12,502 matches
-
infinit poetic. Neliniște și catharsis Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate sărbătorile, toate triumfurile, toate dramele. Am crezut că inventez noi flori, noi astre, noi grauri. Am crezut că dobândesc puteri supranaturale. Ei bine! trebuie să-mi îngrop imaginația". Și se ironiza: "o frumoasă glorie de artist și povestitor neînfrânat" ... "Eu care mi-am zis mag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare." Totul devine negrăita bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului. Căci muzica este marea eliberatoare. În undele ei transfiguratoare se absoarbe Isolda în finalul dramei wagneriene: "În valurile unduitoare/, în marea extazului, în adiindul Tot mă cufund fără de nume cea mai înaltă încântare !" Fără de nume în voluptatea nonidentității, a pierderii de sine, se cufundă și Leopardi, eliberându-se de suferința metafizică, de "infinita vanità del
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
idealuri, au (dacă nu au, fac!) copii, case, proiecte de viitor. Unii râvnesc la posesiunea integrală a ideii, alții se iau de piept cu „absolutul”, se încontrează cu vecinul de la etaj, cu directorul întreprinderii, cu vânzătoarea de la aprozar și... iată drama! Deși nu l-am înscris în acest carusel, omul meu există, există cu adevărat! Dovada? Chiar a doua zi l-am reîntâlnit. Ba și a treia, și a patra, că la un moment eram aproape exasperat. Cum îl vedeam, o
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
1869), Viața lui Francisco Pizzaro (1869), Viața lui Hernando Cortes (1871), Gânduri despre guvernare (1872), Brevia, scurte eseuri și aforisme (1871), Iras de Biron (1874), Conversație despre animale și stăpânii lor (1873), Presiunea socială (1875), precum și două piese de teatru, drama istorică Regele Henric al II-lea și tragedia Catherine Douglas, ambele publicate în același an, 1843. 139 Edward Grey, lord Grey, primul viconte Grey of Fallodon (1842-1933). Om de stat și diplomat britanic liberal, secretar de stat la Foreign Office
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
Cambon nu a exagerat semnificația acestor severe avertismente repetate la Tanger, la Casablanca, la Agadir. Jules Cambon a trimis guvernului francez un avertisment, ca urmare a cuvintelor amenințătoare adresate în noiembrie 1913 de către kaiser regelui Belgiei. Se cunosc deja detaliile dramei diplomatice care a precedat-o pe cea militară. El a meditat prea mult asupra istoriei pentru a ignora faptul că, așa cum apar evenimente mai puternice decât oamenii, există, de asemenea, oameni care sunt mai tari decât anumite evenimente. Apetența lui
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
asta. De aceea ești dezastrul care ești.” Se rușină privindu-și goliciunea expusă în oglindă, simțindu-se parcă urmărită de alte câteva zeci de perechi de ochi. Se simțea ca o actriță pe scena unui teatru. Juca, fără spectatori, propria dramă pe scena vieții. Un teatru gol în care nimeni nu aplauda, nimeni nu râdea, nimeni nu se bucura/ întrista la piesele jucate cu casa închisă. Trimisese o invitație într-un moment în care singurătatea și tristețea o copleșiseră, dar spectatorul
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
este "poate" decât "poezie sau fantasmagorie, în orice caz, mitologie". În această scurtă Prefață, nu vom insista mai mult asupra autoironiei lui Unamuno, căci cititorul o va descoperi cu siguranță, dar vom mai spune câteva cuvinte despre tristețea și chiar drama trăite în permanență de acela care s-a amuzat, în dese rânduri, de "prostia omenească" și de ignoranța celor care își fac o virtute din ea. De exemplu, spunea Unamuno că "... această lucrare este demnă de atenție pentru că se află
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
în toate felurile posibile, în coordonări binare în primul rând, apoi ternare, cuaternare mai apoi și așa în mod succesiv, este ca și cum ai avea de descifrat misterul marei hieroglife a Universului, este ca și cum s-ar extrage firul din ghemul eternei Drame a Infinitului. Asta în coordonările binare sau simple, combinații, pe care el, deși se îndepărtează de tehnicismul comun, le numește studii de drept la viață, la moarte, la dreptul însuși și al obligației: obligația de viață, de moarte, de drept
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
de drept și de obligație însăși; moartea dreptului, a obligației, a morții înseși și a vieții înseși. Ce izvor de reflecții dreptul dreptului, obligația obligației, moartea morții și viața vieții! Ibsen a presimțit pe don Fulgencio, făcând-l pe Episcopul dramei sale "Regi de lemn" (Kongs-Aemnerue) să zică: "Dar cu ce drept are dreptul Hakon și nu voi?" (Men med hvad Ret fik Hakon Retten ikke I?). Apoi după ce termină cu binarele, don Fulgencio se bagă în coordonările ternare sau mai
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
alimentată de răceala soțului ce i-a nesocotit de-a lungul timpului firea sensibilă, dornică de afecțiune. Căpitanul Brant caută în realitate să se răzbune, fiind și el un Mannon, însă unul nelegitim. A doua parte a trilogiei, Prigoniții, este drama urmăririi Christinei de către Lavinia care, ca o adevărată Electră, caută să răzbune nu moartea tatălui, de data aceasta, ci descoperirea că Adam a pretins că este îndrăgostit de ea pentru a fi mai aproape de d-na Mannon. Tânăra pune la
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
al Greciei clasice va fi ?ters de pe suprafa?a p?mântului. Lumea medieval? a disp?rut de mult din istorie, dar opera lui Dante conținu? s? nutreasc? via?a spiritual? a milioane de cititori, din toate col?urile p?mântului. Dramele lui Shakespeare vor fi tot atât de proaspete ?i tot atât de « adev?rate » chiar când istoria Angliei va fi uitat???i de ultimii descenden?i. Orice s-ar Întâmpla În destinul românesc, oricâte dezastre ?i suferin?e ne-au mai fost urzite, nici o
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare a sufletului A.Reprezent?ri terestre ale Paradisului pierdut Moto: „Poezia liric? [...] are drept con?inut subiectivitatea, lumea interioar?, sufletul agitat de sentimente, sufletul care, În loc ?? ac?ioneze, persist? În interioritatea să
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste? ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui „sentiment tragic al existen?ei umane" În care s-a zidit fiin?a poetului ve?nic zb?tându se Între limitele ?i dramele „soartei oarbe". Privit? din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu iluziile, dramele ?i dezam?girile ei („Apari, tu, lun?-n cer / ?i f? din vis viea??, din umbre adev?r
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ei umane" În care s-a zidit fiin?a poetului ve?nic zb?tându se Între limitele ?i dramele „soartei oarbe". Privit? din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu iluziile, dramele ?i dezam?girile ei („Apari, tu, lun?-n cer / ?i f? din vis viea??, din umbre adev?r!" „Mure?an") -„amurg al eului" În care „abia contururi triste ?i umbre au ?? mas" (Melancolie). „Poet selenar prin excelen??, Eminescu a acordat
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Întâlnesc" Ultima strof? a poeziei este o concluzie dureroas? ce aduce În scen? dezam?girea ?i singur? tatea poetului: „ ?i te-ai dus, dulce minune, ? -a murit iubirea noastr?Floare-albastr?! floare albastr?l... Totu?i este trist În lume! ". Anticipând dramă Luceaf?rului prin acest joc de planuri Între aproapele ?i am?girea „lumii", cu „norocul" ?i „iluziile" ei ?i departele senin ? i rece al lumii ideilor, floarea albastr?, ca simbol al aspiră?iei spre absolut, este In poezia eminescian? un
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
lejeră, teoria este profund sceptică: în locul oricărei agitații eroice ori lamentații lirice, singura șansă a omului de a-și apăra demnitatea este să ia totul în rîs. Tot ce ar părea grandios este, la exigența imensă a teoreticianului, derizoriu, inclusiv dramele consacrate de o întreagă civilizație, de la Hamlet la Doamna Bovary, supraestimate de mîndria ridicolă pentru propriile suferințe. Toată această dramomanie nu are nici o semnificație în raport cu spațiul și timpul infinit, pare a spune Horia Gârbea și era bine s-o spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ridicolă pentru propriile suferințe. Toată această dramomanie nu are nici o semnificație în raport cu spațiul și timpul infinit, pare a spune Horia Gârbea și era bine s-o spună de-a dreptul pentru mai multă claritate. Dacă în textele dramatice propriu-zise parodia dramei este extrem de relevantă, cauza ei metafizică este absentă. Atitudinea este, moralmente vorbind, la mijloc de rău și bun: între eroic (unde binele este triumfător) și tragic (unde răul este destin), infinitul ne face ridicoli. Oricum, spune Horia Gârbea (un bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
binele este triumfător) și tragic (unde răul este destin), infinitul ne face ridicoli. Oricum, spune Horia Gârbea (un bun eseist care se exprimă prin mijloace beletristice), conștiința de sine a omului a atins luciditatea supremă în comedie, și nu în dramă sau tragedie. Prin anii '70 apărea în versiune românească un celebru eseu al lui E. M. Foster intitulat Aspecte ale romanului, care propunea o evaluare a speciei pornind de la ipoteza suprinzătoare că toți marii romancieri de la Fielding și Laclos pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
din Carmen de Merimée și din Faust. "Bun spițer e amorul", celebra locuțiune bufonă din Caragiale atribuită lui Hamlet, devine laitmotivul unei nesfîrșite serii de crime burlești săvîrșite în numele iubirii. Se întrevede sub această luciditate ostentativă o rană nemărturisită. Refuzul dramei pasionale ascunde o experiență a suferinței și nevoia de autoterapie. Gârbea denunță ipocrizia sentimentelor (Charles-Bovary îi spune Emmei că o iubește, dar ea îl oprește: Dacă mai spui o dată cuvîntul ăsta sau orice altă vorbă răsuflată, chem poliția") care provoacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
pasionale ascunde o experiență a suferinței și nevoia de autoterapie. Gârbea denunță ipocrizia sentimentelor (Charles-Bovary îi spune Emmei că o iubește, dar ea îl oprește: Dacă mai spui o dată cuvîntul ăsta sau orice altă vorbă răsuflată, chem poliția") care provoacă drame și tragedii de parodie. Deși autorul pretinde că Doamna Bovary sînt ceilalți, el poate repeta după Flaubert "Emma c'est moi". Victimele lui Horia Gârbea (este și aici o problemă) sînt celebre personaje feminine: Emma, Cleopatra, Nora, iar cuplul pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
recuzita unui reporter TV și "transmite" în fața unei camere ca un crainic de la știri care comunică la actualități o crimă. EFIMIȚA (explică pe ton așezat, parodie la știri TV): Azi dimineață întreaga stradă a fost viu emoționată de o sensațională dramă. Această persoană a pierdut de mult un ochi și uzul comod al mîinii drepte și a piciorului drept. Din nenorocire de astă dată amenințarea fusese mai mult decît serioasă. Cînd vine un caz ca acesta, ca să nu mai aibă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
melodios, "largo" un vals lent sau un menuet, poate chiar al lui "Pederaski". Toți cei din scenă dansează, lent cu un aer fericit. final Acest text a fost scris la 150 de ani de la nașterea lui I.L.Caragiale pentru revista " Drama" din inițiativa și la solicitarea directorului acesteia dl. Mircea Ghițulescu căruia autorul îi adresează cuvenitele mulțumiri. Textul este alcătuit în exclusivitate din replici apartinind lui I.L.Caragiale. grafică de ION SAVA NU FI TRIST, EȘTI ARTIST! PERSONAJE: Ilie Văleanu 71
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
situații inedite (de pildă în Pescărușul din livada de vișini îi reîntîlnim, între alții, pe unchiul Vania al lui Cehov, pe Nora a lui Ibsen, pe Zoe a lui Caragiale, pe Groparul din Hamlet), păstrîndu-și caracterele originare dar puse în dramă altfel decît în textele care le-au impus în memoria noastră, tensiuni și conflicte aparent emoționale, foarte puțin teatrale sau, mai bine zis, de o teatralitate paradoxală, dezvoltări tematico-stilistice în marginea parodiei, dar o parodie ce-și conține negația, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
istorice. Fragmentele atribuite altor piese, pretinsele dramatizări și cîntecele sînt parafraze libere ale autorului la modelul invocat sau sugerat. "Argumentul" autorului foarte exact ne scutește de comentarii privitoare la modalitățile compoziționale ale dramaturgului. Aș reține doar specificația din subtitlu, "o dramă contemporană", în condițiile unui text datat "Hamburg, Paris, Berlin 1932 1936, cu Göring printre personaje, ca-n romanul originar." Drama contemporană" a lui Horia Gârbea nu renunță la registrul comic familial autorului, numai că sensurile intrigii devin grave, comicul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]