3,021 matches
-
și tocmai de asta putea să-i lase pe unii să rămână pierduți. Când Zach l-a dus pe Andy la Ellis, șocul bătrânului, văzându-l întreg, n-a ținut decât o secundă, apoi Ellis a pus o mână pe creștetul lui Zach, ca și când bărbatul ar fi fost cel cu febră. Aia a fost singura dată când Zach a plâns. Râul, a spus Zach. Canionul ăsta. Oamenii se apărăSă nu îndrăznești, i-a retezat-o Jina. Privirea îi era așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-l tare în brațe, mângâindu-i spatele și brațele, de parcă nu i-ar fi venit să creadă că Zach era chiar acolo. Ce fel de viață e asta ? De ce n-ai plecat, pur și simplu ? Zach a sărutat-o pe creștet. În sfârșit, știa răspunsul corect: N-aș fi putut să plec niciodată fără tine. Zach mergea ca și când drumul i-ar fi fost presărat cu lampioane, ca și când ar fi fost ziua-n amiaza mare. În trecut, Jina era nevoită s-alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
final, avea să fie obligată să accepte, ca toate mamele, că niciodată n-avea să se compare cu oponentul ei. Normal, a răspuns Zach. Asta pot să te-nvăț. Și bărbatul a întins o mână, care a tremurat puțin deasupra creștetului lui Danny, apoi a atins părul puștiului. Jina a simțit cum Mary o cuprinde cu un braț pe după talie. Irene a venit și ea din partea cealaltă. Într-un final, Zach s-a tras de lângă apă, și-a băgat mâinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în brațele mamei. departe de lume mă simt, când via copilăriei a fost distrusă. mărului i s-au tăiat crengile. a ajuns un trunchi chinuit. primăvara lui o aștept. i-au lăsat coroana neatinsă. sunt prea mici să-i atingă creștetul. taie în neștire ramurile mărului... grădina sărăcește în fiecare zi. crește iarba pe margini de trotuare înguste. pașii mi-i înec în plânsul înăbușit al pământului. e un cer de început de iarnă. transpiră tăcut în visul păsării. pasărea și-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
buzunar basmelor lui Vladimir Colin Motto: Coadă de mătură Piedicile-nlătură Du-mă Furtună Cu iuțeala vântului La capul pământului Vladimir Colin pășind cu mâinile să urci Muntele cel Prăpăstios unde Greul - Pământului stă răsturnat cu susul în jos pe creștet într-o liniște mare lumea ciudată a celor care în toate se află și-n care toate încap când grădina geme de flori cât roata carului când, dacă tragi aer în piept uiți și cine ești dacă frunzele pe care
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
până la os acum vântură în stânga și în dreapta tot felul de povești scrise pe frunzele prinse de brumă și pe sclipirile argintate ale crizantemelor cum că ea și-ar fi cam terminat treaba și are de gând să ne sufle în creștet ploi multe și reci. Urmele pașilor În despletiri de anotimpuri copacii s-au despuiat de haina ruginie purtându-și semeți goliciunea cu sărutul soarelui lipit pe buze vântul își face de cap risipind pe fruntea plină de sudoare a pământului
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
n-o să tresară, Și nici privirea limpede de apă, Când visul pur pe frunte se coboară, În somn ce umbra clipelor o sapă. Din noaptea ce-a trecut atât de lesne, Ca o șoaptă-ntunecată veșnic, Fiori mă trec din creștet până-n glezne, Ce ard ca lumânările în sfeșnic. Iubesc surâsul... Iubesc surâsul zilei care vine În linii suple ce unduind se scurg Ca o ploaie din înălțimi creștine Prin tăcerea estompată de amurg Mângâi trupu-i de albastru sidefat Ce tremură
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
filonul de aur ce fierbe-n ceaunul cel veșnic toropită sub țolul aspru aud cașul ce-și picură zerul sub bârna de lemn afumată trupul copilului trudit de hârjoană întins pe scândura goală urda proaspătă îmbietoare dulce cum zorile în creștetul munților vântul hăulind înspăimîntă flacăra Florea mioriticul izgonește răgușit lupii monstruoși visele prea grele de atâta imaginație afară luna adâncită în propria-i contemplare sub pruni bătrâni ce-și plătesc în fiece an tributul de trudă coboară talanga mioarelor toamna
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
O să iau masa cu tine... Mă mai primești înapoi? Cu prietenii în parc Eram un tânăr ca oricare altul, cu bucurii și cu tristeți ascunse după o glumă. Zâmbeam sub pomii încărcați de zăpadă imaginându-mi că se apleacă peste creștetul meu să îmi pună cunună din florile lor albe de gheață. Când simți că nu mai aparții nimănui, începi să te dărui tuturor fără să-ți pese de tine, așa îmi spusese într-o seară Erjika. Nu poți trăi cu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
vor fi și ei aproape când îi va fi greu. Mai știu că suferea enorm când privea străzile printre gratiile de la geamul camerei lui. Acum va privi de pe acele străzi printre gratii la prietenii lui... Vorbele dirigintelui mă săgetară în creștet. Simțeam că o să-mi lipsească viața de internat, tot vacarmul creat de colegii mei de clasă, șansa de a mai cunoaște tineri ce aveau să se perinde pe acolo, știam că voi suferi după farsele de doi bani la care
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
eu am ales-o pe ea, ci ea pe mine... O verificasem mai Înainte, cînd a Încercat să dea telefonul acela. Nu putea găsi altă poziție pentru că-i stătea scaunul În drum. LÎngă fereastră, cu capul Într-o parte, vîrful creștetului Îi părea retezat la lumina aceea. Materialul perdelei era greu, dar țesătura, destul de rară, așa că nu aveam de ce să fiu neliniștit că nu i se va vedea silueta. Dacă aș putea-o prinde dînd un telefon, aș simți că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
simțit ciumată. Ai mei și au petrecut o noapte cu pieptenele de os în capul meu, strivind gângănii. Îmi arsesem pielea capului cu litri întregi de petrol. Umblam înfășurată, cât mai pe lângă ziduri, n-am mai făcut vizite. Îmi ardea creștetul și îmi ardeau obrajii. Puteam să mă duc să depun ouăle de păduchi pe biroul otrăvii ăleia? Ia și matale un suvenir de la Rampa Cățelu. Cine știe, m-aș fi trezit cu ea rânjind: „De, cucoană, capra păduchioasă ține coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mângâiat cu plăcere corpul. El nu mai este acela frumos, suplu și atrăgător de mai an. Nu-i rău, dar poartă urmele naturale ale timpului și cicatricele tăieturilor. Una e chiar în centrul corpului, la mijlocul diafragmei. Am mici cicatrice din creștet până în tălpi. În afară de mine nu le mai vede nimeni. Aparențele sunt păstrate. Plăcerea de care vorbeam venea din revelații primare și omenești: uite, sunt vie. Puține lucruri mă mai dor. Când mă trezesc din somn, adeseori surâd. Cicatricele și organele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lumină. Acolo înăuntru mă simțeam într-un cavou, îngropată de vie. Am umblat aiurea pe colinele din jur, ceasuri întregi, fără nici o țintă. M-am oprit din acel marș către niciunde în clipa în care s-a deschis cerul. Deasupra creștetului meu se intersectau două curcubee. Cele mai viguros colorate din câte am văzut vreodată. Mircea, nu e imaginația unei minți rătăcite. Toți copiii au ieșit în curte și nu-și puteau mișca ochii de pe cer. Cum eu eram pe colină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sunt de educați preferă să se însoare cu femei needucate, servitoare necondiționate. Joi dimineața Jowida a clacat. Cât a încercat să-și țină firea, până la urmă nu a mai putut. M-am trezit cu ea pe hol dimineață, tremurând din creștet până în tălpi, cu mari bătăi de inimă. Nu a dormit toată noaptea. Ipoteza mea este că i s-a făcut tare frică. Azi aveau programat un interviu la BBC Londra. Aici, oamenii nu prea înțeleg cum adică îți este frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întors capul. Pe colinele din jur, ca în Păsările lui Hitchcock, se adunau pâlcuri, pâlcuri, bărbați localnici, ca într-o amenințare teribilă și mută. Bărbații familiei mi-au ținut cearșafurile paravan la ieșirea din mare. Am plecat așa, învăluită din creștet până în tălpi, flancată de ei, direct spre autobuz, străbătând șirurile de azeri de culoarea cafelei cu lapte, cu privirile larg holbate la mine ca la un pericol și la o pradă. Joi Am plecat toate cinci la Londra. Walizada s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
facă loc pe banchetă. Ar fi trebuit să-i fi mulțumit. Mintea îmi era învălmășită, din care cauză nu mă obosii să mă întreb de impresia pe care i-o făcusem. Cum stăteam în picioare, ochii mi se opriră pe creștetul ei. Părul îi era negru, lucios, prins într-un coc, aranjat cu măiestrie, dovedind minuțiozitate și grijă pentru cochetărie. Oare cu ce se ocupa? Fața îi era aplecată asupra unui jurnal de mode pe care-l răsfoia, așa că nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vină. Marga Popescu. Pentru mine se constituia greu, aproape imposibil, existența unei clase de eleve, iar pe ea, autoritară, la catedră, de unde preda fie conjugarea verbelor, fie curentele literare franceze; pentru mine rămânea, și acum, călătoarea anonimă din tren peste creștetul și fața căreia îmi căzuseră privirile într-o confuzie simultană de timp - o învălmășeală de gânduri ce nu reușeau să se închege, apoi nimic. Curios însă că după cele câteva luni de când o văzusem în compartimentul de tren și până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bărbat scund, în jur de treizeci de ani apare în prag și-l strigă, cică e „convocat” la primărie, deși e duminică. Lung se miră, întreabă de ce, dar cel venit dă din umeri că nu știe. Lung se scarpină în creștetul capului, intră în casă, își pune căciula. Iese. - Acu’? - Acu’, răspunde celălalt, în timp ce traversează drumul spre poarta de vizavi. - Da ’ cine mă, cheamă don’ Ștefan? - Primarele, rosti cel întrebat, era primarul numit cu două săptămâni înainte, iar cel ce răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vara, bătut de vânturi iarna, pustiu și trist, fără zare, fără râuri, fără răcoarea florilor și a pădurilor, nemărginire dreaptă - și totuși era cel mai drag pământ sufletului meu. Acolo nu se văd munți cu coame albastre înălțându-se cu creștetele în cer, aproape; nici codrii bătrâni cu cânturi aspre și veșnice; nici cucul nu cântă de noroc, când șuvoaie vin rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umilită și supusă, fără să plângă. Când au întrebat-o: „Ai omorât pe Alexa?“, răspunse: „L-am omorât“. Și nu mai spunea altceva nimica. Dar în noaptea aceea, când o străjuia dorobanțul cu strașnică poruncă, iar se sui luna în creștetul cerului și i se umplu chilia de lumină. Atunci parcă se trezi ca dintr-un grozav vis, se uită în juru-i, i se umflară nările și o năvăliră aduceri aminte, căci începu a suspina și a plânge încet. Străjerul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
afară, dinaintea casei de vânătoare. Luminile încă ardeau în casa de sus și în cea mică. Nana Floarea se afla afară singură, între tăceri neclintite, privind cerul senin și fără lună. Bolta era spuzită de luciri; găinușa se suise în creștetul amiezii. Frumoasă noapte, zise domnul. Da, suspină Nana Floarea. Domnia voastră nu dormiți? Nu. Cum se zărește de ziuă, trebuie să ne întoarcem unde am tras. Poate să luăm și pe Vidra. — Crezi domnia ta că l-ai lovit? — Așa cred. Nana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oamenilor. Când au ajuns la locul cel bun de oprire și așteptare, de unde dintrodată puteau ieși la pătul, s-au oprit, așteptând ziua. Vântul dinaintea zorilor se strecura tot mai des în somnia pădurii, risipind visurile ei neguroase. Deasupra, în creștetul catapitesmei, rămâneau tot mai puține făclii. Apoi începu a se prevedea bruma, în poiana din față. Culi ofta, din vreme în vreme; totuși, văzând pe Vidra liniștită, avea nădejde că nu vor da peste năcaz. Acelei cățelușe îi veneau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tronuri și cu picioarele cufundate până la glezne în lighenașe cu apă cu clăbuc, nu mi-a părut niciodată mai bine că nu mă vedea. Două femei ni se aplecau în față, ocupându-se de picioarele noastre. Nu le vedeam decât creștetul capului și mă simțeam prea jenată pentru a putea purta o conversație relaxată în prezența lor, umilă și tăcută. Harris, în schimb, părea perfect în largul lui, tot întrebând despre slujba mea, spunându-mi totul despre a lui. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]