1,877 matches
-
fi înțeles mai ușor. El devenea istorie și viață omenească. În această cucerire era, însă, și o capcană. Împărțind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil. A observat că "azi" devine "ieri" și că umbra copacilor se alungește spre asfințit. În clipa aceea a devenit melancolic și a descoperit regretul. Dar era prea târziu. De-afară se mai aud erupțiile fiestei. Acum ele mă trimit cu gândul la altceva. Îmi imaginez mulțimile de pelerini care se îndreptau spre piramide în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
aurii, fre-mătînd din miliarde de frunze transparente. O fetiță venea direct către ușă, pe o cărare mărginită de lăstari, măcriș și clopoței. Am rămas secole acolo, explorând în toate direcțiile, dând de perete toate ușile și lăsîndu-le așa, căscate, în asfințitul etern. Urcând, coborând din palier în palier, ne-întîlnind niciodată pe nimeni, negăsind niciodată vreo legătură între scenele ciudate, banale, triste, hazlii de dincolo de uși, uneori recunoscând cu o durere nostalgică locuri, încăperi sau peisaje... alteori desfă-cîndu-mi-se în față spații indescifrabile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
se-ngrămădeau cu miile în cupele cleioase. Ca un imens gălbenuș de ou, dar purpuriu-stins, cu pielița străbătută de rețele alburii, schimbătoare, soarele umplea aproape tot spațiul, așezat direct pe clisa mlaștinei și împrăștiind în aerul sulfuros raze cafenii de asfințit. Era mai mare decât putea fi gândit, era semitransparent și tremurător, umplând subterana fantastică. între pielița lui și pereți, prin razele stinse, prin valurile moi de purpură, zburau monștri. Nu erau lilieci 159 , nici fluturi, nici păsări, ci himere fără
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
soarele, în pronaos Maica Domnului Îndurătoarea, printre stelele pâlpâind slab în jurul ei și înțeleg acum că există momente unice în care e posibilă orice translație către cosmos, crucea înaltă de pe turla bisericii s-a topit acum în soarele rănit al asfințitului, de aici, de pe deal nu se mai vede nicio cruce pe turlă, numai soarele prins ca într-o lance ascuțită stropind în juru-i cu raze, și brațul tău aleargă grăbit pe blocul de schițe să nu-i scape nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe trepte, oprindu-se în umbrelele colorate de la mesele de pe terasă, scăldându-se în Fontana della Barca, trecând peste Tinita dei Monti, mărșăluind prin Piazza del Popolo, zăbovind leneș pe Via Sacra, înainte de a se răspândi din Pincio în culorile asfințitului deasupra întregii Rome, 21 iulie, voi pleca, bagajele mele sunt făcute, de câteva zile în febra cadourilor, uriașul bloc de desen cu coperți tari din piele cumpărat de la un fel de anticariat, verific ori de câte ori trec pe lângă el cataramele mari bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
minunate se îndreaptă? Cât de lungă le este călătoria? Ce frumuseți văd în drumul lor? Oare cum se vede totul de acolo din văzduhul fără margini ? Dar cum ar fi dacă aș putea și eu să zbor? Soarele cobora spre asfințit, iar peste parc s-a lăsat o pulbere de lumină roșiatică. Această întrebare nu-mi dădea pace. Am simțit atunci o dorință neobișnuită: aș fi vrut să-mi crească și mie aripi, să zbor sus de tot, până în slava cerului
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
în semn de mulțumire pentru o victorie pe care o repurtase. De fapt, toate acestea erau un slab antidot împotriva spaimei. Gajus îl privea neliniștit și se gândea că nu putea să existe o legătură între insula aceea solitară în asfințit și soarta tatălui său. Dar vântul - care se stârnise după ce căpitanul izbucnise în râs - îi împingea în altă parte, spre colțurile de stâncă ce se iveau din mare, și marinarii nu i se puteau opune. La un moment dat, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mâloasă. — Aici s-au dat lupte îndelungate, murmură Germanicus. Aceasta era de fapt deci revolta egipteană despre care la Roma toți vorbiseră cu neplăcere, distrați și fără milă. Pe mile întregi nu se vedea altceva. În cele din urmă, spre asfințit, între nisip și palmieri se ivi în depărtare o stelă de piatră cu vârful aurit, în care se oglindea soarele. Apoi din nisip începu să se ridice un enorm zid de granit. — Sais, spuse călăuza arătând într-acolo, apoi tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ai întrebat cum se desfășoară marele Rit. Iar eu îți răspund că nu se întâmplă nimic. Marele Rit este un simbol a ceea ce ochii materiali nu văd, a ceea ce numai ankh, spiritul, poate descoperi uneori. Cortegiul iese din templu la asfințit și coboară spre lac. Toți poartă veșminte albe de in. Bărbații au capul ras, simbol al meditației. Fetele presară flori pe drum, aduc spice și parfumuri, pentru că Isis e natura care se reînnoiește, copacul care înflorește; de aceea copacul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spre Roma, înainta pe Via Appia escortat de două cohortes, zvonul despre sosirea lui îl preceda și, la fiecare popas, era întâmpinat de mulțimi din ce în ce mai mari. Ajunseră la Beneventum, oraș celebru pentru legendele sale misterice, într-o zi geroasă, la asfințit, printre dealuri acoperite de zăpadă. Sub un nuc bătrân, cu scoarța deschisă la culoare, preoții unui mic templu egiptean, construit în vremea lui Julius Caesar, întâmpinară cenușa lui Germanicus cu sunetele unor instrumente ciudate și arome pătrunzătoare. — Ca la Sais
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau, era pierdut în singurătate. Dormita îndelung. Din ce în ce mai des, rămânea în camera lui, în pat, până târziu, uneori chiar până seara. La asfințit se scula cu greu, privea soarele aflat la orizont și se întorcea în cameră. Într-o zi, Gajus Caesar, salutându-l în tăcere, văzu că împăratul îl privea lung: poate că voia să stabilească o legătură, poate că încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zidurile Bisericii Evanghelice. Din turnul Înalt planează stoluri de porumbei. Lângă Podul minciunilor, un pictor, student În practică, pune pe un carton umbra cărămizie a acoperișurilor ce se văd Înspre Turnișor, Înspre Gara Mică. Aceeași lumină grea ducându-se spre asfințit. Cumperi acuarela. Cu o sută de lei. Încă umedă o admiri așezat la o masă pe terasa micului bar. Bei un nechezol. E ca și cum ar fi o cafea naturală, e ca și cum ai fi În Occident. Deschizi carnețelul și scrii: Impresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
aștepți cel mai puțin,. A făcut un pas spre mine în întuneric. — Timo... — Da? — Am un neg pe spate, a crescut mult, vroiam să ți-l arăt. Este trei dimineața, mama ta doarme iarăși. Trupul ei pare un munte la asfințit, o siluetă întunecată, impenetrabilă. Poate că nu este chiar atât de greu, cum cred, să o las, e suficient să mă îmbrac și să plec. Vor face un zid împotriva mea ea, familia ei, prietenii. Apoi, împotriva zidului aceluia, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mama sa, revărsând peste toate celelalte amintiri o lumină înflăcărată și dulce de iubire. Pe tatăl său abia și-l mai amintea; era o umbră mitică ce i se pierdea în cea mai distantă depărtare; era un nor însângerat de asfințit. Însângerat, pentru că, micuț încă fiind, îl văzuse scăldat în sânge, în urma unei vome, și cadaveric. Și-n inimă îi răsuna, de la o atât de mare distanță, acel: „fiule!“ rostit de mama sa, fără a ști dacă-i fusese adresat tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cântau câteva păsări, urbane și ele, învățate să fugă de copii și să se apropie uneori de bătrânii ce le oferă firimituri de pâine. De câte ori, șezând retras și solitar pe una dintre băncile verzi din piețișoara aceea, nu văzuse incendiul asfințitului pe un acoperiș, iar uneori, reliefându-se pe aurul învăpăiat al superbei împurpurări, conturul unei pisici negre pe hornul unei case! Și între timp, toamna, ploua cu frunze galbene, lătărețe ca frunzele de viță, asemenea unor mâini mumificate, laminate, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu frunze galbene, lătărețe ca frunzele de viță, asemenea unor mâini mumificate, laminate, peste grădinițele din centru, cu răzoarele și ghivecele lor de flori. Și copiii se jucau prin frunzele uscate, se jucau poate să le prindă, fără a remarca asfințitul de jăratic. Când ajunse în ziua aceea în piața liniștită și se așeză pe bancă, nu înainte de a-i fi curățat șederea de foile uscate ce-o acopereau - căci era toamnă -, acolo, prin apropiere, se jucau ca de-obicei niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
asta îi cășunează.“ Și cu gândul de a-l reînvia am și adormit. Curând după ce-am adormit, mi-a apărut în vise Augusto. Era alb, ca albimea unui nor, și contururile îi erau iluminate ca de un soare în asfințit. M-a privit fix și mi-a spus: — Iată-mă din nou! — De ce vii? — Să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră, don Miguel, să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră până în veșnicie și să vă poruncesc, da, să vă poruncesc, nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al plantelor, coacerea fructelor, foșnetul pinilor, un șir de furnici pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și vorbirii, licăririle asfințitului, apa care fierbe sau Îngheață, strălucirea amiezii Într-un ciob de sticlă, atâtea emoții primare, pe care le-am avut și pe care le-am pierdut. Nu se vor mai Întoarce. Sau mai rău, vor reveni rareori și vor licări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
rază de soare ce cădea dintr-o parte, într-o manieră foarte ușor de înțeles, miracolul imaculatei concepțiuni. Arătătorul ei țintea demonstrativ spre raza de lumină ce străbătea sticla și spre paharul care rămânea neatins. Astfel, razei de soare a asfințitului îi era atribuită calitatea de arhanghel, și asta în timp ce cu clare inflexiuni din Westfalia exprima atâta credință. În timp ce, aflată la o distanță ca de la pământ la cer de orice practică sexuală, îmi făcea mie educație, călugărița mea de la bucătărie zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
orice ideologie îmi era suspectă și nu aparțineam nici unei credințe, rostogolitul bolovanilor a devenit o disciplină zilnică. Un tip ca ăsta era pe placul meu. Ocnașul osândit de zei, pentru care absurdul existenței umane este la fel de cert precum răsăritul și asfințitul soarelui și care, de aceea, știe că un bolovan rostogolit pe deal în sus nu rămâne acolo, a atins, pentru mine, statura de sfânt demn de a i te închina. Un erou dincolo de speranță și disperare, pe care bolovanul neliniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
micuța camionetă închiriată lăzile care ne țineau loc de mobilă, roata de olărit și salteaua de două persoane, ea nu se mai putea despărți de priveliștea din dreptul ferestrei, cu hățișurile din grădină, cu vila ruinată din vecinătate și cu asfințiturile de soare primite pe gratis; atât de temeinic se cuibărise ea acolo. În timp ce dinspre vest lumina soarelui se strecura oblic pe fereastră, ea a măturat temeinic pardoseala, așa că am putut să spunem liniștiți: la mutarea noastră din Königsallee pe Uhlandstraße
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cum mor încet arzându-mi straiele de dor peste cuvintele tale, și încerc să mă satur ținând în mâini mâlul oaselor albe. Începe un infinit al tăcerii în primăvara unde statuile au ochii tăi au tremur haotic ce dansează în asfințituri precum sufletul luminii în care-ți presimt apropierea înghețului în ochii tăi ce-mi tulbură umbra străină în ochii tăi ce mă robește în lacrimi. Din mine începe un infinit de pustiuri dragostea mea, precum dragostea uitată în pocaluri albe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sufletul lui de iubire îmi așterne uitarea pe o iarnă de doruri printr-un POEM ADORMIT. Dar, poemul, revine și caută mereu, o altă ordine, unde evidențierea unui NEANT DE VISARE e această verbală tăcere, ruptă din mine pe un ASFINȚIT GLACIAL CE MĂ DOARE. DEMIURGUL ÎL TERMINĂ, prin trupul lui de iubire flămând, unde căutarea aceasta de dragoste albă e o melancolie a entuziasmului de a da exilului petale de dor răstignit. Dar nu a venit încă timpul să ne
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
va aștepta oricând, ctitorie de-a lui ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT. De la monumentul de marmoră, a părinților mei în care dăinuie sufletul ETERNITĂȚII. Sub umbra nucului îmbătrânit de veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ de uitare a unui ȚINTIRIM DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără mine, am avut onoarea să rămân pe un RAFT AL BIBLIOTECII și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]