1,901 matches
-
dificultate pe bolnavi și uneori chiar și pe guru, ce încearcă tot felul de scurtături printre aleile grădinii, spre a-i ieși în întâmpinare. Se povestește că, într-una din zile, unul dintre bolnavii neumblători a sărit în picioare din căruciorul împins de guru și s-a năpustit cu toată furia asupra lui Jorge spre a-l putea atinge. Bolnavul, exasperat, își lua ultima șansă după atâtea încercări ratate în care cutreierase pe aleile grădinii, cu un guru epuizat, gâfâind tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
reneagă și îl pedepsesc pentru asta. Calul de dar nu se caută la dinți. De ce oare căutăm să ne explicăm miracolul, de vreme ce l-am calificat deja drept "miracol"? Nu-l putem înțelege și atunci îl negăm. Cristina Cristina este în cărucior de șase ani. Vine la "Casa" de două ori pe an și petrece aici foarte mult timp, luni de zile. Este foarte tânără și sclipitoare. Tenul ei strălucește de sănătate și emană acea lumină albă, cețoasă, ce inundă întregul ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de anestezie sau dezinfectant, în afara apei fluidizate din camerele de energie. Cristina a fost prezentă la operație. Tot de la ea am aflat de Maria, o fetiță din Grecia ce suferea de "spina bifida", un defect congenital ce o condamna la cărucior pentru tot restul vieții. Ea și-a petrecut multă vreme la "Casa" în decursul a opt ani de pregătire spirituală și repetate operații invizibile. Maria a părăsit într-o zi căruciorul și, nu după multă vreme, alerga prin curtea "Casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spina bifida", un defect congenital ce o condamna la cărucior pentru tot restul vieții. Ea și-a petrecut multă vreme la "Casa" în decursul a opt ani de pregătire spirituală și repetate operații invizibile. Maria a părăsit într-o zi căruciorul și, nu după multă vreme, alerga prin curtea "Casei", trăgându-și doar ușor piciorul ce între timp a dezvoltat un tendon al lui Ahile, pe care ea nu l-a avut la naștere. Cristina a înțeles că boala ei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că e pe drum, pe drumul bun, că lucrurile au început să meargă bine pentru ea! Cristina este sănătoasă, cu tenul ei luminos și strălucitor, părul alb de blond precum lumina de cristal a Abadianiei. Dar Cristina este încă în cărucior. Spiritism, bioenergie sau învoiala cu divinitatea Joao este un puternic sintetizator și catalizator energetic. El concentrează energiile sutelor de medii care stau în meditație și rugăciune în camerele de curenți, în scopul de a amplifica sau crește acele energii subtile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
util pentru tine; îți vei petrece vremea în incinta "Casei", în meditație, băi de cristale, dușuri reci de lumină și cristale la Cascada Sagrada. Te uiți în jur și oamenii sunt destinși, fețele lor radiază calm și lumină, cei în cărucior se simt la ei acasă, ei arborează un zâmbet plin de speranță sau resemnare înțeleasă și nerăzvrătită. Dacă unii dintre ei vor fi fost atinși de grația divină și s-au vindecat de la prima vizită, alții persistă în a veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
probe de prestidigitație. Fiecare, prins în acest joc, își joacă rolul său, inclusiv echipa de filmare din fața adevăratei echipe de filmare, ce trebuie să simuleze imortalizarea miracolelor. Unii fugăresc cu mâinile prin aer curenții energetici, alții incantează rugăciuni. Cei în cărucior par să știe totul și sunt plini de solicitudine. Din când în când, câte unul se individualizează din mulțime și ține câte o cuvântare pe amvonul din holul de la intrarea în "Casa". Holul "Casei" este un loc de inițiere pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
stradă, fără nici o jenă. Se părea că stigmatul imaginii de om nebun de legat se uzase în ultimii cinci ani, de când locuiam eu în New York. Am ieșit în aer liber - ei, liber, dar împănat de noxe și de miasmele unui cărucior ambulant unde vânzătorul începuse să prăjească un fel de carne condimentată (niciodată nu mă apropii destul ca să aflu detaliile exacte). — Claire... Claire? Am tresărit la auzul vocii unui bărbat care-mi striga numele. M-am uitat împrejur, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
bostan. Ești nostim, parcă ai fi Fred Allen. Haideți, dragilor, cina e servită. Ne-am mutat într-o sufragerie largă, lambrisată. Masa din mijloc nu era foarte mare, iar pe ea erau deja aranjate cinci farfurii. Lângă ușă era un cărucior de servit, dinspre care venea un miros inconfundabil de carne de vită cu varză. Bătrânul Sprague spuse: — Masa îmbelșugată naște oameni viguroși, iar mesele rafinate - degenerați. Servește-te, flăcău! În serile de duminică menajera se duce la ședințele ei voodoo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
amărăciune pilotul Amărășteanu. La orele de latină eram la plivit.” — Și ce s-a întâmplat cu extramediocrul? întrebă Amărășteanu. — Nimic, răspunse bătrânul. A predat aritmetica la școala de lângă lotul de căpșuni. A predat până-a murit. Fu adusă, pe un cărucior cu roți din lemn, ciorba. Farfuriile încăpătoare din aluminiu erau trecute din mână-n mână spre fetișcana pistruiată care, cu o mișcare dibace, le umplea până la semnul scrijelit pe interior și le dădea înapoi. Cu prudență, comandantul Aciobăniței cufundă lingura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mi-a explicat că, pentru a ajunge la țărmul oceanului, trebuia să străbat un deșert. M-am hotărât să încerc. Localnicii mă priveau lung, neîncrezători. Cum, fără cămilă? Mi-au dat totuși fructe. Apă. Un fierar mi-a făcut un cărucior cu care să-mi transport proviziile. Și am plecat. Auzisem o frază, „acolo unde există o voință, există un drum” și mi-o repetam mereu. Înaintam, trăgând după mine căruciorul pe nisip. Când sufla vântul, îmi acopeream fața cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dat totuși fructe. Apă. Un fierar mi-a făcut un cărucior cu care să-mi transport proviziile. Și am plecat. Auzisem o frază, „acolo unde există o voință, există un drum” și mi-o repetam mereu. Înaintam, trăgând după mine căruciorul pe nisip. Când sufla vântul, îmi acopeream fața cu o cârpă. Un nor de muște mă escorta tot timpul. În schimb, noaptea era frumos. Mă vâram în sacul de dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele. Eram ca un rege care domnea peste o mare tăcere. Cerul înstelat strălucea parcă anume pentru mine și, deși mă durea piciorul, adormeam fericit. După ce mi s-a stricat căruciorul, mi-am luat sacul în spinare. Pe drum, de fapt care drum? în întinderea aceea nesfârșită de nisip am întâlnit un necunoscut. N-am vorbit nimic unul cu altul toată ziua. Seara ne-am oprit să ne odihnim și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
N-ai voie nici un abuz. Clar? Stai la pat. — Ca...? — Întocmai, râse Dinu. Îți aduc o carte de călătorii dacă vrei. Știa la ce mă gândisem. Exista la azil o bătrână paralitică pe care o vedeam uneori trecând într-un cărucior pe rotile, cu o pătură galbenă pe genunchi. Avea un gât subțire și fragil, gata să se rupă parcă la o mișcare prea bruscă a capului. De câte ori zâmbea, întinerea. Obrazul i se lumina și ridurile dispăreau. După aceea, peste chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ridurile dispăreau. După aceea, peste chipul ei cobora din nou, ca o cortină mizerabilă, adevărul. Cineva o poreclise în derâdere „Taifunul Victoria”, iar Dinu îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin lume până și într-un cărucior de infirm. Am râs și eu. Nici un abuz? Asta, dragă Dinule, nu e pentru un om ca mine. Știi doar. Ceea ce nu e destul nu e nimic. 26 Într-o seară, tocmai când ieșeam pe ușă, m-am lovit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că nu se mai opreau ca altădată să facă roată în jurul meu. Singurul eveniment mai aparte petrecut în acele zile a fost ieșirea din muțenie a „Taifunului Victoria”. O întâlneam foarte rar pe coridor. De fiecare dată îmi zâmbea din căruciorul pe rotile pe care-l deplasa cu ajutorul mâinilor, eu o salutam și treceam mai departe. Îmi era milă de ea, dar nu mă omoram cu firea, după câțiva pași o uitam. Într-o zi însă m-am auzit strigat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
având o lucire voioasă în privire. Nu schimbasem niciodată o vorbă cu ea și habar n-aveam cine era și ce fusese înainte. Eram încurcat, nu știam ce să spun când, cu o mișcare destul de energică, ea a învârtit roțile căruciorului apropiindu-se de mine. Am presupus că vroia să mă roage ceva ori să mi se plângă de vreun necaz, ceea ce altădată m-ar fi agasat, dar acum, în noua situație care se crease, nu-mi displăcea. Spre mirarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că ai zăcut câteva zile în pat”, zise ea. Nu înțelegeam ce urmărea și am negat. „N-a fost nimic deosebit, doamnă. Doctorul Dinu mi-a interzis să...” Dar nu m-a lăsat să termin. A mai învârtit o dată roțile căruciorului și s-a apropiat și mai mult. „Domnule sculptor, să nu te încrezi niciodată în doctori. M-ai auzit?” Mă simțeam foarte stingherit în fața acelei femei care ar fi trebuit să fie, în mod normal, acră, înrăită de boală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mult, vorbea cu tonul impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. „Singurul păcat al acestor binefaceri e că sunt uneori incurabile”, râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. „Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?” „Vă înșelați, doamnă”, m-am apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
schimbat cu 180 de grade. M-am reapucat de fumat, nu-mi mai păsa de nopțile pierdute și de regim, iar într-o dimineață m-am hotărât să văd ce mai pot vedea din lume înainte de a ajunge într-un cărucior ca ăsta. Am început să mă fardez violent, fiindcă nu vroiam să mă simt ca o cutie goală de conserve aruncată la gunoi. Dar, vai, era cam târziu. Din nefericire, devenim înțelepți când asta nu ne mai e de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
setea. Când face pe înțeleptul, gata. S-a terminat. Vedeți prin urmare că n-am glumit spunând că bolile ne deschid ochii. Ascultați-mă pe mine, viața e un miracol ticălos de scurt”. Și zicând asta, „Taifunul Victoria” întoarse brusc căruciorul și dispăru. Am luat din această întâlnire ceea ce mi-a convenit. Dorințele clocoteau în mine, deci aveam dreptate! Asta m-a împiedicat să văd că plăcutele mele 1001 de zile intraseră în eclipsă poate și din vina mea, fiindcă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zăpada? Îl Întrebă el pe un Îngrijitor, care mătura aleea. Nu cred, domnu’, zise omul. Orișicum, nu cine știe ce. — Mă bucur să te aud spunând asta. Bună ziua. La poartă, pe Park Lane, trecu pe lângă un cerșetor fără picioare, așezat pe un cărucior cu roți, și lăsă să cadă o jumătate de coroană În căciula pusă cu gura În sus. — Mulțam fain, domnu’, sunteți un suflet creștinesc, spuse omul luând moneda și Încercând-o cu dinții, dezvăluind astfel suspiciuni cam necreștinești. Dar bietului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
analogie cu arta scrisului: impulsul era mersul Înainte al narațiunii, nașterea Întrebărilor la care cititorii doreau să afle răspunsurile, iar echilibrul era simetria structurii, eliminarea detaliilor irelevante, repetarea motivelor și simbolurilor, varierea elegantă a... În punctul acesta al reveriei, un cărucior mititel Îi intră În față, venind de pe o alee adiacentă, urmărit de o femeie tânără și o fetiță. Frână puternic, roata din față i se blocă derapând pe pietrișul drumului, bicicleta se răsturnă și el căzu grămadă la pământ. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu care scria - și mâine avea să aibă o vânătaie proaspătă pe gambă, dar altminteri părea să fie Întreg. Săltă bicicleta. Ghidonul se răsucise ușor pe axă, dar restul nu arăta afectat grav. — Mare neglijență, domnișoară Agatha, să dai drumul căruciorului, o certă bona pe fetiță. Puteai să-l omori pe domnul. — Nu prea cred, zise el zâmbindu-i Încurajator Agathei, căreia Îi tremura buza de jos. În parte, vina a fost a mea. Eu am neglijat să acționez frâna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fost a mea. Eu am neglijat să acționez frâna de spate, Înainte de a pune frână pe față (era o lecție pe care Plater i-o repeta des). Dar mă tem că păpușica a avut mai mult de suferit, adăugă el. Căruciorul se răsturnase În mijlocul drumului și păpușa zăcea cu fața În jos, ca victima unei crime. A, nu vă bateți capul cu asta, domnule, spuse bona, ridicând păpușa și Îndreptând căruciorul. Dumneavoastră să fiți Întreg. — Sunt Întreg, mulțumesc. Bună ziua. Plater inistase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]