4,181 matches
-
Kama-Kamadeva, zeul indic” (Ibidem, p.236); complement indirect: I-am spus lui Mircea, prietenul tău, să te anunțe. complement corelativ: Am plecat cu Andrei, prietenul meu, imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul opus direct nominativului în dezvoltarea opoziției activ-pasiv; nominativul este cazul activității iar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în alte funcții sintactice, cerute de verbul regent sau de recțiunea unor prepoziții, mijloace de realizare a relației de dependență și de exprimare a identității unor funcții sintactice. Sunt cerute, de unele verbe, pentru complinirea planului lor semantic, funcțiile de complement indirect: „Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul/De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?” (M. Eminescu, I, p. 150) și, de toate verbele aflate la diateza pasivă, funcția de complement de agent: „Îngânat de glas de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complinirea planului lor semantic, funcțiile de complement indirect: „Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul/De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?” (M. Eminescu, I, p. 150) și, de toate verbele aflate la diateza pasivă, funcția de complement de agent: „Îngânat de glas de ape/Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M.Eminescu, I, p. 103) Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planul său semantic cunoaște cea mai amplă dezvoltare, prin asimilarea majorității funcțiilor sintactice: • predicat, în raport de complementaritate cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu-l mai pot pricepe”. (M. Eminescu, I, p. 175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36); • complement predicativ; „M-aș împăca mai bine, bunăoară,/Să te socot de scândură și sfoară.” (T. Arghezi, I, p. 314); • complement corelativ: „Cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu-l mai pot pricepe”. (M. Eminescu, I, p. 175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36); • complement predicativ; „M-aș împăca mai bine, bunăoară,/Să te socot de scândură și sfoară.” (T. Arghezi, I, p. 314); • complement corelativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (M.Eminescu, I, p. 91); • circumstanțial: „Și din liră curgeau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36); • complement predicativ; „M-aș împăca mai bine, bunăoară,/Să te socot de scândură și sfoară.” (T. Arghezi, I, p. 314); • complement corelativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (M.Eminescu, I, p. 91); • circumstanțial: „Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare.” (M. Eminescu, I, p. 31), „La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al regentului: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p. 85); • genitiv obiectiv: sintagma maschează nominal o relație de dependență verbală, în care determinantul este elementul pasiv (complement direct, în sintagma verbală corespunzătoare), în desfășurarea procesualității conținută în planul semantic al regentului: „Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării/ Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării.” (M. Eminescu, I, p. 136) Caracterizarea se realizează prin trei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin sensuri cu originea în alte funcții sintactice: • complement indirect, când dezvoltă sensul propriu dativului - destinația: „Ah! Acele gânduri toate îndreptate contra lumei,/Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate/ Cu-a lui Dumnezeu numire-astăzi toate-s îndreptate/Contra inimei murinde” (M.Eminescu, I, p. 52); • circumstanțial: „Deasupra criptei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziții (locuțiuni prepoziționale) în sintagme nominale: „Apoi revoluțiile. În tot anul o revoluțiune contra aristocrației.” (M. Eminescu, P. L., p. 81), Au tăiat teiul din fața casei. Dativultc "Dativul" Sensul fundamental al cazului dativ își are originea în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă sau a unui adjectiv, prin intermediul relației de dependență, dativul este cazul destinatarului unei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții.” (M. Eminescu, I, p. 202), „A fost o mișcare favorabilă impostorilor.” Prin acest conținut semantic, dativul este, prin excelență, un caz personal; substantivele în dativ denumesc în general ființe umane. Când funcția de complement indirect se realizează prin alte substantive, dativul dezvoltă un sens locativ (dativul locativ): „Răsar-o vijelie din margini de pământ,/ Dând pulberea-mi țărânii și inima la vânt.” (M. Eminescu, I, p. 128), „De-abia te-i mai încălzi, mergând
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
32) sau cu o interjecție, în enunțuri eliptice: Bravo gimnastelor noastre! Câteva prepoziții (asemeni/asemenea, datorită, mulțumită, grație, conform, potrivit) impun substantivului să se situeze în dativ. Prin recțiunea acestor prepoziții, dativul își amplifică planul semantic, prin intermediul funcției sintactice de complement indirect: A reușit datorită priceperii sale. sau de circumstanțial: Grație ajutorului lui Tudor a depășit starea de criză. În funcție de conținutul semantic al termenilor implicați în relația de dependență, dativul impus de aceste prepoziții se realizează ca dativ explicativ: Datorită întunericului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nevastă, lasă-i; că se bucură și ei de venirea mea.” (I. Creangă, p. 35) Prin intermediul relației de incidență, vocativul concretizează 18 prin conținutul lexical al substantivului și alte funcții sintactice realizate prin pronume personal de persoana a II-a: • complement indirect: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te crede moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se capătă!” (I. Creangă, p. 139
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin conținutul lexical al substantivului și alte funcții sintactice realizate prin pronume personal de persoana a II-a: • complement indirect: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te crede moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se capătă!” (I. Creangă, p. 139); • complement corelativ (sociativ): „Ia-mă cu tine. Maria!” • atribut: „Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,/Cum curge profeția unei Ieremiade.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te crede moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se capătă!” (I. Creangă, p. 139); • complement corelativ (sociativ): „Ia-mă cu tine. Maria!” • atribut: „Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,/Cum curge profeția unei Ieremiade.” (M. Eminescu, I, p. 17) Vocativul intră în structura unei sintagme nominale, asemeni nominativului, numai pe poziția de regent; poate avea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Este mai frecventă în limbajul popular: „Dau la copii de mâncare.” -pe; marchează cazul acuzativ al genului personal: substantive proprii (din câmpurile semantice uman și mitologic, precum și nume de animale) sau substantive comune denumind ființe umane, cu funcția sintactică de complement direct: „Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald.” (M. Eminescu, I, p. 91), „Ea-l asculta pe copilaș uimită și distrasă.” (M. Eminescu, I, p. 175), „Să te-nvăț eu ce să facem ca să învingi tu pe mama
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexicală a planului semantic al relației sintactice de interdependență cu verbul-predicat, substantivul poate realiza singur funcția de subiect: În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, Proza literară, p. 25) sau, ca subiect dezvoltat, în solidaritate cu determinanții săi, complemente semantice obligatorii pentru coerența semantică a relației de interdependență și, prin aceasta, a textului: „Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte/când secera lunii pe boltă apare.” (L. Blaga, p. 257) În desfășurarea relației de interdependență, substantivul poate intra
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau nuanțarea planului semantic al funcțiilor sintactice: • atribut (în toate cazurile: „Pajul Cupidon, vicleanul,/Mult e rău și alintat” (M.Eminescu, I, p. 108), „Am luat ceasul de-ntâlnire/ Când se turbură-n fund lacul.” (T.Arghezi, I,p.9); • complement, direct: „Nici un semn nu străbate/vămile, vămile.” (L. Blaga, p.221), indirect: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru, bucuros de moarte.” (T. Arghezi, I, p. 31), de agent: „Aceasta-i tristețea cea mare a spicelor,/că nu sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 116), condițional (rar): În caz de urgență, se iese pe ușa a doua., concesiv (rar): Împotriva voinței lui, l-au propus pentru premiu., limitativ (referențial): „Străin la vorbă și la port,/Lucești fără de viață.” (M. Eminescu, I, p. 171); • complement corelativ, sociativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (Idem, p. 91), cumulativ: „În afară de frig, mai e și întuneric.”, de excepție: „Afară de ochii, care erau ai ei, era el întreg.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 31), opozițional: „Zugrăvit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
31), opozițional: „Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț/Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă.” (Idem, I, p. 84); • atribut circumstanțial (rar): Ion, țăran, la origine, e drept, înțelegea, totuși, mai mult decât alții.; • complement predicativ: L-am lăsat un profesoraș oarecare și l-am regăsit șef cu aere de savant. În desfășurarea relației de apoziție, substantivul poate ocupa deopotrivă poziția termenului-bază: „Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege.” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bătrân, un bătrân înțelept. Adesea, identitatea morfologică a termenilor din această serie de unități lexicale depinde de topică; în limba română, adjectivul urmează substantivul: un tânăr muncitor. În topica subiectivă, adjectivul precede substantivul: un tânăr muncitor. În plan deictic, adjectivul, complement semantic al substantivului, se circumscrie ca și acesta „obiectului” comunicării. Adjectivul iese din sfera „obiectului” comunicării dacă substantivul pe care îl însoțește, este la vocativ, caz al interlocutorului: „Cum oare din noianul de neguri să te rump,/Să te ridic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am adus cea mai frumoasă floare.” iar superlativul negativ prin morfemul cel mai puțin: „Aceasta e cea mai puțin frumoasă floare.” Observații: Termenul al doilea în sintagma adjectivului marcat de un anumit grad de intensitate obiectivă realizează sintactic funcția de complement comparativ (în interiorul propoziției sau propozițional), iar relația de dependență se exprimă prin prepozițiile ca (și), decât, dintre, între: „Pe-a mele ceruri să răsai/ Mai mândră decât ele.” (M. Eminescu, I, p. 172) sau, la nivelul frazei, prin conjuncția decât
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, Proză literară, p. 60) Prin intermediul relației de dependență, adjectivul realizează trei funcții sintactice: • atribut (calificativ): „O fată frumoasă e/cum ne-o arată soarele:/pe cale veche o minune nouă, curcubeul ce sare din rouă” (L. Blaga, p. 279); • complement, indirect: „Tu din tânăr precum ești/Tot mereu întinerești” (M. Eminescu, I, p. 123), comparativ: „E mai mult galbenă decât albă”; • circumstanțial, temporal: „ - Încă de mic/ Te cunoșteam pe tine” (M. Eminescu, I, p.175), cauzal: „De grăbit ce era
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
treacă pe la mine.”, limitativ (referențial): „De glumeț, glumeț era moș Nichifor.” (I. Creangă, p. 99) Prin intermediul relației de dublă dependență, adjectivul dezvoltă funcțiile de atribut circumstanțial: „Numai luna, rea ori bună,/ți se pare-aceeași lună” (L. Blaga, p. 195) și complement predicativ: „Să te simți neliber, mic,/ Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu, I, p. 52) III. PRONUMELEtc "III. PRONUMELE" Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenților principali ai actului lingvistic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tăi acum,/Numai eu rămas același,/Bat mereu același drum.” (Ibidem, p. 113) b. caracterul, în general obligator, al întrebuințării formelor neaccentuate de dativ și acuzativ, atunci când, din diferite motive, se recurge la formele accentuate în realizarea funcțiilor sintactice de complement, direct și indirect: „Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi.” (Ibidem, p. 155), „Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta.” (Ibidem, p. 127) Când formele accentuate de acuzativ realizează alte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana gramaticală a pronumelui, cu funcția lui sintactică și cu structura generală a enunțului sintactic. Pronumele de persoana I și a II-a se caracterizează prin obligativitate maximă; dacă în enunțuri imperative, de exemplu, când verbul-predicat este determinat de două complemente, direct și indirect, realizate prin pronume personale, dativul persoanei a III-a se poate exprima și numai prin forma accentuată: Dă-le lui!, dativul persoanei I se exprimă numai prin amândouă formele: Dă-mi-le mie! Forma accentuată se poate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]