1,902 matches
-
în sens invers alături de tovărășele mele de drum, oile, era acum mult mai lung, dar și mult mai pitoresc. Singur, hoinărind printr-o lume a arborilor de diferite specii, având diferite forme, ce formau pădurea pe care drumul forestier o despica, dându-mi prilejul să mă aventurez în necunoscut, urmat la fiecare pas de ciripitul păsărilor, salutat de trosnetul copacilor bătrâni și de șoaptele frunzelor în adierea vântului. Într-un final am ieșit din această lume specifică a muntelui, ajungând la
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
se vor Întâlni În centrul rănii, adică când nu va mai exista nici o margine propriu-zisă, Întregul fiind reconstituit, potențialul redox va crește, inhibând ulterioara și inutila proliferare celulară. Noi mai cunoaștem o rană care ne doare mai tare: rana ce despică Moldova. Vă rog să-mi permiteți să caut asocieri ale durerii noastre În biologie; asta nu trebuie să mire: așa cum biologicul precede/condiționează socialul, ecologicul, de care ne ocupăm de obicei, mai Înseamnă ceva: o ecologie de ordin ideatic. Nu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
lecție fetei din Iglița. Și atunci, ce face? Flăcăul uriaș rupe o stâncă din creasta Urligei, câțiva mii de metri cubi, cum am zice noi astăzi, și-l aruncă spre uriașii din Iglița pentru a le zdrobi palatele. Stânca parcă despică văzduhul, iglițenii sunt îngroziți de uriașul aerolit ce vine cu putere, dar care se abate tot mai mult, spre stânga și cade în baltă, în fața Igliței, peste Dunăre. Nici fata nu s-a lăsat mai prejos, apucă un bolovan din
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
proprie, instalată afară ca o altă senzație pentru public. Reprezentația se anunța cu mare alai demons trativ, scoțându-se mai Întâi sub ochii unei mulțimi de gură-cască hoituri Întregi de cal aduse de Ioșca, hengherul pri mă riei, care tăia, despica, spinteca - cu cuțitul, cu satârul și cu fierăs trăul - hartanele sanguinolente, lungind cât se poate această operație și asmuțind răcnetele flămânzite după carne ale leilor din Libia, ale tigrilor regali din Bengal, ale panterei din Lahore, ale leopardului din Abisinia
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nici nu sînt sigur dacă această „revelație“ negreșită trebuie așezată În deschiderea sau la finalul acestui „jurnal“; revelația pe care Che a văzut-o „scrisă pe cerul nopții“; propria sa soartă; așteptarea „marelui spirit care ne ghidează viața [care] va despica omenirea În două jumătăți antagoniste“; Marele Semí, care, conform viziunii lui Martí asupra Americii Noastre, „ar Încăleca pe condorul său, Împrăștiind sămînța noii Americi printre națiile romantice ale continentului și printre insulele Înecate În mîhnire de pe mare.“ E un capitol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
auzit luîndu-și rămas-bun. Noaptea, vibrînd la contactul cu vorbele lui, m-a luat din nou prin surprindere, Înfășurîndu-mă și pe mine În ea. Dar În ciuda cuvintelor lui, acum știam... Știam că atunci cînd marele spirit care ne ghidează viața va despica omenirea În două jumătăți antagoniste, eu voi fi de partea oamenilor. Știu asta, văd scris pe cerul nopții că eu, ipocrit eclectic al doctrinei și psihanalist al dogmei, urlînd ca un posedat, voi lua cu asalt baricadele sau tranșeele, Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
suliță. Iată cum Preasfânta Fecioară Maria vorbi într-o zi sfintei Brigita: «Cruzimea dușmanilor Fiului meu n-a fost îndestulată cu moartea lui. Au fost neomenoși și cu cadravrul lui, străpungându-i cu o suliță coasta dreaptă până la cea stângă, despicându-i inima în două. Sulița se umplu de sânge. Această rană a fost pentru mine o săgeată de foc care îmi străpunse inima dintr-o parte în alta și a fost o minune că eu în acel moment nu am
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și poate, dar care punea prea multe probleme inutile și nu dădea nici satisfacții sută la sută. Nu eram nici ca D.N. ori Giglio - spirite cultivate și sofisticate, cu care se puteau teoretiza la nesfârșit tot felul de pro bleme, despicând firul în patru... și nu eram nici ca X, Y, Z - băieți viguroși de la țară sau de prin mahalale - frizeri, muncitori, soldați ori, pur și simplu, golani și șantajiști, care puneau la încercare nu numai plăcerea trupului, ci și toate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în sertare pe manuscrise, pecărțile din bibliotecă. Erau mici semne șirete, fiindcă nu atrăgeau luarea-aminte, și care ne spuneau dacă în absența noastră cineva se atinsese de obiecte, dacă Securitatea fusese acolo. „A atârna de-un fir de păr“, „a despica firul de păr în patru“, „de-a fir a păr“, „în doi peri“ - pentru noi, astea nu mai erau simple expresii, ci obiceiuri intrate în sânge. În romanul Animalul inimii există următorul pasaj: „Animalele inimilor noastre fugeau ca șoarecii. Își
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
șoarecilor care se bat. Cealaltă pereche nu se va uita la bătăuși și-și va vedea de treburile ei de rozătoare. După 75 de minute, doamna și domnul doctor Welch de la Universitatea din Tennenssee iau perechea care a privit, le despică cutiuța craniană și încep să le analizeze chimic creierul de șoareci. Se constată că din creier a scăzut considerabil o anumită substanță - și anume: tocmai aceea care pune „individul” (șoarecii au și ei indivizi!) în stare de încordare maximă, pregătindu
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în capul ei, neștiind concret ce să răspundă. - Ei, să știți că sunteți însărcinată! - Da!? Sigur sunt!? Sau e vreo glumă? - Da. Aveți două luni jumătate. - Eu credeam că sunt bolnavă, nicidecum însărcinată. În acel moment simți că pământul se despică în fața ei, iar când va trebui să coboare de pe masa ginecologică o va înghiți. Rămase fără glas, cu privirea pierdută, iar trupul nu îi mai dădea ascultare. Nici nu știa ce trebuie să facă; să plângă sau să se bucure
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
reci tremurătoare iar glasul parcă îi era din cine știe ce vis. Se răsuci pe călcâie cu pruncul în brațe, se apropie din nou de fereastră, dezgolindu-și un piept ca să îl poată hrăni și rămase dusă pe gânduri. Afară întunericul se despica în două. Luna era caldă, palidă și-ncurcându-se în zorii dimineții avea să se ascundă sau să își continuie drumul, umblând după soare, cum îi este obiceiul. Mirosea încă a noapte. Decizia îi aparținea. În curând va sosi doctorul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
din interiorul ei nu-i dădea pace și-i striga: „Ai reușit primul pas! Ai avut noroc!”. Dar cum reușise ea? Măcar dacă...ar fi reușit! Iar la toate acestea se adăugă un snop de suspine zănatice, care necontrolate îi despica pieptul, aducându-i în prim plan acea durere sâcâitoare care o chinuia de ceva vreme. Avea curajul necesar și era pregătită să meargă mai departe, dar dacă ar fi putut plânge acolo în fotoliul în care se afundase, atunci s-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care merită. E ca și când ai iubi o stea deosebit de strălucitoare și te-ai gândi să te cununi cu ea, așa rămân pentru fiecare unele vise neîmplinite. O mamă, când nu are informații precise despre copii se simte ca și cum ar fi despicată în două: pe de o parte este ceea ce o făcea altă dată să fie sigură de ei, iar cealaltă parte o face să se simtă goală și pustie în interior. Fiecare dintre noi ne privim copiii printr-o anumită prismă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lucru, citind cifrele de pe o coală de hîrtie. Bărbatul blond și-a dus mîna la ochelari, i-a mișcat puțin și mă privește lung prin ei. Are o privire clară, deschisă, tăioasă ca un brici, de parcă ar vrea să mă despice și să citească ce scrie în mine. "Ușor, că nu-s din mămăligă!", îi spun în gînd și-l privesc lung, fix, ca într-un studiu reciproc, înaintea unui duel. A, iată-vă! exclamă directorul general, arătînd cu privirea spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gazete „colegi”, publicul unei conferințe o sumă de „inteligenți” etc. Un „joc” serios, în care se lansa integral, cu mintea și cu corpul, lua atitudini grave sau joviale, punea surîsuri și încruntări, arunca ocheade letale. Capul înclinat, mina reflexivă, dreapta despicînd cu mișcări scurte aerul sau pipăind căptușeala reverelor, alura demonstrativă făceau să-i urmărești cu deosebit interes „rolul” amplu, cu monoloage artistic ritmate, cu declarații și aparté-uri, pe care și-l inventa continuu. Nelipsite de ticuri, scrisorile atestă aceste dispoziții
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
pentru adulți); Metoda: Se invocă numele maestrului îndrumător (sau a unor spirite cu care există o legătură), apoi se face o invocație de genul „Inimă puternică, Puternică inimă” (Alfonso o face în Tsafiki, limba strămoșilor lui, iar rezonanța cuvintelor parcă despică aerul încărcat: Somban (inima) tenga (puternică), Tenga somban). Se curăță aura cu suflat de alcool pe pacient, apoi cu buchetul de plante mirositoare. Se iau în mână oul (sau ouăle) și lumânarea și se plimbă mâna lin din cap până în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ce-i stătea acum la picioare și nu se putea înfrupta din el. Acolo găsește o seceră cu vârful rupt dar bună pentru ce îi trebuia ei și, bucuroasă se îndreaptă spre salcia sub care stătea, în așteptare, harbuzoaica. O despică cu greu în două jumătăți, apoi se chinui să o taie în alte două bucăți, ca să poată mușca din ele. Miezul nu era roșu, ci alb-roziu iar sâmburii abia începuseră să se înegrească, semn sigur că pepenele era încă crud
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar dacă prin crăpătură se zărea o dungă lungă sclipind ca roua, mă grăbeam să ofer ferestrei ocazia de a-și revărsa comoara. Dintr-odată, camera era despicată În lumini și umbre. Frunzișul mestecenilor mișcându-se În lumina soarelui avea nuanța de verde translucid a strugurilor și În contrast cu el era catifeaua Întunecată a brazilor pe un fond albastru extraordinar de intens, cum n-am mai văzut decât mulți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul rostogolindu-se în hău, departe... mai departe... O lumânare ce pâlpâie aruncă lumini și umbre pe pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zgrepțănând la ușile străluciților crai, cerșind umil un culcuș și-un codru de pâine udat cu lacrimi?! Îl vezi pe Ștefan Voievod în surghiun, oploșit la căldurică, putrezind, plângându-și de milă, blestemându-și vitregia ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dogorea jăratecul, beam vin de Târnave și puneam țara la cale, ce spun eu? Europa! Lumea o orânduiam! Marele Iancu, "mare" și la trup și la faptă, umbla de colo-colo și castelul duduia sub pașii săi îndesați, dădea din mâini, despica văzduhul cu o nevăzută spadă, lupta, striga; se înfierbântase cât din vin, cât din luptele cu turcii, pe care ni le povestea cu vorba lui lată, ardelenească. Eu și cu Vlad niște băiețandri, ne legasem frați de cruce ascultam vrăjiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă șa; laba i se umflase de nici nu mai încăpea în scară. Trecură prin vad Suceava ce se umflase de venea tulbure, mânioasă, până la burta calului. Un fulger scăpără despicând cerul, trăsnind undeva pe culmea dealului, iar la lumina lui, o clipă, prin perdeaua deasă a ploii, zăriră turlele Sucevei. Și caii, singuri, gâfâind din greu, îndemnară mai cu nădejde galopul... Străjerul din turn, ciuciulete, cu o velință în cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cerească și ardoarea stafiei "iubitului frate Iliaș" ce-i bântuia nemilos, nopțile... Nu s-a liniștit decât atunci când Roman, fiul lui Iliaș cel Orb, l-a răzbunat tot cu ajutor leșesc și trădare boierească. L-a măcelărit pe Ștefan Vodă despicându-l în două ca pe porci de i-a rămas porecla "Voievodul răzbunării". Dar va veni și pentru Roman Vodă, răsplata... Petru, fiul lui Ștefan-Spintecatul, vine cu oaste ungurească, îl stropșește pe Roman-Vodă și, ca păcatul să fie mai mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să se reverse pe trotuarul din fața casei. Era un sport agreabil să azvârli, pur și simplu, în pivniță, la întâmplare, „combustibilul pentru iarnă”. Mai greu era să aranjezi, apoi, acel „dezastru”, să așezi în stive grămada de butuci, să-i despici. Apelam pentru această treabă la tăietorii de lemne (unde sunt tăietorii de lemne de altădată?). În pivniță se cobora pe o scară de lemn, după ce ridicai un capac, tot de lemn (apucându-l de mâner, de la nivelul podelei). Intrarea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]