2,351 matches
-
să-i cităm pe Colette Mainguy, care în La Juive compară universul familial cu o mașinărie de exterminare 8, sau pe François Emmanuel care, în Question humaine, asimilează metodele de gestionare a personalului din întreprinderile industriale cu cele aplicate de călăii Holocaustului, cu numeroase referiri la camioanele folosite la Chełmno drept camere de gazare, la Soluția Finală și la colaborare 9. Mai aproape de noi, și chiar mai rău dacă este posibil așa ceva, în ultima ei carte, Pourquoi?, Brigitte Bardot numește "lagăre
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
era totuși un antisemit furibund, care să nutrească dorințe monstruoase, ci în primul rând un funcționar care-și executa sarcinile cu precizie și interes. Putem discuta, desigur, temeiurile acestei analize. Dar ea avea cel puțin meritul de a infirma ideea călăului antisemit absolut. Puternicele rezerve ale lui Hannah Arendt față de atitudinea liderilor evrei în timpul exterminării, precum și critica ei față de voința Israelului de a vedea acest proces desfășurându-se pe teritoriul său au declanșat o imensă controversă în lumea evreiască. Argumentația ei
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
vedea acest proces desfășurându-se pe teritoriul său au declanșat o imensă controversă în lumea evreiască. Argumentația ei submina miturile celor care se confruntau cu ea, construite pe distincții nete între bine și rău, oroare și banalitate, nazism și umanitate, călăi și victime, cei care aveau puterea și cei care n-o aveau, între naziști, antisemiți care acționaseră cu o cruzime de nedescris, și un popor evreu neputincios, având în față un dușman împotriva căruia era imposibil să lupte. Chiar dacă toate
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
o tendință generală care reduce universalismul Luminilor la un "universalism al suferinței"3. Ea atinge toate straturile societății și impregnează toate revendicările memoriale, indiferent de legitimitatea lor. Și ajungem cu toții prinși în aceste relații care împart lumea între victime și călăi. Această victimitate în transformare constantă ne pune zilnic în poziția de voyeuri ai suferinței Celuilalt. Acest voyeurism este întreținut de ritualurile comemorative care petrifică evenimentele și fac din ele un soi de divertisment. În legătură cu ele se folosește chiar termenul "pornografie
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
atât de ușor tabăra! Cum empatia nu mai este stabilă, variind în ritmul informațiilor și al imaginilor primite, constatăm cum, în mod regulat, israelienii, și împreună cu ei evreii, au trecut în opinia publică de la statutul de victime la cel de călăi în funcție de conflictele care făceau ravagii în Orientul Mijlociu. Conexiunile între evenimente se fac fără discernământ. Deoarece emoția primează asupra reflecției, poate apărea pur și simplu respingerea Holocaustului. De unde urgența de a ne retrage din spectacolul memoriei pentru a reveni la memoria
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
nici mai mult, nici mai puțin, trebuia să fie ucis repede și în chinuri. Și-l imaginau deja pe capugiul trimis cu firman de mazilire. Visau la gealatul care înconjura palatul cu ienicerii, pentru ca hainul să nu aibă scăpare. Cum călăul nemilos scufunda curtea în calamandros. Cum îl prindea în iatacul doamnei, unde vodă stătea ascuns pe după zăvese. Cum să năpustea asupra lui și-l sugruma în juvăț, iar, mai apoi, îi tăia capul cu un satâr. Cum îi punea căpățâna
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
despărți destinele, ceea ce le face să devină niște veritabile arătări, niște morți vii pândiți de nebunie. Tot astfel se explică și de ce în scena cinei spectrelor din salonul rotund, cina „celor pe jumătate morți”, așa cum spun servitorii, victimele stau alături de călăii lor, serviți la masă de o ciudată Bucătăreasă, ale cărei mâncăruri îi sleiesc pe toți de puteri și îi ucid treptat. Ca și Hummel, Bucătăreasa aparține familiei vampirilor însetați de sânge omenesc. E un vampir? E o fantomă? Și, lărgind
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
creează plăcere, tocmai în și prin această evitare. Zeii? Moartea? Frica? Boala? Suferința? Angoasa? Tot atâtea variațiuni pe tema unei negativități care trebuie nimicită. Locul acestor afecțiuni nefaste? Trupul. Prilejul de mântuire? Trupul. Măsura suferinței? Trupul. Cea a plăcerii? Trupul. Călăul și victima, mântuitorul și vinovatul? Trupul. El și nimic altceva - un trup redus la componentele lui atomice. 11 O prudență utilitaristă și pragmatică. În perspectiva terapeutică ce-i este proprie, ca filosof-medic, Epicur - și, în această privință, propun să urmăm
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cuget fricos, ce tău mă chinui! E miezul nopții: vânătă-i făclia, Reci stropi de spaimă simt pe trup, și tremur. De ce mă tem? De mine? Nu e nimeni: Richard i-e drag lui Richard; eu sunt eu. E vreun călău pe-aici? Nu. Eu, eu sunt. Să fug! De mine? Am pricinuit destule Spre-a nu mă răzbuna. De ce? De-atâta bine Cât însumi mie însumi mi-am făcut? Ba nu! De mine mai curând mi-e silă, De câte
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care apăreau În ea. Își amintea de toți, pe rând: cei trei milițieni druzi În picioare, legați la ochi - doi În cădere, unul mândru și drept - și cei șase kataeb maroniți care Îi executau aproape la gura țevii. Victime și călăi, În munții Chuf. Coperta unei duzini de reviste. Consacrarea lui ca fotograf de război, la cinci ani după ce se inițiase În meșteșug. - Dumneata nu poți să fi fost acolo. Protagoniștii au murit, și de tras trăgeau falangiștii libanezi. Necunoscutul s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o dâră roșie de sânge Între ele, și silueta unui copil pe jumătate ridicat, Întors spre femeie ori mamă. Curioasă mai e și evoluția bărbatului, a gândit Faulques: pește, crocodil, asasin, cu propriul cadavru interpus Între etape. Fiii de azi, călăii de mâine. Aceleași trăsături ale copilului abia pictat le rezerva pentru unul dintre ostașii care, la dreapta scenei, cu pușca În mână, Îmbrânceau mulțimea ce fugea din oraș, rezolvată În pictură - bătrânii maeștri flamanzi nu existau doar pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În plus, atunci dispar cei mai slabi. Nu suportă, mor. Alții Își iau viața. Niciodată nu mi-a plăcut sinuciderea din disperare, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea ca, mai devreme sau mai târziu, să-i faci pe călăi să plătească. Cu totul altceva e, presupun, să sfârșești senin, când Înțelegi că a sosit sfârșitul. Nu crezi? Faulques se uita la el fără să scoată o vorbă. Celălalt și-a potrivit ochelarii cu un deget și a dat din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sosise, cu fața În sus și ochii legați cu o cârpă neagră, cu o mână rănită, care-i atârna pe piept, bandajată și În bandulieră. Era atât de senin și demn, Încât degetele de pe trăgaciul puștilor de asalt Galil ale călăilor care Îl ținteau, doi tineri maroniți, păreau să șovăie, Înainte de a-l omorî. În druzul cu mâna rănită trăseseră o secundă după ce Faulques Îl fotografiase (apăsase pe declanșator la auzul primei rafale, convins că toți trei aveau să cadă odată
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se lăsaseră omorâți fără să spună nici pâs, fără să se piardă cu firea - aczion painting pur, avea să spună Olvido mai târziu, palidă -; dar era, Într-adevăr, al somalezului din cea de-a doua, care se aruncase la picioarele călăului, implorându-l să-i cruțe viața, pe când acesta Îl maltrata, lovindu-l cu picioarele În el, spre bucuria puștilor care priveau scena - ale lor erau umbrele proiectate pe perete; astfel, În genunchi și agățat de picioarele milițianului, omul primise Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de la televiziune, unde personajele Înnebunesc, Înarmate cu macete, puști și grenade. - Ca să supraviețuiască, a repetat Markovic. Faulques, care revenea molcom din amintiri, a răspuns gestului său. - Pe mulți nu-i ajută la nimic să implore, a murmurat. Nici măcar Înjosirea În fața călăului nu le garantează nimic. Croatul continua să dea paginile albumului. În fine, l-a Închis. - Dar Încearcă, a spus. Aproape toți, În realitate. Și unii izbutesc. Privea, gânditor, coperta albumului Închis. O fotografie alb-negru, asfaltul șoselei care venea de la aeroportul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
omoare știa. Problema erau sentimentele bărbatului care urma să fie executat. Chipul lui, pe care pictorul Îl Întărise cu umbre arse și albastru de Prusia, ca să-i accentuze colțurile și racursiurile, era descompus de groază, dar nu era Întors către călău, ci spre privitor, pictor ori cine asista la scenă. Și asta nu se potrivea, a Înțeles Faulques. Nu teroarea trebuia s-o reflecte fața bărbatului În pragul morții. Dacă nu-și privea călăul, ci martorul, aparatul devenit pensulele și privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de groază, dar nu era Întors către călău, ci spre privitor, pictor ori cine asista la scenă. Și asta nu se potrivea, a Înțeles Faulques. Nu teroarea trebuia s-o reflecte fața bărbatului În pragul morții. Dacă nu-și privea călăul, ci martorul, aparatul devenit pensulele și privirea pictorului, ochiul imaginar care se pregătea să asiste la moartea lui atât de impudic, expresia condamnatului nu putea reflecta groaza, ci indignarea. O surpriză indignată era nuanța exactă. Firește. Era În pijama, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
deja În țărână, asasinați, alți patru locatari din imobil. Bărbatul În pijama știa ce-l aștepta, dar expresia lui de groază - era cu ochii ieșiți din orbite, cu pielea de un galben cenușiu - devenise uimire și iritare când zărise În spatele călăilor camera cu care Faulques, care În urmă cu o săptămână Împlinise douăzeci și cinci de ani, Îl fotografia. Iar acesta apăsase pe declanșator chiar În clipa potrivită pentru a capta privirea colerică de intimitate invadată a bărbatului În pijama, ce observase că
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nelalocul lor În lume. Sunt nepotrivite. Oamenii se distrug Între ei fiindcă așa o cere legea naturii lor, o lege obiectivă și senină. Nu-i așa? După părerea dumitale, oamenii inteligenți ar trebui să se omoare când trebuie, ca și călăul care execută o sentință de care puțin Îi pasă. Așa-i? - Mai mult sau mai puțin. Ochii lui Markovic păreau o apă Înghețată. - Păi, mă bucur că am priceput bine și că suntem de acord, fiindcă așa am să te
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și-a crispat gura Într-un zâmbet. Nu mai rămăseseră femei de pictat pe marea frescă circulară din turn. Toate erau acolo: femeia violată, cu coapsele pline de sânge, cele strânse una Într-alta, ca o turmă speriată de puștile călăilor, cea cu trăsături africane, care se uita, muribundă, la privitor, cea care În planul cel mai din față deschidea gura ca să scoată un urlet tăcut de oroare. Și Olvido Ferrara, În toate colțurile și În toate liniile peisajului vast care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
goală pușcă sub cămașa bărbătească, privind umbreluța de fum negru care acoperea orașul, și din când În când ridica pe jumătate aparatul, ca și cum ar fi făcut o fotografie, dar pe loc Îl lăsa jos. Un peisaj omicid, unde a zămisli călăi nu-i mare lucru. Dar să vedem cine-i frumosul care vede asta și-o pictează. Faulques a stins amintirea cu o sorbitură din berea pe care tocmai i-o adusese chelnerița. Apoi s-a uitat spre răsărit, unde molul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Întâi spre Hector și Andromaca, luneca firesc până la câmpul de luptă, printre cavalerii care luptau sub vulcanul indiferent, și, după ce trecea printre ravagiile războiului, se oprea la copilul mort și la copilul viu, cel din urmă victimă și totodată viitor călău propriu - numai copiii morți nu erau călăii de mâine. În ciuda cruzimii lor, dezastrele războiului rămâneau În planul al doilea, prinse În culoarea și forma care le Înconjurau; iar ochii privitorului se opreau pe ochii războinicilor care așteptau lupta, pe soldatul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
până la câmpul de luptă, printre cavalerii care luptau sub vulcanul indiferent, și, după ce trecea printre ravagiile războiului, se oprea la copilul mort și la copilul viu, cel din urmă victimă și totodată viitor călău propriu - numai copiii morți nu erau călăii de mâine. În ciuda cruzimii lor, dezastrele războiului rămâneau În planul al doilea, prinse În culoarea și forma care le Înconjurau; iar ochii privitorului se opreau pe ochii războinicilor care așteptau lupta, pe soldatul de fier, pe femeia din fruntea șirului
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
subterană, o perspectivă fabuloasă și interminabilă, ca o buclă, care străbătea cercul frescei fără să se oprească, integrând fiecare element, legând Între ele navele care ridicau ancorele sub ploaie, orașul În flăcări de pe deal, fugarii, soldații, femeia violată și copilul călău, bărbatul pe moarte, pădurile cu spânzurați care atârnau ca fructele, bătălia din câmpie, bărbații care se luptau În cuțite chiar În primul-plan, călăreții gata să intre În luptă, orașul adormit și Încrezător Între turnurile lui de oțel, beton și sticlă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
scena revelează negativul fotografiei: geloșii bănuitori ascunși în beznă, amanții bănuiți expuși în plină lumină. Mizanscena supravegherii produce o răsturnare ierarhică la nivelul vizibilității, de care spectatorii nu se lasă însă păcăliți. Toată lumea știe cine sunt victimele și cine e călăul. Din această materializare a coprezenței, scena nu are decât de câștigat, căci astfel resursele ei dramatice sporesc. În Hamlet, în loc să-l ascundă pe Polonius în fundul scenei, Vitez a avut ideea originală să-l plaseze în avanscenă, în spatele draperiei care îl
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]