3,311 matches
-
Costumul, cravata, butonii, pantofii, totul părea ieșit din mocirlă. Batista era curată pe jumătate. Băi băiete! Pe puțin 35 kg, pun pariu. Are băi, nu vezi că-i cît Victor? 35 kg? Pe puțin 45 kg. Pariez. Uitați-vă ce bot are! se grozăvește Victor. Ca prin minune apar grănicerii. Ce balaur ați prins! Tov. Colonel nu răspunde. O să răspundă el. Dar noi nu putem... Mergem la pichet și confiscăm peștele. Sîntem uzi, trebuie să fugim acasă la Ghireni. Nu ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și ajung la toloaca pe care s-a jucat copchilăraia satului cu mingea. Un bou enorm păștea liniștit, dar cu ochii atenți la mine. Văd cu întîrziere cum animalul prinde îndemînatic iarba cu limba și la nici zece centimetri de botul lui era stiloul meu. Nu mă pot repezi, îmi era frică de coarnele acelea afurisite și aștept să plece de acolo. Animalul, prost ca noaptea, doar era bou, calcă exact pe stilou. Eram un copil atunci, dar am tras concluzia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Ce tîmpenie! Să mor ca un prost. În ce condiții! Deodată primul lup, probabil șeful haitei, șarjează spre el, în timp ce ceilalți stau încremeniți. Se oprește la vreo zece metri și-l privește în ochi. Doamne, ce asemănare! Ochii, fruntea, chiar botul, seamănă leit cu taică-su. Privirea fiarei pare plină de durere, de tristețe, de regrete. Fiara și John se privesc în ochi unul pe altul mai mult de un minut. Deodată John strigă: Tatăăă! Tatăăă! Lupul îl mai privește o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a fi corect este mai dificilă și niște pile sus-puse te pot spăla de păcate și să ieși corect pe la instanțe (trebuie să eviți musai DNA). Respectul îl obții mai ușor dacă ești mai sus pus și îi plesnești peste bot pe cîrcotași. Să fii rezervat poți să forțezi puțin înțelesul în sensul că "să-ți fie rezervat''. Să fii sobru este aproape obligatoriu, fără această calitate este greu cînd soliciți imunitate, amînări de procese și condiții excelente la "zdup". Mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu un Sauvignon Blanc. Atunci intră doi urmași ai dăcoaicelor noastre și mă împing mai la o parte, că venea după ei senatorul Nuțu. Mare chestie să fii senator! Ești mare, ești imun și nimeni nu-ți dă una în bot, chiar și cînd cauți scandal cu lumînarea. Un om de la altă masă mă abordează fără reținere. Se crede mare, boul. Dar și este, spun eu țepos. Omul vine la masa mea și se așează în mod firesc. După nasul roș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
clare și mi-au blocat orice posibilitate de scăpare. Ham, ham, dă osul, anafura mă-tii! țipă un dalmațian. Eram disperat că nu pot să-i înfrunt, erau prea mulți și o înfruntare cu ei era inutilă. Osul era în botul meu. Avea așa o catifelare, era atît de alb și mult mai dur decît colții mei. Cum să-l las? Cîinilor, fiți creștini! Parcă vă poate ajunge osul ăsta la toți? Dă osul, buldogule! Dacă nu-l dai, te facem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
iese în față. Vorbește grav, gros. Avem, uită-te aici la aprobare. Mi se face negru înaintea ochilor. Citesc negru pe alb: se dă în primire osul domnului dog german, semnat, ministrul Mihai Răzvan Ungureanu. Nu dau nimic, răcnesc cu botul încleștat pe os, n-are valoare! De ce, stimabile? mă contrează dogul. Trebuie decret, semnat de Băsescu... Domnule ministru, trebuie decret? întreabă dogul. În față iese ministrul. Este cafeniu, cu o piele impecabilă. Era un dog argentinian tînăr: Ar trebui, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aibă un gust amar, dar eu tot nu-l dau. De ce să-l dau? În jurul meu erau colți cît cuprinde zarea. Îmi fac cruce și mă arunc în mare. Urmăritorii n-au curaj și privesc de la țărm. Lingeți-vă pe bot, osul rămîne la mine, hămăiesc vesel. Dar unde s-o apuc? În zare am văzut un vapor cît o nucă. Înot voinicește spre el. Mă apropii și văd scris mare: România. Sub pavilionul românesc era el, căpitanul, adică prezidentul. Țărișoara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spre el. Mă apropii și văd scris mare: România. Sub pavilionul românesc era el, căpitanul, adică prezidentul. Țărișoara mea, spun, dîndu-mi lacrimile de atîta patriotism, mai mari ca la crocodili. Am ajuns în scumpa mea patrie, cu osul salvat în botul meu și scăpat de urmăritori. Gîndesc profund și mă sforțez să fiu foarte inteligent, chiar și de acolo, din apă. Îmi pregătesc în gînd un discurs care să scoată lacrimi chiar și de la o statuie din piatră: Domnule președinte Băsescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
speranță, de o scară lăsată la apă. Stai! tună o voce. Era chiar președintele Băsescu, în carne și oase. Eu sînt român trimis în misiune în afara granițelor, latru jalnic și fără convingere. Președintele nostru era un Saint Bernard, cu un bot mai mare decît capul meu. Țipă: Întîi dă osul, Simirade! Am urcat plouat pe punte și, cu o labă tremurîndă, întind osul. Îndrăznesc totuși să protestez puțin: Traiane... Constituția... fără decret... Decretul îl semnez eu și acum, te rog să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Decretul îl semnez eu și acum, te rog să mă crezi, am mare nevoie de oase. Uite ce am în spatele meu. Înțelege, omule, pardon, cîine! Traian, cu un gest regesc, aruncă osul în spatele său, unde o imensă haită aștepta cu boturile căscate. Ciudat însă. Nici un cîine nu a apucat osul. Am crezut că are mai multă carne pe el, se plîng pretendenții. Visul se termină, redevin om și adorm liniștit, resemnat. Mă trezesc odihnit. Doar dinții și fălcile mă cam dureau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai bine. Între timp, se mai opresc vreo doi și ne întrec în curiozitate. Doarme? mă întreabă o cucoană de sub o pălărie imensă. Nu știu, asta încercam să aflu. Turiștii încep a pipăi șuruburile, roțile și chiar pun mîna pe botul calului. Fac poze cu și fără zoom. O fetiță întinde o bucățică de ciocolată spre cal, dar acesta este împietrit. Toți pleacă în liniște și rămîn singur, frustrat de încremenirea acestui monument viu. Tot mai ești curios? Surprins că puteam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
început să absoarbă ideile acelei școli. Socialismul a fost o pledoarie degradată în viziune a lumii, vreme de un veac a împrumutat codul onoarei militante din îndreptarul școlarului destoinic: cine va birui asupra plictiselii din clasă îl va pune cu botul pe labe pe dușmanul de clasă. Caricaturizînd: cultura fără școală, în Franța, însemna dreapta. Școală fără cultură, e stînga. Cînd, sub Frontul Popular, organizatorii Expoziției din '37 au decis să pună legende explicative în josul simezelor, Acțiunea Franceză reclama pedagogi și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fost șef și are experiență, ce mai, e făcut să fie șef. Atunci nu l-a votat nici dracu’. Dar i-a rămas numele ăsta. Și, de fapt, el e adevăratul șef, pentru că el negociază cu profii toată ziua, stă bot în bot cu ei pe la cancelarie. Deja se crede unul de-al lor. Nu știu de ce spun asta ca și cum m-aș desolidariza de el, pentru că pe mine, de ce să mint, m-a ajutat odată la mate să nu mă lase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și are experiență, ce mai, e făcut să fie șef. Atunci nu l-a votat nici dracu’. Dar i-a rămas numele ăsta. Și, de fapt, el e adevăratul șef, pentru că el negociază cu profii toată ziua, stă bot în bot cu ei pe la cancelarie. Deja se crede unul de-al lor. Nu știu de ce spun asta ca și cum m-aș desolidariza de el, pentru că pe mine, de ce să mint, m-a ajutat odată la mate să nu mă lase ăla, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
blondă, cu părul lung, premiul ATENEU-lui), care mi-a scris tulburîndu-mă. Am să mă duc și la Mangalia [...]. Și-s obosit, iar. N-am mai citit pe unde s-a mai scris despre tine. Am citit în Amfiteatru, în Caiete bot. și în Flacăra. În Cronica n-am citit. Văd rar majoritatea revistelor. Îți doresc succes în continuare, dragule! Și să fii sănătos! Cu dragoste, al tău, Aurel Dumitrașcu Borca, 8 Martie 1987 Dragul meu, Poporul nostru nu mai are Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
un lichid cu un miros dubios; într-un cuvânt, era udă până la jumătatea corpului. Eram curioși ce se va întâmpla, ce va urma. Oarba care era principalul vinovat de cele întâmplate și care produsese întreaga tevatură, harababură și vânzoleală -, cu botul în ieslea ademenitoare, tăcea chitic, văzându-și liniștită de treabă, absentă la frământarea de care era cuprinsă familia Aciocîrlănoaiei. Nu mai era nimic de spus. Moșul și-a luat lampa fumegândă și, fâlfâind din poalele halatului ca niște largi aripi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
familiei era batjocorit, murdărit, risipit. Își lăsau fecalele mărunte și negre pretutindeni: pe jos, peste pături, pe masă, peste farfurii, pe hainele noastre, cu o nerușinare vădită, gândită și planificată satanic. Cu piciorușele lor scurte, dar solide, musculoase, energice și botul ascuțit prevăzut cu incisivii tăioși ca o ghilotină în miniatură, nu le rezista nimic, fiind perfect înarmați și adaptați pentru viața subterană, specialiști în construirea galeriilor multiple, adânci și ramificate. Ne-am cumpărat o lampă și o țineam noaptea aprinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
găurile primind căldare după căldare de parcă s-ar fi scurs în fundul pământului. Deodată, gaura la care "lucram" n-a mai primit apă: se umpluse. În aceeași secundă, primul dintre locuitorii subterani, ud ciuciulete, s-a repezit spre picioarele mele cu botul rânjit, hotărât să-și vândă scump pielea. M-am speriat teribil și, ferindu-mă de mușcătura lui periculoasă, am alunecat pe pământul mocirlos și am căzut, nu înainte de a-i aplica o lovitură de băț, dar nu mortală. Chițcăia revoltat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
inconștient, cu brațele obosite, transpirat, mânjit din cap până-n picioare de sângele împroșcat, precum și de terciuiala aia scârboasă obținută din loviturile apocaliptice rezultate din trăsnetul unei lopeți vâjâitoare. Lovitură după lovitură aplicate cu forță, fără milă și sângele țâșnind din boturile lor murdare, pline de noroi, într-o ultimă și zadarnică tentativă de respirație... Această încleștare dramatică dintre om și animal a durat aproape două ore. Bilanțul a fost pe măsură: o roabă plină de cadavre desfigurate, lățite și terciuite, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
sine care se prefigura: nimic nu-i făcea o plăcere mai mare decât să aresteze oameni, să-i vadă umilindu-se în fața lui și el să treacă prin fața lor atotputernic, iar, dacă are poftă, să le dea și una peste bot până îi podidește sângele pe nas și chiar să-i scuipe pe obraz ori pe ochelari, da, da, să le arunce o ditamai flegmă pe lentilele ochelarilor, asta îl umplea de plăcere, mama dracului să-i ia pe toți nenorociții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
eroică, apoi impunerea comunismului triumfător în Europa de Est, cortina de fier, războiul rece, apoi, spre sfârșit, îngenuncherea tuturor, și filozofi, și oameni de știință, și poeți și atâția alți inși d’ăștia închipuiți, cu pretenții fuseseră puși, ha, ha, ha, cu botul pe labe, se gudurau pe lângă tovarășul Stalin și erau obligați să-i recunoască cele mai mari merite în orice domeniu, ha, ha, ha, poeții îl luau drept călăuză în scrierea versurilor lor, savanții în descoperirile lor și așa mai departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de susur fără sens), tovarășului Cameniță i-a încolțit în minte planul pe care are să i-l aplice studentului, ca unui șobolan: un experiment pe care nu-l mai încercase până atunci. Gândul la felul cum are să-l pună cu botul pe labe pe ăsta îl umplea de satisfacție, parcă ar fi futut o curvă bună. S-a sculat brusc în picioare și a părăsit încăperea. Vlad a rămas complet derutat: ce fusese asta și ce urmează? Douăzeci și patru de ore n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui Grivei De câteva zile, sub scara blocului, câțiva copii veghează, triști și curioși, agonia lui Grivei căruia cineva i-a dat o pârjoală plină cu ace de cusut. O pată de sânge, decolorată, cu câteva firicele metalice, scursă din botul animalului, atestă mecanismul omorului. (Ca în Dostoievski, unde un personaj practică aceeași distracție.) Grivei mai suflă încă. "La ziar", ieri, o fotografie: un alt câine, unul alb și mare, mort alături de arma asasină, o rangă cu care cineva i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lipsa de reacție a societății civile față de erori ale puterii este o farsă de prost-gust. Sau nu avem de-a face cu același Emil Constantinescu care, pe vremea mandatului prezidențial, a încercat, scuzată fie-mi franchețea, să-i pună cu botul pe labe chiar pe „civicii” Domniei sale, când aceștia numeau drept inacceptabile unele din șușele politice în care se implicau dl Constantinescu și „politicii” Domniei sale? În ceea ce o privește, societatea civilă, în numele căreia a reînceput să tune și să fulgere, cu sfântă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]