4,790 matches
-
fiori. Asta e prea mult, ăsta este deja altceva! Asta este, altceva! Cineva mă urmărește, cineva, dar de ce trandafiri și nu alt mod de a ma atenționă? Speriată intra în casă. Nu mai avea chef de nimic. Se întinse pe canapea și plânse. Plângea fără să se controleze, nu avea cine s-o oprească. Copilul începu să-și anunțe prezenta, de parcă i-ar fi spus: și eu sunt aici, mama, nu plânge doar pentru atât! Apoi o săgeta o puternică durere
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383190_a_384519]
-
Delia uiți că sunt mereu solicitat la o câte o urgență? Probabil pe acolo eram, dragă, spuse Criști fără să clipească măcar. Noaptea târziu, cănd somnul nu se lipea de el, se scula să fumeze o țigară. Se așeza pe canapeaua din hol, deschidea radioul și asculta pierdut în visare muzică ce ii liniștea cugetul. Criști, cu fiecare escapada, se apropia tot mai mult de diafana Carmen. Acum, pe jumătate amorțit de țigară, simțea cât îi este de dor de picioarele
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII ROMAN---CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587]
-
dormi acolo la Virgil, doar a fost și casa ta! Bine că nu ai adormit la volan. Am ascultat muzică și glasul tău care îmi este cel mai drag din lume. — Draga mea, dragă! Acum lăsăm totul, iată am desfăcut canapeaua, am pus o lenjerie nouă, așa cum îți place ție, vernil, mergem la culcare. Ludmila intră la baie și dușul cald-rece, o învioră. Privind la Ștefan, în timp ce-și ștergea brațele frumoase, oftă: — Crezi tu Ștefan că m-am grăbit
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
Isus, deși, dintre cei doisprezece apostoli, Iscarioteanul Îi era cel mai devotat Mântuitorului, visul etajat din repetabilele coșmaruri care mă cutreierau uneori când adormeam culcat pe partea dreaptă, cu genunchii Îndoiți, și mă visam În somn, culcat pe dreapta pe canapeaua pe care mă aflam trântit În realitate, visând că sunt culcat pe acea canapea și că visez că dorm și visez că dorm culcat În aceeași poziție, pe aceeași canapea, și visez, și sunt conștient că Înot Într-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
etajat din repetabilele coșmaruri care mă cutreierau uneori când adormeam culcat pe partea dreaptă, cu genunchii Îndoiți, și mă visam În somn, culcat pe dreapta pe canapeaua pe care mă aflam trântit În realitate, visând că sunt culcat pe acea canapea și că visez că dorm și visez că dorm culcat În aceeași poziție, pe aceeași canapea, și visez, și sunt conștient că Înot Într-un vis scalat, labirintic și circular, din care vreau să mă trezesc, dar n-o pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Îndoiți, și mă visam În somn, culcat pe dreapta pe canapeaua pe care mă aflam trântit În realitate, visând că sunt culcat pe acea canapea și că visez că dorm și visez că dorm culcat În aceeași poziție, pe aceeași canapea, și visez, și sunt conștient că Înot Într-un vis scalat, labirintic și circular, din care vreau să mă trezesc, dar n-o pot face decât parcurgând În sens invers succesiunea de vise și faptul se Întâmplă, dar extrem de lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
publică - ce minciună frumoasă! În ierarhia intereselor mele gloria coboară vertiginos ca termometrul de cameră pe măsură ce Înaintăm În iarnă. Vreau doar să se știe cum am trăit. CÎnd scriu aceste rînduri, o femeie bătrână, umflată cît un boloboc, doarme pe canapeaua extensibilă din salon și sforăie. Deschide și Închide ritmic gura și dinții i se ciocnesc cu zgomot. E și caraghioasă, și Înfricoșătoare În același timp. Cum se Înfrățește imaginea clovnului cu imaginea mortului. Nu o pot vedea frumoasă deși e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ce face? În chiloței de damă și cu peruca ei blondă?!... da, da, mi-l imaginez slăbănog și păros cum e... Domnul D. stă În continuare aplecat atent asupra caietului cu cifre. Nu mai scrie. Vede atelierul fotografului, tapetul roșu, canapeaua Îmbrăcată În piele, scîrțîind de cîte ori te așezi pe ea, sticlele de vodcă În jurul șemineului, nefolosit de ani de zile, de pe cînd trăia profesorul, storurile care nu se ridică niciodată, obrazul jovial și rotofei a lui Niki Bârsan. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
caseta aia cu Julio Iglesias. — HÎhîhÎ! PÎnă și venerabila noastră amfitrioană e moartă după Sulio! Doamna E. se duce vădit iritată la bucătărie. Domnul D. moțăie În fotoliu. Algazi s-a adîncit În lectură. Niki Bârsan s-a tolănit pe canapea alături de Wanda. Fixează atent o țigară mînjită de ruj care arde singură În scrumieră. — MÎine o să vuiască tot orașul. Asta și vreau! Că nu te simți bine, dacă nu-ți cari brelanul după tine. Craii tăi nesărați. Ce-oi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
niște pantaloni noi și o scurtă frumoasă. El: Merg În costum. Eu: Toți scriitorii vin la colocviu În scurte de piele, dar cred că merge și una din pînză de cort. Mă roagă să-l las să se Întindă pe canapea. Îl acoper cu pătura. Doarme pe o parte cu mîinile Împreunate sub obrazul drept. Ca un Îngeraș, ar fi spus mama mare. Îmi iau cartea cu voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îmi pun ceva pe mine și cobor. — Vă rog nu ne lăsați, știți unde e, la parter, acolo unde se vinde borș. Cum să nu știu, am să vin. Închid ușa. Se-nvîrtește casa cu mine. Mă las să cad pe canapea. N-am cui să-i spun, cu cine să mă sfătuiesc. Nino nu e acasă. Parcă o am Înaintea ochilor, trîntită pe un scaun de bucătărie, cu basmaua căzută Într-o parte, cu gura căscată, cu ochii holbați de groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rezervoare de bucurie și greață. Lumina candelabrelor de cristal din holul hotelului Athénée Palace inundă oglinzile Încastrate În tapetul opalin; spațiul se dilată prin repetare, devine un fel de cascadă, percepția vizuală se Încarcă de o vibrație aproape sonoră. Pe canapelele și fotoliile cu spătare aurite, Îmbrăcate În mătase vernil, așezate din loc În loc de-a lungul pereților, respectînd parcă distanța artistocratică, cîteva femei singure, Îmbrăcate În rochii din țesături ieftine, colorate strident, stau și fumează În fața ceștilor de cafea. Unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dar eu am o pisică cu trei picioare și leul poate avea trei picioare, dar eu am o pisică fără coamă și leul poate fi tuns și atunci trebuie să spui că e pisică și să ți-l pui pe canapea și să-l mîngîi În aplauzele generale, să pupi botul acela care peste două minute Îți va trozni țeasta și va plescăi cu creierul tău Între fălci. Creierul tău, această mică delicatesă, acest mizilic În care se reconstituiau toate jocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se află găleata cu borș, o tavă de aragaz și o pîlnie. Pe peretele lateral un cuier plin cu jachete vechi și pantofi scîlciați. La cotul tavanului o pată mare de condens. — Intră-n casă c-acuș pui de cafea. Două canapele acoperite cu pături cazone, pe una se vede urma maronie a fierului de călcat. țce caut aici iată-mă și prizoniera doamnei Oprișan mult trebuie să fi așteptat ocazia) — Hai, că-i gata. Nici nu mai văz p-unde calc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
al nostru demn de menționat, doar lucruri precum colacul de la WC pe care l-a cumpărat tanti Mae când a zis că o ciupea cel vechi. Cam cel mai trist loc era sufrageria, chiar prima cameră, care avea doar o canapea veche pe care o primise mama de la niște prieteni și două scaune deloc la modă ale lui tanti Mae. La început n-am avut nici un fel de perdele, dar tanti Mae avea niște costume de scenă vechi și frumoase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
putea să-și dea seama că au fost folosite de copii mici încă de când au fost construite. Lui tanti Mae i s-a făcut rău de la mirosul saltelei ei în prima noapte în care am dormit acolo. A dormit pe canapea în noaptea aceea și-apoi și-a aruncat toată pudra pe pat a doua zi. Înăuntrul casei nu mai erau prea multe de văzut, dar mai că puteai să vezi întreg ținutul de la intrare. Se vedea orașul nostru jos, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe-aici ca să-l plătim. Tanti Mae a coborât scările tremurând. Era albă toată și nu putea să țină mâinile pe balustradă. A apucat-o pe mama de picioare, în timp ce eu o țineam de cap, și am mutat-o pe canapeaua veche din prima cameră. Mama a gemut și a continuat să-și miște capul în stânga și-n dreapta. — Uită-te la ea în gură, tanti Mae, de-acolo sângerează. O țineam pe tanti Mae de braț pentru că era gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
câteva din rochiile ei curate, te rog. E sus? Du-te și adu-o aici. Voi sta în camera din față și te voi aștepta. — Nu merge cu tine. Nu e aici, i-am zis când a pornit-o spre canapeaua veche. S-a întors. — Fiule, poate că nu înțelegi. E spre binele tău și al orașului. În calitate de creștin, vreau să fac ce e mai bine pentru toată lumea. Voi urca și o voi aduce chiar eu. A mers până la scări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
amănunțită a tot ce era mai rău în viața lui Claire așa că, văzându-l pe Paul, m-am îndreptat spre el ignorând efortul lui Claire de a mă deturna din drum. Speram că prezența lui va neutraliza situația. Stătea pe canapea și s-a dat la o parte să ne facă loc. Claire s-a așezat lângă mine fără tragere de inimă, țeapănă ca o scândură. Era mică și firavă, cu niște ochi pătrunzători, cu corpul subțire și alungit, emanând energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și garnisită cu un coc roșcovan îngălat de fixativ. Și o felie în plus de lămâie. Nu i-am crezut niciodată pe oamenii care spun că uită să mănânce. Nu cred că e posibil. M-am lăsat pe spate în canapeaua de piele verde ce începuse să se scorojească. încăperea era încălzită de la aburul scos de espresorul imens și vechi. Rafale de aer cald veneau prin ușile de la bucătărie care nu se îmbinau perfect și se bălăngăneau înainte și înapoi, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
crom, cu sticlă și fier. Fără plante, fără tablouri, fără fotografii. Cândva îmi dădea senzația unei oaze de calm, echivalentul unui duș răcoritor într-o zi cu zăpușeală. Acum, în mod ciudat, îl găseam tulburător; albit, ca oasele în soare. Canapelele erau îmbrăcate în pânză albă apretată, mocheta era cu un ton mai închisă, o nuanță neutră. Chiar și lumina care pătrundea prin fereastră era albă, sclipind pe balamalele de metal ale dulapurilor de parcă ar fi fost sute de lame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Mmmm... —Dar, Sam, nu pot să mă duc acasă. Nu pot să mă întorc în noaptea asta. Ți-am spus. — Nu. Nu dormi aici. Nu. — Promit că nu o să încerc nimic. Pe bune. —Minciuni. Nu, vorbesc serios. Promit. Treci pe canapea... Nu, te rog, nu. Nu canapeaua! Expresia de pe fața lui Tom era mizerabilă. Oamenii sunt întotdeauna nepoliticoși cu canapeaua mea. Nu știu de ce; e foarte ușor să te întinzi în așa fel încât să nu-ți intre arcurile în coaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mă duc acasă. Nu pot să mă întorc în noaptea asta. Ți-am spus. — Nu. Nu dormi aici. Nu. — Promit că nu o să încerc nimic. Pe bune. —Minciuni. Nu, vorbesc serios. Promit. Treci pe canapea... Nu, te rog, nu. Nu canapeaua! Expresia de pe fața lui Tom era mizerabilă. Oamenii sunt întotdeauna nepoliticoși cu canapeaua mea. Nu știu de ce; e foarte ușor să te întinzi în așa fel încât să nu-ți intre arcurile în coaste. Trebuie doar să te răsucești puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
spus. — Nu. Nu dormi aici. Nu. — Promit că nu o să încerc nimic. Pe bune. —Minciuni. Nu, vorbesc serios. Promit. Treci pe canapea... Nu, te rog, nu. Nu canapeaua! Expresia de pe fața lui Tom era mizerabilă. Oamenii sunt întotdeauna nepoliticoși cu canapeaua mea. Nu știu de ce; e foarte ușor să te întinzi în așa fel încât să nu-ți intre arcurile în coaste. Trebuie doar să te răsucești puțin. Am început să îi explic asta lui Tom, însă am renunțat pe la jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
seara aia. M-am dus la restaurantul indian din cartier unde am băut trei sticle de bere și am dat gata o cantitate enormă de mâncare, aducându-mă într-o stare de somnolență. Ajunsă acasă am aruncat câteva pături pe canapea ca și cum aș fi vrut să aprind un foc, și m-am îngropat dedesubt, cu stomacul consolant de plin. Și de data asta mă bucuram că nu e nimeni cu mine sub pătură. * * * Luni, nici urmă de Față-de-Ou, cel puțin până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]