KorAP: Find »[drukola/base=blestemat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...98 >

2,430 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

În timp ce un firișor de bale i se prelinse pe bărbie. Măi, Krog, măi. Krog eram eu. Trimisul. M-am gândit să zâmbesc ca să câștig timp, dar ea a Înțeles totul greșit, fir-ar să fie de cuvinte și de semne blestemate! Mă trase lângă ea, grohăind a dezmierdare și i-am simțit pielea multă și lipicioasă. Pfuuh, și unde mai pui că se crăpase bine de ziuă, iar lumea Începuse să facă ochi, după lucrul acela pe care tu aveai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mai lăsat. N-a trecut mult și m-am trezit că intru Într-o mocirlă care sorbecăia sub pășitori. Broscoi nenumărați prinseră să cârâie, iar o pasăre strigă ascuțit Înainte să-și ia zborul din fața mea, fâlfâind agale din aripi. Blestemate locuri! Murdare și puturoase, lăcaș de ființe care pândeau! M-am strecurat printre trestiile ce-mi tăiau umerii și m-am trezit că mă afund În mocirla din ce În ce mai puturoasă. - Măi, Krog, măi! Mai bine nu vroiai să fii fiul Tatălui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
jos. Îmi curăță barba cu atenție, privindu-mă când dintr-o parte când din cealaltă. Ce pește e ăla? schimbă el vorba deodată și se uită, hulpav, În desagă. - Pește bun. - Putem să fim frați și fără să ne muște blestemații de țânțari, sări el ca ars și se apucă să-și tragă palme peste coapse. Nu crezi? - Ba da! am răspuns și m-am repezit să mă acopăr cu clisă din cap până În picioare. Țânțarii ne-au lăsat În pace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul meu o să grăiască pe gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah! - mi-a venit să dau afară și m-am chircit: apa aia limpede și frumoasă era sărată potroacă! Nici cea mai veche carne pusă la păstrat nu era așa de sărată ca marea asta blestemată! Enkim tușea de-și dădea mațele afară, iar Runa scuipa mai abitir decât o mâță Încolțită. - Tatăl din Cer Își bate joc de noi, zise ea. Păcat de atâta apă bună. Ne-am dus Înapoi pe nisip și ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
o să ții cont de rugămintea lui Moru? am Întrebat, Întărind puțin cuvintele rostite În minte, așa, ca să pară venite nițel de la Tatăl. Minos râse. - Oh, cuvintele au și părțile lor bune. Chiar și cele pentru forme. Simt asta. Casele alea blestemate sunt mai hidoase decât niște pui de șobolan abia născuți dar, de când știu formele astea, parcă și la mare mă uit altfel. Văd lucruri care nu sunt, pricepi? De pildă, văd câteodată niște lucruri care ar putea să plutească pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ce de soare și că, Într-o bună zi, aveam să ne trezim cu el În fața noastră, cât să-l atingem, mai arzător ca oricând, gata-gata să ne facă pieile scrum și să ne prăjească până la os. Of, of, soare blestemat! În ziua aceea, micuțul Unu nu a putut să adoarmă. Nu mai dorea nici țâță și, orice am fi făcut, nu-i intram În voie. I-am cântat ca să-l ia somnul, dar el se tot zvârcolea. Pe la miezul zilei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
rămăseseră decât două sulițe și vreo patru bucăți de piele, din care abia dacă Înjghebarăm un adăpost pentru Unu și Runa. Cât despre burțile de apă, nu mai erau de găsit nicăieri. N-am mai spus niciunul nimic. Hârciogul ăla blestemat... Știuse dar nu zisese nimic! Ticălosul! Măcar pentru Unu s-o fi făcut! Soarele nu mai dogorea la fel de tare, dar căldura era parcă și mai aprigă decât În zilele trecute. Nisipul frigea. Nu se auzea nimic. Nu se vedea nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe un țânc, of. La asemenea viclenie nu se cădea să răspunzi decât cu muma tuturor vicleșugurilor și ale minciunilor toate. - Știi ceva? - i-am zis lui Logon. Încă n-am să-l omor. O să mă folosesc de ticălosul ăsta blestemat ca să-i atrag tovarășii În cursă! Pe toți o să-i atrag În cursă! Las’ că știu eu cum! Logon dădu din cap. - Cred la tine, măi, Krog, măi. Minos spus la mine că nu e alt ucigaș precum Krog. Cică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
acuma limpede că trebuia să-mi iau viața dacă vreodată voi cădea În mâinile lui Scept. Cel mai bine ar fi fost ca Enkim, sau Barra, sau Kikil, să-mi dea foc, ca nu care cumva să mă trezesc că blestemații de vânători ai lui Scept Îmi batjocoresc trupul... M-am așezat pe iarba Înghețată. Trăgeam cu urechea la jocul pruncilor noștri. Apoi, am auzit zgomot de pași. Primul Vindecător venit la sfat a fost Norb, din neamul Os din Kron

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
sulițe sau topoare, sau măcar pietroaie când, deodată am zărit-o pe Runa: era undeva În spatele lui Scept și Își ațintea arcul spre el. Trase de coardă, gata-gata să slobozească săgeata: - Nu! Nuuuu! - i-am strigat. Nu cu arcul ăla blestemat! Cum să mă asculte? Cum? Nemernicul de Scept Îl omorâse pe Enkim, omul cu care se Însoțise și tată al lui Unu. Săgeata țâșni din arc, dar Scept mă auzise și se azvârli Într-o parte, ferindu-se În ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

dificultăți, și‑a băgat banii În buzunar și a șters‑o. Necazul era limpede pentru el, dar nu și pentru mine. M‑am târât până sus și m‑am vârât În pat. - Ce bine că am plecat de pe insula aia blestemată! i‑am spus lui Rosamund. E posibil să fie Încă aceeași zi? Nu‑i decât douăsprezece? Am decolat În zori. „Degetul timpului așezat pe ceasul amiezii”, cum spunea Mercutio - asta era una din replicile favorite din Shakespeare ale lui Ravelstein

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

n-are nici un rost să vă facem să așteptați aici... cine știe cât... Aici n-o să mai plouă cel puțin cinci ani. HAMALUL: Înțelegeți? CASIERUL: V-ați încurcat rău de tot... HAMALUL: V-a dus norul, domnule. O fi fost un nor blestemat. Un nor fantomă... care se formează dintr-o dată, din nimic... și-i duce... îi duce pe călătorii prin ploaie... îi învârte și-i rătăcește... Eu cunosc acest nor, domnule, e un nor blestemat, care ajunge deasupra stației noastre... și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
norul, domnule. O fi fost un nor blestemat. Un nor fantomă... care se formează dintr-o dată, din nimic... și-i duce... îi duce pe călătorii prin ploaie... îi învârte și-i rătăcește... Eu cunosc acest nor, domnule, e un nor blestemat, care ajunge deasupra stației noastre... și se topește brusc. Ați căzut într-o cursă, da... Trebuie să fugiți. CASIERUL: Noi... am considerat că e de datoria noastră... să... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Deprimat și absent; răspunde mecanic și se adâncește tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
am văzut unul pe altul... E îngrozitor ce se întâmplă cu noi... Toți ascund câte ceva, câte o mârșăvie cumplită... altfel n-ar face așa ceva... altfel ar dormi noaptea... în odăile lor... Suntem cu toții blestemați, suntem atât de răi și de blestemați! Își ascunde capul în palme, se chircește.) Dumnezeu e nedrept. Noi, toți, trebuia să fim călători prin ploaie... De aceea ne chinuim așa... De aceea...! Noi am ajuns prea târziu, ne-m născut cu o secundă prea târziu... Asta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
plec, Grubi, cu voi sau fără voi... Să nu mai pomenești niciodată de odaia de sus! Auzi? HAMALUL: Nu, domnule, deși... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Sunteți niște lași, sunteți niște fricoși. Vă e frică să plecați de aici, din cocina asta blestemată, din mocirla asta, din cimitirul ăsta... Toată viața ați visat să călătoriți prin ploaie și acum, când eu v-aș putea învăța... vă e teamă vă e lene... vă moleșiți și vă ia somnul... HAMALUL: Ba nu, domnule. O să plecăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
el asta? HAMALUL: A spus. IOANA: Minte. (Către călător.): De ce minți? Mai bine te-ai duce sus, în odaie și ai încerca să dormi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă duc în odaie! N-am să urc niciodată în odaia asta blestemată! S-a terminat cu odaia asta! IOANA: Ah, mi s-a făcut frig. Acolo, jos, era să mor de frig. Mi-au înghețat genunchii... S-a făcut întuneric și lama cuțitului a început să tremure în mâna mea... Ce-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ochiul... Grubi zice că am ochi de apă... Tu nu simți în ceafă nimic, ori de câte ori îți clipește ochiul? Eu ori de câte ori clipesc, mă doare aici, în ceafă... Parcă mă lovește o picătură de apă, în ceafă... N-am văzut loc mai blestemat decât acesta... S-au amestecat vedeniile între ele, s-au pierdut unele pe altele și acum încearcă să se găsească din nou... Nu ți se pare că undeva, cineva... se târăște prin iarbă? IOANA: Ba da... Se târăște cu coatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
repede la ei.): Unde-i drezina? Ce-ați făcut cu drezina? ȘEFUL GĂRII (Aruncând o privire călătorului.): Încă n-ai plecat? Ah! Ah! M-au ucis! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu? Ce? Unde-ați lăsat drezina? Ce-ați făcut cu ea, blestemaților? IOANA: Tată, ți-e rău? Ți s-a-nvinețit piciorul? ȘEFUL GĂRII: M-am curățat, gata. M-au pus în mormânt, gata. Boul ăsta de Bruno mi-a pus capăt... IOANA: Ce s-a întâmplat, Bruno? CASIERUL (Depunându-l pe ȘEFUL GĂRII

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

semn că da. Cei doi nu mai zic nimic până pe Berzei. Uf, bine c-am trecut, răsuflă Iulia ușurată. Mi-e frică de clădirea asta, mai ales noaptea, mă duce cu gândul la castelul vrăjitoarei Xayide în pădurea de orhidee blestemate. ─ Cine? Într-o poveste pe care o citeam când eram mică, era un castel, îi zicea Mâna văzătoare. Are formă de mână și la fiecare din cele o mie de ferestre stă câte un soldat în armură neagră, gol pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

jocul imaginilor care se prăbușeau în ea. De câte ori cobora pe bulevard, mergând spre fosta Județeană de partid, unde-i prefectura acum, prindea să audă iar, ca din vis, împușcăturile alea nenorocite de la Revoluție. Așa cum se auziseră și în noaptea aceea blestemată când Sofronică plecase să apere Revoluția de la Județeană. Locuiau pe atunci la câteva străzi de Județeană. Tot la bloc, dar la două camere. După Revoluție s-a mutat la trei camere, că era văduvă de erou. Stătea cu Sofonică la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

să mă-nțolească în cearșafuri. —Înțolirea-n cearșafuri suna mai mult a Macbeth, făcui eu. —Numele piesei scoțiene rostit într-un cimitir! Dă-te de trei ori peste cap și trage-i-o vicarului, ne sfătui Hugo. Altfel suntem toți blestemați. Mă ridicai în picioare, ștergându-mă de praf pe fund. Eu m-aș duce înapoi înăuntru, zisei, adăugând cu o nepăsare studiată: deși faza zilei fuse și se duse. Parcă-l vedeam pe Hugo ciulind urechile. —Sam? Îmi miroase a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
aud asta. Se întoarse către mine, vrând în mod clar să schimbe subiectul; dar Helen nu voia să lase totul baltă. — E, hai, zise ea, agitată, mijind-și ochii verzi. Nu e asta totul. Pe bune, cred că Violet e blestemată. Adică, dacă te gândești la tot ce s-a întâmplat - ajunge târziu al repetiții, leșină, ca să nu mai vorbim de Philip - se zice că știe mai multe decât spune. Și acum chestia asta cu Hazel. Sunt sigură că n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

și sfâșiați de mitraliere. Un nor de muște bâzâia cu furie; o duzină de păsări de pradă își începea festinul. — Doamne sfinte! Cine a putut face așa ceva? Sunt civili. Oameni lipsiți de apărare! Copii și bătrâni... — Dumnezeule, Dumnezeule! repeta soldatul. Blestemații...Porci de asasini...! — Vor plăti pentru asta! exclamă el. Îi voi urmări până în fundul iadului... Sergent! Strânge oamenii. Mergem după ei. Sergentul se aplecă, adună un pumn de cartușe de mitralieră și i le arătă din palmă. — Sunt de-ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
în părul moale, negru și parfumat. Lăsă revista pe jos, lângă patul de campanie și privi, prin fereastră, ploaia blândă și constantă. Cerul era o pată cenușie, și tot cenușie era și selva, și tot cenușie, lumea sub diluviul amazonian. Blestemată ploaie care dădea naștere la nostalgie, care îi trezea amintirile, care-i lăsa timp să se gândească la fete alergând pe plaja de la Malibu! Blestemați și cei cărora le făcea plăcere să publice asemenea fotografii; fotografii care aminteau imensei majorități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]