3,596 matches
-
decât cu câteva minute mai înainte, când se fereau să se apropie de intrare. Încăperea în care ne aflam avea forma unui cerc. Tuneluri porneau aproape în toate direcțiile. Toate erau luminate de aceleași becuri pentru câțiva metri, apoi se cufundau din nou în întuneric. Lângă intrarea fiecărui tunel se aflau plăcuțe din metal, prăfuite, și întrerupătoare. Încăperea avea acoperișul unui dom, era imensă, din punctul meu de vedere, și era făcută în întregime de om. Ne puteam da seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Chiar dacă nu mă mai simțeam ca o statuie, eram încă rece. Foarte rece. Abia acum puteam cu adevărat să-mi dau seama că noaptea reprezenta mai mult un acoperiș de nori negri ca pâsla. Tot ce era apropiat crepusculului era cufundat într-o baie de lumină, iar ce era încă în noapte, era amorțit de o pătură grea de tăcere. Stăteam acolo și priveam acel răsărit trăsnit de frumusețea sa. Gloria, măreția și magnifica sa teroare mă imobilizaseră și mă țintuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și îl sugrumau. O ultimă rază de lumină căzu pe școală și pe trupele din fața ei, ca lumina unui reflector ce cade pe scenă asupra principalilor actori, până când și aceasta din urmă dispăru sub voalul greu și negru. Lumea era cufundată în penumbră, căci nu mai era nici o urmă de lumină la orizont, iar steaua noastră nu putea fi văzută nici de ochii pătrunzători ai lui Vladimir, nici de ai mei. Soarele nu mai exista! În întunericul podului, se auzea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făcui eu adormit încercând să mă scol de pe jos. A așteptat să mă așez lângă el. Mi-a întins o ceașcă de ciocolată-cafea aburindă și neagră. A ta! Mersi. Tu ai? Mi-o arătă pe a sa și ne-am cufundat în tăcere câteva minute. Îmi pare rău pentru ieri, făcui eu. Nu-i nimic. Tot răul spre bine, presupun. Plictisindu-se, probabil, de urmărit fulgii, își întoarse capul și îmi tasă părul ciufulit. Așa e mai bine. Mhm... Din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
hărți îngălbenite de vreme, ce erau afișate pe niște monitoare orizontale sensibile la atingere. Capitolul 24 Nemesis Ei bine, asta-i interesant... făcu el absent manipulând cu dibăcie ecranul din fața sa. Ce e? întrebă intrigat Velail, care până atunci fusese cufundat în propriile sale coduri. M-am apropiat și eu. Căutam prin arhivele urbanistice ale orașului când am dat peste un ordin circular din partea Imperiului... Din partea Imperiului? Lasă-l! E o fantomă a trecutului. A uitat cineva s-o scoată. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
trebui să fii mândru într-un fel. Avem timp, dar nu prea mult! Trebuie să ne mișcăm! "Să ne mișcăm unde?" "Oriunde! Și la dracu-n praznic e bine, dar aș zice să începem cu etajul unu." Stătu câteva clipe, cufundat în Sfat cu cei din mintea sa, apoi începu să facă ce știe el mai bine: Toți cei care ocupă momentan etajul doi! Se evacuează acest cat acum! Vă retrageți la etajul unu! Toți cei care n-au ocupație, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Helur. Vor fi tare uimiți când nu vor găsi nici un suflet viu în tot acel monolit, zise Mihail. Luminile becurilor vechi din fața lor începură să pâlpâie a vești proaste și în curând nu mai luminară deloc. Totul în fața lor se cufundă în întuneric și această perdea neagră începea să pară ca un perete pentru ei. Începură să meargă încet. Tiptil-tiptil... nu se grăbeau. Nu aveau motiv. Din punctul lor de vedere, era puțin probabil ca Armata sau Gardienii să găsească sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Împărat. Li se făcu semn la ceilalți opt să se adăpostească cât de cât și să fie gata să tragă în orice. Din partea cealaltă a tunelului se auzeau voci. Se apropiau oameni. Sparseră becurile din zona lor astfel încât să fie cufundați în întuneric. Domnule, cred că am greșit tunelul! Poftim, caporal? Cred că am greșit tunelul, domnule, zise cel din față către unul mai din spate. Nu era cufundat în întuneric. Se opriră. "Domnul" se strecură printre alți zece soldați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
voci. Se apropiau oameni. Sparseră becurile din zona lor astfel încât să fie cufundați în întuneric. Domnule, cred că am greșit tunelul! Poftim, caporal? Cred că am greșit tunelul, domnule, zise cel din față către unul mai din spate. Nu era cufundat în întuneric. Se opriră. "Domnul" se strecură printre alți zece soldați și Gardieni și îl luă de grumaz pe un adolescent pirpiriu și un pic înspăimântat. Uite, băiete, care-i treaba! Ne-ai zis că ne vei conduce la intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei, despre cunoștințe și diferite puncte de vedere asupra lumii... despre aproape tot ce se poate discuta. Timpul a trecut pe nesimțite și după alte cinci, șase căni de ciocolată, deasupra pământului, ziua se prefăcu în noapte și vagoanele fură cufundate în întuneric. Trenul fugea pe șinele metalice de aproape o zi întreagă. Și-a găsit somnul la pieptul meu, într-unul din compartimentele din ultimele vagoane, unde nu mai era nimeni. Convoiul gonea de-a lungul liniei sale și în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
artificială o și aveau. CÎnd Întoarse capul, Maigret văzu o față rotundă și doi ochi lipsiți de expresie. Nu-l Întrebă nici cine era, nici ce căuta. — E acolo, se limită ea să rostească, arătînd spre ușa salonului. Încăperea era cufundată În umbră, cu draperii negre pe pereți, cu sicriul așezat pe ceea ce era probabil masa din sufragerie. Cele două lumînări nu erau aprinse, dar Într-un bol din sticlă era apă sfințită, cu o crenguță de merișor. Ușa sufrageriei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
metri, dincolo de un zid scund, Începea un teren viran unde rugineau carcase de mașini și, mai departe, se vedeau cîteva case albe. Mașina mortuară plecă. Fotograful la fel. Lecoeur Îi aruncă o privire lui Maigret, care nu Înțelese, deoarece era cufundat În gînduri. De fapt, la ce se gîndea? La orașul La Rochelle, la care ținea mult, la strada Notre-Dame-de-Lorette, de la Începutul carierei sale, cînd era secretar la comisariatul de poliție din arondismentul IX, dar și la jucătorii de bile... Francine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
grăbește să-și manifeste interesul. — ...dar i-au găsit, nesimțiții, atâtea cusururi, că am arun cat-o. Libertul își pleoștește, instantaneu, colțurile gurii. A exersat de atâtea ori acest mic truc, încât îi vine acum de la sine. Numai că Augustus, cufundat în amintiri, nu-l bagă în seamă. Chicotește înfundat: — Nici Medeea lui Ovidius n-a avut mai mult noroc. Au făcut-o harcea parcea. Nu cred că va fi jucată vreodată pe scenă. Medeea lui Ovidius Naso, poate, dar nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ai de spus ca să dai impresia auditoriului la dezbaterea din Senat că improvizezi. Murmură încurajator: — Stabilim apelul cât se poate de repede. Sărmanul Libo e nevoit să se mulțumească cu atâta. Se ridică în picioare și se îndreaptă spre ușă. Cufundat în gânduri, Asinius Gallus nici nu bagă de seamă când musafirul părăsește încăperea. Se trezește la un moment dat hoinărind singur prin cameră. Fără să-și dea seama, pașii îl poartă spre un sipet înscrustat cu bare solide. Benzile de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nenorocire. Pornesc. Rufus în față, ca unul care cunoaște locurile. Pusio îl urmează în tăcere. Oricât încearcă să fie rațional, nu se poate dezbăra de un sentiment confuz de panică în timp ce străbat în grabă coridoare după coridoare, unele luminate, altele cufundate în beznă. Cum le-or fi rânduit așa, într-o dezordine totală? se întreabă întruna. Merge ca scaiul după celălalt, de teamă să nu se piardă. Însă cu fiecare pas îngrijorarea îi crește. Nici țipenie de om prin părțile astea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
al meu. Prieteni? Aiu rea! Vremea prieteniei s-a dus, astăzi este doar o pradă de apu cat. Rangul familiei mele, apropierea de Augustus, cu toate ademenirile ei înșelătoare, m-au îndepărtat de la o viață sănătoasă. Cu fiecare zi mă cufund într-o existență din ce în ce mai cenușie. Cum să-mi scot din jug grumazul ros? O trimite pe Pomponia cu copiii înainte, să-l aștepte lângă altar, iar el se îndreaptă tărșâindu-și picioarele către atrium. — Toga, cere scurt. Nu poate să-și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
necăjească: — Ce, crezi că zeul se mulțumește numai cu ciurucuri? Tânărul tace rușinat. — Trebuie să-i dăm și lui ceva din ce mâncăm noi, adaugă ironic Nero. Paterculus întoarce privirea, ofensat. Nu gustă acest gen de glume. Tiberius Nero se cufundă din nou în tăcere. Își concentrează atenția asupra activității preoților. Separă cu mare băgare de seamă cărnurile, nu care cumva să le încurce pe cele oferite zeului cu cele date credincioșilor. Măruntaiele, pentru zei, carnea, pentru oameni. O diviziune strictă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lucrurile mi se arată găurite, ca sitișca, și străvezii, ca apa cea limpede; deasupra capului meu văd o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute; văd iarba cum crește din pământ; văd cum se rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus și oamenii umblând cu capul între umere; văd, în sfârșit, ceea ce n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a și osteni vederea: văd niște guri căscate uitându
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
Jemima stă întinsă și-și freacă abdomenul cu afecțiune și dispreț totodată, pentru că este ceva inerent plăcut în grămada care este corpul ei. Dar apoi se întoarce pe o parte și încearcă să uite de abdomenul ei greu, care se cufundă în saltea. Își îndeasă pătura strâns pe lângă ea, dorindu-și să nu fie nevoie să se mai dea vreodată jos din pat. Dar azi e ziua cursului. Azi e ziua în care ea, după cum a spus redactorul-șef, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de spray de pisică doar prin apăsarea câtorva taste. Încă și mai interesant este faptul că informația pe care o primește poate veni de oriunde din lumea asta. Merge pe trotuar, pierdută în gândurile despre internet, de fapt atât de cufundată în ele, încât a și ajuns la ușa de la intrare, și ghiciți ce? A uitat complet să-și cumpere niște ciocolată pe drumul spre casă. Ce fată bună ești, Jemima. Foarte bine. Azi este ziua primului regim care chiar va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
care nu le-am vrut și pe care nici nu le-aș citi. Dar azi am să mă răsfăț. Am hotărât să cumpăr cel puțin trei cărți, și am să răsfoiesc altele preț de ore întregi, și am să mă cufund în atmosferă, am să mă simt bine la adăpostul anonimatului, savurând faptul că nimeni nu se uită la mine sau judecă felul în care coapsele mi se freacă una de alta când merg, pentru că și ceilalți vor fi prea cufundați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cufund în atmosferă, am să mă simt bine la adăpostul anonimatului, savurând faptul că nimeni nu se uită la mine sau judecă felul în care coapsele mi se freacă una de alta când merg, pentru că și ceilalți vor fi prea cufundați în cărți. Încep cu masa din față și ating cu delicatețe teancurile de cărți cartonate. Nu, îmi spun eu, asta chiar ar fi o extravaganță, iar azi este ziua coperților din hârtie, deci mă duc la altă masă. Coperți, atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mână atunci când se întâlnește cu profesorul morocănos. Jemima este atât de impresionată de lumea Annei, încât nu vede că în cealaltă parte a încăperii, stând aproape paralel cu locul unde se află ea acum, este Ben Williams. Și el este cufundat într-o carte și stă cu spatele la cameră, în fața raftului cu cărți: citește primele câteva pagini ale unui thriller, balansându-se pe ușor pe călcâie în timp ce citește. Dar înainte să începem să presupunem că asta trebuie să fie mâna sorții, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cere o sticlă de bere de marcă bună, după care se uită în jur, în căutarea celui mai confortabil loc unde să stea, și se îndreaptă către canapeaua din spate. Arată ușor nepotrivit locului în costumul său bleumarin, dar se cufundă în canapea, își așază jacheta de-a lungul spetezei și răsuflă cu zgomot. Bun loc, se gândește el, uitându-se în jur. Ia o gură de bere, își scoate cartea din buzunar și se lasă pe spate, un cot sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cât de înțelepte, experimentate sau bătrâne sunt, indiferent de cât de tare s-au schimbat regulile, când vine vorba de entuziasm, dezamăgire, durere - nimic nu s-a schimbat cu adevărat.“ Cu ochii lipiți de ecranul calculatorului, tastez în continuare. Mă cufund în scris, iar apoi cizelez „studiile de caz“ ale lui Geraldine - trei femei care au acceptat să-și spună povestea pentru Kilburn Herald. Când termin, arunc ciorna în coșul lui Geraldine, așa încât să nu afle nimeni că am avut ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]