1,600 matches
-
un document din [[1777]] ne spune că era "abundent". Astfel, în [[1784]] au pășunat aici 960 [[Oaie|oi]], 639 [[Vacă|bovine]] și 209 [[porc]]i. [[Fișier:Magazinul si Restaurantul central din Racovita, Sibiu.jpg|right|thumb|350px|Magazinul central și "Crâșma" satului]] [[Economie|Economia]] [[feudal]]ă de tip închis care a caracterizat [[sat]]ul tradițional, a determinat producerea în cadrul fiecărei gospodării a majorității [[produs]]elor necesare traiului. Foarte rar se apela la produse ""din afară"", care se procurau din: Produsele necesare
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
aer liber este conceput ca un sat tradițional bucovinean și ar urma să cuprindă la momentul în care se va finaliza organizarea sa un număr de 80 de monumente de arhitectură populară: biserică, școală, gospodării țărănești, ateliere meșteșugărești, instalații tehnice, crâșmă, un interior de mină și un traseu de mocăniță. În prezent, Muzeul Satului Bucovinean aparține și este administrat de Muzeul Bucovinei. Ca punct de vânzare a biletelor pentru intrarea în Muzeul Satului Bucovinean este folosită o colibă din localitatea Câmpulung
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
în spatele laițelor, pereții sunt acoperiți cu țesături de lână. La intrare, pe peretele vestic, în colțul format între ușă și peretele sudic se află un blidar așezat pe butuci, unde sunt așezate farfurii și străchini cu decorațiuni specifice zonei Dornelor. Crâșma este considerată unul dintre cele mai importante locuri ale unui sat, aici nefiind doar un loc de petrecere a timpului liber, ci și de întâlnire al sătenilor pentru a discuta diverse probleme. În zona de munte, unde casele sunt mai
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
unui sat, aici nefiind doar un loc de petrecere a timpului liber, ci și de întâlnire al sătenilor pentru a discuta diverse probleme. În zona de munte, unde casele sunt mai îndepărtate una de cealaltă decât în satele de câmpie, crâșma era folosită ca loc de socializare între cetățeni. Localitatea Șaru Dornei face parte din zona etnografică Dorna. Crâșma din localitate datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928-1930), fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
pentru a discuta diverse probleme. În zona de munte, unde casele sunt mai îndepărtate una de cealaltă decât în satele de câmpie, crâșma era folosită ca loc de socializare între cetățeni. Localitatea Șaru Dornei face parte din zona etnografică Dorna. Crâșma din localitate datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928-1930), fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de-al doilea război mondial. Ultimul său proprietar a fost moș
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
crâșma era folosită ca loc de socializare între cetățeni. Localitatea Șaru Dornei face parte din zona etnografică Dorna. Crâșma din localitate datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928-1930), fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de-al doilea război mondial. Ultimul său proprietar a fost moș Iordache Pimen, de aceea crâșma mai este cunoscută și sub denumirea de Crâșma lui Moș Iordache. Cumpărată de muzeu, crâșma a fost
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
prima jumătate a secolului al XX-lea (1928-1930), fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de-al doilea război mondial. Ultimul său proprietar a fost moș Iordache Pimen, de aceea crâșma mai este cunoscută și sub denumirea de Crâșma lui Moș Iordache. Cumpărată de muzeu, crâșma a fost reconstruită aici în anul 1998, amenajându-i-se interiorul cu mobilier și obiecte specifice zonei Dornelor și destinației sale. La momentul achiziției, construcția
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de-al doilea război mondial. Ultimul său proprietar a fost moș Iordache Pimen, de aceea crâșma mai este cunoscută și sub denumirea de Crâșma lui Moș Iordache. Cumpărată de muzeu, crâșma a fost reconstruită aici în anul 1998, amenajându-i-se interiorul cu mobilier și obiecte specifice zonei Dornelor și destinației sale. La momentul achiziției, construcția păstra unele elemente din perioada cât a fost
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de-al doilea război mondial. Ultimul său proprietar a fost moș Iordache Pimen, de aceea crâșma mai este cunoscută și sub denumirea de Crâșma lui Moș Iordache. Cumpărată de muzeu, crâșma a fost reconstruită aici în anul 1998, amenajându-i-se interiorul cu mobilier și obiecte specifice zonei Dornelor și destinației sale. La momentul achiziției, construcția păstra unele elemente din perioada cât a fost folosită drept locuință: urmele unui perete dărâmat
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
o mai bună izolare termică. Acoperișul este construit în patru ape, având 13 rânduri de șindrilă de brad bătută în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și trei fumărițe (tip specific de horn pentru evacuarea fumului) pe partea din față. Crâșma are cinci încăperi (două camere, două cămări și bucătărie), o tindă și un cerdac. Prezența cerdacului duce la împingerea cu aproape 2 metri în interior a bucătăriei și tindei. Au fost păstrate elementele principale ale casei de locuit: sistemul de
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
bucătărie cu mobilier specific care a fost separată de tavernă (încăperea centrală) construindu-se un cuptor masiv care face legătura cu soba oarbă. Cele două cămări au fost amenajate provizoriu ca spații de cazare, iar camera laterală a devenit „salonul” crâșmei amenajat cu mobilier specific: blidare, laițe, mese și scaune acoperite cu valoroase țesături de interior. În anul 2008, Regiunea Abruzzo din Italia a inițiat proiectul "„Hanurile Europei Rurale”" în valoare de 1,8 milioane euro, prin Programul de Inițiativă Comunitară
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
alcătuite din șase hanuri internaționale și 12 locale, dintre care două în România (la București și Suceava), cu scopul de a promova oferta turistică zonală și produsele tradiționale. Ca urmare a parteneriatului încheiat între Consiliul Județean Suceava și Regiunea Abruzzo, Crâșma lui Moș Iordache din Muzeul Satului Bucovinean a fost inclusă în proiect (alături de un han de la Muzeul Țăranului Român din București), fiind dotată cu mobilier, tacâmuri etc. și amenajându-se o bucătărie. Cu prilejul desfășurării, în perioada 31 iulie - 2
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
Român din București), fiind dotată cu mobilier, tacâmuri etc. și amenajându-se o bucătărie. Cu prilejul desfășurării, în perioada 31 iulie - 2 august 2009, a celei de-a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari în incinta Muzeului Satului Bucovinean, crâșma lui Moș Iordache a fost deschisă ca han. La crâșmă sunt oferite consumatorilor produse tradiționale specifice (sărmăluțe cu smântână și mămăliguță, mâncăruri din bureți, plăcinte poale-n brâu și afinată bucovineană), dar și alt gen de produse (bere, grătar, mici
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
amenajându-se o bucătărie. Cu prilejul desfășurării, în perioada 31 iulie - 2 august 2009, a celei de-a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari în incinta Muzeului Satului Bucovinean, crâșma lui Moș Iordache a fost deschisă ca han. La crâșmă sunt oferite consumatorilor produse tradiționale specifice (sărmăluțe cu smântână și mămăliguță, mâncăruri din bureți, plăcinte poale-n brâu și afinată bucovineană), dar și alt gen de produse (bere, grătar, mici, cartofi prăjiți și salată de sfeclă roșie). Satul Marginea este
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
Paladi, care stăpânea și moșiile vecine Tâmpesti și Horodniceni. Această boieroaică era fiica hatmanului Constantinică Bogdan Paladi, care a murit de holeră în 1831, lăsând o avere considerabilă: 14 moșii și târgușoarele Ștefănești și Podu Iloaiei, unde funcționau 40 de crâșme. Luxița Paladi s-a căsătorit mai întâi cu logofătul Nicolae Cantacuzino-Pașcnu, de care s-a despărțit, și apoi cu Don Emanuel Acunia, marchiz de Bedmar, grande al Spaniei, senator și membru al Jockey-Club-ului din Paris. Acesta provenea din familia diplomatului
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
a întregii Basarabii. În lista neagră au fost incluși gospodarii satului Oboroceanu Ion, Ionescu Mărioara și Țenu Nicolae. La primul și ultimul în turmele lor se numărau în jurul la cîte o sută de oi, iar Mărioara Ionescu era proprietara unei crâșme și a unui pod plutitor peste râul Prut. Satele din împrejurimi îl cunoșteau ca „Podul lui Ioneasca”. Oboroceanu Ion „întâmplător” a scăpat de deportare, Țenu Nicolae a fost deportat în Siberia de unde s-a reântors în anul 1957, iar Ionescu
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
malul drept al Prutului, având o înțelegere în prealabil cu cumătrul său din Pogănești România, Ștefan Bălan, ca ultimul în caz de este întrebat să spună că podul îi aparține. Când a fost întrebată de noile autorități de pod și crâșmă, ea a declarat că nu este stăpâna lor, iar crâșma este arendată de Ștefan Bălan și ea este angajată să muncească în crâșmă. În felul acesta ea a scăpat de deportare. În afară de gospodarii menționați mai sus, până la 1949 dar și
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
cumătrul său din Pogănești România, Ștefan Bălan, ca ultimul în caz de este întrebat să spună că podul îi aparține. Când a fost întrebată de noile autorități de pod și crâșmă, ea a declarat că nu este stăpâna lor, iar crâșma este arendată de Ștefan Bălan și ea este angajată să muncească în crâșmă. În felul acesta ea a scăpat de deportare. În afară de gospodarii menționați mai sus, până la 1949 dar și după aceia în Pogănești erau foarte mulți gospodari care mai
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
întrebat să spună că podul îi aparține. Când a fost întrebată de noile autorități de pod și crâșmă, ea a declarat că nu este stăpâna lor, iar crâșma este arendată de Ștefan Bălan și ea este angajată să muncească în crâșmă. În felul acesta ea a scăpat de deportare. În afară de gospodarii menționați mai sus, până la 1949 dar și după aceia în Pogănești erau foarte mulți gospodari care mai mult sau mai puțin se ocupau cu un fel de activitate economică. Astfel
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
său de soră Emanuil Stârcea și soției acestuia Ilinca Ralea, fiica căminarului și a svetnicului de coleghie a împărăției Rosiei, Zamfirache Ralea și a soției sale Zmaranda, soră cu Ileana, soția lui Ilie Ilschi, moșia Crasna cu casele zidite, mori, crâșme, velniță, potășării, sticlărie. Va intra în stăpânire după moartea soților Ilschi. După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satele Crasna-Ilschi și Crasna Putnei au făcut parte din componența României, în Plasa Flondoreni a județului Storojineț. În perioada interbelică
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
dușmani 3. Picături de undelemn 4. La calul bălan 5. Inel, inel de aur 6. La Ploiești pe-o mărgioara 7. Ce n-aș da să mor deseară 8. Ah, ce vară furtunoasa 9. Pe drumul de la Cepari 10. La crâșma din Ferentari 11. Avea moșu-n băiețel 12. Pupa-ți-aș coama, Bălan Componentă tarafului la momentul lansării: Adu Calu' Pune Șaua Anul lansării : 2011, "Casă de discuri : Electrecord " 01-Nu mi-e necaz că trăiesc 02-Mai morare, dumneata 03-Leagă-ți lele
Ionel Tudorache () [Corola-website/Science/305534_a_306863]
-
care făcea parte dintr-un lung șir de experiențe nefaste, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiți, la locuri de popas, hanuri, crâșme, locuri strâmte. În ianuarie 1734 , austriecii au hotărât să retragă cea mai mare parte a trupelor și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă, pentru prinderea haiducilor. A fost actul de naștere al pandurilor olteni. Numai că în Oltenia
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
de panduri a fost introdus de austrieci. În momentul în care au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiți, la locuri de popas, hanuri, crâșme, locuri strâmte au hotărât să angajeze mercenari din rândul populației din zonă, pentru prinderea haiducilor. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neașteptată, mulți haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii
Haiduci și panduri din Oltenia () [Corola-website/Science/300002_a_301331]
-
Palatul domnesc al lui Mihail Sturdza, domnitor al Principatului Moldovei în perioada 1834-1849, și grajdurile domnești. Înspre nord erau casele spătarului Ioniță Gheuca, vândute pe la 1756 lui Lupu Balș, care se întindeau până lângă cimitir. Mai la vale era o crâșmă vestită, al cărei proprietar era un oarecare Lupu, poreclit „Fleică”. În cartea "Pe ulițele Iașului", Vasile Panopol relatează o amintire a magistratului Gheorghe Dimachi potrivit căreia, pe vremuri, mitropolitul Veniamin Costachi (care a păstorit Mitropolia Moldovei în perioada 1803-1842, cu
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
la Sf. Dumitru, dar după câteva zile a fost văzut din nou beat de către mitropolit. Fiind dojenit de înaltul ierarh că și-a călcat jurământul, preotul a spus că el s-a referit că nu va mai bea decât la crâșmele din jurul bisericilor Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru. Biserica a fost radical reparată și îmbunătățită între anii 1895-1898, „din veniturile sale”, după cum atestă o inscripție aflată pe peretele interior sudic al naosului. Cu acel prilej, pe peretele sudic a fost adăugat
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]