16,541 matches
-
am să plâng! MICUL PRINȚ: Atunci nu dobândești nimic din asta. Înainte nu plângeai, erai doar tristă. Nu-ți era mai bine înainte? VULPEA: Nu. Am dobândit ceva de neprețuit culoarea grâului. Să mergem lângă fântână. Acolo am să-ți dărui o taină. (merg spre fântână) Îți place? Simți răcoarea? MICUL PRINȚ: Ciudată fântână! Seamănă mai mult cu cele pe care le întâlnești la răscrucea drumurilor. (se uită în fântână) Mi-e sete. Tu nu vrei să bei? VULPEA: Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
asta să știi să privești o floare sau un strop de apă. MICUL PRINȚ: Da, o floare... un strop de apă... Acum rămâi cu bine. Trebuie să plec. VULPEA: Te du cu bine! MICUL PRINȚ: Mi-ai promis că-mi dăruiești o taină. VULPEA: Taina mea este și a ta. E foarte simplă: lucrul cel mai prețios rămâne câteodată nevăzut; limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă singuri până în miezul lucrurilor. MICUL PRINȚ: Ochii nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Da, întotdeauna stelele mă fac să râd!" Ei vor crede, poate, că glumești. Ăsta va fi secretul nostru, și ei nu-l vor ști niciodată. (scurtă pauză pe fond muzical) Da, va fi întocmai ca și cum, în loc de stele, ți-aș fi dăruit o sumedenie de clopoței care știu să râdă. OMUL: Ascultă, puișor, nu vrei să rămâi aici, pe planeta mea, cu mine. Plecăm amândoi cu avionul într-un loc cu multe flori și cu multe fântâni. E loc pentru toți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
autoritate. Dă și tu, îi zice unuia mai slab de constituție. Așa se nasc codurile de legi. Dinte pentru dinte. Cel învins primește de la Șăfu’ o pungă de pufuleți plină pe jumătate. O formă de potlach. Un ritual în care, dăruind, îți umileai adversarul. Dădeai dovadă în felul ăsta de o atitudine de superioritate morală. Sunt un fel de vânători-culegători. Ei nu au „pregătirea, educația care să le permită să acționeze prin muncă asupra naturii înconjurătoare pentru a desprinde anumite elemente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
drumul, venea mai rar. Suplinea totuși lipsa ei prin scrisori calde pe care tatăl și mama ei le citeau de câteva ori, apoi le puneau la păstrare într-o cutie de pantofi unde adunau comorile familiei: un ceas de buzunar, dăruit de colegii lui de serviciu la ieșirea lui la pensie, doi cercei de aur purtați la nuntă de Maria ca dar din partea mirelui, niște brățări și scrisorile Simonei. Și timpul trecea, succedându-și fără greș anotimpurile, care nu sunt numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
profesoarei, cu teama firească de a nu i se deschide, motivă că a fost trimis de șef tocmai la Tulcea să aducă o tonă de pește pentru cantină, dovadă și acest morun, de circa 5 kilograme pe care i-l dăruiește. Reîmprospăta mereu scuze purtătoare de regrete, invocând faptul că îi încurcase poate unele proiecte. Urmară alte două săptămâni în care Gicu făcu progrese simțitoare într-un timp record. Într-o seară, se alătură mai mult de Simona, decât i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
sale care nu erau puține și poate nici n-ar fi găsit înțelegerea căutată. Așa că se închidea în ea, lucrând cu asiduitate toate planurile zămislite de mintea și sufletul ei în timpul, când se afla dincolo de granițele școlii. La clasă, se dăruia elevilor, le stimula, cu toate mijloacele ce-i stăteau la îndemână, interesul și dorința de a pătrunde în tainele limbii engleze. Îi învăța pe elevii săi cântece, poezii, le citea pagini din autori celebri, îi purta în lumi mirifice cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Nu-și mai putu stăpâni pornirile. Dorințele ei o luaseră la galop ca niște cai sălbatici în stepe. L-a înlănțuit, l-a dus în talazurile ei venite din adâncurile unei chemări deja exprimate, voind să-și vindece rana. Se dărui total. Erau în această dezlănțuire accese halucinante, vecine cu nebunia. În acele momente, Simona avea ceva din atributele unei fiare atroce. Dacă n-ar fi reușit să-și satisfacă pornirile, ar fi fost poate chiar în stare să ucidă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
această rezervă, în primul rând noaptea trecută cu toate ale ei. Ieși pe porțile spitalului, neștiind dacă sub tălpile pantofilor e un asfalt obișnuit sau covoare de lumină. Era fericită. În fine, era fericită! Putea să se îmbete cu minunile dăruite de luna mai. Spera să fi primit în această primăvară cel mai generos cadou din viața ei... Speranțele ei deja porniseră la drum... Cu această certitudine, intră în garsoniera sa care i se păru acum un palat. Atingea obiectele ivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pegașii din îndepărtata Siberie, trece peste Prut fără pașaport, aducând troiene de zăpezi și geruri cumplite ca tot ce vine în țara noastră din acele locuri din răsărit. Excepție face doar soarele care, deși se ivește din același punct cardinal, dăruiește căldură și lumină deopotrivă tuturor trăitorilor de pe Terra. În blocurile din cvartalul unde se afla situată și modesta garsonieră în care locuia profesoara Simona Deleanu, căldura oferită de calorifere era ca o părere, în timp ce în locuințele rezervate șefilor administrației locale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
existe. Ca să nu mai ai motive că rămâne Beatrice fără tată, am planurile mele. Atunci nu vei avea ce să mai zici? Chiar de ai trăi 100 de ani, oxigenata ta nu poate să-ți ofere ceea ce-ți pot dărui eu, chiar de-ar umbla toată ziua numai în pielea goală. Să fim rezonabili, domnișoară, litigiul poate fi stins fără jertfe, fără sacrificii și mai ales fără amenințări. Dacă te gândești să-mi oferi bani, te rog să alungi acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de dimensiuni egale. Iar, în centrul acestor forme de zeiță, stăteau doi ochi albaștri... Ce-i drept, întâlnim uneori persoane ce par atât de distinse și de nobile, atât de pure și fără de cusur, încât, la vederea lor, ar putea dărui pe loc inspirație chiar și celui mai neinspirat dintre artiști. Aceste persoane, de cele mai multe ori, sunt femeile, iar femeia pe care tocmai am descris-o mai sus era una dintre ele... Trebuie să notez, însă, că aceasta nu mai era
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fost ușor! Doamne! Câte momente de renunțare și câtă agonie! Am acceptat zidurile singurătății, dar am fost fascinată de fiecare poem ce s-a născut din sufletul meu, prea plin, prea zbuciumat, prea frământat. Versurile nu-mi mai aparțin. Le dăruiesc lumii! Deschideți-vă sufletul și lăsați-l să cânte, să vibreze, Însoțit de taina și frumusețea cuvântului! Notam undeva: "Poezia a fost și este pentru mine "aurul sufletului." Destinul m-a purtat spre locuri nevisate, și anume, spre Tulcea. La
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
căutare Încordată. Muza veghează atent, răsplătindu-i truda și devotamentul cu o parte din bogățiile la care au acces doar cei aleși. Să fie poetul un ales? Inspirația, această floare rară, de mulți râvnită, de puțini cunoscută, i-a fost dăruită ca semn al recunoașterii. Imperiul frumosului pare a se Înfăptui. Dar câte imperii nu s-au ridicat, câte imperii nu s-au prăbușit sub povara timpului neiertător și câte Încă nu așteaptă să cadă?! Poetul pare cuprins de un fior
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ascund comori nebănuite. (Despre artă și poezie, Hegel) Opera de artă nu poate atinge perfecțiunea, fără talentul, imaginația, fantezia, dăruirea și, nu În ultimul rând, cultura artistului. Spiritul creator, conștient, fiind de aptitudinile, de particularitatea distinctă deținută, Înnăscută, se va dărui cu totul, se va arunca, pur și simplu, În focul purificator, foc din care va rezulta opera desăvârșită. Am Încercat să cuprind Într-un poem câteva gânduri privind această nobilă trudă: Mă zvârcolesc În chinuri ... / sfârșește trista-mi soartă./ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ajută să evadez din sclavia voinței, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârșirile albastre, căutându-și drumul spre adevăratele origini, spre o lume neștiută Încă, lepădându-și pe țărmul vieții trupu-i cu iz nociv de lut! Marele Creator mi-a dăruit un talant și multă vreme n-am știut cum să-l fac să strălucească În plină lumină . Cuvântul m-a chemat! O adevărată amforă din care am băut mereu, mereu, mai Însetată de noi Înțelesuri. Dintotdeauna, poetul a râvnit la
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
neînțelegând de ce... de ce? Cu sufletul plini de răni, am pornit mai departe și iată cum “ Două lacrimi de cer” se rostogolesc din ochi-mi Îndurerați Întru amintire! Dintr-un suflet prea plin, s-a născut poezia, pe care “Lumii o dăruiesc”... și veacurile vor trece, așternând cenușa uitărilor peste inimi care, odată, au bătut Înflăcărate, dar Cuvântul va dăinui!” „Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?” „Mărturisesc că am avut mereu o teamă, gândindu-mă la punct. E tot
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
orice detaliu. Îți mărturisesc că simt nevoia să trăiesc În umbra celui pe care Îl admir. Nu m-am gândit nicio clipă ca prezența mea să-ți influiențeze drumul pe care ți l-ai ales demult și căruia te-ai dăruit cu pasiune. Îmi imaginam că pot umple acele clipe de evadare, stând Împreună la umbra unui copac, mâncând cireșe coapte sau știu eu, ce ne-ar fi putut trece prin gând. Visez la o primăvară În care ceasurile să aibă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și se vede bine.” Chipul înțelept și iertător al mamei strălucește! „Păpușa” - magia copilăriei, cu bucuriile și tristețile ei. Sărăcia materială nu e și sărăcie sufletească. Emoționează până la lacrimi felul în care mama și fiica ei mai mare, știu să dăruiască fetiței celei mici, în care întrevedem pe autoarea noastră, o păpușă confecționată din cârpe și umplută cu tărâțe, atât de dorită, care readuce pe chipul și în sufletul fetiței bucuria copilăriei: „Mama, căutase o bucată de pânză și din ea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nu cer un nume-n astă lume, Nu cer să fiu de toți cinstitDă-mi pacea Ta cea sfântă, Doamne, Și dă-mi un suflet liniștit. Și nu cer, Doamne, răzbunare Pentru acei ce-mi fac vreun răuVreau să le dăruiești iertare Și lor, și sufletului meu. Nu cer, o, Doamne, casă mare Care să aibă odăi multeCi dă-mi o singură cămară Și lucrurile cele sfinte. Nu cer nimic ce-i trecător Că nu știu ce mi-i de folosTe rog, să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se căsătoriră. Erau fericiți, trăind în dragoste și înțelegere. Bunicăi Dosia nu-i mai trebuia nimic pe lume, decât să-i vadă mereu așa. Au trecut cu traiul în casa lor (le dăduse colhozul casă gata). Peste un an, le dăruise Domnul o fetiță pe care o numiseră Natașa. Tot în acel an, peste câteva luni, m-am născut și eu. Când mai crescusem, devenisem prietenă bună cu ea, îmi plăcea mult să mă duc la ea acasă, avea o cameră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
veniți cu Maria împreună. Eu am acceptat cu plăcere. Când am intrat în ograda mătușei Alexandra, mirosea a sărbătoare. Acasă, fiicele ei deja pregătiseră masa. Mai întâi, a fost binecuvântată masa, apoi s-a cântat „Tatăl nostru”. După aceasta, stăpâna a dăruit fiecărei persoane invitată câte un colăcel cu o lumânare aprinsă, pomenind de fiecare dată numele unuia dintre cei răposați. Gestul acesta îmi atinse o strună a sufletului... îmi erau cunoscute toate aceste obiceiuri, îmi erau și dragi, însă când realizasem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lor. Este frumoasă, o față nevinovată, cu caracteristici fine, cu doi ochi plini de lumină și buze mai mult zâmbitoare. Părul ei castaniu este mereu frumos pieptănat. Toate trăsăturile i se îmbinau cu corpul ei armonios pe care i-l dăruise Dumnezeu. O văzusem așezată pe banca de la intrarea în biserică. Privea cu gingășie la mulțimea copilașilor care, după ce primiseră Sfânta Împărtășanie, se jucau veseli și gălăgioși prin curte. Mă apropiasem și mă așezasem alături de ea. Ea nu-și lua privirea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ea în inimă, trăiesc și aștept mereu ca Domnul să se milostivească și să-mi trimită această fericire. Știu că am greșit, că L-am supărat pe Dumnezeu, pentru că nu am primit pruncii atunci când El a binevoit să mi-i dăruiască. Am vrut să se facă voia mea, nu a Lui. Acum, am înțeles că am greșit mult și că pentru păcate și greșeli se plătește. Totuși, nu-mi pierd speranța și încrederea că Domnul îmi va ierta nepriceperea și greșelile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
este bogăția adevărată și cea mai mare avere pe care o poate avea omul în viață, copiii. Îi mulțumisem Domnului și mă rugasem să mi-i păzească de toată răutatea. Nu uitasem să mă rog și pentru Aurica, ca să-i dăruiască și ei Domnul această bogăție și fericire. De atunci, în fiecare duminică, când intru în biserică, privesc la locul unde stă permanent această tânără doamnă, o salut și mă stărui s-o încurajez cu un zâmbet. Mâ gândesc atunci, că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]