3,169 matches
-
uneori timorarea în ce spuneau, grija de a nu „greși“, dar ne câștigau întotdeauna prin faptul că nu foloseau limba de lemn a epocii. Iar câteodată lăsau la o parte prudența și își îngăduiau mici libertăți, aluzii critice, în fond benigne, la actualitate, sau lansau doar savu roase vorbe de spirit care și acestea șocau, stârneau vâlvă, contrastând cu stilul înțepenit, posomorât și mereu previzibil al discursurilor epocii. Îmi amintesc ce succes a repurtat Victor Eftimiu la o întâlnire cu studenții
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
sau la bufetul Agricultori în Mătăsari. Până în anul II, Velea nu călcase prin aceste locuri, ba chiar ne ironiza auzind că le frec ventam, până când, împrietenindu-ne mai mult, l-am tras după mine într-una dintre acele escapade totuși benigne. Se vede treaba că i-au plăcut, pentru că le-a continuat pe cont propriu și în alte companii, dedicându li-se cu tot mai multă aplicație. Nici vorbă să mai pot ține pasul cu el, și am și renunțat. În
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
care să merite să ies din amorțeala care mă caracteriza și să le demonstrez că nu sunt chiar un tăntălău. Aia de franceză mă mai lăuda, dar talentul era văzut ca o ciudățenie, ceva interesant, dar profund inutil. O schizofrenie benignă fără implicații profunde în destabilizarea siguranței naționale. În generală, la orele plictisitoare, scriam cu Țâcă, colegul meu de bancă, un fel de testamente. La școală, cu Limbă mă jucam de-a Europa Liberă. Plus denigrările desenate cu creta pe trotuar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pot contribui și io la mizeria lumii ăsteia. Nu pot să găsesc decât expresii patetice. Totuși, e o problemă de ce atâtea lucruri de bun-simț sună ridicol. Abjecția, ăsta e cuvântul-cheie. Abjecția lor trebuie analizată. Cum Bălănescu, dintr-o ființă absolut benignă, nevinovată, nefutut până la douăzeci de ani, a devenit un tânăr lup de presă. Cum e încântat de ghiolbani dezamăgitori. Ciudă pe mine. Cum pot scrie. A avut și el idealuri din astea, dar i-au trecut. Pentru ăștia de la ziarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Faptul se prescrisese. S-au întâmplat chestii suprarealiste. Reacția mea a fost una hibridă, între consternare și curiozitate. Am dus muncă de lămurire, am luat pulsul satului. Consternare, pentru că nu mă așteptam la așa reacție disproporționată la împunsăturile nevinovate și benigne din carte. Am scris că băneștenii sunt niște corcituri. Pentru că muncesc în Câmpina oraș aflat la patru kilometri distanță, apoi, întorși acasă, își lucrează pământul. Nu foloseam un discurs evaluativ, ci unul descriptiv, dar informația în sine jignea. Am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
iar marii noștri analiști simt nevoia să lumineze poporul în legătură cu înțelesurile ascunse, să construiască sce narii, să se indigneze. Când respectivele aranjamente nu sunt descoperite, ele pot fi și inventate. Un astfel de exercițiu imagi nativ al jurnaliștilor analiști poartă benignul nume de speculație. În perioada de după alegeri, televiziunile noastre de știri au fost întro adevărată frenezie a descoperirii „negocierilor secrete“. Când ți era lumea mai dragă, anunțau victorioase că nu știu ce lideri politici au fost văzuți la un restaurant și că
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
oncologiei, al patologiei endocrine și cutanate, al patologiei pediatrice, lucrări de metodologie științifică. A semnalat, împreună cu prof. dr. George Popa, pentru prima dată în România, existența limfadenopatiei angioimunoblastice și a imunoblastosarcomului, ca entități patologice distincte. Este coautor la volumele: Tumori benigne și maligne (Editura Junimea, Iași, 1983), Actualități în hematologie (Editura Junimea, Iași, 1980), Transmiterea sinaptică, repere structurale și funcționale (Editura Academiei, 1999, în colaborare cu acad. I. Hăulică, carte care a primit, în 2001, Premiul „Daniel Danielopolou“ al Academiei Române), Limfoame
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
de critică pe care îl aștepta. E un scenariu care pornește de la o idee formidabilă : în 1942, o comunitate de evrei organizează un tren al deportării care să-i ducă în Palestina ! După spusele regizorului, scenariul era cunoscut de Roberto Benigni, care fusese solicitat să joace unul dintre rolurile principale ; Benigni a refuzat, dar filmul său, La vita e bella cu o poveste oarecum asemănătoare , avea să iasă pe ecrane înaintea Trenului vieții, triumfând la Cannes și la Oscaruri Ce trebuie
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pornește de la o idee formidabilă : în 1942, o comunitate de evrei organizează un tren al deportării care să-i ducă în Palestina ! După spusele regizorului, scenariul era cunoscut de Roberto Benigni, care fusese solicitat să joace unul dintre rolurile principale ; Benigni a refuzat, dar filmul său, La vita e bella cu o poveste oarecum asemănătoare , avea să iasă pe ecrane înaintea Trenului vieții, triumfând la Cannes și la Oscaruri Ce trebuie spus este că, la nivelul poveștii, Trenul vieții este net
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
e bella cu o poveste oarecum asemănătoare , avea să iasă pe ecrane înaintea Trenului vieții, triumfând la Cannes și la Oscaruri Ce trebuie spus este că, la nivelul poveștii, Trenul vieții este net mai bun decât multipremiatul film al lui Benigni ; nu doar premisele filmului, dar multe dintre întorsăturile de situație, soluția finalului și un plan de ansamblu demn de Lubitsch (evrei deghizați în naziști rugându-se la apus) sunt superioare lui La vita e bella. Filmul reușește să spună o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
nuvela lui Horia Pătrașcu (care a dat și titlul filmului) era de fapt bazată pe un fapt real, iar filmul o folosește mai mult ca argument : doi tineri delincvenți arestați de miliție sunt aduși la locul încăierării lor (mai degrabă benigne) și puși să reconstituie bătaia dintre ei în fața unei echipe de filmare ce trebuie să facă un spot educativ ; filmarea propriu-zisă rudimentară și destul de amatoricească este întreruptă de accidente de tot soiul (lumina insuficientă, o bătrână care-și caută o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
siguranță va trebui să continuăm porunca destinului: ispășirea pentru vina de a ne fi creat una pe alta, de a ne fi întâlnit, în această lume de jos. Și ispășesc. Cu tărie, cu demnitate până la capăt, Mouette. Acum ispășirea e benignă: ne scriem, avem parte aproape de fericire. II Dimineața, 20 mai [1948], joi [...] Amețită, la 5½ dimineața am sărit din pat; se întâmpla să fie joi și n-aveam dimineața decât o oră de muncă voluntar-obligatorie, numai după-masă aveam lecții de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
este un rău” <endnote id="(485, pp. 358-360)"/>. Tot În anii ’20, cărturarul de stânga Mihai Ralea credea și el că mentalitatea evreilor este „progresistă, justițiară și democrată”, doar că - neavând impulsuri naționaliste - el considera aceste trăsături psihoideologice ca fiind benigne <endnote id=" (204, p. 66)"/>. Aceasta, spre deosebire de ultranaționalistul Corneliu Zelea Codreanu, de pildă, pentru care democrația era „masonă”, pentru că e „pusă În slujba marei finanțe naționale sau internaționale jidovești” și pentru că „transformă milioanele [sic !] de jidani În cetățeni români” <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
un tip de colinde destinate cârciumarului. La români, ca și la polonezi, colindătorii Îi urează de Crăciun cârciumarului evreu bogăție și bunăstare, ca oricărui creștin din sat <endnote id="(234, p. 116)"/>. Totuși, În imaginarul țărănesc nu predomină o percepție benignă asupra cârciumarului, fie el evreu sau nu. Tot În cadrul obiceiurilor rituale de Crăciun practicate În satele poloneze, În cadrul piesei populare Herod (de tipul Irozilor din folclorul românesc), un rol important Îi revine unui personaj „evreu- diavol” cârciumar. Un băiat se
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cu el și cu orfanul dickensian (Edward Sanders) pe care l-au adoptat : sînt ciudați, sînt chic, sînt o familie burtoniană ideală. Chiar asta-i una dintre bube. Monstruozitatea personajelor lui Burton, oricît ar fi de sîngeroasă, e întotdeauna fundamental benignă. Faimoasa lui apetență pentru macabru n-are mai multă greutate decît a unui adolescent care colecționează coropișnițe și-și pune poze cu monștri pe toți pereții. Pe ecranele noastre, Sweeney Todd e interzis sub 18 ani, dar tocmai adolescenții (cel
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
se regăsesc de obicei în lumea lui Burton : le place să creadă că și ei sînt așa monstruoși după normele lumii normale, dar mai cool decît ea. Foarte frumos, numai că monstruozitatea personajelor lui Sondheim nu e nici cool, nici benignă pînă la capăt : pasiunile lor a ei pentru el, a lui pentru răzbunarea nedreptății sînt ele stilizate, dar sînt pasiuni de adulți, atît de stătute și de corupte încît, după cum se dovedește la final, ea e în stare să-l
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
unei violențe potențiale. Iar cei doi burghezi interpretează acest tumult care ajunge la ei prin intermediul auzului drept un moment revoluționar sangvinolent, un fel de noapte a Sfântului Bartolomeu, pentru că Leonida nu numai că se identifică drept republi- can, formă de benignă grandomanie, dar se și știe recunos- cut, prin urmare recognoscibil pentru inamicii Republicii, recte „Reacțiunea”. Ethosul apartenenței este recuperabil și din proiecția grandorii proprii pe firmamentul confirmării importanței evenimentului prin mesajul trimis de către Garibaldi, mesaj transcris probabil din „memoria” inexactă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în termenii terato- logiei despre personajele lui Caragiale ? Un astfel de discurs apare paradoxal într-o primă instanță pentru că nimic nu revendică mai mult decât acest personaje trăsăturile bana- lului, ale încadrării în normă, ale convenției burgheze cu cazuistica ei benignă. Ceea ce expune aceste personaje unor deformări nu este în niciun caz detaliul anatomic. Suceala lui Cănuță nu este una anatomică, ci ține de „firea” personajului așa cum sunt și sucelile actorilor poli- tici precum Cațavencu și care corespund unui caracter tranzacțional
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
suferința și abuzul la care sunt supuse. Al treilea stadiu al violenței reprezintă doar o virtualitate a cărei concretizare este blocată. Disponibilitatea de a exercita violența pe care o demonstrează acest mic funcționar din categoria nevrico- șilor caragialieni cu aparență benignă stupefiază. Lefter este pregătit să tortureze pentru a scoate de la cele trei femei sau doar de la cea însărcinată adevărul, adică recu- noașterea presupusului furt, pentru care funcționarul nu are nicio dovadă. „- Ia, dă-mi- le, mă-nțelegi, la discreție, să stau
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei ape în care se topește reflecția melancolică asupra derizoriului existenței. Cei doi soți își consumă nebunia separat, fie- care cu propriul blocaj maniacal. Aripa nebuniei i-a atins pe amândoi, Lefter a devenit una dintre acele figuri bizare, dar benigne pe care orașul le adăpostește, iar soția sa călugărită revine la violența care a marcat-o, aceea a spar- gerii farfuriilor de către Lefter, în încercarea de a recupera din cioburi principiul de ordine a unei existențe sfărâmate. Tonul ușor elegiac
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
garantul ordinii în noua Republică, este cel care organizează bacanala, petrecerea, iar competențele sale în acest sens sunt deja omologate. Urgența acțiunii politice violente este răsturnată în entuziasmul chefului generalizat, republica se transformă pentru scurt timp ca și în cazul benignului cuplu de republicani, Leonida și Efimița, în tabloul unei palpabile utopii, sub efectul binefacerilor republicane, simi- lare celor dintr-o Pays de Cocagne, țara unde curge lapte și miere. Poporul în varianta sa exorbitată „Boborul” repre- zintă agentul catalizator, fermentul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de râsul umoristului, deriziunea se află la confiniile cu strategiile de consacrare și legitimare ale identității naționale, de aici și caracterul „blasfemic” al deriziunii caragialești care nu rămâne în zona superficiilor, ci vizează conținuturile chiar și în cazul unor aparent benigne conversații. Altfel, bășcălia se diferențiază de conversație prin ceea ce remarca și Gérard Dessons, în La manière folle. Essai sur la manie littéraire et artistique și anume că : „Tandis que la conversation est collective, le bavardage est mono- manique. Mais le
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acțiuni în derulare. Era interesant să călătorești dintr-o țară în alta, de la un continent la altul, să urmărești cum ideile și frumosul se înlănțuie într-o horă colorată în jurul lumii. În acea perioadă, România se mai afla în faza "benignă" a relațiilor culturale cu "țările capitaliste", baza juridică existentă, respectiv acordurile și programele de colaborare în vigoare oferind o gamă largă și variată de posibilități pentru schimburi de oameni de știință și cultură și de acțiuni: expoziții, gale de film
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
opriri, opintiri) a acului înghițit - a cărui traiectorie de argint o vedeam ca la un aparat Roentgen - prin meandrele și cotloanele ascunse ale corpului acelui copil pățit. Care sper că s-a ales doar cu intermitente înțepături, supărătoare, desigur, dar benigne. * Copilul are trei sau patru ani. Se trezește într-o cameră spațioasă, aproape fără mobilă, puternic luminată. Adormise, dar, din cine știe ce pricină, se trezise. Trezire nefirească la acea vârstă crudă, când somnul e profund și neîntrerupt. Tocmai pe acest „somn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pierderi suferite de literatura română, mizeria noastră intelectuală i se părea, desigur, mai tristă și mai puțin demnă de cruțare ca oricând; din mantia melancoliei sale obișnuite (o melancolie a profunzimii neînțelese, aș zice) armele ironiei și ale sarcasmului (totuși benign) fură scoase în acea zi de mai multe ori pentru a ne pedepsi neștiința. După terminarea colocviului, am rămas împreună cu câțiva colegi, la intrarea facultății, în stradă; pe când mai stăteam de vorbă, profesorul ieși și el, însoțit de cineva sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]