1,794 matches
-
își puse o mână la zona inimii încercând s-o tempereze pentru a nu intra în panică, iar cu cealaltă mână își apăsă stomacul care se răzvrătea. După ce se îmbrățișaseră și se mai liniștiseră fiecare, Alin zise cu o voce domoală ce nu părea a lui: - Lasă mamă, poate asta va fi o lecție de viață pentru mine. Ce a fost mai rău a trecut. Ea își stăpâni cu greu lacrimile care amenințau să iasă pe la colțurile ochilor plânși. Încerca să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
chibrit. Când o văzuse își aminti că aceasta se punea lângă un bolnav atunci când se aprecia că va muri. Întinse mâna să o ridice, dar o trase imediat când văzu privirea lui care o urmărea. Carlina îi zise cu glas domol: - Te rog tată să mă ierți dacă ți-am greșit vreodată, te-am neglijat sau nu te-am ascultat. - Nu, te rog nu spune asta nici în glumă. Am avut cei mai buni copii. Toți m-au ascultat chiar dacă uneori
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu trei autocare spre Brad. Srăbatem străzile orașului, fiind însoțiți tot timpul de imaginea Cetății Devei, proiectată pe albastrul cerului de vară. Trecem pe langă termocentrală de la Mintia, după care ne abatem spre dreapta, traversam Mureșul și începem urcușul pantelor domoale ale Munților Metaliferi. Străbatem câteva sate mici, cu locuințe modeste, multe dintre ele dând semne clare că de mult timp nu mai este nimeni acasă: acoperișuri sparte, pereți ce stau să cadă, bălării până la ferestrele goale, garduri căzute. Unde or
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Doamna Teona a încremenit cu zîmbetul pe buze și cu fericirea în ochi. Eu o mai privesc o clipă, asigurînd-o prin expresia mea fermă că e adevărat tot ce a auzit, schimb casca dintr-o mînă în alta, înclin capul domol și zic: La revedere, doamnă. Mă întorc și ies. Am grijă să închid ușa încet, apoi pornesc pe culoar spre scări, cobor treptele repede, fericit, cu sufletul ușor, felicitîndu-mă în gînd că am reușit să fiu rău, așa cum îmi propun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
teatru. Mi s-a acrit. Vom răsufla ușurați, mormăie Lazăr, aplecîndu-se să caute niște hîrtii într-un sertar. Tînărul de la telefon a mai format un număr interurban, care sună ocupat, iar acum trîntește receptorul furios. Tăticu', ia umblă mata mai domol cu scula aia, îi zice Lazăr, nu de alta, dar ne mai trebuie. Să vorbim cu alți autori dramatici. Amicul meu Mihai s-a supărat, precum văcarul pe sat, și nu mai scrie; ai auzit doar... Înțeleg, să fie supărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-i spun că am glumit. Ai impresia că am glumit, Cristina, dar te asigur că e adevărat ceea ce-ai auzit; m-am specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o mai cred. De ce să crezi? o întreb. Te-ai convins doar. Cînd?! tresare capul blond, scuturîndu-se scurt, rearanjîndu-și buclele. Azi, cînd ți-am pus condiții, înainte de a-ți da filamentele, îi spun, privind-o fix. Condiții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în care-mi cuprind nasul și gura, strănutînd înfundat de două ori. Vedeți, spun după ce bag batista în buzunar, cu gripa asta, de azi, am să pierd mult din putere... Nu mai pot conta pe soartă. Lăsați, tovarășe Vlădeanu, rîde domol prim-secretarul, nu-i chiar așa... Toți sîntem tovarăși de muncă și trebuie să rezolvăm fiecare situație ivită cu un înalt simț de răspundere, în chip tovărășesc. Succes! Îmi strînge mîna, apoi strînge mîna lui Vlad și pleacă. Inginerii îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamnei Cristina. V-a spus-o răspicat la telefon. Dacă mă întăriți, tot te fac praf! Cine face praf mult, doamnă, riscă să fie înghițit de praf, ori măcar să iasă prăfuit din toată acțiunea. Involuntar, Brîndușa izbucnește într-un rîs domol: Mda... Văd că ai întotdeauna replică. Păcat că n-ai și... prietene sincere! Ți-o spun pentru că ești prietenul lui Vlad. Adică? întreb eu. Brîndușa bagă mîna în buzunarul pardesiului și scoate o hîrtie împăturită, pe care mi-o întinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vlădeanu, cel care... începe să mă întrebe femeia. Exact! îi tai eu vorba. Sînt cel care scrie, sau am scris teatru. Dumneavoastră sînteți probabil doamna care a întrebat-o azi, pînă în prînz, pe secretară, îi spun cu un glas domol. Vă deranjez? mă întreabă femeia. Nu, doamnă, vă ascult. După ce mi-a dat secretara numărul acesta, am tot sunat, apoi am vorbit din nou cu secretara: mi-a spus că aveți de pornit o instalație și că veți ajunge în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
locuiește Brîndușa, apoi formez numărul aflat. Telefonul sună lung, a pustiu. În sfîrșit, sunetul se întrerupe, semn că a fost ridicat receptorul. Alo! strig imediat. Alo, Vlade, sînt eu, Mihai Vlădeanu... Ce vrei? întreabă Vlad. Vlad..., încep eu cu glas domol, vreau să-ți spun... M-am întîlnit cu doamna Brîndușa la farmacie și... Unde-i?! Ce i s-a întîmplat?! strigă Vlad. Stai... nu... nu te alarma... N-a pățit nimic... A văzut doar un accident și i s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
surprindere. Stai liniștit, îmi șoptește. Batista ei mi se plimbă din nou pe frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ei, incapabil să spun ceva, ori să fac un gest. De obosit ce sînt, nu pot decît să mă întreb dacă, într-adevăr, Teona e aici, ori am eu halucinații... Teona, șoptesc eu, atingîndu-i brațul. Teona tresare și se întoarce domol către mine. Scutură din cap cu mîndrie, își trece maiestuos vîrful degetelor peste buclele părului, trupul i se îndreaptă într-un gest plin de demnitate, iar ochii, umezi bine, îmi înfruntă privirea. Poftim, surîde ea, privește-mi ochii umezi... Cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gânduri legate de alte rude apropiate și pe care nu putea să-i sufere, dar care vor fi dezvăluite la timpul lor. Capitolul V Semnele lui Anticrist După ce au străbătut în trap vreo cîțiva kilometri, caii mergeau acum cu pasul domol. Costache era frânt de oboseală, plecase din Pungești după răsăritul lunii cu gândul să fie de dimineață în Vaslui, ca să încarce marfă pentru Kisel, Haim și Zisu Fălticineanu și să se întoarcă acasă până seara. Tocmai gândea că până la ora
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ale cărui aspirații se văd realizate doar prin intermediul revoluției. De ce naratorul inițiază un joc al finalului fals, menit să acorde istoria la sunetul distinct al unei anumite sen- sibilități ? Pasajul merită reiterat. Recunoaștem și tropii care imprimă frazei o curgere domoală asemeni unei ape în care se topește reflecția melancolică asupra derizoriului existenței. Cei doi soți își consumă nebunia separat, fie- care cu propriul blocaj maniacal. Aripa nebuniei i-a atins pe amândoi, Lefter a devenit una dintre acele figuri bizare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bisericești. Capela a fost plină. Mai mulți bărbați, de diferite vârste, în orice caz, veniți pentru a munci, dar cinstit, cu frica lui Dumnezeu și cu speranța într-un trai mai omenesc. Oameni simpli, puțin speriați, cu ochii mari și domoli, docili, azvârliți de soartă pe aceste meleaguri. Când i-am văzut, am fost năpădită de lacrimi, gândindu-mă la necazurile care i-au gonit din țara lor. După slujbă, am pornit pe jos prin cartierul (unul nou) cu blocuri înalte
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
până către miezul nopții, pătrunși fiind de feeria oferită sufletelor noastre de imaginea golfului populat cu măsuțe cu fel de fel de fețe (și de masă și de oameni), cu felinare sau lumânări aprinse pe ele, cu lumina reclamelor împodobind domoala apă a golfului ca pe un brad de Crăciun; cu nelipsitul flașnetar, ce mai, cu întreaga viață de noapte a Greciei, adunată într-un port vechi dintr-o insulă veche în mijlocul unei vechi mări. Am adormit în acordurile unui buzuki
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
un camping de lux, luând o casă de vacanță, din piatră și lemn unde ne-am simțit minunat și unde oricând am dori să ne petrecem o vacanță. Cele două nopți petrecute în Slovenia au făcut trecerea înspre occident mai domoală, mai umană, mai ușoară. Pe 12 iulie (sâmbătă - exact acum o săptămână) am încercat să tragem de timp cât mai mult. Și din cauza prezicerilor astrale care au anunțat această zi ca fiind nefastă pentru întreaga omenire, și din cauza vizei
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
nu ne dezlipi de grup. Aceasta hotărâre a fost șansa noastră de a vedea lumea de sus, căci, acolo unde ne-a călăuzit Mousen era în înalturi, înspre vârfuri rotunde și cer albastru. După ce-am parcurs o porțiune rezonabilă, domoală și umbroasă a urmat o cărare mai lată la început, îngustându-se pe măsură ce urcam. Deși conducătorul nostru a pornit-o înainte cu un pas sprinten, demn de invidiat, cu atât mai mult cu cât vârsta de 65 de ani nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ceva trebuie schimbat. Oare ce? P.P.S. Cineva strigă „Bă! Adu cealaltă scară!”, de parcă mâinile și picioarele lui ar fi legate. Altul pleacă spre scara aflată între cortul trei și cortul doi, dar la jumătatea drumului se răzgândește și o ia domol înapoi. Doi strigă: „Bă, adu barosul!”. Pe ăsta l-a adus cineva că se aude bătând. Acum s-au dat mai la distanță și-și admiră opera neterminată. Cel care dă indicații a obosit. Își șterge transpirația de pe frunte. Unul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
palme În semn de recunoștință pentru faptul că sunteți În viață. E tot ce vă cer. Faceți asta În fiecare zi, bateți din palme! Dacă nu vă permit condițiile să bateți din palme cu forță, Încercați s-o faceți mai domol sau chiar În tăcere, mental. Astfel, chiar prins de o neplăcere sau În plină fericire, vă veți aminti să celebrați viața...“. Pe Ennosuke și pe Tamasaburo, doi dintre cei mai remarcabili actori din teatrul kabuki, i-am cunoscut după câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată de vârsta mea - fiica vizitiului nostru principal, Zahar - cu brațele goale Încrucișate pe piept, cu acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu o față luminoasă care-mi spunea bun venit, dar pe măsură ce mă apropiam mai mult, lumina de pe fața ei se Întuneca, prefăcându-se Într-o jumătate de zâmbet, apoi Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a sfârșit repede. Ploaia, o cădere violentă de apă, sub care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Și... și, totuși, soțului, de la soață, i se cuvine, cum să spun, mai multă închinare... Maria înalță capul cu mândrie: Chiar când soața e de neam împărătesc și n-a fost învățată să se plece în fața nimănui?! Maria, începe el, domol, sfătos, nu-ți fie cu supărare, socot că în sufletul tău e prea multă fală. Ea te ține în lumea ta, departe, străină de Ștefan, de Moldova lui. Îți cunoști tu, bărbatul? Cunoști tu gândurile, frământările lui? Cunoști tu sufletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dragostea din care se zămislește viața. Mama este Creația. Ce-ar fi Pământul, fără dragoste? Un astru mort, rătăcitor bezmetic în hăul unui Cosmos absurd. Dragostea e singura certitudine. Și moartea, spune el mai încet. Maria tace un timp, apoi, domol, încetișor: Poate... poate ai dreptate unchiule. Dar nu știu dacă și el... nu știu... Începe tu, spune el fericit strângându-i mâinile. Risipește vrajba iubirii voastre. Desfă baierele inimii. Ai uitat dragostea de la început? A fost începutul, spune ea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu vine din tine... poruncită nu face nici cât o ceapă degerată. Și... și așa crezi tu? îngână Maria înghițindu-și lacrimile. Chiar.. chiar crezi că nu... că nu ți-am dat nimica... nimica?... Ștefan tace, tace, apoi, cu glas domol, trist chiar: Poate... poate și eu, da, și eu sunt de vină. N-am găsit cheia inimii tale. Ești atât de zbuciumată, de mândră, de, de complicată... Și eu... eu n-am avut timp. N-am avut timp și răbdare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]