11,781 matches
-
ca să arăt că problema este întotdeauna cu frații mai mici, înșirui și eu niște puncte (tot 7): o vreme, frații mici sunt convinși că realitatea e una singură, doar frații fiind de două feluri, mici și mari; frații mici nu bănuiesc că frații mari au făcut în trecut tot felul de lucruri cot la cot cu îngerii și spiridușii lor; ceasornicele ticăie independent de voința fraților; fiecare vârstă are miracolele ei, fiecare miracol are martorul lui, fiecare martor are un frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Poate nu degeaba Mateiul mic a spart oglinzile familiei cu o bilă mică și neagră de popice. Cu obrajii lui rontunjori, a intuit probabil că sticlele argintate, în ciuda semeției și licăririlor venețiene, ignoră trecutul și nu descifrează viitorul. E de bănuit că s-a întristat. S-a temut că oglinzile îl vor lega de prezent, de prezentul cel mai acut, de fiecare oră, minut și secundă și-l vor împiedica să comunice cu Mateiul altor vârste. Și le-a făcut țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
va reprima uluirea și nu se va mulțumi să recunoască în noua fizionomie (a mea, dar într-un fel și a lui) doar urechile clăpăuge și ochelarii de pe nas. Pe urmă, în seara în care mama prăjea cartofi și nu bănuia că o barză își va face cuib în burta ei și-l va cloci pe Matei, Filipul mic a scris pe-un șervețel, în bucătărie, că vrea să ajungă argitect și gebul. Or, ce s-a ales? Argitect în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un bezmetic) ca ele să rămână departe de ochii culpabilizatori ai mamei și ai lui Filip, oricât aș încerca să mă fofilez și să mă mint că poate trece, mâncărimea asta devine insuportabilă și am nevoie mai mult decât oricând (bănuiesc, ca orice om normal) să mă scarpin voluptuos și pe îndelete. Nu știu dacă e o soluție bună, fiindcă în unele cazuri, după cum bine știți, se întâmplă ca tocmai scărpinatul să te procopsească cu o eczemă sau cu ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
bureții nebuni. Pentru cine nu crede, ferfenițata colecție a revistei Rahan stă mărturie prin biblioteci. chestia 7 - după ce Mateiul mare a lăsat larg deschisă ușa camerei Mateiului mic, ochii mei nu s-au întunecat. Noroc că lui, coautorului (care a bănuit ori s-a temut că ochii mei se vor întuneca), i-a mai trecut mâncărimea aia pe dinăuntru. ...uite că am fumat trei țigări, nu una, iar tata s-o fi săturat să mă aștepte și să scruteze de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
noi (autorii acestei cărți) pe o vale stâncoasă din Munții Bucegi, pot să jur că l-am auzit pe Matei Florian imitând din buze, perfect, un Porsche ultimul tip. Privind-o pe mama vreme de nouă luni, tata n-a bănuit nici o clipă ce limuzină de lux crește în pântecul ei. Pe urmă, privindu-l pe Matei atâția ani, a înțeles încet, încet. Ca inginer, lui tata îi plăcea să fie șef peste cât mai mulți oameni, dar ca fotograf era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de grad zero, care, dacă e să ne luăm după limbajul profanilor, s-ar traduce prin termenul de orizontală. Ceea ce nu trebuie scăpat din vedere e aspectul, decisiv altminteri, privitor la etatea la care fratele meu binevoia să se afle. Bănuiesc că adjectivul „fragedă“ e cel care rezonează cel mai intim cu vârsta aia, cuprinsă, cu aproximație, între a șaptea și a opta lună de la naștere. Acest amănunt, pomenit în rândurile de mai sus sub forma sinonimului său, substantivul „aspect“, face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
restitui, mi le-a dat pur și simplu, cu mărinimie (fiindcă până la urmă pacea are un preț), iar eu le-am luat, am suit iute la etajul patru și m-am apucat să lovesc cu putere în toc, acolo unde bănuiam că trebuie să fie limba de la broască. Eram concentrat, înfipsesem dalta în lemn și izbeam cu ciocanul, zgomotul era asurzitor, casa scării vuia ca o hală industrială, când, deodată, în plină străduință a mea de-a vedea încuietoarea cedând, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
puști nu-i rezistau. L-am lăsat să turuie, m-am arătat interesat de cunoștințele lui aeronautice (mama căscase ochii, fiindcă ea știa prea bine că băiețelul Filip nu-și visase să se facă aviator, ci argitect și gebul), tipul bănuiesc c-ar fi vrut să-și frece palmele, dar se abținea strategic, se simțea călare pe cai mari, galopa, mă credea prins cu totul în plasa lui de păianjen kaki, amâna să-mi dea lovitura mortală doar de dragul oratoriei, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ea, mama, nu gătește niciodată ciorbe și-și hrănește copiii cu multivitamine și cavit. Totdeauna, ofițerul s-a răfuit cu rămășițele mic și mari burgheze din apartamentul 40 și, în sens mai larg, din familia maică-mii, însă eu îl bănuiesc că uneori, când se închidea lung timp în baie, își injecta în venă cerneală Pelican, ca să i se albăstrească și lui sângele, măcar un pic. E totuși incert ce se petrecea în baie, bănuiala e bănuială, iar adevărul e adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cap de linie 105) și a Ialomiței (unde opreau troleibuzele 84 și 93). Într-o zi, să zicem vineri, a sosit epoca boxului. Și epoca boxului a coincis cu perioada marilor hemoragii nazale. Nu prin intermediul pumnilor, cum s-ar putea bănui, ci cu totul altfel. Giani Pascu s-a apucat să arunce troacele de la subsol, având binecuvântarea tatălui și a bunicului, unul șef de sală la „Lido“, celălalt șef de unitate la „Drumețul“. L-am ajutat și noi, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de patima pentru masticat hîrtie. Însă firește că n-a făcut-o. Nu trebuia decît să aștept să-mi treacă durerea Înainte să o iau iar de la capăt, și uneori nu puteam să aștept nici măcar atît. Strîmbați cumva din nas ? Bănuiesc că dumneavoastră vi se pare că e vorba de un caz mai degrabă vulgar de dependență sau, poate, de simptomele jalnice ale unei tulburări obsesiv-compulsive clasice, și nu e nici o Îndoială că aveți dreptate. Însă conceptul dependenței nu e atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
prins imediat principiul acelui lucru. Am stat pe picioarele dinapoi pe marginea exterioară a bazinului și, Întinzîndu-mi corpul cît am putut de mult, am reușit să mă văd pentru prima oară efectiv. Îi văzusem, firește, pe membrii familiei mele și bănuiesc că ar cam fi trebuit să deduc cum arăt eu Însumi după cum arată ei. Însă eram diferiți din atîtea puncte de vedere importante, Încît presupusesem - mă amăgisem presupunînd, Îmi dau seama acum - că sîntem diferiți și din punctul ăsta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
sentiment de siguranță și - cum ar fi spus Gall - un puternic sentiment de adezivitate. M-am Îndrăgostit de Norman pe loc. Mi se pare că aud icnete de nerăbdare, foială În scaun, pufnit sugestiv. Acest tablou idilic al fericirii mele, bănuiesc, vă Îndeamnă să subliniați ceea ce este și așa dureros de evident și vă Întrebați cu voce tare dacă nu mi-a trecut niciodată prin cap că e posibil să nu mă Încadrez exact În categoria „odrasle neajutorate”. Răspunsul foarte scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
citeam toată, chiar acolo, În fața lui. Nu cred că s-a prins vreodată că eu realmente citeam. Cred că, pînă la final, a fost convins că doar mă fac că citesc. CAPITOLUL 10 Deși poate că lumea n-ar fi bănuit asta, Jerry era o persoană foarte conștiincioasă și chibzuită atunci cînd era treaz. Îi plăcea să culeagă tot felul de lucruri stricate de la gunoi și să le repare - prăjitoare de pîine, pick-up-uri și alte asemenea lucruri. Uneori reușea, alteori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Lift, mi-am făcut un obicei din a coborî În librărie, ori de cîte ori Jerry era plecat. Am reînceput chiar să mă duc să văd cîte un film la Rialto. Era singurul loc din zonă care Încă funcționa normal. Bănuiesc că, dat fiind faptul că atîtea alte locuri se Închiseseră și locatarii Începuseră să plece, cei rămași nu prea mai aveau mare lucru de făcut, așa că se duceau la film. Uneori, se Întîmpla ca Jerry să ajungă acasă Înaintea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
adîncul inimii am știut mereu, deși Îmi plăcea să mă prefac că nu e deloc așa, că În timpul serilor noastre Împreună, atunci cînd bea și vorbea, vorbea de fapt pentru sine. Aud cumva un chicotit ? Credeți că vă spun gogoși, bănuiesc. Știu, știu prea bine ce am spus mai devreme - cînd am mărturisit, am afirmat cît se poate de răspicat și, În felul meu pervers, chiar m-am lăudat cu dragostea mea pentru orice crăpătură, cu nevoia mea aproape patologică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
citesc despre acești oameni. Erau exact ca mine, purtau mereu cu sine acest sentiment apăsător de calamitate iminentă. CÎnd a răsărit din nou soarele În zorii dimineții de 23 octombrie, ca În fiecare dimineață, au fost, după cum se poate lesne bănui, foarte dezamăgiți. Au vîndut biserica și nu știu ce s-a mai Întîmplat cu ei. Cred că, după toate astea, viața trebuie să li se fi părut destul de plictisitoare. Biserica a devenit teatru - pe scena lui a jucat Edwin Booth -, apoi teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și a aruncat-o Într-un colț. Nu avea nimic pe sub ea. A dansat așa, goală. Și-a mîngîiat cuibul de blană de șobolan dintre picioare. Avea ochii Întredeschiși și buzele la fel. N-am Înțeles niciodată expresia asta, deși bănuiesc că ea indică un anume tip de jind omenesc. Mi-a părut rău că n-am nici un covor, ca să poată juca și partea aia. Apoi s-a aplecat deasupra mea, m-a ridicat În aer și am dansat amîndoi. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
dumneavoastră au dat mîna cu Hitler. Să revenim, Însă, la reverendul Topling; un om ca el n-ar ucide de frică sau din dragoste: dacă și-ar omorî soția, și-ar pierde, desigur, parohia. Și Hilfe surîse Încîntat, fără să bănuiască ecoul pe care vorbele lui Îl treziseră În mintea lui Rowe. CÎnd ieșise din Închisoare, deși, nu fusese chiar Într-o Închisoare, după expirarea termenului de detenție - destul de scurt - fixat de justiția Majestății Sale, Rowe avusese sentimentul că pătrunde Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
unul de altul și trăiesc În umbră ferindu-și fața, care părăsesc discret un local cînd alții intră și caută Îndeosebi camere mobilate, adică locurile unde se pun cele mai puține Întrebări. Era o lume pe care nici n-o bănuiesc cei ce-și trăiesc viața În tihnă, frecventînd garden-party-urile, asistînd regulat la liturghie, petrecîndu-și weekendul la țară, jucînd bridge cu miză redusă și avînd cont deschis la băcanul din colț. Nu era o lume interlopă, deși pe coridoarele ei Întunecoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Fără să ia În seamă vorbele ei, Hilfe trecu după paravan, spunîndu-i lui Rowe: — Așteaptă-mă un moment, să scriu un bilețel pentru domnul Trench. Ieșiră din clădire pe o ușă dosnică, pentru a scăpa de Jones, care nu putea bănui că clientul lui va Încerca să-i scape. Hilfe chemă un taxi. CÎnd mașina porni, Rowe zări silueta ștearsă a agentului, care continua să stea la pîndă, aprinzîndu-și Încă o țigară și privind cu coada ochiului impozanta ușă principală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de ieri v-a pricinuit necazuri, nu-i așa? — Nici un necaz nu-l poate tulbura pe fratele meu. — I-am telefonat și domnului Rennit. — Rău ai făcut! Nu trebuia să-i telefonezi! — Încă n-am Învățat ce trebuie să fac. Bănuiești cam ce a urmat? — Da... Poliția... — Știi ce mă sfătuiește fratele dumitale? — Da. Convorbirea lor era ca un schimb de scrisori care trebuie să treacă pe la cenzură. Rowe simțea o nevoie irezistibilă de a vorbi deschis cu cineva. — N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îl despărțea de grădina de zarzavaturi, și altul - foarte Înalt - care izola aproape complet, cu excepția unei portițe, locul pe care doctorul Forester și Johns Îl botezaseră, cam eufemistic, „Pavilionul special“. Despre acest pavilion nu sufla nimeni o vorbă, dar se bănuiau lucruri sinistre, ca existența unei odăi capitonate și a cămășilor de forță... Din grădină se vedeau numai ferestrele de sus, care erau zăbrelite. Fiecare dintre locatarii sanatoriului era conștient de vecinătatea acestei aripi prea liniștite a clădirii. Crizele de isterie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să treci pe la noi, dar n-ai apărut - pînă astăzi, cînd te-ai Înfățișat cu o barbă pe care Înainte n-o aveai, pentru a ne spune că ți-ai pierdut memoria, dar că-ți amintești totuși că ai fost bănuit de omor. Mai bine zis, de uciderea unui om care, Însă, e viu. Ce părere ai despre toate astea, domnule Rowe? — Aștept să-mi puneți cătușe la mîini, răspunse Rowe, cu un zîmbet amar. — Prietenul nostru Graves așa ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]