideal pentru figura lui Sampath, mai întâi având pe fundalul asfințitului de soare, apoi al florilor de lotus. Maimuțele, care smulgeau frunzele unui copac vecin, văzând această invadare a teritoriului lor, așa, dintr-odată, dacă vreți, în plină zi, scoaseră țipete de revoltă și se năpustiră înspre copac să-l ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Nu știu ce vorbești! revine melodia moluștei. Eu întrebam de vară-mea. Mă uit deodată cu dragoste la ghemul spinos vinețiu care-mi întinde niște liane tăioase. - Ți-am adus un cotor! Ia uite cum îl mănânc! Patru rădăcini solzoase planează înspre asfințit. Sunt ferugienii, bonții, asalii și pitușii care vin la întrunirea nocturnă a Zonei, găzduită de pământul Katal. Un vânt aspru dulceag îmi trece printre perii gâtului lung, prea lung parcă... Cad într-o letargie călduț-rozalie, legănat de niște lațe ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
B2: Oamenii l-au îngropat într-un loc, aiurea, unde drumul către sat taie-n lung pădurea. F1: Și de-atunci, lângă mormânt, plopi cu frunza rară s-au zbătut ușor în vânt zile lungi, de vară... B3: Soarele, spre asfințit și-a urmat cărarea. B1: Zi cu zi l-au troienit vremea și uitarea. F4: Dimineața, ca un fum, urcă pe coline. Zvon de glasuri dinspre drum până-n preajmă-i vine. F3: Peste vârfuri, lunecând în argint, condurii înfioară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ori de câte ori aș fi vrut, priveam apusul soarelui. Într-o zi am văzut cum asfințește soarele de 43 de ori. Da, când ești trist, e frumos să privești apusul soarelui. OMUL: Erai chiar atât de trist în ziua celor 43 de asfințituri? MICUL PRINȚ: Eram singur... (începe să scadă lumina) Ascultă, e adevărat, nu-i așa, că oile mănâncă copăcei? OMUL: Da, e adevărat. MICUL PRINȚ: Aha! Îmi pare bine! Atunci înseamnă că mănâncă și baobabi. OMUL: Cum să mănânce baobabi? Baobabii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
pe nimeni pe-aici. Peste cine domnești? REGELE: Peste tot. Eu sunt un monarh universal. MICUL PRINȚ: Și stelele te ascultă? REGELE: De bună seamă! Nu îngădui nimănui nesupunerea! MICUL PRINȚ: La mine acasă, dacă voiam să văd mai multe asfințituri într-o zi, îmi mutam scaunul după soare. Nu i-am cerut Soarelui niciodată să apună într-un anumit loc. Tu, fiind așa puternic, cred că poți face asta. Aș vrea să văd un asfințit. Vrei să-i poruncești Soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
voiam să văd mai multe asfințituri într-o zi, îmi mutam scaunul după soare. Nu i-am cerut Soarelui niciodată să apună într-un anumit loc. Tu, fiind așa puternic, cred că poți face asta. Aș vrea să văd un asfințit. Vrei să-i poruncești Soarelui să apună? REGELE: Dacă i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, ca un fluture, ori unui cioban să scrie o tragedie, și dacă generalul sau ciobanul nu mi-ar îndeplini porunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aștepți cel mai puțin,. A făcut un pas spre mine în întuneric. — Timo... — Da? — Am un neg pe spate, a crescut mult, vroiam să ți-l arăt. Este trei dimineața, mama ta doarme iarăși. Trupul ei pare un munte la asfințit, o siluetă întunecată, impenetrabilă. Poate că nu este chiar atât de greu, cum cred, să o las, e suficient să mă îmbrac și să plec. Vor face un zid împotriva mea ea, familia ei, prietenii. Apoi, împotriva zidului aceluia, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
orașul prăfuit, chemând în tăcere seri și dimineți ale țării lor pe care numai ei singuri le cunoșteau. Ei își hrăneau atunci durerea cu semne imponderabile și cu mesaje tulburătoare, cum ar fi un zbor de rândunele, o rouă a asfințitului sau acele raze ciudate pe care soarele le părăsește uneori pe străzile pustii. În fața acestei lumi exterioare care te poate întotdeauna salva din orice, ei închideau ochii, încăpățînați cum erau să mângâie himerele lor prea reale și să urmărească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rieux se apleacă și-i strânge umărul. Nu, zise el. Ca să devii un sfânt, trebuie să trăiești. Luptă! ÎN TIMPUL ZILEI, FRIGUL, CARE FUSESE VIU, A MAI SCĂZUT, DAR CA SĂ FACĂ LOC, DUPĂ-AMIAZĂ, AVERSELOR VIOLENTE DE PLOAIE ȘI DE GRINDINĂ. LA ASFINȚIT CERUL S-A ÎNSENINAT PUȚIN ȘI FRIGUL SE FĂCUSE MAI PĂTRUNZĂTOR. RIEUX S-A ÎNTORS ACASĂ SEARA FĂRĂ SĂ-ȘI SCOATĂ PALTONUL, A INTRAT ÎN ODAIA PRIETENULUI SĂU. MAMA TRICOTA. TARROU PĂREA SĂ NU SE FI MIȘCAT DELOC, DAR BUZELE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu ar fi avut, astfel, peste ani, măsura potrivită pentru a cîntări păcatul. Helga avea o garsonieră, Încă de pe vremea cînd era singură. I-a arătat lui Thomas, de pe terasa cafenelei, la plecare, fereastra, garoafele ce ardeau În geam, la asfințit. Erau numai potriviți pentru a nu respecta anumite conveniențe; de fapt, mai toată omenirea asta făcea, ținea seama din ce În ce mai puțin de orice regulă. Ba chiar nerespectarea vreuneia devenea regulă. Desigur, așa ceva părea o exagerare, dar, cel puțin acolo unde nu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
atîția Thomași În jur, chiar dacă nu toți atletici și carismatici, Însă mai toți bîntuind, aproape disperați, să Își potolească instinctul? Libelule - la altă scară diurnă față de aceea a gîzelor-aeroplan - ce erau nevoite să și afle partenerul cel tîrziu pînă spre asfințit. Ziua sexuală a omului ținea și cîteva zeci de ani ; pentru ce trebuia omorîtă? Dimpotrivă, trăită. Cum? Aceasta era Întrebarea, hamletian vorbind, dar nici alt discurs nu schimba prea mult lucrurile. Sexul era suveran! Nu spusese chiar Dumnezeu : Înmulțiți-vă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]