2,305 matches
-
implicite!) principiul asumării acestei libertăți. Parisul este fundalul (mai degrabă liric decît epic!) al entuziasmului inițiatic auctorial. Personajele care interacționează cu naratorul-autor descind dintr-un fel de realism magic sud-american, adaptat la rigorile lirismului romanului de început de secol XX. Enigmatice și simbolice, aceste "apariții" narative (par "apariții", întrucît nici unul dintre ele nu are consistență psihologică, traver sînd scena epică doar pentru a da culoare "visului" prota gonistului-povestitor!) conturează o lume a libertății personale (a lui Miller însuși: totul, în roman
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai înțelegător, dar se află, la rîndul său, într-un inexplicabil prizonierat. În clipa în care mezina familiei, Cecilia, are o tentativă (nereușită) de sinucidere (prin tăierea venelor), impresiile macabre ale comunității se precipită, luînd proporții apocaliptice. Cu toții vorbesc despre enigmatice ritualuri ce s-ar petrece în casa Lisbon, despre o teroare domestică de neimaginat. Sub presiune psihologică, domnul și doamna Lisbon își diminuează întrucîtva atitudinea eremitică, oraganizînd o petrecere pentru copiii din cartier, odată cu revenirea Ceciliei de la spital. Deși lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mentelor, în 1972, cînd fiica unui diplomat american în Europa (la Amsterdan) descoperă, în biblioteca tatălui, niște misterioase misive deschise cu formula "dragul și nefericitul meu succesor". Întrucît interesul tinerei naratoare (fără nume de-a lungul romanului) pentru ocult și enigmatic este enorm, tatăl (Paul), o figură clasică de ficțiune gotică (individul solitar și apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
automat, și face comisioane (cu tentă conspirativă) pentru redactorul său șef dispărut la rîndul lui din oraș, pentru o vreme, pînă "se așterne praful". Află, într-o astfel de incursiune în biroul șefului, că necrologurile sînt "aprobate" de un superior enigmatic, urmînd a fi "executate" la anumite date (Viktor deduce că articolele sale, pezumtiv benigne, sînt, în realitate, rotițe dintr-un mecanism infernal al asasinatelor comandate). Realizează faptul că, într-un fel sau altul, toți protagoniștii "cruciulițelor" au conexiuni cu omniprezentul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui ficțional, un Big Brother necru țător. "Jocul" cu literatura devine însă mai complicat decît pare. Textul capătă, gradual, autonomie, eliminîndu-și creatorul (uciderea Liderului poate fi citită ca "moartea" barthiană a "scriitorului") și invadînd existența. Oamenii Mici sînt mesagerii săi enigmatici într-o lume anihilată pe care o clonează și apoi o dizolvă. Tengo și Aomame în postură de prizonieri ai ficționalului înțeleg, ultimativ, aceasă lecție. Dar noi?, pare să întrebe, indirect, Haruki Murakami. Bibliografie Haruki Murakami. 1Q84. Traducere din limba
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
amintitele lumi, în ea materializîndu-se figurile unui interval vizualizat, fantomatic, în celălalt. Mai multe personaje migrează, inconștient, din real în ficțional, prin "portalul" rămas deschis, închegînd narațiunea și impreg nînd-o cu sens. Un exemplu este tatăl lui Tengo, care revine, enigmatic, în suprarealitatea lui "1Q84", cu toate că, în realitatea lui "1984", el se află în comă. Așa cum precizam în cronica anterioară asupra lui Murakami, 1Q84 articulează, în secțiunile sale inițiale, o alegorie despre mecanica scriiturii, unde Autorul, Textul și Cititorul sînt tipologiile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
într-un anumit context. Absența centrului nu ar reprezenta, în consecință, absența existenței unui fundament, a unui punct de reper, ci absența absolutizării acestui fundament, fără o permanentă recontextualizare a sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful se rezumă să ofere o descripție negativă: deconstrucția nu este o filosofie, nu este o metodă, nu este o tehnică, nu este o specie de destrucție a ceva, nu este un sistem de teze, nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
caracterul imprevizibil, negat de primii autori ai tragediilor sale122." Luînd drept obiect de studiu apariția, răspîndirea și căderea comunismului, Furet încearcă să înțeleagă, după cum spune el însuși, forța unei mitologii politice. "Întîmplător", "neprevăzut", "improbabil", "misterios", "discontinuitate", "ceva cu totul nou", "enigmatic". Frecvența acestor adjective, substantive și expresii pare să confirme caracterul nedeterminist al demersului istoricului: "Departe de a fi o repetiție, octombrie 1917 este ceva cu totul nou"; "Bolșevismul, stăpîn întîmplător și fragil al Imperiului țarilor din toamna lui 1917..."; Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fabrică de praf de lângă satul Tarcău"13. Dar, rațiuni materiale, din câte se pare, cumulate cu altele mai greu de înțeles, aveau să conducă spre amintitul epilog al vânzării integrale a fabricii, la începutul anului 1861. Ca fapt divers și enigmatic, în context, este gestul doamnei Agnes de Hodocin, care comunica Curții de Confirmații (Întărituri), la 15 octombrie 1860, lipsa oricărei "pretenții de zestre" asupra sumei de 12.000 lei cerută de soț, ca pensie anticipată, spre a fi investită 14
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
început să deranjeze vizual și nu numai, prin diversele emisiuni în care apărea, nefiind cîtuși de puțin frumos, carismatic sau "corect politic", a fost imediat tras pe linie moartă din peisajul audio-vizual, editura sa construind și alimentînd ulterior o aură enigmatică în jurul scriitorului, refugiat de altfel în Irlanda, apoi în Spania, distilînd cu pipeta și cu mult simț comercial informații sau frînturi de texte incitante din creația sa, îndeosebi înainte de apariția fiecărui nou roman. Sau, cum ar fi să ni-l
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Dar, deodată, ceva se produce, impalpabil, iar marea artă a autorului constă în identificarea și descrierea fină, dar neiertătoare, a momentului în care totul basculează, în care balonul viselor fru moase se sparge și protagoniștii înfruntă frigul abisal al neantului. Enigmatic, alegoric, răvășitor, scormonind întunecimile naturii umane pînă în adîncurile ei cele mai triste, cum ar fi meschina bucurie a lui Marcel, spre exemplu, veșnicul nemulțumit de soartă de a vedea prăbușindu-se universul celuilalt. Sau al celorlalți. Răul nu pare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
negru, niciodată nu ești sigur că ai pus degetul pe adevăratele motivații ale cutărui sau cutărui gest ori cuvînt, punctul culminant al măiestriei psihologico-narative fiind atins în figura misterioasă a lui Carmen. Închizi cartea fără să te fi dumirit în privința enigmaticelor trăiri ale acestei soții mult iubite și iubitoare, dar care nu suportă, de fapt, plecarea lui Andi, consi derînd-o, cumva, o trădare, o lașitate, găsindu-și consolarea în bra țele unui prieten, acceptînd apoi să-l regăsească pe Andi pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dacă ne este permisă formula. Ca în relațiile de indeterminare ale lui Heisenberg, îndată ce ai început să-l măsori într-o parte și să aduni argumente care să susțină o anumită poziție hermeneutică, îl vezi rîzînd după colțul vorbelor sale enigmatice, în care se ițește un punct de vedere contrar, care la rîndul său îți scapă de vrei să-i pui etichetă, și tot așa. Dar am ajuns, în timp, să nu mai vedem în această derobadă un simplu exercițiu histrionic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
prizonieri ai trecutului"32. Charles Jencks 33 discută relația dintre trecut și prezent pornind de la discursul arhitectural, dar observațiile sale pot fi extrapolate întregului discurs postmodern. El găsește în această relaționare sursa parodiei, nostalgiei, pastișei și a ceea ce numește "alegoria enigmatică", prin intermediul cărora pluralismul interpretării justifică o multitudine de lecturi ale semnificațiilor divergente. Deși accentuează faptul că ironia și ambiguitatea au fost concepte-cheie în literatura modernă, iar ideea dublului sens și a coincidentia oppositorum coboară către Heraclit și Nicolaus Cusanus, aceste
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
egală cu a ei"511. Aceasta ar fi, de fapt, regula fundamentală a schimbului simbolic, căci întotdeauna trebuie să înapoiezi "cu dobândă" ceea ce ai primit și, prin asociere, regula absolută a gândirii cere să redăm lucrurile mai neinteligibile și mai enigmatice decât sunt ele în realitate, cu alte cuvinte, mai seducătoare. Exemplul favorit de limbaj este cel poetic, deoarece presupune consumarea întregului material lingvistic pus în joc, la fel cum ilustrarea principală a intuiției unui limbaj primar, care nu se axa
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scriituri, dimensiunea ironică, iluzia sensului, denaturarea obiectului discursului, instituirea paradoxului și a aluziei, a secretului și a enigmei sunt câteva dintre coordonatele posibile: "A cifra, nu a descifra. A lucra iluzia. A fabrica iluzia pentru a provoca evenimentul. A face enigmatic ceea ce este clar, ininteligibil ceea ce nu este decât prea inteligibil, ilizibil evenimentul însuși"565. Am putea numi una dintre formele de scriitură 566 sugerate de Baudrillard ca fiind o scriitură "virală", în ideea în care instituie o confuzie radicală în ceea ce privește
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
miros de mort. Tablourile pereților priveau cu o fixitate inumană. Perdelele se clătinau la trecere; încuietorile scrâșneau strident; o ușă de dulap se deschise singură și atât de brusc când am ajuns în față, încât am tresărit". În plus, comunicarea enigmatică și, fără îndoială, gravă pe care i-o face cuplul de bătrâni se lovește atât de obstacolul lingvistic (maghiara lor e de neînțeles), cât și de aspectul lor fizic: cei doi erau "[f]ără buze, cu pielea vânătă cenușie, cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să elogieze, într-un rând din Oceanografie, chiar și policier-ul, pentru puritatea transparentă din construcție și din stil. Oricum, Adrian Marino are dreptate să deceleze un leitmotiv teoretic eliadesc: "existența structurilor narative comune mitului și romanului, unitatea scenariilor inițiatice, enigmatice, mitice, pe care romanul european le dezvăluie din antichitate până azi" (1980: 400)92. În rândurile care urmează, mă văd constrâns să subliniez, nu mă voi opri decât asupra singurei bucăți epice eliadești care intră sub incidența temei dezbătute de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a tripticului Orbitor (1996-2007). Ceea ce spune Radu G. Țeposu despre poezia lui Cărtărescu se poate aplica, fără mari modificări, și prozei acestuia 103: "Ochiul autorului e avid, înfrigurat, vede enorm și adună în pagină infinitatea fragmentelor percepute, care se mișcă enigmatic, hiperbolic ori microscopic, într-o plasmă. [...] Observația și descrierea, voit neselective, sunt forme de recuperare a omogenității prin cumul, prin aglutinare fabuloasă. Viziunea e stilul" (2006: 74-75). Dar să nu ne lăsăm amăgiți de dulcea otravă a criticii: poeticitatea magic-vizionară
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de "gemeni spirituali", pentru că "acești doi filosofi de început dezvoltă două posibilități fundamentale ale filosofării metafizice ce vor reveni în întreaga dezvoltare ulterioară a filosofiei, în nesfârșite variațiuni: privirea cufundată și pierdută în absolut și încercarea de a interpreta realitatea enigmatică pornind de la acesta". (11, p. 32) La originile ei "naturale", creației i se rezervă și explicații supranaturale, prin entități ca "destinul", "menirea", "harul", "predestinarea" și altele. Astfel de "forțe" asigură flexibilitatea și rapiditatea gândirii, mobilitatea excitației și inhibiției ca procese
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ca atare sau din semnul în mate rialitatea sa ireductibilă: „Wo das Symbol den Menschen in sich zieht, schießt aus dem Seinsgrund Allegorisches der Intention auf ihrem Weg hinab entgegen und schlägt sie dergestalt vors Haupt.“ Alegoristul devine o figură enigmatică, asimilată de Benjamin, mai târziu, colecționarului. El cunoaște codul lucrurilor și ajunge astfel să le distribuie arbitrar în câmpul cunoașterii, în funcție nu de identitatea lor evidentă, ci de detaliile semnificative. Din punctul de vedere al metodei, atenția acordată detaliului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
unor subiecte "legendare", așa cum Ștefan Popescu putea vedea, spre exemplu, în pictura prerafaelită, în speță a lui Burne-Jones. Locul consacrat al subiectului istoric este luat de legendă și mit, dar și acestea constituie vehiculele unei sondări a sinelui, un rapel enigmatic, anamnetic, reflectând o état d'âme. În acest sens încearcă pictorul să apere un tablou al lui Franz von Stück, Paradisul pierdut, de acuzația de monstruozitate și brutalitate. Tabloul nu are nimic monstruos, cuplul damnat Adam și Eva întoarce spatele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu joacă doar rolul de fundal, ci se insinuează ca prim plan. O construcție artificială, himerică, sincretică, un spirit al emblemelor întrețesute într-o tapiserie complicată, decorativismul lui Moreau contribuie la proiectarea într-un plan atemporal a unor întâlniri exemplare, enigmatice. Această atracție pentru arabesc, artificios, abstrus, excesiv configurată stilistic, pe care o semnalează și M. Bengesco relevă o caracteristică decadentă mai ales când realizăm conexiunea cu temele predilecte ale tablourilor sale și cu efeminarea personajelor masculine, androginia fiind numitorul comun
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un lucru extraordinar -, un ciudat, organic, proto-art nouveau [...]92. Tabloul lui Burne-Jones se refuză unei demers pedagogic, unei moralități, pictorul preferând chipurile litificate, aproape inexpresive, sau a căror expresivitate este redusă la minim. Toate aceste chipuri au în comun o enigmatică tristețe colorată de reflexivitate, de meditație, de un rapel către propria interioritate, refuzând orice contingență. Pictorul afirma tranșant: "Din momentul în care le dai ceea ce oamenii numesc expresie, distrugi caracterul tipic și le transformi în portrete degradate, care nu-s
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
picturii germane, preocupată de alegoria istorico-filozofică, pictură în care subiectul reprezintă însăși rațiunea de a fi a operei de artă"172. Caracterul simbolist al picturii rezidă, cum am menționat, și în crearea unei atmosfere de o densitate specifică, o atmosferă enigmatică provenită și din tenta alegorică a tabloului pe care titlul o reclamă, din eclerajul crepuscular al unei lumini ce se dizolvă melancolic, în decorul care sugerează prin dezordinea vegetală un loc părăsit, retras, cât și atitudinii aproape hieratice a femeii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]