3,155 matches
-
a avea profit cât mai mare cu taxe cât mai mici, ei bine, acești sărmani rătăciți în labirintul fără ieșire al îmbogățirii abia mai reușesc să aibă timp să și respire. Și dacă nu v-au podidit lacrimile milei, ale compasiunii, priviți-i cât de neajutorați sunt: coboară scările unei hardughii de case gata-gata să se dărâme sub greutatea seifurilor, ridicați și susținuți de brațele unor bodyguarzi, semn indubitabil că suferă de o ușoară paralizie a picioarelor. In prelungire fireas-că, mâinile
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
dublă tentativă de viol. Cred că o să-ți dea peste trei ani de pușcărie. Daaa ? Sută-n sută. Totuși, dacă aveai o prietenă, până la pronunțarea sentinței vă puteți însura, ceea ce înseamnă soacră sigură și, ca atare, și circumstanțe atenuante, din compasiune, din partea completului de judecată, dacă, evident, e și complet...Dar de ce plângi ? De singurătate. N-am prietenă, n-am copii din flori, n-am prieteni, n-am...N-am pe nimeni ! Ba ai ! Mă ai pe mine, micul mare prieten
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
fiți deja nerăbdători, după a treia zi, ca fiul risipitor, ci așteptați răbdători și umili a șaptea zi, care este sfințită de Dumnezeu, și apoi mergeți cu inima umilă și supusă în fața Tatălui divin Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui compasiune, să vă ierte toate păcatele și toate datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubește nesfârșit de mult, pentru că, iată, acum El vă dă voie să plătiți în numai șapte zile datoriile a șapte ani. Acelora care datorează păcatele și bolile a
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
la ei, compătimindu-i pentru faptul că erau nevoiți să-și câștige existența umblând cu o cobră în sân. "Teribilă meserie, își ziceau oamenii. Până vor fi îmblînzit cobrele, au riscat fără îndoială să fie mușcați." Pe urmă, în această compasiune s-a amestecat tot mai multă silă și cu timpul sila s-a însoțit cu frica. Trecătorilor le era și silă și teamă. Încercau să se apropie cât mai puțin de îmblînzitori și să întoarcă privirea. Dar era din ce în ce mai greu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
astea în clipa când veți pronunța verdictul. Nu uitați că pe lume nu există numai dresori. Există și victimele lor și aveți datoria să judecați astfel încît să fie mai puține victime. Nu uitați că pe lume există nu numai compasiune. Există și frică. foarte multă frică, iar judecătorii trebuie să micșoreze frica, dacă pot, nu s-o ajute." Bineînțeles, spusesem totul prin prisma acelei "stări de procuror". Pentru că, trebuie să știți, în procesele mele jucam totdeauna cinstit. Aruncam de fiecare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pronunță în principiu împotriva circumstanțelor atenuante. Îi voi urma exemplul și mă voi opri tot la principii. Eu cred că dreptatea singură nu dă măreție justiției. Pentru a fi într-adevăr măreață și umană, justiția trebuie să însoțească dreptatea cu compasiunea. Numai aceasta ne salvează de la trista condiție de automați ai dreptății. Pentru că un judecător n-are voie să judece doar cu rațiunea. El trebuie să judece și cu inima. Căci numai inima noastră e în stare să înțeleagă întreaga tragedie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
acum motive puternice să mă creadă un cabotin; și ce zic eu cabotin... cabotinii vor să joace pentru un public numeros, or, eu mă mulțumeam cu o singură persoană și cu păianjenii din sala de așteptare... Poate mă urmărise cu compasiune. Își va fi spus: "Păcat de calitățile lui"... Sau se prefăcuse că mă ia în serios, ca să nu mă contrarieze, cum procedezi cu nebunii, de teamă că altfel, cine știe, puteam să devin furios, să mă reped la ea și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cobre, să descopăr că orice pustiu clocește o cobră. În gara asta am aflat că frica de pustiu e și mai rea decât frica de oameni. Cu oamenii te mai înțelegi, te ferești, te explici, profiți de o licărire de compasiune. Uneori frica ațipește sau obosește. Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sânt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. Un călău somnolent și necruțător care n-are nici
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mi se va întinde fluierul, voi cânta melodia care supune cobrele, la fel ca ei. Numai uneori, ascultând vântul îmi voi aduce aminte ca prin vis, poate, de timpul petrecut în gara aceasta. Așadar, domnilor, nu pentru a vă solicita compasiunea continui. Vreau să înțeleg care a situația încleștării dintre Dumnezeu și fiară în mine. Ce șanse am să rămân mai departe om. 21. La puțin timp după ce-am tăiat arțarul, câteva nopți am visat că plecam mereu spre pădure
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vroiau să obțină. La început ei erau mai sfioși. Stăteau cu privirile în pământ și păreau că nu vroiau decât să-și câștige existența. Prezența lor pe stradă semăna cu un fel de cerșetorie exotică. Mulți le dădeau obolul din compasiune. Abia când au văzut privirile înfricoșate ale pietonilor au început să devină obraznici. Și astfel i-am împins să ne înfricoșeze și mai mult. Până la urmă s-au considerat chiar în drept să terorizeze străzile. Ce vreau să spun prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
loc ferit în primejdie este cel mai respingător egoism. Numai că trebuie să recunoaștem un lucru: că a-ți vîrî capul în nisip nu e o vină pasivă. E o vină activă. Iar când egoismul se pretinde "înțelepciune", nici măcar de compasiune nu mai poate fi vorba. "Important e să supraviețuim" își zic totdeauna cei cărora le e pur și simplu teamă. "Important e să supraviețuim cât mai confortabil" își zic înțelepții. Acești înțelepți și-au căutat mereu un culcuș cald sub
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
temut și adulat. Văzând că rănitul se chinuia să-și oprească sângele cu o mică pungă de piele, etui-ul pistolului său, un cetățean milos i-a întins niște foi albe ca să-și șteargă plaga. A fost singurul gest de compasiune ce i s-a arătat. Dimineața, un chirurg chemat să vadă maxilarul zdrobit al lui Robespierre i-a extras doi sau trei dinți și i-a înfășurat capul cu un bandaj. "E îmbrobodit ca o călugăriță", glumi cineva. Cu un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dimineață, tribunalul a stabilit identitatea prizonierilor. Acestora le mai rămânea un singur drum de făcut: spre ghilotină. L-au parcurs, duși în trei căruțe, pe străzi unde răsunau fără încetare strigătele de veselie și imprecațiile. Interpretați, oare, absența gesturilor de compasiune, râsetele și imprecațiile ca un semn de vinovăție a condamnaților? Dacă există vreo vinovăție aici, ea aparține, cred, numai celor care se grăbesc să râdă de cei învinși după ce înainte s-au prosternat în fața lor. Versatilitatea e tristă în orice
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la radio era muzică de Schubert. Ninsoare amestecată cu moarte și cu muzică de Schubert. M-am gândit la omul acela care nu mai putea vedea ninsoarea, nici să asculte muzica lui Schubert și mi-am simțit sufletul plin de compasiune. Nu-l cunoșteam, dar parcă îmi murise un frate. Mă lega de el misterul morții. Când însă moartea nu e mister, e oribilă. Lângă eșafod nu ninge niciodată. Nici nu se aude muzică de Schubert. Nu se aud decât râsetele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era destinul mangustei, mangusta aceasta s-a lovit mereu de propria ei umbră. A fost obsedată de propria ei umbră. Pe scurt, nu te-ai mulțumit să-ți dărui întreaga afecțiune de care erai capabil. Ți-ai dăruit și întreaga compasiune. Și ca să ai toate motivele pentru asta, să nu-ți faci reproșuri de egoism, ți-ai zgândărit rănile ca nu cumva să te vindeci, să pierzi dreptul sau mai bine zis orgoliul de a te crede un Iov. Parcă te
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
protesta. De data aceasta rolurile s-au inversat. Acum eu sânt procurorul și eu sânt avocatul apărării. Și vei depinde de măiestria mea de a te învinovăți sau de a te apăra. Vei depinde de înțelegerea mea și, poate, de compasiunea mea. Nu, nu protesta, te rog. Nu ți-am dat cuvântul. Te rog respectă curtea, domnule profesor. Altfel evacuez peronul. Când te voi întreba, vei răspunde atunci. Deocamdată, stai liniștit. Vasăzică, dumneata ai fost profesor de istorie. Ai predat istoria
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
poate spune infinit mai mult decât un discurs oricât de sublim. Înțeleg, desigur, rostul condoleanțelor, ponderea elementelor convenționale, importanța cuvântului în context ceremonial și mi-am dorit nu o dată să-mi pot articula, verbal sau în scris, mărturia sufletească, dincolo de compasiunea strict gestuală. Numai că nici la moartea scriitorilor cu care am fost în relație de prietenie congeneră (precum Mircea Nedelciu și Radu G. Țeposu) sau profesional-filială (Savin Bratu, Marin Bucur), nici la dispariția unor personalități culturale despre care aș fi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
se întâmple o minune. Domnule căpitan Alexandru Marian... Majestate, dânsul nu mai e căpitan...a fost de gradat... Domnule căpitan Alexandru Marian, Vă mul țumim pentru cântecele pe care ni le-ați dăruit și totodată vă asigurăm de întreaga noastră compasiune atât pe dumneavoastră cât și pe micuța orfană. Întoarceți-vă și purtați-vă cu merit gradele și valoarea artistică. După ani de zile soțul a descoperit o nepoată a compozitorului la București, Aurel a încercat să sensibilizeze notabilitățile tulcene privind
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
moment de slăbiciune. În timp ce existența rivalei sale, Afrodita, e plină de scandaluri și de pasiuni, a Athenei e neprihănită și pustie. Favoriții ei nu pot fi, așadar, decât cei care judecă exclusiv cu creierul. Ceilalți nu merităm decât o divină compasiune. N-avem o cerebralitate curată, inima ne trage înapoi. Vedem că viața trece, că îmbătrînim, că avem amintiri. Parcă prea multe amintiri! Se lungesc ca o noapte, în urma noastră. Și, probabil, zeița bănuiește că nu e nimic de făcut cu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cei mai interesanți pe care i-am întîlnit și, măcar, din acest punct de vedere, nu regret că am venit pe "Lumea Renașterii". Poate, mintea sa e tulbure, dar, cu siguranță, nu e o ființă mediocră, chiar dacă uneori îmi inspiră compasiune. La urma urmei, unde e granița dintre "normal" și "anormal"? Theo e, în sine, un spectacol. Un spectacol mai interesant, oricum, decât cel de pe scenă. Recită poetul turc cu glas cavernos, care-și suge zgomotos buzele (mari cât două lipitori
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de dolari pentru reproduceri, cât mai fidele, puse uneori în valoare mai bine decât originalele din Europa.) Mitul reușitei. (Credința în "succes" face această societate să prospere. Orice poate fi pus în cauză, nu succesul. Pentru "dezmoșteniții soartei", americanul are compasiune, nu și înțelegere.) Mitul performanței. (Nu întîmplător, deținătorii de performanțe se bucură de maximă considerație. "Vedetele" îi confirmă americanului că drumul pe care merge e bun.) Mitul forței. (Auzi mereu: Noi suntem cei mai puternici". Dar nici acum americanii n-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cazurilor - admirație, respect, contemplare pozitivă. Relațiile, de multe ori platonice, sunt descrise cu grijă, cu decență dar și cu satisfacțiile proprii omului tânăr aruncat în mrejele lui Cupidon, scriere ce dă savoare textului, oarecare suculență dar exprimă și sentimente de compasiune pentru eșecurile, adesea tragice, ca urmare a amestecului luptei de clasă în viața sa intimă, tragism ce va stârni în conștiința cititorului oprobriul față de dictatura de natură ideologică asupra unor sentimente omenești capitale, de altă natură, unii socotind-o divină
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93059]
-
Am răspuns bunăvoinței lor cu o defensivă agresivă. Câțiva m-au invitat să-i vizitez. Am refuzat, sub diverse pretexte. Eram convins că mă chemau îndemnați de părinții lor să se arate gentili cu mine și n-am suportat niciodată compasiunile. Când mă întreba vreunul ceva în legătură cu Lisa, răspundeam sec, monosilabic. Părinții nu aveau cum să cunoască și cum să înțeleagă problemele mele. Iar eu n-am simțit nevoia să-i fac părtași la ceva ce nici mie nu-mi era
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am rătăcit vreo jumătate de oră la-ntâm plare prin locurile acelea de utopie neagră. Irina la Parla mentul european? Mare doamnă la Bruxelles? Soția unui înalt func ționar? Dar eu ezitasem să o-ntreb pe soră-sa despre ea din compasiune, ca să n-o pun într-o situație penibilă. Mi-o imagi nasem pe Irina, în toți acești ani, decăzută, poate alcoolică, hăi tuită de un trecut irepresibil. Boschetară poate, asemenea celor care put îngrozitor prin tramvaie... Apoi mi-am dat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cum s-o uit pe cea care, cum-necum, fusese totuși numărul unu și-așa avea să rămână, indiferent de cât avea să se mai lungească lista. În ciuda alegerii ei grotești, sau poate mai ales de aceea, simțeam multă duioșie și compasiune pentru ea. M-aș fi-ntâlnit cu Irina oricând ca s-o pot ajuta, în ciuda tuturor riscurilor. Știam că mie nu avea să-mi facă rău. Dar de prin ’86 încolo au încetat și telefoanele. Irina s-a dat la fund
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]