3,056 matches
-
și palide, uită de discursul din încăperea învecinată. — Mie nu-mi place, zise Elfrida. E prea drăguță, prea cuminte. Nu-mi plac poveștile care sunt atât deă atât de bine ticluite. Poveștile ar trebui să fie ca și viața, ușor destrămate pe margini, pline de fire lăsate libere și vieți juxtapuse din întâmplare, nu să respecte nu știu ce plan măreț. Cea mai mare parte a vieții n-are nici un înțeles, așa că nu înseamnă oare, evident, că stâlcești viața când spui povești în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
încercuiau insula din toate părțile, mai aproape, tot mai aproape, ca o pâclă gri și tot mai densă, ce se apropia și mai tare... Și nu erau cețuri. Lipsită de legăturile sale cu toate Dimensiunile înrudite, lumea muntelui Calf se destrăma încet, moleculele și atomii i se sfărâmau, i se dizolvau, dispăreau lent, pierzându-se în energia primordială, cea necreată. Materia brută a ființării își cerea drepturile. Așa se face că, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media se zvârcoleau laolaltă în pat, muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dar și a cotropitorilor. Nu putem spune dacă românii au fost sau sunt mai credincioși decât alte popoare. Ceea ce putem spune este faptul că acea credință a rămas împletită cu toate șuvițele sufletului român, iar cosița încă nu s-a destrămat. BIBLIOGRAFIE Enache, George, Ortodoxie și putere politică în România contemporană studii și eseuri, Editura Nemira, București, capitolul „Ierarhia ortodoxă și puterea comunistă”, subcapitolul: „Politica Republici Populare Române în chestiunea religioasă”, 2005 Djuvara, Neagu, Între Orient și Occident, Editura Humanitas, București
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
ore se scurseseră Într-o altă lume, un univers al atingerilor ușoare, al privirilor pe care nu le pricepeam și care rodeau rațiunea și rușinea. Acum, la Întoarcerea spre acea realitate care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mic gest al copilei. O Întreagă oaste de servitori care s-o escorteze n-ar fi fost de nici un folos: Jacinta n-avea ochi decît pentru fată. Se temu că, dacă ar fi clipit din ochi, vedenia s-ar fi destrămat. Rămase pironit În loc și se uită la miraj ținîndu-și răsuflarea. La puțin timp, ca și cînd i-ar fi intuit prezența și privirile furișe, Penélope Își ridică ochii spre el. Frumusețea acelui chip Îi apăru dureroasă, de nesuportat. Avu impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
inelar. Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care Îi visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub semnul Îndoielii, ci pur și simplu umbli după el pînă cînd se destramă sau te distruge. Am urmat-o pînă În Îngustul salon de penumbră unde Își avea masa de scris, cărțile și colecția aceea de creioane aliniate ca un accident de simetrie. — Credeam că n-o să te mai văd. Regret că v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu te mai Întorci. Ai făcut deja destul. M-am Îndepărtat spre ușă, lăsînd-o În sufragerie. M-am oprit la jumătatea drumului și m-am Întors. Nuria Monfort se așezase pe podea, rezemată de perete. Toată vraja prezenței sale se destrămase. Am traversat piața San Felipe Neri măturînd pe jos cu privirea. TÎram după mine durerea culeasă de pe buzele acelei femei, o durere pentru care acum mă simțeam complice și unealtă, Însă fără să izbutesc a-mi da seama cum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lăsat În voia ploii Înghețate, umblînd fără nici o țintă. Pășeam cu privirea În pămînt, purtînd după mine imaginea Nuriei Monfort, neînsuflețită, Întinsă pe o lespede rece de marmură, cu trupul presărat cu lovituri de pumnal. La fiecare pas, orașul se destrăma În jurul meu. CÎnd am ajuns la o răscruce de pe strada Fontanella, nu m-am oprit nici să mă uit la semafor. CÎnd am simțit vîntul izbindu-mă În față, m-am Întors spre un perete din metal și lumină care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că ceea ce o ucisese fuseseră focul care o mistuia pe dinăuntru, țipetele Penélopei și loviturile ei disperate În acea ușă, care continuau să-i izbească În minte, neîncetat. Încă de pe atunci familia căzuse În dizgrație, iar averea clanului Aldaya se destrăma În castele de nisip dinaintea mareei celei mai furioase lăcomii, a revanșei și a istoriei inevitabile. Secretarii și trezorierii au urzit fuga În Argentina, Începutul unei noi afaceri, mai modeste. Ceea ce conta era să plece cît mai departe. Departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jos scării. Am trecut pragul și am coborît treptele. Am pătruns Într-o Încăpere dreptunghiulară, cu pereți de marmură. Răspîndea un frig intens și pătrunzător. Cele două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David Aldaya 1902-1919 1919 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am rămas o umbră-acum, Orice drum este de fum, Amintirile sînt scrum. Viața-i cîmp pe care pasc Caii morții ce renasc Din secunda ce-mi îmbracă Sufletul și carnea toată Strîns, cu cercuri de aramă, Haină ce nu se destramă. Dă cu barda cea cerească, Lovitura să greșească!
Bardă cerească. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_854]
-
să se deruleze mai Întâi În față, apoi În urmă și iar În urmă, pierind În depărtări. Îmbrăcat În costumul lui alb, doctorul Noimann stătea cu fruntea lipită de geam, privind la toată această lume agitată ce se Închega și destrăma În spatele său, asemenea unei pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc În loc nu insecte, ci genți, fuste, costume, gulere, mustăți, umeri, cefe, eșarfe, rochii, ciorapi frumos mulați pe picior, gene Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pietrifica, acoperindu-se de o pojghiță de aur. Chipul Născătoarei și al pruncului Iisus străluceau În Întuneric. Medicul rosti În gând o rugăciune și un blestem, menite să alunge gândurile rele. Ținea dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă În fața lui.. Dar icoana nu se destrămă, ci dimpotrivă, chipurile poleite cu aur fin Începură să strălucească și mai tare. Noimann o așeză pe podea și scormoni cu cealaltă mână În groapa ce se căsca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pruncului Iisus străluceau În Întuneric. Medicul rosti În gând o rugăciune și un blestem, menite să alunge gândurile rele. Ținea dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă În fața lui.. Dar icoana nu se destrămă, ci dimpotrivă, chipurile poleite cu aur fin Începură să strălucească și mai tare. Noimann o așeză pe podea și scormoni cu cealaltă mână În groapa ce se căsca sub el. De data aceasta, degetele sale dădură peste un obiect ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
turnuri, biserici , columne, palate cu balcoane și ferestre,aleei cu arbori înalți,cu alte cuvinte,o priveliște de o măreție arhitecturală depășind tot ceea ce i-a fost dat să vadă până atunci.În vreme ce privea asfel,mut de admirație, scena se destrăma încetul cu încetul și a dispărut*) *)Aceasta este descrierea poetică a unui fenomen ce se spune că s-ar fi produs în strămutarea Mesiei , între Sicilia și Calabria.Fenomenul se numește Fata Morgana sau Miraj. Când și-a revenit din
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
văzută printre nimfe vânând fiarele pădurii fă-mă să descopăr, te implor locul unde zace dragul meu stăpân și fă ca toată viața să urmez pilda ta de milî și dragoste”. Întâmplarea, sau luna mișcată de ruga lui Medor, a destrămat norul și razele ei au inundat valea cu o lumină strălucitoare ca ziua. În clipa aceea Medor a văzut cadavrul prințului Darniel; cu ochii scăldați în lacrimi și inima sângerând, el l-a recunoscut după pătratele de alb și roșu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
e zarea adormită-n mine, Opriți acum, izvorul siniliu Ce-nsuflețește viața din rubine... Ori renunțând, acasă să revin, De dincolo de-nfățișări și forme Ca o aromă adormită-n vin Neafectată de rigori și norme... Din care, regăsit, să mă destram În febra căutărilor diurne Și cumpănit, s-adulmec orice gram Ce amintirea-ncearcă să îl scurme... Oprește tu, al dragostei șuvoi, Al apei val, ce-n unde se transformă Și-ncearcă să separi, de poți, din noi, Un înțeles, din
CE ROST ??I AU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83761_a_85086]
-
neîntinat giulgiul demnității umane și legile dumnezeiești, sub ploile oricăror lovituri. Noi, legionarii nu mai avem de ales. Pe pământ sau ape, moartea e tot moarte. Zbirii vor rămâne iarăși umiliți în fața tăriei noastre, căci nu ne vor putea îngenunchia, destrăma și birui voința noastră „pavăză” dăruită nouă de Dumnezeu. Înverșunaților, „înăbușiți” fiara din voi! IATĂ-MĂ LA MARGINE Iată-mă la margine, Țarna mi-i paragină, Nici o stea nu mai răsare, Clipa trecerii mă doare. Vise arse, vise arse, Strânsu-s-au
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
om mai vedea Eu nu știu. Eu mă duc, mândro, de-acasă, Eu mă duc, mândro, de-acasă, La armată, nu la coasă, Mândro, când ne-om mai vedea Eu nu știu”... După un timp, cântecul a început să se destrame, sfârșind într un murmur împletit cu câte un oftat... ― A fi ceva vreme de când n-am mai cântat cântecul aista - a vorbit a scuză căciula țurcană, care îl cântase atât de frumos! ― D-apoi câtă vreme să fi trecut de când
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un stand de gogoși și un magazin de băuturi alcoolice. O serie de indivizi cu aspect de muzicanți ambulanți stăteau ciorchine în dreptul ușii, sorbind cafea sau vin din cești de plastic. Danny parcă în față și intră, iar ciorchinele se destrămă ca să-l lase să treacă. Înăuntru era ca într-o peșteră: scaune pliante dispuse în șiruri inegale, mucuri de țigară punctând un linoleum jupuit, fotografii din Downbeat și Metronome lipite pe pereți cu scotch - jumătate tipi albi, jumătate negri, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ambițios, ceea ce, după părerea mea, e o combinație periculoasă la un polițist. Primul gând al lui Mal: n-ar fi trebuit să se încreadă în puștiul ăsta, pentru că jumătate din îndârjirea lui era de fațadă, fiind gata oricând să se destrame. — Dudley, ce vrei? — Prăbușirea comunismului. Așa că de ce nu te-ai desfăta un pic cu priveliștea tinerelor studente în timp ce eu discut cu nepoată-mea? Mal îl urmă pe Dudley pe scările unui conac în stil spaniol, în fața căreia peluza era tunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
femeie mai în vârstă, căreia vrea să-i rămână fidel, iar ea îi amintește de Donna Sinucigașa, cea care i-a cumpărat frumoasa geacă de aviator - un veritabil articol de erou de război. Susan întreabă „Care război?”, iar scena se destramă, căci Danny știe că ceva nu se leagă, că mai sunt încă doi ani până la Pearl Harbor. După care bărbatul înalt și fără chip, cu părul argintiu, stă acolo, gol pușcă, învârtindu-se neîncetat în jurul lui și mijindu-și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ale dimineții, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de... plimbăreți! Și ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foșnesc parcă mai puternic și mai nostalgic decât cele încă verzi... Poate unde știu că sfârșitul li-e mai aproape... În umbra destrămată de toamnă a parcului, toți copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură viața de o clipă a unui efemer vegetal și, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aștern covor moale sub pașii întîrziați ai trecătorului
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
schimbe poziția artileriei, mutând-o cu treizeci de pași În față. Următoarea salvă distruse mijlocul liniilor turcești, provocând un moment de debandadă. Iar În acel moment totul se răsturnă. O nouă șarjă a lui Yves lovi ienicerii din careul stâng, destrămându-le liniile, În timp ce Apărătorii din preajma lui Angelo atacară centrul. În jurul celei de-a doua căruțe, În care se afla Într-adevăr căpitanul Oană, rămăseseră trei cercuri concentrice de apărare, alcătuite din Apărătorii italieni călări, comandați de Angelo, din cei moldoveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]