4,021 matches
-
placheta Stele fără amurg, apărută în 1959. Ca folclorist, alcătuiește și publică, ajutat de numeroși colaboratori, masive antologii de „folclor nou”, ilustrativ fiind volumul Folclor poetic nou (1965), care conține texte pseudofolclorice, ocazionale, compuse de activiști culturali, prelucrări de poezii culte, versuri împrumutate - fără mențiuni bibliografice - din alte colecții de prelucrări, reflectând o atitudine obedientă ideologic și o mare disponibilitate pentru mistificare. Studiul Folclorul și educația estetică a maselor (1968) se adresează celor „care lucrează nemijlocit în sistemul culturii de masă
MEIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288080_a_289409]
-
pentru prima oară la noi, mai multe cărți populare. Într-o cercetare comparativă care își păstrează și astăzi interesul, sunt avute în vedere prototipuri, se stabilesc filiații, variante, paralelisme, este marcată înrâurirea cărților populare asupra literaturii populare și a celei culte. Atât aici, cât și în studiile despre baladă și doină, folclorului i se confirmă valoarea de document istoric și lingvistic, fără să fie ignorată analiza din perspectivă literară. Ca de obicei, mobilizându-și competențele multidisciplinare, H. dă cercetării propriu-zise deschidere
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
care s-au impus: teoria circulației cuvintelor, teoria stratului și substratului. Etymologicum..., scriere irepetabilă într-o cultură, fascinează prin acumularea de erudiție, prin excursurile făcute în biografia și semantica unui cuvânt, prin întinsa rețea de citate din literatura populară și cultă. Cuvântul basm, de pildă, devine un studiu monografic de mare densitate (origini - cu opțiunea pentru izvorul oniric al basmului -, clasificare tipologică, analiză comparativă a stilului etc.). Pentru H. scrisul este o modalitate de exprimare totală. Deopotrivă de înzestrat, creatorul de
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
însă mai întotdeauna pătimașă, nedreaptă. Dorința de a fi original cu orice preț, de a uimi îl face să se opună evidenței, bunului-simț. Astfel, el neagă, în numele unei așa-zise purități a operei literare, efectele influenței folclorului asupra literaturii române culte, îi contestă lui Mihai Codreanu vocația poetică și mai ales înzestrarea pentru sonet, caracterizează versurile lui O. Goga drept „urâte și greoaie”, afirmând că scriitorul „stâlcește limba” ș.a.m.d. După 1905, la revistele pe care le-a înființat și
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
la cea franceză, și să așeze astfel într-o lumină favorabilă și evoluția culturii românești. Ca și maeștrii săi, A.I. Odobescu și B.P. Hasdeu, prețuiește literatura populară, susține campania pentru culegerea și valorizarea ei, apreciază virtuțile modelului folcloric pentru literatura cultă. În calitate de cronicar dramatic, se arată deopotrivă preocupat de repertoriu, de interpretarea actoricească sau de gustul spectatorului, dar, folosind drept criteriu realismul, verosimilitatea, găsește o acoperire insuficientă pentru glosele lui, adesea mult prea binevoitoare, prea generoase. Când scrie el însuși teatru
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
de intelectual (prin studii, carieră, preocupări literare etc.), sesizată și consemnată de același E. Lovinescu. Astfel, bun cunoscător, din interior și în profunzime, al ruralului, al viețuirii sătești, căreia îi aplică - în literatura pe care o face - o privire citadină, cultă, modernă, I. reprezintă, într-o versiune minoră (esteticește, dar și sub raport ideatic), un tip de scriitor reprezentativ pentru literatura română modernă. Înzestrat cu un talent incontestabil, dar mai degrabă modest, prozatorul a reținut din „materia” rurală mai ales paremiologicul
IOVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287615_a_288944]
-
scriitor reprezentativ pentru literatura română modernă. Înzestrat cu un talent incontestabil, dar mai degrabă modest, prozatorul a reținut din „materia” rurală mai ales paremiologicul, etnograficul, riturile și obiceiurile, situațiile de viață comune și repetabile (ori „senzaționalist” spectaculoase), iar din sfera cultă a formației sale - rețetele literaturii „simple”, ușor digerabile, ale povestirii pitorești ori, după caz, ale „romanului popular” (de tip Eugène Sue, cu recurs la elemente caracteristice: violența, delincvența, fatalitatea, dramele pasionale etc.), cu deznodământ pilduitor, uneori prea vizibil „adus din
IOVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287615_a_288944]
-
istorie (1981); Biruit-au gândul: note despre istorismul românesc (1983); De la istoria critică la criticism (1985); Cunoaștere de sine și integrare (1986, 2003); Istorie și istorici în România interbelică (1986, 2003). În același interval de timp a realizat pentru lumea cultă din străinătate o serie de sinteze, precum: M. Kogălniceanu, un fondateur de la Roumanie moderne (1978); Hundert Jahre Unabhängigkeit Rumäniens (1978); A la recherche de la synthèse: A. D. Xenopol (1983); Les dilemmes d’un historien: V. Pârvan (1985). Sub coordonarea sa au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mai apoi, impactul pe care l-a avut intrarea românilor din afara arcului carpatic în aria civilizației bizantine asupra raporturilor cu partea centrală și apuseană a continentului. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, vom încerca să schițăm evoluția în mediile culte românești a atitudinii față de Occident, mai ales față de Eclezia romană, în măsura în care izvoarele istorice ne permit acest lucru. Romanitatea orientală și-a stabilit definitiv centrul de greutate la nord de Dunăre cel mai târziu la cumpăna dintre primele două milenii creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p. 262-263. La Iași, Veniamin Costachi retipărește tabelele alilodidactice din 1820 în 1825 (sau 1824, dacă luăm drept corectă afirmația lui C. Erbiceanu că a văzut două tabele ale lui Veniamin Costachi imprimate în acest an. Cf. C. Erbiceanu, Bărbați culți greci și români, p. 36), dar metoda lancasteriană este pusă în practică de Simion Marcovici și de Gh. Săulescu în 1827 și 1828. La Craiova, metoda este folosită în 1826 de Grigore Ploeșteanu, iar Aaron Florian o aplică la școala
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
N. Cartojan, iar dintre savanții străini i-a preocupat, între alții, pe Vittorio Imbriani, Alessandro Luzio, Gaetano Amalfi, Silvio Venezian, Alighiero Caselli, Vittorio Cian ș.a. Cercetătorul demonstrează originea orientală a motivului, urmărește penetrarea lui, prin Egipt și Grecia, în literaturile culte europene, analizează factorii care au favorizat răspândirea motivului (bestiarele medievale, literatura patristică, legendele hagiografice, predicatorii, enciclopediile medievale, școala, literatura profană) și evidențiază specificul receptării motivului de la o literatură la alta. În literatura română sunt semnalate optsprezece variante populare, între care
GAZDARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
legendele hagiografice, predicatorii, enciclopediile medievale, școala, literatura profană) și evidențiază specificul receptării motivului de la o literatură la alta. În literatura română sunt semnalate optsprezece variante populare, între care două texte inedite. Interesantă e demonstrația privitoare la pătrunderea motivului din literatura cultă în folclor și nu invers, cum se crezuse mai înainte. Analiza motivului este completată de cercetarea altora secundare: ramura uscată, apa tulbure, vânătorul și privighetoarea trădătoare. Acest ultim motiv, cuprins în tema „Fontefrida”, avea să fie reluat și dezvoltat într-
GAZDARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
că Îl devorează În combinație cu o zeamă iute, de ardei (faimoasele „ciuști” oltenești și muntenești), fie că intră În combinație cu diversele saramuri de pește de pe Valea Dunării ori din Deltă. Datorită omniprezenței sale, mămăliga a populat și imaginarul cult al românilor: proza lui Liviu Rebreanu, Moromeții lui Marin Preda, poezia lui Coșbuc și a celorlalți autohtoniști conțin pagini esențiale dintr-o posibilă antologie a mănăligii. Pe seama acesteia s-ar putea concepe chiar și o mitologie a mămăligii, cu pana
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
literare și științifice, 1893). De asemenea, anomaliile societății burgheze devin tot atâtea pricini ale pesimismului. Din studierea a ceea ce consideră a fi noua poziție socială a intelectualilor în România, D.-G. dezvoltă teoria apariției „proletarilor intelectuali” și a „artiștilor proletari culți”, încercând să caracterizeze global literatura produsă de această categorie de creatori, reprezentată în primul rând de Eminescu (Artiștii proletari culți, 1894). Tentativa de a grupa pe mai toți scriitorii (chiar și Maiorescu e socotit proletar intelectual prin origine) sub semnul
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
a fi noua poziție socială a intelectualilor în România, D.-G. dezvoltă teoria apariției „proletarilor intelectuali” și a „artiștilor proletari culți”, încercând să caracterizeze global literatura produsă de această categorie de creatori, reprezentată în primul rând de Eminescu (Artiștii proletari culți, 1894). Tentativa de a grupa pe mai toți scriitorii (chiar și Maiorescu e socotit proletar intelectual prin origine) sub semnul unor trăsături comune este neconvingătoare, prin exces de generalizare, iar termenul „proletar intelectual” e mai mult o metaforă, care nu
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
socială. D.-G. a fost un critic al literaturii contemporane lui. Scriitorii pașoptiști sunt elogiați pentru militantismul lor, dar niciodată analizați. Din tradiția literară românească a reținut cu adevărat numai valoarea poeziei populare, de a cărei importanță pentru evoluția literaturii culte era pe deplin convins. În privința grupării junimiste, atitudinea lui este diferențiată: apreciindu-i meritele în lupta pentru limba literară și pentru promovarea valorii estetice a operelor, recunoscând, nu o dată, rolul lui T. Maiorescu, respinge ideologia politică a curentului, considerată cauza
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
timp și spațiu la fluxul spiritualității europene, și fixarea locului și contribuției autohtone la constituirea patrimoniului universal, prin demonstrarea circulației neîntrerupte și a transferului reciproc de valori. Un exemplu doveditor este Eminescu, care tinde să realizeze sinteza național-universal și folclor-poezie cultă, primind impulsuri și din alte arii de cultură pentru a-și releva mai expresiv latențele propriului talent. Depășind formalismul asociativ, inutil, în direcția formulării judecăților estetice, studiile de acest fel rotunjesc profilul istoricului literar, oferindu-i mijlocele necesare cercetării moderne
DUMITRESCU-BUSULENGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286912_a_288241]
-
ambițiile lor piezișe primejduiesc țara, și așa încolțită de neprieteni. Asumându-și o anume, nu lipsită de prestanță, desuetudine, tirade de vibrantă încărcătură a trăirii exprimă patrioticele simțăminte. Construită cu o tehnică sigură, piesa se susține mai ales prin rostirea cultă, cu mireasmă de letopiseț. Un limbaj colorat, cu replici vioaie și duhlii, și o ironie fină, perceptibilă și în poznașele jocuri de cuvinte, sunt argumentele comediei bufe, „aproximativ istorice”, Ciubăr vodă (montată pe scena unor teatre din Chișinău și Iași
FAIFER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286939_a_288268]
-
simbolică („să-nțăleagă cuvântul dintr-altă sămnătură de poveste”) sau metaforică („pre mutare”) a textului, autorul stăpânind așadar câteva esențiale noțiuni de poetică și hermeneutică, ce făceau, încă din 1664, obiectul discuțiilor sale cu Dositei Notara. Întemeietor la noi al poeziei culte, D. se va dovedi, ca traducător al psalmilor, un inițiat al legilor prozodice (mitropolitul este, în Viața și petrecerea svinților, cel dintâi creator de versuri safice - „iambicești” - din literatura română), el fiind și un bun cunoscător al versificației populare și
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
cel dintâi dintre vlădicii Principatelor, a deschis drumul limbii românești către altarul bisericii. Străduințele lui vor fi continuate mai târziu, în Țara Românească, de mitropolitul Antim Ivireanul. Prin traducerea Psaltirii în versuri, Dosoftei a așezat temeliile versificației în literatura noastră cultă, iar prin Viețile sfinților a dăruit sufletului românesc din veacul al XVII-lea o bogată literatură de imaginație, împletită cu elemente miraculoase, plină de pietate și uneori înviorată de grație naivă. N. CARTOJAN SCRIERI: [Stihuri la luminatul herb a Țărâi
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. D. ocupă în literatura română contemporană un loc cu totul singular, atât din perspectiva diacronică a tradiției, cât și din cea sincronică, a structurilor lirice de astăzi. Foarte cult, stăpânind perfect cele mai variate procedee tehnice de construire a unui poem și cele mai subtile modalități prozodice, părând în orice moment capabil să-și strunească fluxul inspirației după tiparele oricărei specii poetice tradiționale (de la balada romantică la sonetul-frază unică
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
1929 de The Development of the Romanian Poetry, teză de doctorat susținută la Universitatea Columbia. În martie-aprilie 1930 susține o serie de trei conferințe despre poezia românească la postul de radio WEVD din New York, axate pe doină, baladă și poezie cultă, cu citate traduse în engleză din lirica populară, dar și din Eminescu, Alecsandri, D. Anghel, Panait Cerna. Câteva poezii ale lui F. sunt incluse în antologia 60 scriitori români de origină evreească (1935), realizată de S. Podoleanu. Un al doilea
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
din hagiografii. Pătrunsă de timpuriu în cultura română, culegerea a lăsat urme în folclor, unde au fost asimilate unele comparații, dar mai ales anumite concluzii sentențioase, care s-au constituit în proverbe. Câteva motive, devenite populare, pătrund și în literatura cultă, de la Coresi și Varlaam la Mihail Sadoveanu. Ediții: Floarea darurilor, carte foarte frumoasă și de folos fieștecăruia creștin..., Mănăstirea Snagov, 1700; ed. 2, îngr. Const. și Ioan Boghici, Brașov, 1807; ed. 3, Brașov, 1808; ed. 4, Sibiu, 1834; Floarea darurilor
FLOAREA DARURILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287021_a_288350]
-
populară, care să atragă un număr cât mai mare de colaboratori și, mai ales, de abonați. Cititorilor li se ofereau, săptămânal, un roman străin, francez cel mai adesea, publicat în foileton, poezii, însemnări de călătorie și amintiri, povești, basme, legende (culte sau populare), snoave, fabule, parabole. O rubrică de „Convorbiri săptămânale” (mici articole plecând de la un caz particular pentru a ajunge la semnificații generale, de obicei cu caracter moralizator), articole educative și de pedagogie, jocuri distractive, o pagină deschisă debutanților și
FOAIA PENTRU TOŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287045_a_288374]
-
MICLESCU, Ion G. (12.IX.1857, Călinești, j. Botoșani - 1920, Paris), autor dramatic. Om cult, umblat prin lume, M. a preferat succeselor mondene, repurtate prin saloane, o energică angajare în politică. Avea o bună pregătire juridică. În 1878 își susține, la Nancy, teza de licență în drept, pe care o va publica întâi în gazeta
MICLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288104_a_289433]