15,009 matches
-
corespondență întinsă cu egiptologi și cu eleniști; ține un bucătar spaniol și un valet elvețian. Magistratul trebuie distrus. Lăsat în voia lui, va face din tiranie o artă, e capabil de subtilități incredibile și nimeni nu va mai reuși să deosebească, vreodată, despotul de părintele de neam. Mi-a ars manuscrisele. M-am deșteptat: declanșez întâi evenimentele, să rămână ceva. Pe urmă transcriu. O să-i pice prost romanul ăsta. Ultimul, pentru amândoi. Actorul își toacă forțele într-o luptă deschisă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
că li s-a ascuțit incredibil auzul. Sau simțul mirosului. Simt apropierea trenurilor de la zeci de kilometri. Zgomotul imperceptibil al roților. Fumul locomotivei încă neieșit. Anticipează orice întârziere: nici ei nu au nevoie de ceas. Dar depind de el. Ne deosebim esențial chiar și în puținele noastre asemănări. Nici pe Magistrat nu-l urâm la fel. Înverșunarea mea are un suport logic: orice putere necontrolată trebuie distrusă. La ei, ura se poate transforma în iubire dacă Magistratul le-ar înlesni câștiguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
dumitale va afla că nici nu ai ajuns până aici. Se poate întâmpla orice unui om care trece printr-o pădure.” Sigur pe el - poate pentru că citise răvașul pe drum sau numai pentru că adusese un plic nelipit, dovada unei încrederi deosebite din partea Castelanului -, Mesagerul nu s-a împotrivit: „Dacă doriți să vină Inspectorul...” Magistratul știa bine povestea cu pădurarul ciuruit de către Intendent. Și mai aflase de la egiptologul cu care tot stă de vorbă - un vilegiaturist cu anul - că șarpele fără cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
unul din numeroasele orășele cu turnuri din reprezentările peisagistice ce Împodobeau toate bisericile din Italia, de când moda frescelor prinsese rădăcini. Îi lipsea orice amănunt care să o facă de recunoscut. Numai o poartă, aflată pe mijlocul scurtei Împrejmuiri zidite, se deosebea prin cele patru capete de leu care o surmontau. Chiar În locul acela se găseau câteva semne, zgâriate pe suprafața tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care poporul etrusc le semănase În vechiul regat. Fuseseră descoperite foarte multe asemenea cimitire pe pământurile Maremmei. În orice caz, era opera unor oameni, nu a unor demoni. Totuși, dacă iadul avea o formă, se gândi Dante, nu se putea deosebi prea tare de aceea. Își reluă coborârea, Întărit de lumina rațiunii. Chiar și aerul părea să fi devenit mai puțin apăsător, ca și când un vânticel ușor ar fi adiat dinspre adâncuri. Scara din piatră se oprea dinaintea unui arc Înfundat, Închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pregătească un discurs convingător pentru a aborda Încercarea care Îl aștepta. Dar ar fi plătit orice ca să o evite. Alungă mânios o muscă ce părea să-l fi ales drept latrină. Norul de insecte din preajmă nu părea să se deosebească prea mult de creditorii care Îl chinuiau. Iată, pentru domnia voastră, messere! Glasul cârciumarului Îl distrase de la gândurile lui. Acesta Îi depusese În față un platou din lemn, acoperit cu felii de pâine neagră, Îmbibate Într-o zeamă roșiatică. Deasupra se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă Înaintea omului care vorbea. Păreau sub o vrajă. — Messer Durante! Rupe cu noi din pâinea Îngerilor. Apropie-te. Bruno Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată. Numele său nu părea să fi suscitat vreo reacție deosebită În rândul celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Între chipurile acelea și fața impasibilă din pânză și din paie? Dacă cele șapte Păcate ar fi coborât din car și ar fi străbătut străzile orașului, n-ar fi Întâlnit decât niște orbi la fel ca ea. Cu ce se deosebea Florența de iadul desenat pe pânza care flutura În vânt deasupra creștetului său? Infernul era și el circular, o cetate Înconjurată de ziduri care găzduia poporul perverșilor. Harta Întregii ferocități posibile. Se smulse din acele gânduri. Se lăsau primele umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de regulă, ieșirile din obișnuință. Nu s-a impacientat cine știe ce, a dotat celălalt ceas cu o baterie nouă și a lăsat Citizenul de izbeliște, să meargă și să se oprească de capul lui. Ceea ce acesta și făcea, manifestând o predilecție deosebită spre a doua variantă. Mai pe șleau spus, odată lăsat de la mână, afișajul său mecanic și-a dat fără remușcări obștescul sfârșit. Câteva zile, Fujimori s-a mai uitat din când În când la capricioasele trei limbi, fără nici un rezultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pricini v-au făcut să bateți atâta cale? — Dintru bun început vreau să spun, sanctissime - zise Metodiu după ce se așezară pe scaune - că pricinile care ne-au adus în fața sfinției voastre nu se leagă în nici un fel de lucrurile ce deosebesc biserica Romei de cea răsăriteană, lucruri, de altfel, cu totul minore și pe care eu, dacă mi-ați îngădui o clipă să mă închipui în locul sanctității voastre, nici nu le-aș băga în seamă. Nici eu, strict personal vorbind, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ghiocelul, cu gluguța lui de argint, mică și delicată, se plimbă, învârtindu-se, peste tot. El, primul vestitor, mic și plăpând, a scos căpșorul de sub plapuma de nea. Fluturașii cei zglobii stau la rând pentru a fi pictați în culori deosebite de minunata primăvară. Urșii cei morocănoși, vulpițele șmechere și celelalte animale ale bătrânei păduri s-au trezit la viață. Îmi azvârl ochii peste grădina înmiresmată și plină de culori vii. Zâna cu păr bălai, glas domol și rochie din flori
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
se comportase, tatăl său s-ar fi răsucit în mormânt și generații întregi de străbuni l-ar fi blestemat că nu știuse să apere onoarea neamului Kel-Talgimus, cel mai glorios dintre popoare. Faptul că prin naștere aparținem Poporului Vălului ne deosebește, în bine și în rău, de restul lumii, îi spusese mama sa cu mulți ani în urmă, când o întrebase de ce tatăl lui pornise în imposibila aventură de a înfrunta o armată. Este o mare onoare, în schimb suntem condamnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o întrebase de ce tatăl lui pornise în imposibila aventură de a înfrunta o armată. Este o mare onoare, în schimb suntem condamnați să ducem o grea povară: aceea de a ne sacrifica inclusiv viața pentru a păstra principiile ce ne deosebesc de restul muritorilor. Să-ți dai viața pentru a-i apăra pe cei cărora le oferi prietenia sau protecția este tot atât de important ca și cum ți-ai da viața pentru a-i nimici pe cei care ne jignesc sau ne disprețuiesc. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
spartanilor din Grecia sau ale siouxilor din America de Nord... Când cei din „Statul bătrânilor“ au decis că mașinile nu trebuie să treacă pe teritoriul vostru, a fost de ajuns ca raliul să se întrerupă. Asta înseamnă că are încă o putere deosebită în această parte a lumii. Nu mi-ai spus nimic despre hotărârea „Statului bătrânilor“. — Ieri am aflat. Se pare că Turki Al-Aidieri s-a declarat fățiș de partea ta și a influențat în mod decisiv hotărârea finală. — Turki, Ghepardul? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Pentru că acum avem nevoie de un bun negociator, care să știe să se tocmească. El e mai flexibil decât tine, iar pe arabi îi încântă să se tocmească. — Ăștia nu sunt arabi. Sunt tuaregi. Încă n-am învățat să-i deosebesc, deși cred că nu-i mare diferență. - Schimbându-și tonul, încercă să fie convingător: Ascultă-mă! - îi ceru. Lasă-l pe Sam să meargă! Armeanul privi pe rând chipurile celor prezenți și ceea ce văzu în ochii lor îl convinse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lui obișnuită. Nu, nu era nici indiferență, nici naivitate, ghicisem În ochii lui acea complicitate orgolioasă - simțea și el că victimele au un ascendent moral asupra Învingătorilor, deci trebuia să arătăm că sîntem puternici, că avem o calitate care ne deosebește de ceilalți și care nu ne poate fi anulată de nici o instanță socială, refugiul și imperiul nostru interior - arta. Și deodată birourile și scaunele au fost trase la perete și sub lumina albastră a tuburilor de neon a apărut În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
face fapte bune. Și cîinele se gudură, Îți linge mîinile, dă din coadă. Dar există și cîini care primesc mîncarea lor specială, ambalată frumos În conserve argintii cu fotografii de staruri canine, neîncercată de nimeni, neîncepută. Oare știu cîinii să deosebească bucuria inconfundabilă a alpinistului care a pus primul piciorul pe Everest - simțind că Dumnezeu a creat pentru el anume acel munte - de satisfacția consolată a celor care l-au atins după el? Nu cumva separația dintre dreptul la demnitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trebuia să fiu În locul lui? Nu mai găsea nici o ieșire, era Încolțită. Cine vorbea cu vocea acestui individ? Radu? Albu? Sau poate căzuse În capcana propriilor remușcări. Era primejdioasă această nebunie, opera cu Înseși argumentele ei. Nu mai putea să deosebească ficțiunea de realitate. Nici nu mai exista. Anna Negrea nu mai exista, era doar una din vocile acestui schizofrenic. Trebuia să se desprindă. Vrei să spui că și Albu — SÎnt convins, ți-am spus doar că avea chipul meu după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
planceta neîncăpătoare și să țîșnească afară În libertatea verde, În oaza mirifică unde buzele ating apa promisă și sorb cerul... iartă-mă, doamnă Oprișan, că nu pot mesteca vorbele tale, ai să-mi spui că În acest carnaval nu ne deosebim prin nimic, măcar să păstrăm regula jocului, dar tu cînd Îți omori gîndacii În bucătărie nu simți teroarea spaimei mele pentru că nu te gîndești nici o clipă că ești la rîndu-ți un gîndac-Dumnezeu pîndit de talpa altui gîndac-Dumnezeu mai mare. Strivești pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
treaba lui Alajos să picteze pe crucea Amáliei: Pișatul pe Cruce E Interzis. Dar i-a fost frică sau a uitat și numai el avea dreptul să o facă. Sau cel puțin PPCI, cum se făcea pe vremuri, ca să-l deosebim de celelalte măcar prin acest gest de iubire caraghioasă, de adolescentină. Fiindcă așa, cu un ticălos la dreapta și altul la stânga, a rămas ca celelalte: o cruce de uniformă din atelierul lui Hárász. La ei în curte, în fața atelierului, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mie viața de acum, cu cine știe câte mii de ani în urmă. Ce Hermes Trismegistus necugetat a fost și din care timp a venit și a pus rasa noastră pe o asemenea fugă de sine, încât noi să nu mai putem deosebi nimic de nimic? Cum a putut fi atât de crud? Cum a putut fi atât de inspirat? Nu știu, nimeni nu știe și probabil că nici nu voi afla prea curând răspunsurile acestor întrebări, așa spumegând și plin de cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
jignirea neintenționată e înfricoșătoare pentru că, răspunzându-i prin ceartă, injurie sau, pur și simplu, arătând că ești jignit, nu numai că nu o slăbești, ci, mai mult, îți aduci ție însuți o jignire și mai mare. O jignire nepremeditată este deosebită nu numai pentru că nu poți să-i răspunzi, dar și pentru că trebuie să arăți cu tot dinadinsul că n-o observi (și ce greu este!). Iată de ce, în seara aceea n-am spus nimic și am mințit. De mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ani buni au fost instalate sonerii pentru fiecare apartament. Când sună telefonul, Matei apasă pe soneria corespunzătoare pentru a face legătura dorită. Eu eram chemat printr-un apel lung și misterios care în ultimele luni dobândise pentru mine o semnificație deosebită de bucurie și de emoție. Dar soneria mea suna din ce în ce mai rar. Iag era îndrăgostit. Locuia cu o femeie mai în vârstă decât el, o tipă cu fizionomie iberică și, pentru că aceasta m-a urât din prima clipă, am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe care nici ultimul ticălos nu l-ar putea jigni în mod sincer și liniștit: am numit sufletul omenesc. Cum se întâmplă adesea, întrebarea a fost provocată de un fleac. La început, n-am sesizat nimic deosebit. Ce poate fi deosebit în faptul că sub acțiunea cocainei trăiești sentimente înalte și nobile (o iubire isterică pentru oameni, o bunătate anormală etc.), iar după ce acțiunea cocainei încetează, pun stăpânire pe tine sentimente animalice, pline de ticăloșie (răutate, furie, cruzime). S-ar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cântecul lemnului când cintrele amenințau să se prăbușească sub apăsarea stâncilor de deasupra ori scrâșnetul straturilor de rocă deranjate de scormonitul oamenilor, ce se reașezau la locul lor. Știa cum sună piatra fisurată sub loviturile de ciocan, la fel cum deosebea zgomotul plin al stâncilor nederanjate până atunci. Nu era nimic din toate acestea, așa ceva nu-i mai fusese dat să audă niciodată. Era copleșitor și înspăimântător totodată, încât fără să vrea, își duse mâinile deasupra capului, se lăsă pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]