2,036 matches
-
de 1 mai 2004. La data de 1 ianuarie 2008, Republica Cipru a aderat la zona euro. Insula Cipru a cunoscut numeroase stăpâniri în decursul istoriei: asiriană, egipteană, persană, romană, bizantină. În secolul al XII-lea a fost ocupată de cruciați până în 1489, când a trecut sub stăpânirea Veneției. În 1571 a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar în 1878 de Imperiul Britanic. La 16 august 1960 Ciprul a obținut independența de stat, constituindu-se ca republică federală binațională (greacă și
Cipru () [Corola-website/Science/297160_a_298489]
-
ziua de azi. Se consideră că râul a împrumutat numele său orașului. Cursul vechiul râu mai poate fi găsit urmărind străduțele Kalku și Ridzene din Vechea Rigă. Întemeierea modernă a orașului este pusă de istorici pe seama negustorilor germani, mercenarilor și cruciaților care au ajuns pe aceste pământuri în a doua jumătate a secolului al XII-lea, atrași de zonele slab populate, noi piețe potențiale și de posibilitatea de a converti prin misionarism populațiile locale, păgâne, la creștinism. Negustorii germani au înființat
Riga () [Corola-website/Science/297227_a_298556]
-
construit o mănăstire aici prin anul 1190. Episcopul Albert a fost proclamat cardinal al Livoniei de unchiul său, arhiepiscopul de Bremen și Hamburg în 1199. El a debarcat în 1201 cu 23 de corăbii și mai mult de 1500 de cruciați înarmați, stabilindu-și eparhia la Riga. El a înființat Ordinul livonian (mai târziu o ramură a Cavalerilor Teutoni) și a acordat Rigăi drepturi de oraș în același an. Albert a reușit convertirea la creștinism a regelui livonienilor, Caupo de Turaida
Riga () [Corola-website/Science/297227_a_298556]
-
era al treilea oraș al Rusiei, după Moscova și Sankt Peterburg, din punct de vedere al numărului muncitorilor industriali. Pe durata a atâtor secole de războaie și schimbări ale puterii politice în Baltică, germanii baltici din Riga, urmașii negustorilor și cruciaților lui Albert, au rămas neclintiți pe pozițiile lor, astfel încât, în 1900, populația de 282.943 de cetățeni ai orașului era compusă din 50% germani baltici, 25% letoni și 25% ruși. Până la rusificare și impunerea limbii ruse ca limbă oficială în
Riga () [Corola-website/Science/297227_a_298556]
-
familiile lor în Georgia. Acest remarcabil rege a populat și Kartli cu alanii veniți din nordul Caucazului, din Alania (Oseția de azi) care era din 1120 vasală Georgiei. Oștirile regale includeau mercenari ruși din Kiev și occidentali recrutați din rândurile cruciaților, numiți în Georgia "franci", deși proveneau din diverse părți ale Europei. În 1121, sultanul selgiuc Mahmud a declarat Georgiei Jihadul și a trimis o armată numeroasă sub conducerea generalului Al-Ghazee împotriva lui David, care a fost însă învinsă de acesta
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
râului Iordan, în timp ce canaaniții (care aparțineau de filisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii. În timpul Primului Război Mondial, pentru a submina dominanța otomană din Orientul Apropiat și a prelua sub dominație britanică teritoriile extirpate din "trupul omului bolnav" (sintagmă care caracteriza Imperiul Otoman în descompunere), Regatul Unit a sprijinit declanșarea revoltelor arabe
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]
-
călugări , au pornit la drum, conduși de Petru Eremitul și Walter cel Sărac. Cea mai mare parte dintre ei n-au ajuns niciodată în Palestina, fiind uciși, iar ceilalți au devenit hoarde de sălbatici și flămânzi. Patru mari armate de cruciați s-au format și au ajuns până la Constantinopol pe rute diferite. Primul care a sosit, în decembrie 1096, a fost grupul din Lorena, din Franța de Nord și Germania, condus de Godefroy de Bouillon. Al doilea sosit a fost un
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Toulouse. Cel de-al patrulea era compus din francezi, normanzi și englezi, sub comanda ducelui Hugh de Vermandoi, a lui Robert Curthose de Normandia și a lui Stephen de Blois, sosind în mai 1097. Când au ajuns la Constantinopol, liderii cruciaților au fost supuși presiunilor de către împăratul Alexios I Comnen pentru a fi de acord că orice foste teritorii bizantine să-i revină lui. Pe cruciați aceste revendicări i-au nemulțumit și au început să-l bănuiască pe Alexios de motive
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
a lui Stephen de Blois, sosind în mai 1097. Când au ajuns la Constantinopol, liderii cruciaților au fost supuși presiunilor de către împăratul Alexios I Comnen pentru a fi de acord că orice foste teritorii bizantine să-i revină lui. Pe cruciați aceste revendicări i-au nemulțumit și au început să-l bănuiască pe Alexios de motive oportuniste. Traversând Asia Mică, cruciații s-au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
de către împăratul Alexios I Comnen pentru a fi de acord că orice foste teritorii bizantine să-i revină lui. Pe cruciați aceste revendicări i-au nemulțumit și au început să-l bănuiască pe Alexios de motive oportuniste. Traversând Asia Mică, cruciații s-au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit suspiciunile cruciaților în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind orașele
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
i-au nemulțumit și au început să-l bănuiască pe Alexios de motive oportuniste. Traversând Asia Mică, cruciații s-au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit suspiciunile cruciaților în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
să-l bănuiască pe Alexios de motive oportuniste. Traversând Asia Mică, cruciații s-au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit suspiciunile cruciaților în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat. Majoritatea obiectivelor
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat. Majoritatea obiectivelor cruciaților au cedat ușor în față forțelor uriașe, predându-se înainte ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s-au îndreptat spre Ierusalim. Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
prinț de Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat. Majoritatea obiectivelor cruciaților au cedat ușor în față forțelor uriașe, predându-se înainte ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s-au îndreptat spre Ierusalim. Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s-au îndreptat spre Ierusalim. Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat Ierusalimul cu o armată de 1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat Ierusalimul cu o armată de 1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat Ierusalimul cu o armată de 1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli), Tancred de Taranto (cavaler normand, Principe de Galileea și regent al Antiohiei), Robert al II
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
vreun titlu. Dar victoria bătăliei de la Ascalon le-a permis creștinilor să fondeze Regatul Latin al Ierusalimului, Godfrey devenind doar suveran. Grosul armatei cruciate s-a întors acasă, lăsându-l pe Godfroy cu o mică forță pentru a apăra orașul. Cruciații au întemeiat patru regate latino-creștine în Palestina și Siria. Cruciadele au mai continuat încă două secole, de pe urmă cărora câteva sute de mii sau chiar milioane de oameni și-au pierdut viețile. În mai puțin de un an, Godfroy a
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Căpeteniile selgiucide, pentru o vreme, au pus capăt rivalităților dintre ele și, unindu-se, au început contraofensiva, ajutate fiind de nemulțumirile din rândul populației supuse, care se răscoală în mai multe rânduri. Cele două războaie purtate, în anii 1144-1146, între cruciați și selgiucizi au sfârșit cu recucerirea Edessei de către musulmani. În 1145, papa a decretat Cruciada a doua că răspuns direct la pierderea Edessei. În luna martie 1146, călugărul Bernard de Clairvaux chema la război sfânt contra sarazinilor nu ca să-i
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
au avut o întrevedere cu regele Balduin, regele Ierusalimului. Au convenit să atace Damascul în iulie 1148, această decizie dovedindu-se o greșeală catastrofală. Armata lor uriașă s-a retras cinci zile mai târziu, după ce au suferit pierderi teribile. Liderii cruciați s-au certat, apoi s-au despărțit și au plecat acasă. După dezastrul din cea de-a doua cruciadă, musulmanii s-au regrupat și și-au rezolvat conflictele. Sub Nur, succesorul lui Zangi, fatimizii și-au extins teritoriul . În 1169
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
invadat Regatul Ierusalimului. În Bătălia de la Hattin, din Galileea, a zdrobit armata cruciată condusă de Guy de Lusignan. După ce a cucerit castelele cruciate, în 2 octombrie 1187, Ierusalimul s-a predat lui Saladin. Doar Tyrul se mai afla sub mâinile cruciaților. Vestea succeselor lui Saladin a ajuns în Europa și, în 29 octombrie 1187, Papa Grigore al VIII-lea a anunțat Cruciada a treia. În ciuda pierderilor și greșelilor îngrozitoare din cruciada precedentă, a existat un val mare de entuziasm. Cei mai
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
împreună până în Sicilia. S-au certat majoritatea timpului și, apoi, s-au despărțit, Filip plecând pe mare spre Accra, iar Richard s-a oprit în Cipru. În mai 1191, Richard s-a certat cu conducătorul local și a cucerit insula. Cruciații au format o bază din care să atace Țara Sfântă. Richard a continuat drumul spre Acra, unde a preluat conducerea unui asediu de proporții, forțând predarea asediaților. Apoi, a impus prevederi, printre care plata unei răscumpărări, ce a întârziat să
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
chemat credincioșii la luptă. Cavaleri creștini din toată Europa urmau să recucerească Ierusalimul de la sarazini. Cruciada a patra era condusă de contele Theobald al III-lea de Champagne, susținut de contele Balwin de Flandra și contele Ludovic I de Blois. Cruciații s-au adunat la Veneția. Venețienii aveau să transporte o forță de 25 000 de soldați în Țara Sfântă, trecând prin Egipt. Veneția se aștepta să facă profit, să primească cei 85 000 de mărci și jumătate din orice cuceriri
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
adunat la Veneția. Venețienii aveau să transporte o forță de 25 000 de soldați în Țara Sfântă, trecând prin Egipt. Veneția se aștepta să facă profit, să primească cei 85 000 de mărci și jumătate din orice cuceriri comise de cruciați. În loc să debarce în Egipt și să călătorească spre nord în Ierusalim, armata cruciată a debarcat la Constantinopol, traversând Anatolia pe jos. Venețienii au fost de acord să susțină cruciada cu o condiție: să cucerească orașul Zara de pe coasta Adriatică și
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Constantinopol, traversând Anatolia pe jos. Venețienii au fost de acord să susțină cruciada cu o condiție: să cucerească orașul Zara de pe coasta Adriatică și să-l predea Veneției. Zara era, însă, o posesiune a Regelui Ungariei, acesta fiind creștin și cruciat. Papa a aflat și i-a amenințat cu excomunicarea pe toți cei implicați. Cruciații, însă, au cucerit Zara (24 noiembrie 1202). Papa i-a excomunicat pe toți, dar s-a răzgândit, cerând ca nicio altă facțiune creștină să nu mai
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]