2,071 matches
-
o fetiță de doi ani, ci și o căutătoare a adevărului și a iluminării spirituale declarată. — Probabil că-i prin zonă, punându-și picături În ochiul minții. Chanel râse atât de tare că aproape se Înecă cu sandwichul. Continuă să devoreze articolul și să-i citească fragmente lui Ruby: —Doamne, fii atentă: „St Luke a fost de acord ca Planchette să-și aducă propria moașă din Ghana la naștere. După naștere, conform unui ritual ghanez, moașa va Îngropa placenta În grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
m-am îndepărtat de geam. Strada mergea paralel cu calea ferată și nu-mi dădusem seama că șinele erau foarte aproape. Apoi trenul dispăru și reapăru marea. Grupuri de cuburi de ciment erau risipite în apa de lângă malul prea îngust, devorat de valuri, nu rămânea decât o porțiune de plajă nisipoasă și, imediat lângă ea, calea ferată. Și o mizerabilă înșiruire de blocuri de diferite forme care se înghesuiau de-a lungul șoselei cu coama lor strâmbă de antene, cât vedeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aminti de cartea sau de noianul de cărți din raftul vizat; există însă și cărți-vortex, irupții/absorbții discursive, emisii vulcanice și maelstromuri care-l invadează și totodată-l sorb pe cititor, și-l apropriază, dar pe care și cititorul le devorează la propriu, le „mănâncă“, după cum spune Unamuno, și le metabolizează, le transformă în propria-i substanță vitală, în timp ce și el, deopotrivă, își proiectează-n ele propriu-i statut existențial, pe care și-l recuperează apoi dramatic modificat, pătruns de amărăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea mă ruga să nu-l las să moară, dar în vreme ce-l auzeam pe el - și-l auzeam în timp ce scriam după dictarea sa -, îi auzeam și pe viitorii cititori ai narației, ai cărții mele, care, în timp ce-o mâncau, devorând-o poate, mă rugau să nu-i las nici pe ei să moară.“ Decupajul, cu nuanțările pe care mi-am permis să i le aduc, mi se pare corect, dar insuficient, deoarece pe lângă protagonist și personajele vizibile, mai există și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vreme, părea că domnișorul nici n-o vedea, ceea ce pe ea, care credea că se cunoaște, o neliniștise și chiar o mâhnise. Să nu-i acorde nicio privire! Să nu o privească așa cum o priveau alți bărbați! Să nu o devoreze din ochi sau, mai bine zis, să nu-i lingă cu privirea ochii, și gura, și fața toată! — Ce-i cu tine, Rosario, parcă așa te cheamă, nu? — Da, așa mă cheamă. — Și ce-i cu tine? De ce, domnișorule Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
începu să tremure. O neliniște stranie îi agita inima. Își aminti de Rosario, apoi de Mauricio. Nu vru să pună însă mâna pe scrisoare. Privi cu groază plicul. Se dădu jos din pat, se spălă, se îmbrăcă, ceru micul dejun, devorându-l numaidecât. „Nu, nu vreau s-o citesc aici“, își zise el. Plecă de-acasă, se duse la biserica cea mai apropiată, și acolo, printre câțiva credincioși care asistau la liturghie, deschise scrisoarea. „Aici va trebui să mă stăpânesc - își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
victima sa de îndată ce și-a satisfăcut ura împotriva ei. Fapta rea te eliberează de sentimentul rău. Și explicația este că legea decide păcatul. — Și eu ce să fac? — Poate ai auzit că pe lumea asta nu se poate decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a satisfăcut ura împotriva ei. Fapta rea te eliberează de sentimentul rău. Și explicația este că legea decide păcatul. — Și eu ce să fac? — Poate ai auzit că pe lumea asta nu se poate decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fac? — Poate ai auzit că pe lumea asta nu se poate decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine însuți. — Și tocmai tu, Víctore, tocmai tu îmi vii cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine însuți. — Și tocmai tu, Víctore, tocmai tu îmi vii cu toate astea? — Da, Augusto, tocmai eu, eu, eu! — A fost o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cei care citesc, propriul lor interior. Sufletul unui personaj de dramă, de roman sau de riman nu are alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unui personaj de dramă, de roman sau de riman nu are alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență, închipuindu-mi că sunt un personaj fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de dramă, de roman sau de riman nu are alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență, închipuindu-mi că sunt un personaj fantastic pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
gândească la ei înșiși, ca să-și uite suferințele... Nu, efectul cel mai eliberator al artei e de a te face să te îndoiești că exiști. — Și ce înseamnă să exiști? — Vezi? Ești pe cale să te vindeci: acum începi să te devorezi. O dovedește întrebarea ta. A fi sau a nu fi!... cum a spus Hamlet, unul dintre cei care l-au inventat pe Shakespeare. — Să știi, Víctore, mie treaba asta cu a fi sau a nu fi mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exista și gândea? — Evident! Și, închipuiește-ți, asta e totuna cu a spune că a exista este a gândi și ceea ce nu gândește nu există. Sigur, evident! — Atunci nu gândi, Augusto, nu gândi. Și dacă tot te încăpățânezi să gândești... — Ce? Devorează-te! — Adică să mă sinucid?... Asta nu mă privește. La revedere! Și Víctor plecă, lăsându-l pe Augusto pierdut și descumpănit în reflecțiile sale. XXXI Furtuna din sufletul lui Augusto luă sfârșit, ca într-o acalmie înspăimântătoare, prin hotărârea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
are poftă de mâncare înseamnă că-i sănătos și cine-i sănătos trăiește! — Liduvina, dar eu nu trăiesc! — Ce ziceți? Evident, eu nu trăiesc. Noi, nemuritorii, nu trăim, și eu nu trăiesc, supraviețuiesc; eu sunt idee! Sunt idee! Începu să devoreze șunca de Paris. „Dar dacă mănânc - își zicea -, cum de nu trăiesc? Mănânc, deci exist! Nu-ncape nicio îndoială. Edo, ergo sum! Care să fie cauza acestui apetit feroce?“ Și atunci își aminti că citise în mai multe rânduri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unde trebuie să fie, și anume în ce face, și vorbește ca să mintă, și se îmbracă! Bietul stăpân! Curând îl vor îngropa într-un loc menit acestui scop. Oamenii își păstrează sau depozitează morții, fără a-i lăsa să fie devorați de câini sau de corbi! Și ca să rămână singurul lucru pe care orice animal, începând cu omul, îl lasă pe lume: o mână de oase. Își depozitează morții! Un animal care vorbește, se îmbracă și-și depozitează morții! Bietul om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prezența tantalică a Fuentarrabíei, nu-mi pot reaminti fără un frison de angoasă infernalele dimineți ale singurătății mele din Paris, din iarna, din vara lui 1925, când în odăița mea din pensiunea de la numărul 2 de pe strada Lapérouse mă consumam devorându-mă în timp ce scriam povestirea intitulată de mine Cum se face un roman. Nu cred că am să mai trec vreodată printr-o experiență intimă mai tragică. Îmi reînviau, ca să mă tortureze cu tortura desfătătoare - despre „durerea desfătătoare“ a vorbit Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea mă ruga să nu-l las să moară, dar în vreme ce-l auzeam pe el - și-l auzeam în timp ce scriam după dictarea sa -, îi auzeam și pe viitorii cititori ai narației, ai cărții mele, care, în timp ce-o mâncau, devorând-o poate, mă rugau să nu-i las nici pe ei să moară. Și toți oamenii, în raporturile noastre mutuale, în comerțul nostru spiritual omenesc, căutăm să nu murim; eu să nu mor în tine, cititorule care mă citești, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întoarcem la relatare.] În aceste împrejurări și-n acea stare sufletească, mi-a venit ideea, acum câteva luni, după ce citisem teribila Piele de sagriu (La Peau de chagrin), a lui Balzac, al cărei subiect îl cunoșteam și pe care am devorat-o într-o anxietate crescândă, aici, în Paris și în exil, să mă apuc de un roman care avea să fie o autobiografie. Oare nu autobiografii sunt însă toate romanele care se înveșnicesc și dăinuie înveșnicindu-i și făcându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]