5,416 matches
-
știind că tocmai fidelitatea desăvârșită a lui Cristos compensează fidelitatea sa ne-deplină și imperfectă, făcând-o, omenește vorbind, suportabilă și roditoare din punct de vedere pastoral. 2. Fidelitatea este, mai întâi de toate, o calitate a lui Dumnezeu. Termenul ebraic ʻemet sauʻemunah, al cărui sens fundamental pare să fie acela de stabilitate și siguranță, arată consistența propunerilor lui Dumnezeu pentru mântuire și in-failibila eficacitate a promisiunilor sale. Fidelitatea sa este constanta prezență a angajamentului său salvific, care se păstrează în ciuda
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
profetului și a regelui. Regele lui Israel este omul păcii, care îl ascultă pe Dumnezeul său, se îngrijește de poporul său, și pentru toate acestea este considerat un rege bun, după cum se poate citi în judecățile de valoare ale Bibliei ebraice cu privire la regii lui Israel și ai lui Iuda, care au la bază aceste trăsături principale. La rândul său, preotul de azi trebuie să fie asemenea marilor preoți ai milostivirii din secolul XX (don Giovanni Minozzi, padre Giovanni Semeria, don Lorenzo
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ne-atrăgător. În schimb, Cuvântul lui Dumnezeu nu ignoră realitățile frumuseții și, ceea ce contează cel mai mult, el însuși este un cuvânt frumos. Aceasta apare evident, încă din paginile Primului Testament, în care începe studierea frumuseții povestirii și a poeticii ebraice. Nu rareori autorii sacri au înțeles să folosească o formă literară artistică pentru a comunica mesajul lor, folosind arta narativă și poetică proprie timpului lor pentru a oferi ascultătorilor un text care să fie și frumos și fascinant. Astfel se
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Indicații grafice Pentru pronunțarea termenilor ebraici sau ai altor limbi semitice să se țină cont de următoarele convenții grafice și respectivele transcrieri fonetice (aproximative): ’ este închiderea consoanei glotale, prin care se obține o pauză; ‘ este o faringală sonoră, fără corespondent în limbile europene; g se pronunță
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ordine strict cronologică. Vom prefera, prin urmare, o sinteză dispusă tematic, așa cum au procedat deja alți autori (Zevit, 2001; Miller, 2000; del Olmo Lette, 2008). Capitolul 2 Orizontul istoric Pretinsul yahwism originar pre-statal Conform povestirilor din Geneză și Exod, religia ebraică ar proveni dintr-o formă deja aproape monoteistă de religiozitate familială practicată de patriarhii Abraham, Isaac, Iacob și Iosif. Religia profesată de patriarhi ar fi astfel anticiparea cvasi realizată a acelei religii monoteiste care a obținut apoi deplina revelare prin
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
începând cu epoca elenistă, el nu a mai fost pronunțat de evrei. Vocalizarea uzuală, Yahweh, este reconstruirea făcută de filologii moderni pe baza argumentelor gramaticale, a mărturiei numelor de persoană care conțin numele divin (de exemplu, Ezechia e vocalizat în ebraică ḥizqiyăhû și în izvoarele asiriene ḫa-za-qi-ia-ú) și, în fine, a transcrierilor în limba greacă transmise de unii autori târzii antici precum Diodorus Siculus, Teodoret din Cir și Clement Alexandrinul (Iaoue sau Iaouai; Iabe sau Iabai). În schimb, întreaga tradiție manuscrisă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
antici precum Diodorus Siculus, Teodoret din Cir și Clement Alexandrinul (Iaoue sau Iaouai; Iabe sau Iabai). În schimb, întreaga tradiție manuscrisă biblică cunoscută până astăzi nu atestă pronunția originară a celor patru consoane (Yhwh) care compun numele divin, deoarece limba ebraică veche, ca și multe alte limbi semitice, precum aramaica, scriau doar semnele consonantice, fără vocalizare. Abia ulterior, în Evul Mediu Timpuriu, tradiția ebraică a „vocalizat” textele consonantice biblice, dar ea - din venerație sacră - se abține să noteze pronunțarea numelui divin
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
până astăzi nu atestă pronunția originară a celor patru consoane (Yhwh) care compun numele divin, deoarece limba ebraică veche, ca și multe alte limbi semitice, precum aramaica, scriau doar semnele consonantice, fără vocalizare. Abia ulterior, în Evul Mediu Timpuriu, tradiția ebraică a „vocalizat” textele consonantice biblice, dar ea - din venerație sacră - se abține să noteze pronunțarea numelui divin Yhwh, astfel că au așezat pe cele patru consoane (Yhwh) vocalele pronunțate în citirea liturgică sau în rugăciune, adică expresia ’Adōnăy (litt. „Domnul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
practicii scribale masoretice a celor care o adoptă. Etimologia numelui Yhwh a fost dintotdeauna discutabilă și nu s-a ajuns la un consens în mediul științific. Explicația cea mai simplă justifică originea printr-o formă verbală (un imperfect) a rădăcinii ebraice hwy „a fi”, în forma simplă („el este” sau „el există”) sau faptică („el face să fie/existe”). Recent s-a avansat și soluția că rădăcina hwy ar putea însemna „a sufla”, întrevăzând astfel în numele Yhwh o referință la vânt
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
divinității și prezența sa în templu era garanția stabilității, a protecției și a favorului întregului popor. Sprijinul și protecția divină a credincioșilor săi se manifesta și în religiozitatea privată prin frecventele formule de binecuvântare adresate lui Yhwh. Zeița Așera Termenul ebraic ’ăšêrâ apare în Biblie de patruzeci de ori. El poate indica numele propriu al zeiței Așera sau, în același timp, un obiect din lemn, un stâlp, considerat probabil sacru, uneori în formă de pom șlefuit cu decorații care simboliza această
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de binecuvântare a zeului Yhwh. Succesiv acestei perioade, deja în epoca postexilică, evoluția yahwismului nu va admite o altă divinitate alături de Yhwh, astfel că și zeița Așera va fi percepută ca o prezență idolatrică condamnabilă. Zeul Baal Numele Baal (în ebraică ba‘al) înseamnă „domn”, „stăpân” și, la origine, era un apelativ al zeului furtunii care, cu trecerea timpului, a devenit un nume propriu autonom. Acest zeu uranian, atestat în multe culturi semitice din Orientul Apropiat antic de la sfârșitul mileniului al
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
culturile siro-palestiniene în epoca Bronzului Târziu (secolele al XVI-lea - al XII-lea î.C.) și în timpul mileniului I î.C. În timpul regatelor lui Israel și Iuda, cultul lui Baal a fost deosebit de înfloritor în unele cetăți-stat feniciene. În Biblia ebraică acest nume divin este prezent ca element teoforic în unele toponime, precum Baal-Gad (Ios 11,17) sau Baal-Perazim (2Sam 5,20) și în diferite nume de persoane, ca de exemplu, Iș-Baal (1Sam 14,49) sau Merib-Baal (2Sam 9,6). Prezența
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
din 2Rg 1 unde se povestește că profetul Ilie îl învinovățește pe regele lui Israel, Ahazia (852-851 î.C.), că a trimis mesageri pentru a-l consulta pe zeul „Baal-zebub” din Ecron ca să obțină un oracol cu privire la boala sa. Termenul ebraic Ba‘al-zebûb înseamnă literal „Baal al muștelor”; el este o modificare defăimătoare a unui vechi epitet al zeului Baal cunoscut din secolul al XIII-lea î.C. în textele de la Ugarit: zabulu Ba‘al, adică „principele Baal”. În orice caz
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
o influență a religiei asiriene în Israel și Iuda în timpul cât au fost supuse asirienilor. În Regatul lui Iuda, cultul solar, ca și cel al divinităților astrale, a fost confirmat ulterior de două sigilii, ambele având inscripții fragmentare în limba ebraică, dificil de datat (secolele al VIII-lea - al VII-lea î.C.), care reprezintă o reelaborare locală a unei zeițe înaripate, imagine ce arată influența asiriană (cf. Fig. 6; HAE, vol. II/2, n.3.1; Keel, Uehlinger, 1992, pp.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care desemnează cultul unei singure divinități, fără a exista o negație teoretică a celorlalte divinități. Toți acești termeni au fost subiectul unor explicații ulterioare, dar, datorită limitelor acestei cărți, mă voi mărgini la această listă concisă. Studiile despre geneza monoteismului ebraic au fost foarte populare în secolul al XIX-lea, drept consecință a dezvoltării teoriilor evoluționiste și a afirmării tezelor criticii literare aplicate Pentateuhului și Bibliei în general. Reluând pe scurt istoria studiilor cu privire la acest fenomen (cf. Gnuse, 1997, pp. 62-128
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
religia lui Israel și Iuda a rămas politeistă, continuând să fie comparabilă cu cea a popoarelor vecine (Weippert, 1990) și chiar în timpul epocii persane (Niehr, 1999, pp. 239-241). După această scurtă și foarte sumară expunere a studiilor cu privire la dezvoltarea monoteismului ebraic, cred că este important să amintesc care sunt datele arheologice pe care le avem la dispoziție cât privește această problemă, pentru a vedea dacă pot fi conciliate cu informațiile textuale biblice. Din datele epigrafice furnizate în diferite paragrafe ale acestui
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
fi fondate pe instituția regală, ci, exclusiv, pe credința în Yhwh. Numai după exil, sau poate chiar în epoca persană, confruntarea cu divinitățile feniciene (Baal) și ale altor popoare învecinate a reprezentat un pericol adevărat al identității religioase a poporului ebraic și numai în această epocă pretenția monoteistă devine încet-încet preponderentă (cf. Cap. 8). O ulterioară confirmare indirectă a cultelor astrale în teritoriul iudaic provine din fragmentele biblice care critică aceste practici; în Cartea profetului Ieremia (Ier 7,18; 44,15-30
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
culturii edomite ar trebui, prin urmare, să fie specificată mai bine (cf. Oggiano, 2005, pp. 176-178). În afară de temple și sanctuare, Biblia menționează frecvent și bămâ, cuvânt tradus uzual cu „loc înalt” sau „înălțime”, chiar dacă etimologia și semnificația exactă a termenului ebraic rămân discutabile. Tradițional, urmând doar textul biblic, se credea că „locurile înalte” erau înălțimi naturale sau artificiale, înzestrate cu o sacralitate particulară a spațiului și pe care se desfășurau diferite activități de cult considerate de origine antică („cananeană”) și de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
inscripții din Orientul Apropiat, se afirmă că regele - conform poruncii divine primite - se va angaja să construiască templul ca „locuință veșnică” a divinității. Teologia a templului închipuit ca locuință a zeului în mijlocul poporului său este confirmată nu doar în Biblia ebraică (Dt 12,11; 14,23; 1Reg 8,13; 2Cr 6,1-2; Is 8,18), ci și de unele inscripții regale feniciene și arameene, precum inscripția regelui Așmunazor din Sidon din secolul al V-lea î.C.: „[Eu și mama mea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
3 Cultul fără reprezentări și interzicerea imaginilor de cult Yahwismul corelează ideea monoteismului religios (cf. Excursus 1) cu interdicția creării reprezentărilor de cult (Ex 30,3-5; Dt 5,6-9). Dintotdeauna, aceste două porunci au fost considerate un fenomen tipic religiei ebraice, producând efecte însemnate nu numai în ebraism, ci și în islam și, în parte, și în creștinism. Unanimitatea acestei evaluări cade odată cu delimitarea sensului precis pe care îl are interzicerea reprezentărilor de cult în textul biblic și după determinarea perioadei
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ” (Ex 20,4; cf. Dt 5,8 unde, neexistând prima conjuncție, sintagma „nicio imagine” poate fi înțeleasă ca explicație a lui „idol”). E necesar să specificăm ce anume indică termenii ebraici traduși prin „idol” și „imagine”. Din punct de vedere religios trebuie să distingem dacă e vorba de o imagine de cult sau de o imagine în general. În Orientul Apropiat cultul reprezentărilor divinității este un fapt foarte cunoscut. Trebuie să
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
complexă și variată și, pentru faptul că, în procesul de formare al cărților biblice, a fost revizuită substanțial, este imposibil să adunăm cu precizie și certitudine, în mod sistematic, tot materialul despre practica sacrificială la evrei în epoca antică. Termenul ebraic ce indică generic acțiunea sacrificială provine de la rădăcina rădăcina zbḥ care generează fie un substantiv (zebaḥ), „ofertă”, „sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice (ugaritică, acadiană
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
semitice antice susține sensurile de „a comite greșeli”, „a păcătui”, „a încălca”, ele nu au niciodată accepțiunea tehnică cultuală de „sacrificiu de ispășire” (Cardellini, 2001, p. 88), confirmând astfel dubiile cu privire la existența unei astfel de tipologii a sacrificiului în religia ebraică în timpul perioadei regale. În afară de așa-zisele sacrificii de sânge nu trebuie să uităm ofrandele din produse vegetale (minḥâ) adică cereale, grâu, ulei etc., oferite în dar divinității (Ez 16,18-19), dar care puteau constitui, în parte, și „tributul” pentru templu
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
dar care mai apoi a fost unită, nu se știe cum, cu sărbătoarea paștelui (pesaḥ, cf. Lev 23,4-8; Dt 16,1-8) care comemora exodul din Egipt și care, cu timpul, va deveni o sărbătoare de consolidare a identității colective ebraice. Din textele biblice nu putem ști cum se desfășura sărbătoarea azimilor înainte ca ea să fi avut legătură cu Paștele, dar există indicii (Dt 16,16) că se celebra în sanctuarul local și că sărbătorea primul seceriș, deoarece Dt 16
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
la una derivată din istoria sfântă: textele biblice care descriu obișnuința de a locui în corturi asociază acest rit cu amintirea ocrotirii divine din timpul exodului (Lev 23,39-43; cf. Neh 8,13 ș.u.). Alte festivități în calendarul liturgic ebraic, precum purîm sau ḥannukkâ, nu se încadrează în limitele cronologice ale acestui studiu și, deci, nu le vom trata aici. Probabil, vor fi existat ulterioare împrejurări publice pentru desfășurarea sacrificiilor, dar nu avem multe informații directe cu privire la ele în epoca
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]