23,096 matches
-
ținută de mână de femeia necunoscută seamănă atât de bine cu propria ei imagine din fotografia rătăcită demult într-o carte. Mai ales ochii, cum bine sesizase Ciprian. Emoția pe care o resimte se strânge ca un oribil ghem dureros concentrat în mijlocul pieptului. Tremurând se așează pe scaun și pentru prima dată de când a plecat în această aventură gândește : "Numai de nu m-ar lăsa inima, ca să pot merge până la capăt. M-au avertizat la spital că am o problemă..." Dora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lingură, printre buzele. Femeia lui Axel mă privea cu încredere și executa fără murmur ceea ce îi ceream. Am dormit împreună cu ea pe un pat improvizat lângă suferind, căruia i-am reînnoit mereu prișnițele și i-am turnat între buze infuzia concentrată de plante. Spre dimineață respirația a dat primele semne bune, l-am simțit liniștindu-se și a căzut într-un somn reparator. Spre surprinderea și bucuria noastră, când s-a trezit, fierbințeala îi scăzuse și puteam vorbi cu el. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să ia loc în fața ei pe un taburet pitic, pe măsura mesei ce i se păruse o jucărie de copil. Îi șoptește să întindă brațele până ce degetele lor se vor atinge. Chipul Teodorei pare un medalion pe care s-a concentrat o lumină cu mult mai intensă decât cea care poate proveni de la lampă. Dora, care până acum a văzut-o pe gazda ei doar înfășurată în berta fără culoare, este plăcut surprinsă să vadă o cascadă de păr alb cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la o comandă, după o a treia intonare, liniștea care se instalează este tulburătoare. Pleoapele s-au ridicat de pe ochii Teodorei și lumina lor verde pare fosforescentă atunci când fixează ochii Dorei. O privește și îi dă un ordin scurt, șoptit: "Concentrează-te ! Gândește-te la Simion !". Fără nici o ezitare, gândul Dorei dă ascultare șoaptei Teodorei și imaginea tatălui ei, așa cum îl văzuse ultima oară cu vreo cincisprezece ani în urmă, când reușise să vină la ei, în Franța pentru prima și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în curs să se destrame, să se evapore. Ochii îi sunt bine deschiși și totuși nu o mai vede pe Teodora. Nu poate să se pipăie, întrucât mâinile îi sunt ca și lipite de ale Teodorei. Închide ochii și se concentrează dar nu mai poate reconstitui imaginea tatălui. Îi redeschide și are impresia că vede doar conturul luminos a două perechi de mâini strâns înlănțuite. Senzația de imponderabilitate care o străbate îi amintește de ceea ce a simțit atunci, în timpul anesteziei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
plecăciune profundă în fața imaginii mâinilor Teodorei, după care Dora are senzația că alături de ea s-a mai așezat cineva. Într-adevăr, contururile luminoase a trei perechi de mâini strânse între ele plutesc acum de-asupra mesei. Lumina purpurie s-a concentrat în conturul mâinilor celui care s-a strecurat între ea și Teodora. Dora simte prezența invizibilă din dreapta ei la fel precum o simțea și pe cea a Minodorei în lumea spiritelor. Iată că percepe și gândul prezenței invizibile : "Îți mul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
simt vinovată. O mamă iartă. Mamele iartă orice. Repetabila greșeală... Din nou la masa dorului Cele două femei sunt iarăși așezate una în fața celeilalte, la măsuța joasă din lemn cafeniu. Chipul Teodorei a devenit din nou ca un medalion care concentrează lumină. La simpla atingere a degetelor, cântecul pornește ca un murmur a cărui forță crește, crește , devine învolburat, pentru a se opri dintr-o dată ca tăiat de mâna unui dirijor nevăzut. "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Miluiește-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
relaxat iradiază o lumină blândă. Nu mai resimte angoasa din seara trecută. Cuvinte murmurate de Teodora îi ating urechile ca o fâlfâire ușoară de aripi de fluture : "...păcătoasă... sfârșit... sfânt... iertare..." Nu mai are nevoie de nici un alt îndemn. Se concentrează și o cheamă în memorie pe mama ei, pe Isidora. La început, gândul o poartă doar la patul de spital, unde o revede așa cum a văzut-o pentru ultima oară, chinuită de dureri și tratamente. Fără să își dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de teatru a tărâmului celuilalt, numai că, vezi tu, omule, nu se știe dacă trupa asta va avea sediul în Rai sau în Iad... După cele două rugăciuni, bunicul trecea, după expresia fratelui meu mai mare, la "liber-alese". Aici era concentrată toată atenția noastră, pentru că puteam afla ce ofuri are bunicul, ce bobârnace pregătise pentru fiecare dintre noi. Hai, vino și ascultă, îmi șoptea sora cea mijlocie, hai, că începe bunicul să ne pârască lui Dumnezeu... Bunicul făcea, într-adevăr, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
totul altul, atunci când erau ascultate fetele. Omului i se prelungeau ochii până la cea care-și etala cunoștințele. Avea aerul unei statui care încremenise în admirație. Nici nu-l interesa ce auzea. Probabil că nici nu auzea. Toată energia îi era concentrată pe funcționarea văzului. Domnișoara hodorogea, noi nu clipeam din geană atunci când greșea, el era vrăjit de exercițiul de admirație în care căzuse, totul era de vis. Se apropia apoi de ea, îi dădea târcoale, ca și cum ar fi vrut să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
accelerat, el însă se simțea învigorat, gata să parcurgă iar, fără odihnă, încă pe atât. Soarele îl frigea, lumina era aproape orbitoare, dar el nici nu băga de seamă cât de greu îi era să privească. Pierdut în singurătatea peisajului, concentrat la mers, sugând prin piele pacea nostalgiei, nu simțea nici o spaimă, nici o tresărire, deși era conștient ce periculos ar putea fi colegul lui. Realitatea acelor locuri arse de soare, despuiate pe mari suprafețe de vegetație, stâncile goale, colțuroase, ariditatea pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a mă autosugestiona, de a-mi imagina lucruri. Însă acum, fără a exagera, devin serioasă, tăioasă. Clădirea îmi era familiară. Chestia asta mă consolă. Deși, când intrai în ea, tresării. Pentru că însemnă ceva pentru mine. Însă mă controlai și mă concentrai. Bătui la ușă. Intră. Bună, îi zâmbesc. Dacă până acum l-am văzut la costum, acum e într-o ținută casual, care îi venea la fel de bine. Cu ce te servesc? Un coniac, te rog. Atmosfera era chiar mai romantică. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
le gândi. ( O explozie de sentimente, pe care le știa, dar, neinsistând asupra lor se bucură ca de o coloristică a cărei densitate nu o știa , nu cunoștea cuvinte pentru nici o nuanță.) Cei ce vor prin tehnici yoga să se concentreze asupra trupului pentru a atinge nemurirea nu fac yoga.( Există arta japoneză de descoperire a legilor trupului) Momentele, amintirile și senzațiile plăcute pot fi explorate la nesfârșit. Dar prin ele nu se poate atinge nemurirea, chiar dacă intensitatea lor e supraomenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu te iau prin surprindere, ci să te relaxsezi. Aștept. Și mă lasă în pace. /2 Ești foarte frumoasă. Te vreau. E viol! Nu va fi. Ba da. Ba nu. Mă sărută, mă mângâie, mă iubește. Sunt momente când mă concentrez la ceea ce se întâmplă și e foarte bine. Îmi ia capul în mâini și mă sărută. Ca un iubit, nici prea prea, nici foarte foarte. Tipul se pricepe. Cu o clipă înainte încerc din nou să mă retrag, murmur: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
rezolvi treburile și la Academie și la Minister și după aceea să facem o ieșire la Predeal sau la Sinaia, să ne relaxăm puțin, că cine știe când vom mai fi iar împreună. Cecilia îl privește cu ochii ei frumoși concentrându-se asupra planului propus de Matei. Se gândește că n-ar fi rău. —Ce-i astăzi? —Miercuri, răspunde Matei văzând că ea cooperează. —Mâine, joi, îmi rezolv problemele. Vineri și sâmbătă suntem la Sinaia că este mai aproape decât Predealul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
mult. Apoi, îți vor întoarce spatele și te vor părăsi numaidecât, scuipându-ți cu dispreț în obraz și rostind pe socoteala ta numai vorbe cu totul nedemne. Ei, această stare generală a omului dintotdeauna, care sa învolburat și s-a concentrat asupra valorilor materiale mai ales în veacul acesta, a început, odată cu acea revelație bruscă, despre care am vorbit mai sus, să facă tot mai puternic notă discordantă cu metamorfoza pe care o suferise Eugen. Se simțea din ce în ce mai străin și mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
la fel de neinteligent, înoată în permanență dintr-o parte în cealaltă într-un acvariu strâmt, dar, neavând nici el prea multă ținere de minte, chiar crede, cu toată tăria, că străbate oceane! Destul de multă vreme, recunosc, am făcut eforturi să-mi concentrez toate forțele mele spirituale, pentru a nu-l asculta, lăsând impresia că jignirile sale supărătoare și stângace nu-mi aduc atingere deloc. Să dai atenție unui prost este ca și cum ai ademeni cu mâncare animalul fioros nemâncat de multă vreme. În
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-i știam însemnătatea până acum, însă îți mulțumesc, Victor, pentru că acum i-o știu. Și, în fine, de acum nu mai este absolut necesar a mai urmări, pas cu pas, și restul acestei discuții, care, chiar dacă a alunecat pe urmă, concentrându-se în jurul unor subiecte generale, nu a fost deloc neînsoțită și de acele apropouri simbolice și inteligent presărate ici și colo, toate subtile și pline de subînțelesuri istețe. Iar astfel, nu se stabilea cumva, oare, prima înțelegere dintre cei doi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
atâta înflăcărare și convingere, izvorâte atât din profunzimea misterioasă a sufletului ei, cât și din neînduplecata ostilitate, pe care o nutrea față de actorii trecutului ei. Societatea bolnavă - care își retezase singură acest nobil mădular, în persoana Mariei, în care se concentrase într-atâta adevăr și înțelepciune - se vede că este fără niciun leac sau speranță de salvare. Aceasta, lăsând impresia că o înțelege pe femeie și dorește necondiționat s-o vindece, nu făcuse altceva, decât s-o condamne la panta primejdioasă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
pe propria-i piele așa ceva, o spaimă mare are, de cele mai multe ori, forța miraculoasă de a te face să uiți atunci, pe loc, de orice fel de durere trupească sau de apăsare sufletească, încât nu te mai lasă să te concentrezi decât la motivul pentru care a apărut ea, spaima! Exact în starea 192 Rareș Tiron aceasta neplăcută se găsea acum și Șerban, fiindcă mintea și fiecare părticică din trupul său tremurau de fiori și de emoție față de orice fel de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tradiționale puternice, informate de milenii de experiență etnică, pe care ultimele două secole de racordare la circuitul de valori universal nu au reușit să o oblitereze. Asupra acestor elemente, dar și asupra celor rezultate din sincretismul est-vest intenționăm să ne concentrăm atenția în paginile care urmează. În ceea ce privește tehnica în sine de realizare a cărții, ea poate fi interpretată ca o tentativă de translare a pointillismului neo-impresionist în sfera literaturii. Precum se știe, metoda, ridiculizată inițial de criticii fin de siècle, este
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pentru palatul japonez, i-ați sugerat să încerce să găsească un restaurant care să corespundă gusturilor domniei sale? Eventual, nipon? Peste câteva zile, statul revine cu alt telefon. Soluția a eșuat; domnul Sugiyama este, în continuare, nefericit și nu se poate concentra, din cauza nemulțumirilor stomacale, asupra responsabilităților sale, în plus fiindu-i dor de casă. S-ar supăra oare Ambasada Olandei dacă l-ar însoți la post și propria familie? Astfel, s-ar rezolva două dintr-o lovitură. Nu, bineînțeles că Ambasada
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
următor, să fim anunțați că personajul eponim al cărții nu mai este, fără a se recurge în acest sens la vreo stratagemă de tranziție epică: "Strălucitorul Genji murise și nu mai exista nimeni care să-i fie pe potrivă". Fraza concentrează atâta emoție sublimată, încât orice comentariu din partea mea ar deveni inutil. Genialul Filimon însă nu se mulțumește să relateze cu lux de amănunte sfârșitul personajelor sale negative (Tuzluc, Costea Chiorul și Păturică; Duduca sfârșise în Dunăre, așa că absenta de la reuniunea
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Nici o mișcare de retragere vizibilă din partea ei. Nu a întors o secundă capul să-i arunce o privire. Simți însă cum își strânge în ea energia vitală, cum, abandonând intrusului trupul pe care nimic nu-l mai poate salva, își concentrează forța într-un punct interior imuabil, inaccesibil. De ce nu îl împinge, pur și simplu, cu cotul? Doamne! Nu, nu și capul. Sfâșiată între râs și jenă, văd cum capul monstruos, cu buzele spasmodic răsfrânte în somnul agitat, se instalează pe
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
unei mici probleme: pentru Dumnezeu, mai avem nevoie de un scaun, pentru a nu tulbura deci armonia tăcută a grupului, acel wa fabulos care, asemenea unei meduze tremurătoare cu mii de tentacule, inspirând și respirând în unison cu timpul eternității, concentrează în sine energia vitală a corpului unic japonez, a oricărui grup japonez, oricât de mic ar fi el, femeia alesese un absurd joc de mimă. Își cumpărase locul în grup cu prețul acestei minciuni grosolane, acestui fals care îi desfigura
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]