2,135 matches
-
să învețe nicio iotă românească și așteaptă să învățăm noi țipțereasca lor... Să aștepte ei mult și bine!.. În schimb, a reținut cât se poate de clar refuzul lui Gheorghieș al ei de a intra în casă și hotărârea lui neclintită de a-și recupera daunele pricinuite de iepuri, motiv pentru care a decis să-l aștepte la poartă... Așa te vreau, măi Gheorghieș-tată! Să-ți aperi cu destoinicie bunurile, casa și familia! Că doar nu ești un venetic de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Domnule președinte, onorată instanță, stimați participanți la acest proces unic în felul său, pe care l-aș numi, cu îngăduința dumneavoastră, excepțional! Suntem chemați cu toții astăzi să dezbatem un caz rarisim, scopul final fiind deja formulat de legea ce stă neclintită în balanța dreptății acestei judecătorii : redarea, reintegrarea în familia sa a unui copil care, datorită vicisitudinilor la care a fost supus pe nedrept, a fost rupt de adevărata sa familie. Ce argumente aducem în sprijinul acestei afirmații? Nu e oare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
regăsește în cuvinte. „-Știu acum cum arată clipa în care viul înghiață. Așa trebuie să fie disperarea imobilizaților, în dărîmături. Să simți că trebuie să împingi la o parte greutatea zidurilor care te apasă dar mușchii tăi nu reușesc să clintească nimic. Nici pe ea n-o mai iubesc, ci o urăsc ca o respingere închistată în mine. În rest, mă mișc, mă alimentez și urmez scenariul societății dar sînt decerebrat. Viața pe care o trăiesc merge pe pilot automat. Am
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
caz. O cafea? întreba el, zâmbind prietenos. Am niște cafea gata făcută în bucătărie, pe aragaz. — Mulțumesc, răspunse Fanny. — Cum o beți? — Fără lapte și fără zahăr. — O decizie foarte înțeleaptă, remarcă Adrian, îndreptându-se spre bucătărie. Fanny nu se clinti până când el reveni cu două cești cu cafea pe o tavă. — De fapt, spuse Fanny, ca și cum conversația lor n-ar fi fost deloc întreruptă, eu nu-l percep că pe un joc. Îl văd că pe-o tranzacție. Un troc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
capăt după sauna. Fără nici un interviu. Fără întrebări și răspunsuri previzibile. Fără măști. Fără ipocrizie. Să fie pur și simplu o conversatie ce-și urmează cursul firesc. Ce ziceți? Fanny îl sfredeli pe Adrian cu privirea. Lui nu i se clinti nici un mușchi al fetei. — O să vă aduc un halat de baie și-un prosop și-o să vă arăt unde să vă schimbați, zise el, ridicându-se în picioare. — Ce va face să credeți c-am acceptat invitația? întreba ea. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
al unui nor vânăt, ca un balaur. Vântul înfoie și dădu viață balaurului, împingându-l spre miazăzi. încăierarea îl pasiona și bătrânul sufla din toți bojocii, ajutând vântul în lupta sa cu monstrul care răpise soarele. Pata de întuneric se clinti în cele din urmă, lingând pământul și, fără ca nimeni să bănuiască, lumina se apropia de sat. Balaurul fu izgonit în afundul cerului, fărâmițat și risipit de vânt, în nesperata alianță cu suflul Bătrânului. Contemplarea de pe înălțimi îi dădea sentimentul suveranității
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Pretext epic foarte lax, întărit numai prin finalul care închide simetric cercul, lăsându l pe Arhivar să se întoarcă la locul primei sale expediții și să ia el însuși locul personajului misterios, Rebis, pe care-l întâlnise, prima oară, șezând neclintit în jilțul său. [...] în această însăilare de capitole diverse, rămâne impresionantă alăturarea de tablouri cu peisaje realiste (drumul spre iarmaroc și iarmarocul), tablouri stilizate mirific (schitul din peșteră) și fantastic gotic (castelul grafului Augenstein). Iată, în stil realist: "Gușterii cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
determină pe tata să mă convingă să trec la seminarul din Huși, unde avea un fost coleg ca subdirector și că ușor pot obține transferul de la normală la seminar. Oricât a dorit tata să trec la seminar, eu am rămas neclintit în hotărârea mea. Preotul și-a închipuit că, ceea ce n-a reușit tata, va reuși el să mă convingă. Cum frecventam regulat biserica, într-o duminică, pe când se dădea anafora, preotul mă roagă să rămân la urmă... Am priceput ce
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
bezmetici, spun măscări pe seama prizonierilor, beau, cântă la armonică, joacă șah și table, au provizii din belșug, iar ostaticii crapă de sete Închiși În vagoane de marfă, care sunt atât de solid făcute, că nici un șurub, nici o șipcă nu se clintesc de la locul lor, iar unghiile lor s-au rupt până la carne. Sunt murdari și sfârșiți de oboseală. Două săptămâni În capăt a mers trenul, oprind o dată sau cel mult de două ori pe zi În halte tot mai prăpădite. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
văzut. — Dacă-l vede directorul e de rău. Să mănânci tot ce ți-am adus, așa cum ți-am spus, puțin câte puțin. Silvia o sărută pe Elena, se îndreaptă spre ieșire, luându-l pe Lupaș de zgardă. Câinele nu se clintește parcă ar vrea să mai rămână. — Hai, Lupaș, hai! îl trage Silvia. —Du-te, Lupaș! Du-te! îl îndeamnă și Elena. Cu chiu, cu vai se hotărăște să plece lăsând-o pe Elena care-i urmărește cu privirea. Despărțirile dor
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
iubire, au adormit îmbrățișați până a doua zi târziu. Matei s-a trezit primul, dar văzând-o pe Cecilia cu capul pe pieptul lui și cu brațul peste mijlocul său, cum adormise de cu seară, n-a îndrăznit să se clintească, și-a reținut și respirația ca să n-o trezească. După o vreme, ea a început să se miște și să caște ca un copil frânt de somn. S-a ridicat și i-a pecetluit căscatul cu cea mai dulce sărutare
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
va arăta În flăcări adevărata sa față, iluminând tot schitul, Însă adevărul ultim se ascunse Înăuntrul focului, iar după ce vâlvătaia se stinse, se târî pe furiș, pitindu-se sub scrum. Zadarnic Oliver trase clopotele și bătu toaca, adevărul ultim rămase neclintit la locul lui, intrând În fiecare slovă veche, În fiecare literă, ca Într-o măsea afectată de carii, unde Își făcu sălaș, pregătindu-se să pătrundă până-n carnea și măduva Învățăturii lui Iisus; În schimb, starețul Pahomie și enoriașii ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dincolo de acoperiș. Nu-și Întinsese oare ea spre masterand unul dintre cornuri, prevăzut cu o ventuză, cu gândul să absoarbă toată măduva din mădularul lui? Numai că Oliver a fost intransigent, rămând Împietrit la locul lui, fără să i se clintească un mușchi pe față sau prin alte părți, și femeia cu gâtul de girafă, pufnind pe nări nemulțumită, a căutat În salon un alt client. Masterandul privi, foșnind din mustăți, cu coada ochiului, spre asistență: profesorul Perjovski umbla din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
compromițându-l pe Oliver În fața Întregii lumi și a le arunca apoi, ca pe niște resturi puturoase, În găleata de gunoi. Nu, orice, dar pe pat nu! Puteau să-l amenințe cu bătaia. Cu dușurile reci. Oliver avea să rămână neclintit pe poziția lui. Chiar dacă ar aduce drujba electrică sau bormașina, amenințându-l că-i vor tăia trunchiul de la rădăcină, nu Înainte Însă să-i bortelească burta ca să extragă inima din ea, Oliver nici nu va clipi din ochi. Nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
umeri, care Încă mai erau acoperite de o puzderie de frunze. Făcându-și o introspecție și meditând Îndelung la șirul Întâmplărilor ce au avut loc În ultimele zile, Oliver simți cum un ghimpe nemilos Îi scormonește În inimă. Stând acolo neclintit În mijlocul camerei, el Își aminti cum, tot alergând pe dealuri și căutând să ajungă la crinii sălbatici ce umpleau altădată câmpul biblic, din neatenție, În vreme ce se tot hârjonea cu niște sălcii aflate pe malul unei ape line, Oliver, care uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
jos. În fața lui, la distanță de o palmă, se afla ceva ce semăna cu un picior (mai degrabă de bărbat decât de femeie) care avea o alură impozantă. Piciorul era retezat cu câteva degete mai sus de genunchi și stătea neclintit În fața lui Noimann, ținându-și mâinile la spate. Privindu-l, lui Noimann Îi reveniră În minte versurile unui cunoscut poet austriac, ce sunau astfel: „Colindă prin lume un genunchi buimac e un genunchi și-atât; nu e nici cort, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ras și parfumat, răspundea invariabil: „Am turnat exact atâta asfalt cât să puteți străbate cu piciorul... Dacă doriți să ajungeți la kilometrul 69, vom turna asfalt și până acolo...”. Oricât de amabil Încercase să fie inginerul, nu reușea să-l clintească pe Bikinski din rigiditatea sa. Pictorul era ferm convins că În spatele bunăvoinței și a generozității afișate de inginer se ascund intenții dubioase. Un om cu un astfel de nume nu putea fi curat. Poate că Într-adevăr inginerul achiziționa tablouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpânitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate de vedenia pământeană, dă ochilor mei vedere pătrunzătoare și minții mele ascuțime, ca să mă pot lepăda de vedenia nălucirii, ca să rămân neclintit În credința Ta și În iubirea mea față de Fiul Tău, Mântuitorul. Amin!“ Iar Dumnezeu Îi zise: „Urmează‑mi sfatul. Oh, credinciosule. Spune‑i mulțimii că puterea credinței e mai presus decât vedenia simțurilor, vorbește‑le răspicat, să te‑audă toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
târziu. Acum, după ce ați simțit oarecum cam cum gândesc și trăiesc, vreau să vă povestesc cum a decurs viața mea sub Semnul și Acoperământul Maicii noastre Maria, Steaua mea călăuzitoare, care mi-a fost izvor al fericirii și sprijin de neclintit la necaz și nevoie. A început în studenție. Aveam 20 de ani. Eram o studentă bună, nu studiam ce dorisem, dar, interesant, și acest alt domeniu îmi plăcea. Eram o fată obișnuită: dansam și cântam cu plăcere, citeam cărți și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
plângă lemnul ca la strung Când hohotit, când mai prelung Din bețe, doage și Nimica Ieși, cântec pentru Răsturnica. Vii lumânări, burați polen! E cimitirul un desen Cu linii supte, slăbănoage Frânturi de bețe și de doage... Oh, nu-mi clintiți Regina Mab Să nu se surpe trupu-i slab Și dați vin galben la miloage Nu din păhar, din scob de doage. Oh, pentru Ea găsiți un dric, Un dric mai mic ca un ibric Și potriviți două mârțoage Acum, la
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de ceară. Figura lui mi se părea cunoscută, dar nu știam de unde s-o iau. Când am intrat, a deschis ochii și s-a uitat o clipă la mine, apoi i-a închis din nou și nu s-a mai clintit. „Dânsul e domnul Naum, e un distins poet, sunt sigur că ați auzit de el“, a socotit necesar să mă prezinte domnul Sima. „Naum și mai cum ?“, a întrebat unul din tineri, n-am să-l descriu, am să spun
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
masă, era nemaipomenit de ușor, ai fi zis că e umplut cu aer și țopăia în aer; domnul Sima dăduse jos ierburile și celelalte, în locul lor l-am instalat pe Dragoș și el a închis ochii, nu s-a mai clintit. „Vezi ce cuminte e ?“, l-a admirat domnul Sima; „Nici n-o să-i mai simți prezența, o să vi se pară doar o vagă respirație, de undeva, din adâncul vostru, n-o să vă deranjeze absolut deloc și o să vă ajute, ai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
uiți“, am spus. „Închipuie-ți că n-a existat...“ „Mi-am închipuit destule, poate prea multe“, a oftat Maria. „M-am săturat...“ și-a lipit din nou fruntea de genunchi și a rămas așa. Părea că doarme. Nu s-a clintit nici când m-am ridicat din fotoliu, nici când am ieșit din camera ei. 16. Acasă, i-am povestit Zenobiei, fără să omit nici un amănunt, întreaga desfășurare a întâlnirii mele cu Iason și cu Maria. La început m-a ascultat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de o broscuță verde și lucioasă : o dată, mai demult, în mlaștini, la marginea apelor, ea se oprise lângă mine și mă privea supărător de fix. I-am spus cu binele : „Hai, du-te de te scaldă“. Ea nu s-a clintit, ținea cu tot dinadinsul să-și lipească de mine ventuzele reci ale ochilor. Atunci am luat un bețișor, un fir de trestie, ca s-o alung. N-aveam intenția s-o lovesc, i-am spus încă o dată : „Hai, șterge-o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
țină drept. „Doamnă Gerda“, am spus, „pe soțul dumneavoastră îl cunosc, l-am mai întâlnit, dar nu înțelegeam legătura...“. „Toți ne cunoaștem, dah uităm legătuhile“, mi-a amintit ea. Apoi a schimbat două-trei vorbe cu farmacistul, care nu s-a clintit de pe scaunul său alb, și s-a îndreptat spre ușă. Afară, când a trecut pe lângă mine, am oprit o. „Iertați-mă“, am spus, „dar țin neapărat să vă întreb ceva înainte de a ne despărți : acum, în actuala dumneavoastră viață, utilizați
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]