4,224 matches
-
știu când și cum. L-am văzut pe stradă și a voit, cu un ton care nu trăda nici un gând ascuns, să-mi explice neapărat un nou pas de dans. Pe la mine n-a mai venit. l octombrie. Uneori era drăguță Irina, ca atunci înainte de plecarea mea, la masa din parcul Carol, cu Niki Mihail împreună. Lacul, negru și moale, tremura sub vreo lopată singuratecă, iar în spate muzica restaurantului, cu lumea colorată, cu o scenă ridicolă pe care dansau femei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ziua plecării, la un răspuns, la o veste, mă gândesc ce să fac ca să nu mă mai gândesc. Ca să am impresia că nimic nu s-a întîmplat, să chibzuiesc ce dar îi voi duce la întoarcere... În metropolitan o fată drăguță se uita la mine. Mi-am zis: iată scăparea! Să am numai curajul să încep vorba. Mi-ar răspunde. Ocupîndu-mă cu dânsa, voi uita pe cealaltă. Nu voi mai fi așa de singur și gândul întîlnirilor va face să-mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Iartă-mă că-ți vorbesc fără înconjur dar vreau sa fiu sincer. - Nu trebuie să iei omul după aparențe. Și apoi aici îmi place săfac mai mult baie în mare, și orice tovarăș este bun. De altfel, sunt toți foarte drăguți cu mine. Altceva nu mă interesează. - Într-adevăr, viitorul tău este neliniștitor. Nu văd de ce ești studentă în drept. Dreptul e destul de greu pentru băieți. Nu te sfătuiesc să-ți faci nici o iluzie, nu ești obișnuită să te lupți prin
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
menaj (dar cu despărțiri mari, semănând aproape definitive). Ioana povestea despre ea lucruri uimitoare și, cu toată viața ei de câine al nimănui și cu aparențe ușuratece, o socotea drept cea mai serioasă femeie din câte a cunoscut. - Arabella e drăguță, ne mai certăm, ne mai împăcăm, poate o să ne despărțim până la urmă. E ciudată. I-am pierdut toți banii pe care îi primește lunar, într-o seară, la cărți, fără măcar să o întreb, și n-a spus nimic. În schimb
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am pornit spre Șoseaua Kiseleff. Acolo, pe o bancă, s-a strâns febril ca de obicei și, în mijlocul unei discuții aprinse, când ne dam raportul de ceea ce făcusem, mi-a anunțat: "Știi ca prietenul tău m-a vizitat; e foarte drăguț!" Vorbe fără nici o însemnătate. Chiar acum, după tot ce s-a întîmplat, îmi dau seama că Ioana a depins mereu de mine. Mai târziu (dar totul s-a întîmplat foarte iute), a început să-i descopere o serie de calități
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu se găsesc prea departe de Ioana, se mulțumesc să fie politicoși cu Ioana, dar numai cu ea nu s-ar putea înțelege. O femeie a cărei singură virtute este feminitatea nu mă interesează multă vreme. Viky rămâne tot timpul drăguță, Ioana apare pe rând frumoasă și urâtă, parcă fizicul ar fi o reflectare a caracterului ei instabil, evoluând intre extreme. Totul depinde de liniștea mai îndelungată sau de oboseala ce o face străvezie. În momentul supărării devine slabă de tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu era pisc cât de înalt pe care el să nu fi fost. Două zile de emoții puternice, trăite împreună, apropie distanțele dintre oameni. Când ne-am întors din nou la automobil, regretam că trebuie să părăsim pe băiețașul deștept, drăguț și cuminte. El, fluturând mâna între eternitatea ce se așeza din nou între noi și el, ne-a strigat: "Mergeți cu Dumnezeu!" Este oribil felul cum se despart doi oameni care s-au iubit. Două rude îndepărtate, doi prieteni, două
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timp mult și de lipsă de decor. Aici făceam mereu descoperiri, perspectivele erau tot altele, abia recunoșteam același om. Eram mulțumit fiind fără Ioana și totuși având siguranța că Ioana va sosi în curând. Pe stradă am văzut multe fete drăguțe, îmbrăcate de primăvară, cu bucuria circulîndu-le în tot corpul, și îmi plăceau, cu fiecare aveam în gând o aventură, chiar dacă nu le-aș mai fi recunoscut. Detașam un chip fără realitate, dar în care se îmbinau toate pe care le
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rândurile acestea s-ar grăbi să reflecteze: "Nu mă interesează eroina, este un caz patologic". Ca și cum asta ar împiedeca pe Ioana ca să fie bună sau rea, să-i simt trupul cald cerând dreptul la existență, așa cum nu pretind fetele obicinuite, drăguțe și neînsemnate. Ioana este bolnavă, dar dacă examinezi de aproape, orice gest al nostru se poate explica printr-un secret organic și ajung la concluzia că nu avem nici un liber-arbitru, că suntem conduși de fatalitățile structurii noastre. Îmi pot consola
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scris că doar atât posed. Spun prin slove și toți porii: N-am cerșit să urc spre glorii. 18 august 2004 CODRULE, CODRUȚULE ( DUPĂ EMINESCU ) Gândul meu în ceas de veghe Inima porni să-ntrebe: - Codrule, codruțule, Alt ritm ai, drăguțule; Nu mai bați ca în trecut Chiar necaz de-ai cunoscut. - Acum bat sub aparat, Sub impuls electric bat; Sunt supus sub ritm mecanic Ca și cum ar fi organic, Căci mai mult de un deceniu Bat cum născoci un geniu. Inimioara
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
se întâmplă cu noi? Asta mă întreb - că mulți oameni spun că... nu suntem decât corp. Iar sufletul nu există. D.M.: Dacă n-am avea suflet, păi... nu am face daruri sau nu am ajuta pe cineva, sau am fi drăguți cu ei... R.C.: Și de unde vine sufletul ăsta, cum crezi că... Cum a venit la noi? Sau când apare? Noi ne naștem - și în momentul acela avem și suflet, sau el apare în timp? D.M.: La această întrebare, n-am
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
îndreptă hotărât spre bucătărie. - Sybil, vreau... începu el iritat. Se opri. Reverberațiile vocii lui se întoarseră din nou la el, reflectate de bucătăria goală. Nici în cameră nu se vedea vreun semn al prezenței bucătăresei și a celor două fete drăguțe care o ajutau. Câteva minute mai târziu, Craig urcă pe scara principală, când îi ajunse la urechi un murmur de voci. Sunetul venea din salonul de la etaj. Pusese deja mâna pe clanță, când tăcerea dinăuntru fu întreruptă de vocea clară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
pe când gărzile fugeau. Așteptă. Dă-le timp. Dă-le posibilitatea lui Nancy și șefei să sară gardul. Și apoi, următorul pas. După două minute începu să geamă. Se ridică în șezut. Văzu că femeia îl privea. Olive era o femeie drăguță, deși cam ciolănoasă și cu gura cu buze subțiri. Ea se apropie. - Aveți nevoie de ajutor, domnule Craig? Domnule Craig. Acești oameni, cu solicitudinea lor politicoasă, puteau să înnebunească pe oricine. Îl țineau prizonier, era din nou reținut ilegal. Ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
examina pliculețul. Pe partea exterioară a cartonașului scria cu litere aurii pe un fond roșu-aprins: „Aceste chibrituri au fost furate din casa lui Bob și a lui Edie Burwick.“ — Ce drăguț! a exclamat doamna Silsburn, clătinând din cap. Într-adevăr drăguț! Eu am încercat să sugerez prin expresia feței mele că nu puteam citi inscripția fără ochelari. Mi-am încruntat ochii, neutru. S-ar fi zis că doamnei Silsburn nu-i mai venea să restituie pliculețul cu chibrituri proprietarului său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
spre el - sau, mai curând, peste el: — Nu de asta am făcut-o, a intervenit ea aruncându-i doamnei Silsburn o privire de genul „știi-cum-sunt-bărbații“. Nu știu, dar mi s-a părut că-i nostim. Rautăcios, dar nostim. Înțelegeți? — E drăguț. Nu cred că am maiă — În fond, nu-i un lucru prea original, i-a tăiat vorba doamna de onoare. Toată lumea procedează azi la fel. De fapt, ideea inițială mi-a venit de la mama și tatăl lui Muriel. Ei aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
fumul în mici rafale silabice. — Doamne, sunt niște oameni extraordinari! De asta mă dă gata tot ce s-a-ntâmplat. Vreau să spun, de ce nu li se întâmplă așa ceva împuțiților din lumea asta și li se întâmplă în schimb oamenilor drăguți? Asta nu pot să înțeleg. S-a uitat la doamna Silsburn, în căutarea unui răspuns. Doamna Silsburn i-a adresat un surâs care era în același timp lumesc, șters, și enigmatic, ca un soi de Mona Lisa de pe strapontină. — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de onoare s-a întors spre doamna Silsburn: — Se presupune că e un fel de secret, sau așa ceva, dar băiatul ăsta și fratele lui, Seymour, s-au produs în emisiunea radiofonică sub nume false. Copiii Black. Nu pune la inimă, drăguțo, nu pune la inimă, a intervenit locotenentul cam nervos. — Ba pun la inimă, i-a răspuns soția sa, întorcându-se spre el și, o dată în plus, împotriva propriei mele conștiințe, am simțit ceva vecin cu admirația pentru duritatea ei, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
era în mare formă. Moderatorul i-a lansat pe tema construcțiilor de locuințe și micuța Burke a declarat că nu-i plac casele care seamănă toate între ele - adică un șir lung de construcții identice. Zooey a răspuns că sunt «drăguțe». A zis c-ar fi foarte drăguț să vii acasă și să te pomenești c-ai nimerit în altă locuință. Să-ți iei cina, din greșeală, cu altă familie, să te culci, din greșeală, în alt pat, iar dimineața să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lansat pe tema construcțiilor de locuințe și micuța Burke a declarat că nu-i plac casele care seamănă toate între ele - adică un șir lung de construcții identice. Zooey a răspuns că sunt «drăguțe». A zis c-ar fi foarte drăguț să vii acasă și să te pomenești c-ai nimerit în altă locuință. Să-ți iei cina, din greșeală, cu altă familie, să te culci, din greșeală, în alt pat, iar dimineața să-i săruți pe toți de la revedere, crezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lume să arate la fel. Ai crede atunci că orice persoană pe care o întâlnești e soția ta, sau mama, ori tatăl tău, și oamenii s-ar strânge tot timpul în brațe, oriunde s-ar duce, și ar fi «foarte drăguț». M-am simțit toată seara insuportabil de fericit. Când ne-am retras cu toții în living-room, familiaritatea dintre Muriel și mama ei mi s-a părut admirabilă. Își cunosc una alteia slăbiciunile, mai ales slăbiciunile de conversație, și și le comunică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de la mari înălțimi în butoaie cu apă. Un alt străbunic al lui Seymour și al meu, un irlandez numit MacMahon (la care mama mea, spre veșnicul ei merit, nu s-a simțit niciodată ispitită să se refere ca la un „drăguț“), era un tip care lucra pe cont propriu și care obișnuia să înșire pe un maidan vreo două octave de sticle de whisky goale, după care, când se aduna lumea, dansa, muzical, pe marginea lor. (Așadar, o să mă credeți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
întări oricare dintre membrii familiei mele, Seymour rămânea inflexibil în refuzurile lui ori de câte ori i se ivea prilejul.ț Știi de ce am zâmbit atunci? Ai scris în formular că ești scriitor de profesie. Mi s-a părut a fi cel mai drăguț eufemism pe care l-am auzit vreodată. Când a fost scrisul vreodată profesiunea ta? Întotdeauna a fost religia ta. Nimic altceva. Acum sunt puțin surescitat. Din moment ce scrisul e religia ta, știi ce vei fi întrebat când ai să mori? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
irlandezi. Într-un fel, cred că faimosul noroc al irlandezilor are ceva de-a face cu faptul că Bessie a descoperit magazinul „De Pinna“. Dar nu în exclusivitate, nici vorbă. De exemplu (chestia asta nu-i la subiect, dar e drăguță) mama mea nu a fost niciodată, la nici una din latitudinile cunoscute ale expresiei,o cititoare de cărți. Totuși am văzut-o o dată intrând într-unul dintre spectaculoasele palate ale librăriilor de pe Fifth Avenue ca să cumpere un cadou pentru ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
jumătate plină cu un praf alb ce sclipea În bătaia lunii. Subotin era conștient că Întinsese prea mult coarda, dar ca să-i șocheze pe tovarășii săi de beție, Își Întrebă consoarta: „Ai putea să-mi spui, drăguță (Ippolit accentuă cuvântul «drăguță», care sună destul de fals În gura lui), cui aparține acest praf?“ „E un praf cosmic“, răspunse cu un aer spășit consoarta. „Praf cosmic, praf cosmic, repetă Subotin, dar al cui a fost? Presupun că a fost al cuiva, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aer spășit consoarta. „Praf cosmic, praf cosmic, repetă Subotin, dar al cui a fost? Presupun că a fost al cuiva, zise el, abordând o figură meditativă. Că doar n-a apărut din nicăieri...“ „Al tău, al cui altuia să fie, drăguțule, Îi răspunse consoarta, că doar nu te-am Înșelat cu nimeni...“ „Ce legătură are aici Înșelatul cu praful cosmic?“, Întrebă Subotin, făcând În continuare pe deșteptul. „Are, cum să nu aibă, răspunse nevasta. Te-am iubit atât de mult, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]