3,424 matches
-
bărbații săreau să deschidă geamurile, iar femeile își întindeau rimelul pe față, luând înfățișări gotice, de walkirii. Mai multe voci îi trimiseră la origini, sau între ele, pe mineri, pe politicieni. Mulți coborau unde se nimerea, cu fețele îngropate în batiste. Nu-i nimic - urcau alții, serioși sau râzând, plini de viață, siguri pe forțele lor. În mai puțin de cinci minute luau și ei parte la parastasul din autobuzul blestemat. Mă simțeam ca un actor care stoarce lacrimi din ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din ochii spectatorilor, un erou de telenovelă. În cele din urmă, câțiva smiorcăiți au început să mă privească chiorâș: ceva nu era în regulă cu mine din moment ce nu vărsam nicio lacrimă, din moment ce nu participam la durerea generală. Mi-am scos batista din buzunar și, sub privirile suspicioșilor, mi-am tamponat ochii, mi-am suflat cu putere nasul. Cum m-am văzut acasă, în spatele gardului de tablă verde, m-am dezbrăcat de blugi și i-am aruncat pe pat. Am pus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
am făcut și să vorbească ea cu tata să nu mă bată,hă!hă!hă!” îi venea să plângă. „Trebuie să plec până nu vine tata, dar să nu mă vadă Florica. Ia să văd, mi-am pus în buzunar batista aia frumoasă a mamei?”. Se caută prin buzunarele rochței. „Da! Uite-o aici! Ce bine îmi pare că o să am cu ce-mi șterge nasul, dar nu mi-l șterg în ea că este frumoasă și curată. Văd eu ce
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în ea că este frumoasă și curată. Văd eu ce fac.” Teofana, parcă împinsă de o presimțire, căutând prin dulap ce rochiță să ia să se schimbe cercetase și cutia cu lucrușoare rămase de la Paulina și dând cu ochii de batista mamei cea frumoasă a luat-o și a băgat-o în buzunarul rochiței. Când a prins momentul că Florica nu este prin preajmă și-a luat inima în dinți, s-a furișat pe poartă, a apucat-o pe uliță grăbindu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
a împiedicat și-a căzut pe brânci zdrelindu-și genunchiul care sângera. — Așa-ți trebuie, s-a apropiat de el. Vino aici pe bancă să spălăm rana. Așezându-se pe-o bancă, lângă o fântână arteziană, Teofana și-a scos batista din șort a muiat un colț la arteziană și a venit să-i spele rana. Au! Nu vreau! Mă doare. — Îți ies mațele pe-aici. Nu vreau cu batista ta. — De ce, măi? Îți sufli nasul cu ea și mi-o
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pe-o bancă, lângă o fântână arteziană, Teofana și-a scos batista din șort a muiat un colț la arteziană și a venit să-i spele rana. Au! Nu vreau! Mă doare. — Îți ies mațele pe-aici. Nu vreau cu batista ta. — De ce, măi? Îți sufli nasul cu ea și mi-o pui mie la rană, o necăjește Cezar. — Zău? Uite-te bine că-i curată, călcată, nefolosită. Înainte de a veni în parc mi-am pus-o în șort. — Nu, nu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în parc mi-am pus-o în șort. — Nu, nu vreau! Atunci dă-mi-o pe-a ta, se înfurie Teofana. — N-am. — Vezi, moralistule! Atunci ce vrei?începe să-i curățe rana, după care se duce și spală partea batistei ce o folosise și-i leagă apoi genunchiul cu ea. Te doare? — Vino și stai lângă mine ca să-mi treacă, se lingușește Cezar. Așezându-se lângă el, îi șoptește sărutând-o pe obraz: „Dă-i Cezarului ce-i a Cezarului
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
a purtat numele, Aurel Vlaicu și alții dacă ne gândim numai în domeniul aviației. — Dar unii dintre ei erau și nebuni ca pictorul Van Gogh care într-un acces de nebunie și-a tăiat urechea, a înfășurat-o într-o batistă, i-a dat-o unei prostituate... Nu mai spune, nu mai spune!îl întrerupe Teofana strâmbându-se la auzul unei asemnea cruzimi. Stai să vezi! Șade două săptămâni în spital și pictează vestitul tablou „Autoportret cu urechea bandajată”. Ce să
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
vin bun, cu un buchet plăcut, îi spune mama tatălui lui Alexandru. — Și când pleci? — La sfârșitul săptămânii. Vineri sunt la ea. Trebuie să-mi aranjez mașina, s-o alimentez cu benzină. — Să văd ce cămăși mai ai pe aici, batiste, cravate, chiloți, maieuri ca să ți le spăl, să ți le calc, să arăți și tu a domn cum te-am învățat să te porți întodeauna. — Ți-am mai adus câteva la spălat. Sunt în mașină. — Să-ți aranjez și costumele
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
violetă. Pe interiorul rugos al capacului de brad, era pirogravat cu înflorituri, numele meșterului-confecționer: " Casa de Pompe Funebre Tavifta A. Ion ". Aproape de peretele celălalt, în jurul altei mescioare, pe tăblia căreia se amestecau restul de lumânări nearse, cu un teanc de batiste noi-nouțe și cu mărunțișul mortului, se aciuaseră, care cum putuseră, pe niște sperietori de scăunele șandalii și pe niște căldări de inox, întoarse cu fundul în sus, priveghetorii. Adică, Iulian (poreclit, nu se știe de ce, Apostatul), Vali Buletin (pentru unii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș! Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărîndu-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
domnule Rogojinaru, un lucru rămâne indiscutabil: că noi toți, dar absolut toți, trăim de pe urma trudei acestui țăran, așa prost, și leneș, și rău cum îl categorisești dumneata! Arendașul fu atât de uimit, că nici nu mai putu răspunde. Scoase iar batista, să-și răcorească tâmplele. În clipa aceea, apăru conductorul trenului, reclamând, cu respectul cuvenit clasei întîi, biletele pentru București. Rogojinaru se însenină, ca și când i-ar fi venit mîntuirea: ― Cum, șefule, sosirăm? Ei, bravo! Bine-am mers, n-am ce zice
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Titu Herdelea examinîndu-și ceasul și văzând că la nouă jumătate precis trenul s-a pus în mișcare. ― Măcar de-am sosi cu bine! zise Grigore Iuga cu o emoție abia stăpânită. Baloleanu, cu capul scos pe fereastra compartimentului, agita o batistă de mătase și murmura întruna cu vocea înecată: ― La revedere, Melaniei... La revedere!... La revedere! Când se așeză, după ce ieșiră din gară, avea ochii umezi. Surâse totuși: ― Sărăcuța!... A rămas foarte îngrijorată... Ce-i drept, cred și eu că are
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iar câteva minute și, în sfârșit, se întinse și sărută mâna rece, cenușie, cu unghiile învinețite. În clipa aceea, lacrimile îl năpădiră singure, îmbelșugate, picurând pe mâinile împreunate ale mortului, lucind ca niște pete de ulei... Grigore se ridică, scoase batista, cu gândul să șteargă mâinile mortului, dar până ce o desfășură se răzgândi și-și acoperi cu ea obrajii... Peste un răstimp, reculegîndu-se, trecu în altă cameră, urmat de ceilalți, afară de căpitanul, care se retrăsese discret spre a nu-i tulbura
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care voiau să spună că durerea lor nu găsește cuvinte să o exprime destul de elocvent. Grigore Iuga voi să ceară el scuze prietenului său Baloleanu că a neglijat să-l vestească. În momentul când deschise gura, îl văzu scoțând grăbit batista și ștergîndu-și ochii, parc-ar fi vrut să-și înăbușe lacrimile. Gestul i se păru atât de nesincer, că renunță să mai răspundă și continuă mersul întrerupt câteva clipe, iuțind pașii, ca să ajungă din urmă carul care nu se oprise
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
capul, parcă i-ar fi fost frică de el. Rogojinaru însă îl zări și veni glonț, cu un geamantan în mână, asudat și zâmbitor. ― Mă mai cunoști, cucoane? întrebă dânsul, lăsând jos geamantanul și ștergîndu-și fața și chelia cu o batistă mare. Am auzit și-am citit ce-ați pătimit! urmă apoi cu alt glas și clătinând întristat din cap. Regretă în multe cuvinte moartea lui Miron Iuga și a Nadinei, întrebă dacă au avut altfel pagube mari, dacă au început
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Vine autobuzul. Aglomerat. Stăm ca într-o cutie de sardele. În înghesuială găsesc loc lângă două dame. Încep să mă rog să nu-mi mai vină vreun strănut, că n-aveam cum să mă mișc repede pentru a-mi scoate batista din buzunar. Rugămintea nu mi-a fost auzită de Cel de Sus și, deodată, aceleași furnicături apar în nas, de parcă cineva ar fi pulverizat spray cu ardei iute. Încerc din toate puterile să mă abțin, dar degeaba. Trei-patru strănuturi în
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
se bucură de farmecul cartierului. Apoi deschid laptopul și-l las pe Aznavour să-mi cînte La bohème pe YouTube. Ça voulait dire on a vingt ans... Este un concert mai recent. Aznavour, îmbrăcat în negru, frămîntă, zîmbind, o imensă batistă albă. Apoi o lasă, patetic, să cadă pe scena goală. Ça ne veut plus rien dire du tout... Sînt obosit. Închid fereastra, închid laptopul și mă duc să mă culc. Cultul corpului Italia este sănătoasă, Franța se pregătește să devină
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de bun-gust să nu vorbești despre cel plecat, ca să nu riști să stîrnești emoțiile celor apropiați. Fiind o țară majoritar protestantă, nu avem priveghiuri, nici parastase de 3, 6, 9 și 40 de zile. Nu se dau vase, prosoape și batiste. Nu sînt 24 de vămi pe care trebuie să le traversezi după moarte. La biserica anglicană nu sînt lumînări pentru cei morți, și arareori sînt pentru cei vii. În nici un caz coșciugul nu e deschis. Moartea e ținută igienic și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
suspinând. Se aruncă pe umărul meu, cutremurată de plâns. I-am întors, jenat, fața spre mine: era schimonosită toată, iar rimelul i se întinsese, cum se frecase la ochi, pe obraji și până și pe buze. Am șters-o cu batista mea, pe când ea se ținea din toate puterile de brațul meu, suspinând și cernind. O târam spre marginea lacului, când s-a oprit brusc și m-a silit să mă-ntorc cu fața spre ea. M-a privit în ochi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șorțulețe cu arici în piept, atât de scurte încît chiloțeii tetra li se vedeau la orice mișcare. Mie îmi era mai simpatică Ada, pentru că era curată și liniștită, celeilalte îi curgea mereu nasul și, dacă-i spuneai să-și scoată batista, se supăra, își lua păpușa și pleca acasă. Ada se uita lung după ea. Avea cârlionți cafenii, strălucitori, și ochi triști, cu pleoape umflate. Mai stătea puțin cu noi, dar pleca apoi și ea după soră-sa, căci nu suportau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de inelul acesta, nici chiar pentru un ceas. Am întrebat-o din ochi, și a trebuit să încuviințeze și ea această despărțire, căci Chabù plângea și-mi cerea necontenit inelul. Când i l-am dat, l-a înnodat de o batistă și și-a pus batista la gât. Nu știu ce o atrăgea în piatra aceea neagră; o privea mereu, o răsucea în degete, încerca să vadă prin ea. Cu toate intervențiile medicilor, nebunia lui Chabù rămânea mereu aceeași. Au fost atunci chemați
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pentru un ceas. Am întrebat-o din ochi, și a trebuit să încuviințeze și ea această despărțire, căci Chabù plângea și-mi cerea necontenit inelul. Când i l-am dat, l-a înnodat de o batistă și și-a pus batista la gât. Nu știu ce o atrăgea în piatra aceea neagră; o privea mereu, o răsucea în degete, încerca să vadă prin ea. Cu toate intervențiile medicilor, nebunia lui Chabù rămânea mereu aceeași. Au fost atunci chemați din nou vracii și descântătoarele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vreun sfert de ceas până să izbutesc să-i las creștetul gol, și atunci, d-na Sen î-a lipit pasta aceea caldă. Chabù ne-a privit o dată pe toți, a încercat să-și pipăie capul, apoi și-a smuls batista cu inel de la gât și a început să plângă, lin, numai lacrimile alunecând șiroaie pe fața ei neagră, frumoasă, fără să suspine, fără să se zguduie. N-am știut dacă plânge pentru că înțelesese că e pe jumătate cheală, deoarece ea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
treaba lor, de o importanță capitală pentru mine, dar care n-are nimic de-a face cu gândirea. Din fericire, adăugă zâmbind împăcat. Orlando izbucni deodată într-un râs scurt, își scoase ochelarii și începu să-i șteargă migălos cu batista. - Ești dat dracului! spuse cu o vădită satisfacție. Dar să știi că nici Orlando nu se lasă mai prejos. Hai cu mine, că m-așteaptă o surpriză... - Care e? îl întrebă. Băiatul întinse brațul și i-o arătă. Femeia înainta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]