2,555 matches
-
dantură. —OK, haideți să continuăm. Maggie începea să se enerveze. Lumina era prea slabă pentru o căutare adecvată și, dacă se hotăra să rămână cu acest grup, avea prea puțin timp la fiecare oprire din cadrul turului. Își aminti cum îl blestema Uri pe tatăl său și planurile lui complicate. Faptul de a-i fi condus până aici era remarcabil, însă nu și dacă nu aveau nici o șansă să găsească tăblița. Se dezmetici dintr-odată. Ridică privirea și văzu un bărbat uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fost o întâmplare. Îl ascultăm de ani de zile pe Kishon. —Pe Kishon? De ce naiba faceți asta? —N-ai citit dosarele, Maggie? Kishon e cel care a scos la iveală povestea legăturii cu Tel Avivul, acum câțiva ani. Maggie îl blestemă pe Uri că nu-i spusese nimic despre asta. Trebuia să fi știut. Fusese cea mai mare fisură diplomatică între Israel și Statele Unite, vreme de decenii întregi: trei agenți ai CIA au trădat agenția, furnizându-le secrete israelienilor. Până în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
periculos când afurisitul ăla zbura doar în jurul capului tău, sau ce naiba făcea. — Dar acu’ o să ia și el parte la număr. O să tragă... — Da, numai vezi să nu-ți tragă și țâțele. Tot ce mai lipsește aici ar fi un blestemat de accident ș-o ambulanță ca să-mi pună pe fugă clienții și să-mi prăpădească investițiile. Sau poate papagalului îi vine-n cap să zboare printre spectatori și să scoată ochii cuiva. Nu, ca să fiu sinceră, n-am nici o încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
doarmă. — Tu ți-ai distrus deja viața. Nu face același lucru și cu a ei. Nu este un caz de pensionare. Trebuie să facem în așa fel, încât să se simtă dorită, necesară și iubită... — Du-te pe planșeta aia blestemată de gimnastică și las-o să tragă un pui de somn. Parcă am hotărât să nu amestecăm planșeta în chestia asta. — Las-o în pace! Lasă-mă în pace! Du-te și fă gimnastică pe bicicletă. Liniște, vă rog, croncăni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
flori să se ofilească și să cadă de pe ram?“ Funeraliile ar degenera probabil într-un adevărat circ, cu mama care și-ar băga tot timpul degetele în cele două găuri făcute în gâtul meu de furculița ruginită a lui Clyde, blestemând și amenințând cu strigăte ca în tragediile grecești. Îmi imaginez că procedura implică multe elemente de spectacol. Totuși, regizată de mama mea, tragedia inerentă ar putea oricând să devină o melodramă. Smulgând crinul alb din mâna mea neînsuflețită, îl va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Era foarte neplăcut. Pielea obrazului ei lipită de degetele lui, în timp ce femeia se zvârcolea și protesta. Simți parfumul pudrei ei de machiat. Într-un târziu, Ellis se îndepărtă de ea. — Cum îndrăznești?! zise ea. Cum îndrăznești?! Ieși repede din cameră, blestemând. Ellis se sprijini de perete. Se simțea amețit, după ce își atacase fizic mama, în modul acela. Dar trebuia să o facă, își spuse singur. Trebuia să o facă. Capitolul 43 Lucrurile nu mergeau bine, își spuse Rick Diehl, în timp ce își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din spatele terenului de baseball. Din apropiere, amicii lui Billy urlau: — Sânge! Vrem sânge! Văzând că puștiul, Jamie, gemea în praf, Billy se duse direct spre Maimuțache. Îl atacă cu placa, cu roțile spre el, și îl nimeri pe micul negrotei blestemat în spatele urechii, gândindu-se că așa-i va da o lecție. Picioarele lui Maimuțache cedară și el căzu la pământ ca o păpușă de cârpe, iar Billy îi trase una zdravănă cu piciorul, drept în bărbie, ridicându-l cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o oră întreagă. Unde naiba se afla? De pe scaunul din spate, pasărea scoase un țipăt strident. Stan sări în sus. Îl dureau timpanele. Dacă vrei vreodată să mergi cu mașina spre vest, își spuse, să nu iei niciodată o pasăre blestemată cu tine pe autostradă. Pusese o pânză peste colivie cu câteva ore în urmă, dar asta nu-i închisese gura. Din St. Louis, prin Missouri, apoi în Gallup, New Mexico. Pasărea nu tăcuse nici o clipă, tot drumul. Stan se cazase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
LUI EYUP și ȚEHRAZAT ZELDA A fost odată, ca niciodată Pe când creaturile Domnului Erau nenumărate precum boabele de grâu Iar a vorbi prea mult era un păcat... — Începutul unei povești turcești ...și al uneia armenești CAPITOLUL UNU Scorțișoară Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de Înghețată ar fi lapovița, nu trebuie să rostești niciodată vreo blasfemie Împotriva celor pe care cerul ni lear putea rezerva. Toată lumea știe lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dată, Împotriva ploii. Ei bine, după legile nescrise și de neîncălcat ale lui Petite-Ma, bunica ei, asta era curată blasfemie. Putea foarte bine să nu-ți placă ploaia, bineînțeles, nu era obligatoriu, Însă În nici o Împrejurare nu trebuia să blestemi lucrurile care veneau din cer, pentru că nimic nu cădea de acolo la voia Întâmplării și În spatele tuturor acelor lucruri se afla Allah Atotputernicul. Desigur, Zeliha cunoștea legile nescrise și de neîncălcat ale lui Petite-Ma, Însă În această primă vineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu mult mai nepăsător și mai necugetat, unul Înspăimântător de furios. Această altă Zeliha era cea care ocupa acum cea mai mare parte a spațiului ei intim și care preluase controlul, luând decizii În numele amândurora. Probabil de aceea continua să blesteme În gura mare. Pentru că blestemele ei acopereau versurile Madonnei, trecătorii și vânzătorii de umbrele se strânseseră În grabă să vadă ce bucluc se mai clocea. În Învălmășeală, urmăritorul aflat la câțiva pași În spatele ei bătu În retragere, știind că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
buton, știind exact la cine să se uite. Acolo, chiar sub privirile ei, se afla un chip plin de amărăciune. Femeia cu batic pe cap se Încruntă la ea, cu ochii plini de resentiment, În timp ce buzele i se mișcau frenetic blestemându-i deopotrivă pe doctor și pe mucoasa asta auirită de nouășpe’ ani care era pe cale să avorteze copilul cu care Allah ar fi trebuit să o binecuvânteze pe ea. Doctorul era un bărbat masiv care inspira forță prin ținuta sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În Turcia. — Ei bine, de ce nu bem atunci? a Întrebat soția Caricaturistului Alcoolic cu un zâmbet obosit. Și ce motiv mai bun am putea găsi pentru asta decât domnul Vârfuldegetelor? Care era numele lui... Cecche? — Cecchetti, a corectat-o Asya blestemând Încă ziua când fusese destul de beată ca să le țină celor din grup un discurs despre istoria baletului și când menționase În treacăt numele lui Cecchetti. Le plăcea foarte mult. Din ziua aia, când și când cineva propunea un toast În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Banu, cea mai În vârstă. Ea e sarea pământului. E Încă măritată În acte, Însă Își vede rareori soțul. Căsătoria ei a fost extrem de tragică. A avut doi copii minunați, Însă au murit amândoi. Știi, bărbații din familia asta sunt blestemați. Nu supraviețuiesc. Armanoush a oftat greu, neștiind cum să interpreteze remarca aia. — Vezi tu, nu mi-e greu să Înțeleg nevoia mătușii Banu de a căuta refugiu la Allah, a adăugat Asya, mângâind mărgelele colierului. În orice caz, problema e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
râs. — Păi, ce-ar fi să mai bem ceva? a intervenit soția Caricaturistului Alcoolic cu un zâmbet obosit. Și ce motiv mai bun am putea avea ca să bem decât domnul Vârfuldegetelor? Cum Îl chema?... Cecche? — Checchetti, a corectat-o Asya, blestemând Încă ziua În care fusese destul de beată ca să le țină celor din grup un discurs despre istoria baletului. — Da, da, Cecchetti, a chicotit Poetul Extrem de Netalentat și s-a apucat să-i explice lui Armanoush: dacă n-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
s-a ridicat Încet, profund nemulțumită și și-a Întins picioarele Înainte de a se Îndrepta din nou spre casă. Alt strop. A iuțit pasul. Poate că nu știa regulile. Poate că pur și simplu nu știa că nu trebuie să blestemi niciodată orice ar cădea din cer. Iar asta include și ploaia. MULȚUMIRI Acest roman a fost scris În timp ce făceam naveta Între Arizona, New York și Istanbul. Îmi exprim recunoștința față de numeroase familii armene și turce care m-au Întâmpinat cu căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să ne Încălzim una pe alta. Telefonul Începu brusc să sune. Se uită la număr și Închise. — Ce nemernică! E șapte dimineața În New York și deja a Început cu hărțuiala! Când zări prima geană de lumină, Kitty sări din pat, blestemându-l pe Charlie și mulțumindu-i lui Dumnezeu că o ținuse În viață. Se uită prin rulotă, pentru prima oară la lumina zilei. Nu era chiar tragic. Era, de fapt, mai mare, mai curată și mai drăguță decât multe apartamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de lut, apă și dizolvant necesare pentru un amestec echilibrat de barbotină de umplere, să toarne cu excesivă rapiditate amestecul obținut, creînd bule de aer în interior. Primele trei zile le pierdu făcând și refăcând, cuprins de disperare când greșea, blestemându-și neîndemânarea, tresărind de bucurie ori de câte ori reușea să iasă cu bine din câte o operație delicată. Marta se oferi să-l ajute, dar el o rugă să-l lase în pace, expresie deloc adecvată realității din vechiul atelier, între ghipsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblânzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci. Un puștan s-a ridicat de lângă ceilalți pescari și ne-a întrebat, obraznic, dacă ne-am băut cafeaua. Cu alte cuvinte: „Cărați-vă!” În clipa următoare am auzit o bufnitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-l iubesc și că el însuși m-ar fi iubit, ca pe Dinu, dacă aș fi fost un băiat cuminte ca fratele meu. Viața îmi arăta brutal că mă amăgisem. În realitate, nici nu-i păsa de mine. M-am blestemat pentru slăbiciunea care mă împinsese să-i scriu și am renunțat cu totul să mă apăr. Mai mult, am declarat la anchetă că mă socoteam un gunoi al societății, că acceptam orice concluzii doreau să-mi pună în cârcă, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
celulă reușise, printr-un miracol, să ascundă de gardieni trei bucăți de sfoară. „Îți dau și ție una să te spânzuri, mi-a rânjit el. Mie îmi ajung două. Dacă o să ai ghinion și o să se rupă, să nu mă blestemi”. Mi s-a făcut teamă de el și la prima ocazie l-am pârât. Sforile au fost, bineînțeles, confiscate, iar eu mutat în altă celulă ca să nu devin obiectul răzbunării celui reclamat. Dar această întâmplare mi-a atras antipatia generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu s-a schimbat mare lucru. În lipsa mea, aerul redevenea ca de peșteră încât seara îmi era groază să mă apropii de casă. Umblam pe străzi și visam la plăji cu nisipul dogoritor. Nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
motiv era bun ca s-o șterg. Dacă nu găseam la repezeală unul, eram pierdut. Mă apuca, după obiceiul ei, de reverul hainei, ca să nu-i scap probabil, și începea să turuie. Eu zâmbeam și fierbeam. De fiecare dată mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și pe ea, o obligam să meargă. Înaintam și era nevoită să se miște ca să nu-mi scape reverul. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria, într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor fi siliți să mă vâre și pe mine în cămașa de forță. Nu, nu trebuia să mă fac doctor. Blestem ziua în care am părăsit iluzia muzicii pentru mirosul de acid fenic. Ceea ce e cel mai rău: am ajuns să detest și suferința. Când văd un om care suferă întorc capul. Încerc să mă conving în fiecare dimineață că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și surâdea în bătaie de joc. Îl blestemam și juram să plec din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri și dădeam cu ochii de stâncile de marmură, mă răzgândeam însă și iar o luam de la capăt. De obicei, pe la miezul nopții ieșeam din cameră și mă plimbam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]