2,402 matches
-
nu face decât să-i trădeze complet” (I, 158). Și dacă francezii disimulează perfect, sau nu disimulează deloc, Cioran, suspicios, cu atât mai mult nu poate accepta jocul. Viața în esența ei i se pare un joc mistificator. Luciditatea sa cinică nu-i permite să se înșele. Și-atunci, neînșelându-se, Cioran preferă să joace el însuși când și când jocul mistificator al neștiinței. În plus, mai există, cum am văzut deja, și alte cauze ale topirii sale în mulțime. Printre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în care teoria aceasta, a supraomului, i se pare expresia unui entuziasm fals: „Nietzsche s-a lansat cu supraomul Ă o tâmpenie. E de-a dreptul o pată pe reputația lui. Când te gândești că un spirit capabil de elanuri cinice de o rară anvergură s-a putut lăsa ispitit de o viziune atât de neghioabă!” (III, 299). Oricum, ca pe o revanșă, notează într-un loc: „Marii reformatori religioși au fost aproape toți fie epileptici, fie bolnavi de stomac. Primul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sînt debarale, balcoane, baia. Las-o pe actriță pentru alt joc... Au rămas dependințele și filosoful. Răul lovește în punctul cel mai vulnerabil. Cu o pasivitate care e un al nume al bicisniciei, descumpănite gazdele cedează neașteptat de ușor în fața cinicei intruziuni. Dispuse la concesii, ele consimt, cu o strîngere de inimă, ca un spasm al conștiinței, la rușinosul viol. Pînă și pe răzvrătitul Alex îl surprindem exersînd, la ghitară, acordul rusesc! Ca să nu-i mai supere prea mult pe ocupanți
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
simte chemată la o acțiune emolientă, dar curînd se autonomizează și începe să funcționeze în sine, introducîndu-și propria sa legitate, propria sa (bună)dispoziție, dilatîndu-se acaparator și conducînd încetul cu încetul protejații la pasivitate. Din împăciuitoare ea devine agresivă și cinică, făcîndu-și mendrele, și orice recurs la forurile superioare rămîne cam ineficient, căci afară de simple recomandări verbale cu aer de generalitate delegații ce vin nu întreprind mare lucru. Ingerința e fizică, activă, recomandările sînt doar propedeutice. Această temă e manevrată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
interpreții înscriindu-se în tonul și ritmul reprezentației, ceea ce nu înseamnă că toată lumea a obținut performanțe interpretative. Unele partituri au fost acoperite corect, cu efort creator minim, de Doru Zaharia, Const. Avădanei, Ruxandra Bucescu. Emil Coșeru (Val) schițează un portret cinic al lașității profitoare. Florin Mircea îl poartă cu siguranță pe liderul vecinilor agresori între o amabilitate trucată și o violență conținută, jocul dintre aparența și esența personajului fiind speculat cu inteligență de actor. Îl secondează, în aceeași manieră grotescă, Liviu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
copiii mei uneori râd de spaimele mele. După citirea dosarului tatălui meu, consider că securitatea, cu zeci de mii de membri și cu sutele de mii de informatori infiltrați în toate zonele societății, a fost cea mai feroce, brutală și cinică instituție prin care s-a manifestat dictatura comunistă. Cum toți eram urmăriți și cum orice adunare era suspectă, prietenii la despărțire își spuneau „Să nu plecăm toți odată” pentru a nu trezi suspiciuni în cazul în care s-ar afla
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
eu sunt amurgul". Cornel Regman vorbind despre Radu Stanca ("Radu Stanca și măștile'', Tomis, ian. 1967) arată că balada devine a decorului, și anume, în jurul sentimentelor și al ideilor creează un decor "baroc". Gesturile, întâmplările se închid într-un ritual cinic, pentru că ele se raportează mereu la moarte ("Canossa", "Despărțire", "Liliacul", "Balada lacrimii de aur", "Cădere", "O, dacă moartea" etc.). Un anume curaj în suportarea condiției, indiferent că se află sub ziduri sau sub stele, dă valoare poeziei: "Căci sau sub
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
text avea mereu un revers sumbru, amenințător. Un Rică Venturiano vag-diavolesc jucat de Florin Zamfirescu, pogorît în acțiunea piesei pe o frînghie, descinzînd astfel în scenă -...ad Inferos?! Și un remarcabil Radu Panamarenco în Chiriac greoi și baritonal, glumeț și cinic în același timp, de neuitat. După cum memorabile au fost și personajele feminine: Dorina Lazăr în Veta, masivă, autoritară, și Rodica Mandache în Zița, ingenuă, copilăroasă. La început de carieră: Răzvan Vasilescu în Spiridon, înalt și subțire un visător nimerit unde
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui Caragiale, scria despre montarea originală a lui Alexa Visarion, în care accentul principal era viziunea asupra personajului Rică Venturiano, jucat strălucit de actorul Boris Șcerbakov, care interpreta cu maiestrie ineditul propunerii regizorale: Acest Rică Venturiano e o lichea înăscută, cinic și necruțătoar, un Mecky-Șiș care provoacă delirul politic și erotic, care nu are intenția de a se căsători cu Zița... El i-a zăpăcit, i-a năucit pe toți, îi terorizează și îi manipulează atunci când iși salvează pielea în numele democrației
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
zonă tainică a vieții unde tulburarea are limpezime adâncă... Pentru regizorul și pedagogul Alexa Visarion, Caragiale este o chemare fără sfârșit, un autor personal, un răspuns la căutările creative, mereu surprinzător prin noutatea sa, omul de care ai nevoie, călăuza... Cinic, caustic, sceptic, dar și neliniștit sau sentimental, de la geniu până la măscărici, de la zeu tutelar și istoric al secolului XIX, până la caricatură a românismului, reacționar, canalie sau nepatriot, Caragiale a adunat, poate, cel mai larg spectru de calificative din partea colegilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
înșele și are curajul moral să se întrebe: "dacă nu vrei să înșeli lumea, cum trebuie sa fii?" Sunt câteva căi regale pentru a fi fără să înșeli și să te înșeli. Eu cred că Alexa Visarion nu poate fi cinic și indiferent față de semenii săi. Virtuțile sale de intelectual public aici își au izvorul. Iată de ce în rândurile care urmează o să-i dedic un eseu despre cum indiferența și cinismul sunt vicii care nu l-au atins pe Alexa Visarion
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
complicațiile și opacizările vieții, indiferența capătă ușor toate formele necuviinței ca sinteză a mai multor vicii,-așa cum o definește pe aceasta din urmă La Bruyère în Caracterele: "ca înfumurare prostească, ca necunoaștere a îndatoririlor, ca trândăvie, tâmpenie, ca distracție cinică, ca dispreț al celorlalți și ca invidie" [XI, 8]. Căci, indiferentul nu-i ia în seamă pe ceilalți, dar poate avea în același timp toate defectele acestora. Oricum, este fapt de observație curentă că indiferentul nu va fi atins de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cinicilor clasici nu-l avem în vedere atunci când afirmăm că există în societatea actuală o îngrijorătoare prezență a atitudinilor de indiferență și cinism manifestate în spațiul public. Nu mai reprezintă, mai ales, după apariția cărții lui Peter Sloterdijke, Critica rațiunii cinice, un secret faptul că noi putem aprecia ca fiind întru totul moralmente acceptabil profilul cinicului antic, pe de o parte, și, pe de altă parte, ca toxic și periculos cinismul modern. În fond, dacă forma veche de cinism este compatibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
un ticălos isteț, pe lângă un viclean înrăit, dar de succes, pe lângă un ins lipsit de cuvânt și de onoare care, inventează fără jenă și restricții infinite forme de abjecție în orice situație de viață. De aici, din acest spațiu vin cinicii și indiferenții zilei de azi. Ei sunt noii tirani, adesea nevăzuți și nerecunoscuți ca atare, ai democrației imature și fragilizate. Ei reprezintă cu succes disprețul față de cei care nu sunt aidoma lor, iar tuturor ei le opun nepăsarea, neimplicarea, indiferența
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lipsiți de orice valoare. În fond, în nihilismul activ, cel dornic să-și arate fețele tăcerii sale criminale, se vede cel mai bine, că uneori ar fi de preferat să te confrunți cu o ură identificabilă decât cu o indiferență cinică totală. Două cunoscute propoziții consemnează brutal acest adevăr. Mai întâi este vorba de îndemnul dantesc. "Abandonează aici orice speranță" și în al doilea rând de "evanghelia" nihilistă a trupelor SS: "Aici nu există nici un de ce!" Într-adevăr, pentru indiferența criminală
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Monde și Le Nouvel Observateur". Textul, fiind adresat unui grup constituit în majoritate din "intelectuali de stînga", era provocator, precum autorul său, despre care unii membri ai grupului își amintesc cu plăcere ca despre cineva care știa să fie uneori cinic și sarcastic. Cum s-au cooptat membrii Grupului celor Zece? Întreprinderea farmaceutică a laboratoarelor Midy a putut constitui o legătură între unii dintre membri: Jack Baillet, Jean-François Boissel, Jacques Robin, însă originea istorică a grupului se afla în contextul politic
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
dovedit o "antipolitică", adică o mașină distructivă a statului modern ce disprețuiește omul prin tratamentele pe care i le aplică, prin practicile impersonale și fără de viață ale guvernării. Sub masca unor politici obiective și echilibrate se ascund intenții înguste și cinice, de partizanat ideologic! Sexul (dorința de putere și posesie) și politica (spațiul social docilizat și supus!) se întâlnesc în instincul de animal politic al omului modern. Politicianul e transformat într-un simbol al luptei (de exemplu, al luptelor anticorupție în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de acțiune prin folosirea "autorităților simbolice". Politica reprezentării este în situația agitată a adolescenților care au consumat prea multe băuturi energizante. E prea activă în detrimentul libertățiilor (fundamentale!) ale "populației active", cum se spune. Politica reprezentării e prea pasivă, indiferentă și cinică în materie de protecție socială și de ajutor concret acordat oamenilor. Politica modernă prin ubuescul ei autoritarist, prin mecanica sa totalitaristă! e modalitatea concretă de a dezindividualiza umanul. Dacă sexualitatea s-a manifestat în Occident în termeni de putere și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Acest joc occidental, acreditat drept progresist și aducător de prosperitate prin teoriile filosofice moderne, de la Adam Smith la ultimii gânditori occidentali, nu face decât să întrețină conflictul social modern și global din societățile noastre. Încă mai există naivi sau, poate, cinici gânditori moderni ce văd drept elemente-cheie pentru o societate liberă și prosperă competiția (sau concurența). Acești filosofi-sofiști nu înțeleg aproape deloc istoria Occidentului și a formării capitalismului, un mod de viață, dar nu "sistem". Dacă Occidentul a devenit relativ prosper
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
al fascismului din structura mentală a unor elite. Însăși ideea de elită a fost popularizată de dreapta europeană. Fascismul lui Mussolini și nazismul lui Hitler au făcut apologia elitismului, a omului superior și nobil în raport cu ceilalți. Tot acest "elitism" fățarnic, cinic și iresponsabil, promovat și în societatea românească de după 1990, este de aruncat în lada de gunoi a istoriei. De ce? Pentru că nu este altceva decât un rasism tehnocratic și intelectualist în cadrul aceleiași națiuni. Omul "superior" e dezastrul civilizației noastre. Elita oficială
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
moarte în secolul XXI. Parreto și Heidegger sunt semnelor vremii gropari ai ideii de elită. A fost Popper un elitist? Cu siguranță că, dacă statele politice moderne nu ar fi fost produse prin intermediul unei intelocrații, al unei elite arogante și cinice, iar împărțirea averii statelor după 1945 nu ar fi fost o simplă idee compromisă de către aristocrația roșie a regimurilor comuniste, condițiile de producere a extremismelor nu ar fi existat și astfel s-ar fi scris istoria ultimilor 200 de ani
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a extremismelor nu ar fi existat și astfel s-ar fi scris istoria ultimilor 200 de ani! Societatea de azi nu reprezintă un "bun plac" al mai marilor zilei împreună cu "elita" lor coruptă, îndoctrinată (cu idei liberale și socialiste), închisă, cinică, politic și material interesată, anticivică și manipulantă pentru proști. Pozitivitatea științelor moderne se află în faptul istoric că statul și societatea au instituit o serie de discipline a căror funcționalitate este vitală pentru existența unei societăți moderne, a statului modern
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
al culturii scrise prin drastica reducere numerică a oamenilor formați pe baza lecturilor și a dezbaterilor de idei. Presiunea media asupra societății, asupra civililor este poate de 10 ori mai puternică decât în Occident. Ceea ce avem aici este o exploatare cinică de către grupurile media a negativizării societății pentru producția continuă de senzațional, cu orice preț și prin mijloace perverse, în scopul unor bani făcuți din nimic. O simplă tele(-narati)vizare a vieții cotidiene, dacă nu cumva tele-imbecilizare, a ceea "ce
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cursurilor universitare și al manualelor de liceu. Numeroasele mostre de inegalabil talent interpretativ îl readuc pe S. Damian în prima linie a criticii românești de azi, inclusiv ca un posibil act de ecologizare a peisajului invadat de urechism, improvizație și cinică fudulie a demolării senzaționaliste. Despre Cioran, cel ce și-a recunoscut (?) trecutul ca un cadavru viu, S. Damian scrie la fel de neîntâmplător și intransigent, căci, așa cum vom vedea, aproape toate "personajele" cărții străbat teritorii și trasee sinuoase, ajungând în cele din
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cu altitudinea ideatică a istoricului literar clujean, i se pare lui Gelu Ionescu hățișul "intervențiilor" umilitoare făcute și de Mircea Zaciu, consiliat sau nu, pentru aparția propriilor scrieri, de vreme ce s-a recurs la înduplecarea, de obicei fără rezultate, a unor cinici funcționari de partid ("nulitatea numită Gogu Rădulescu"), a unui pseudo-poet înregimentat politic, a unor profitori gen Titus Popovici (încondeiat cu inapelabilul "licheaua"). Masivul jurnal sau vanitatea zbuciumului jumătăților de măsură, astfel interpretat de Gelu Ionescu, se remarcă prin oralitatea intensă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]